Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

luni, 30 septembrie 2013

Recenzie: Mileniu de John Varley

Povestea:
Intr-un viitor indepartat, oamenii au descoperit calatoria in timp. Societatea lor e pe moarte, devastata de razboaie atomice, boli genetice si poluare. Omenirea continua sa supravietuiasca, insa sunt putini care mai lupta pentru viata, majoritatea alegand sa se sinucida. Totusi, in cadrul acestei soceitati exista si unii oameni care inca mai cred in viitor, asa ca se organizeaza in echipe de rapire care se intorc in timp la momentele unor accidente grave si aduc acei oameni in viitor, lasand in locul lor clone fara suflet.
Un astfel de accident are loc deasupra Californiei, doua avioane pline cu pasageri ciocnindu-se in aer. Bill Smith e trimis sa afle cauza producerii accidentului. Insa calatorii din viitor au pierdut un paralizator intr-unul din avioane, artefactul putand afecta timpul in asa masura incat sa distruga putinii oameni ramasi la sfaristul timpului. Louise, sefa echipei de rapire se intoarce in trecut, incercand sa recupereze arma, insa incercarile ei vor avea rezultate imprevizibile.

Parerea mea:
Inca de la primele pagini, am apreciat faptul ca povestea e spusa din doua puncte de vedere: al lui Bill si a Louisei. Majoritatea elementelor povestii le intelegem de la ea, in special tot ce e legat de viitor si de calatoria in timp, insa ea traieste evenimentele intr-o alta ordine decat se intampla de fapt. Tocmai de aceea e nevoie si de perspectiva lui Bill, cu al carui mod de gandire suntem familiarizati pentru ca face parte din societatea noastra, asa ca fara el nu cred ca as fi putut tine cu adevarat pasul.

Spuneam ca societatea viitorul pe care si-a imaginat-o Varley se deduce din povestile Louisei. Ei bine, autorul este putin prea pesimist pentru gusturile mele. Viitorul mi-a provocat deseori mila, desi imi dau seama ca omenirea s-a adaptat si a reusit sa supravietuiasca, ba chiar s-a gasit loc si pentru altruism in lumea aceea. Ceea ce mi s-a parut interesant este ca in timp ce Louise glorifica trecutul, considerand ca secolul XX a fost cel mai bun al omenirii, desi mai tarziu au calatorit in spatiu si mai apoi in timp, nu intelege de ce "dodecarii" privesc si ei trecutul lor cu aceeasi nostalgie.

Totusi, la inceput am crezut ca elementul mind-blowing al cartii este dat de efectele calatoriei in timp, si am continuat sa cred asta pana la final, pana la ultimul capitol, intitulat in mod sugestiv Prolog. Acele ultima doua pagini mi-au schimbat intreaga perspectiva asupra povestii. O-A-U!

Nu mi s-a parut o carte usoara, mai ales daca nu sunteti obisnuiti cu toate problemele create de calatoria in timp, insa daca aveti rabdare si imaginatie cat sa intelegeti ce se intampla, cred ca o sa va placa Mileniu, in special viziunea lui Varley asupra societatii viitorului, care bate toate romanele post-apocaliptice pe care le-am citit eu pana acum.

duminică, 29 septembrie 2013

Source code (Transfer de identitate)

Povestea:
Capitanul Colter Stevens se trezeste brusc intr-un tren spre Chicago, ultima sa amintire fiind o misiune din Afganistan. Christina, femeia care sta in fata lui pare sa-l cunoasca, desi el n-a mai vazut-o niciodata. In plus, ea insista ca numele lui ar fi Sean Fentress. Stevens incearca sa inteleaga ce i s-a intamplat, insa inainte sa reuseasca sa se dezmeticeasca, trenul explodeaza.
Totusi, capitanul nu moare, ci se trezeste intr-o incinta inchisa, prins in niste hamuri, avand in fata un ecran pe care apare o femeie militar care insista ca el se afla intr-o misiune. Dupa ceva munca de convingere, Stevens reuseste sa afle ca se afla intr-un program care ii ofera posibilitatea sa retraiasca iar si iar ultimele 8 minute din viata lui Sean pentru a descoperi cine a plantat bomba in tren, deoarece aceeasi persoana ameninta sa detoneze o alta bomba, mai mare, in centrul orasului.

Parerea mea:
Povestea filmului scartaie din atat de multe puncte de vedere incat e de mirare ca reuseste sa-si pastreze cat de cat coerenta. Nu-mi dau seama daca lucrurile nu stau in picioare din cauza ca scenaristul a fortat un final fericit sau pentru ca nimeni nu s-a straduit sa lucreze putin la partea teoretica a povestii.

Pe scurt, lui Stevens - si noua - ni se serveste o vrajeala cum ca acele 8 minute reprezinta durata cat memoria pe termen scurt a creierului uman rezista si ca el de fapt retraieste amintirile unui om mort si nu poate schimba nimic. El o tine una si buna ca de fapt ar putea schimba lucrurile daca i s-ar da ocazia si vrea sa incerce sa creeze o alta linie temporala in care trenul nu mai face bum (si Christina scapa intreaga).

Problemele in toata povestea asta sunt urmatoarele:
• Daca acele 8 minute sunt amintirile cuiva, Stevens n-ar putea sa se plimbe prin tren facand ce vrea el. I se spune la un moment dat ca acea "camera" in care se trezeste prins in hamuri e creata doar de imaginatia lui, deoarece mintea sa umple spatiile goale cu lucuri cunoscute ca sa n-o ia razna. Atunci, logic, la fel ar trebui sa fie si cu trenul. O sa va spoiluiesc un pic si o sa va spun ca bomba e ascunsa intr-un compartiment de deasupra toaletei. Dar Sean nu a vazut niciodata compartimentul acela, sau bomba, deci acea amintire nu exista. Atunci ori si-o imagineaza Colter (ceea ce nu e cazul, bomba chiar acolo fusese ascunsa), ori povestea cu cele 8 minute de amintire scartaie.
• Daca totusi are puterea sa se intoarca in timp si sa schimbe ceva si sa creeze cu adevarat o realitate alternativa, atunci pe langa faptul ca a creat un giga-paradox (daca el s-a intors in timp, trenul n-a mai explodat, atunci el nu se mai intoarce, asa ca trenul explodeaza, deci el se intoarce, atunci trenul nu mai explodeaza... etc), atunci de ce nu schimba prezentul si primele dati cand incearca, ci doar la final? Si ce se intampla cu Sean, adevaratul Sean? Si cu Stevens cel-din-experiment?
• Si apropo de incercarile lui de a schimba viitorul... finalul scenei in care Stevens se da jos din tren cu Christina prima data si se incaiera cu un pasager langa sine n-are pic de sens nici daca e vorba de 8 minute de amintiri, nici daca ar calatori cu adevarat in timp.

Totusi, am reusit intr-o mare masura sa fac abstractie de chestiile astea in timpul filmului si sa ma bucur oarecum de el. Nu e rau, ideea e bunicica, are si o poveste extrem de emotionanta (nu ma refer la Stevens si Christina, ci la Stevens si tatal sau, chestie care mi-a smuls cateva lacrimi), asa ca daca ar fi fost mai bine explicata partea de calatorie in timp sau retrairea amintirilor sau orice o fi fost, atunci ar fi iesit un film bun. Pacat...

sâmbătă, 28 septembrie 2013

De citit: Puterea armelor de Joe Abercrombie

Oh Em Geeeeeeeeeeh. Am o reactie de copil care primeste o tona de ciocolata, o bicicleta noua si un animal de casa. In acelasi timp. Tocmai a devenit disponibila pentru precomanda cartea Puterea armelor, ultimul volum al trilogiei Prima lege de Joe Abercrombie. Am inceput seria asta pentru ca nu aveam nimic mai bun de citit in bagajul meu vara trecuta, fara sa am habar ca o sa ma indragostesc de la primele pagini de unul dintre personaje si apoi de intreaga poveste.

Povestea:
Sfarsitul se apropie.
Logen Noua-degete mai are o ultima lupta de purtat, dar va fi cea mai importanta. Razboiul din Nord face ravagii, regele nordicilor ramane ferm pe pozitii si exista un singur om care sa-l poata opri: cel mai vechi prieten al sau si cel mai vechi dusman al sau. E timpul ca Sangerosul Noua sa se intoarca.
Cu prea multi stapani si prea putin timp la dispozitie, Inchizitorul Glokta poarta un razboi diferit. O lupta secreta in cadrul careia nimeni nu e in siguranta si nimeni nu e de incredere. Zilele lui ca spadasin s-au incheiat demult, asa ca are noroc ca e letal cu armele care i-au ramas: santajul, amenintarile si tortura.
Jezal dan Luthar a hotarat ca obtinerea gloriei e o sarcina prea dureroasa si a renuntat la armata in favoarea unei vieti linistite alturi de femeia pe care o iubeste. Dar si dragostea e dureroasa, iar gloria ii poate fi atribuita atunci cand se asteapta cel mai putin.
Regele Uniunii zace pe patul sau de moarte, taranii se revolta si nobilii se lupta pentru coroana. Nimeni nu crede ca razboiul se va abate peste Uniune. Numai Intaiul dintre magi poate salva lumea, dar exista riscuri. Si niciun risc nu e mai groaznic decat incalcarea Primei Legi...
- Sursa [tradus de mine]

Abia astept sa tin cartile in mana, abia astept sa le devorez!! Singurul meu regret este ca seria asta superba o sa se termine...

vineri, 27 septembrie 2013

Recenzie: Viata dubla la Venetia de Monica Ramirez

De obicei, intre momentul in care termin de citit o carte si momentul in care ii scriu recenzia las sa treaca o vreme, ca sa-mi adun gandurile. De data asta o sa fac o exceptie, pentru ca am petrecut doua zile minunate traind o Viata dubla la Venetia, despre care am de gand sa povestesc acum, cat totul e inca proaspat si nefiltrat :D

Povestea:
Kate Martin are vise si viziuni cu Venetia renascentista, asa ca hotaraste sa viziteza orasul, sperand ca aceasta excursie o va ajuta. Intr-un anticariat descopera un colier superb pe care il cumpara la un pret de nimic, dar pe urmele acelui colier sunt o serie de oameni care fara sa-si dea seama, pun din nou in scena o poveste care s-a desfasurat cu secole in urma. Printre ei se numara si Patrick Stone, un pictor care apare in viziunile femeii si care pare s-o cunoasca pe Kate de o vesnicie, desi cei doi nu s-au mai intalnit vreodata.

Parerea mea:
Cum ar fi sa ai amintirile unei persoane care a trait in secolul 16? Cum ar fi sa simti ca toate intamplarile prin care treci sunt un deja vu si ca te indrepti inevitabil spre acelasi deznodamant pe care l-a trait o femeie moarta de secole? Cum iti dai seama daca il iubesti cu adevarat pe cel din fata ta, sau sentimentele sunt de fapt ale ei, ale femeii care a trait cu ani in urma?

Raspunsurile le da Kate, un personaj de care m-am atasat de la primele pagini, deoarece i-am simtit curajul si forta interioara. Pana la urma, putini sunt cei care, intr-o asemenea situatie, ar fi calatorit la Venetia ca sa-si infrunte demonii, in loc sa-i ignore. Si celelalte personaje atrase in jocul istoriei care se repeta sunt la fel de fascinante, pentru ca dincolo de miciile modificari pe care le-au suferit o data cu schimbarea epocii, esenta lor este aceeasi si e interesant de vazut cum toate merg pe acelasi drum pe care au pasit si in trecut.

Totusi, fiecare personaj primeste din partea sortii un mic avantaj, sub forma unor viziuni ale trecutului care i-ar putea ajuta sa-si evite destinul. Daca vreunul dintre ei va reusi sa-si croiasca o noua soarta, daca povestea de dragoste dintre Kate si Patrick va avea acelasi deznodamant trist precum cea dintre Catherine si Patrizio si daca va reusi Kate sa impace fantomele trecutului, ramane sa aflati citind romanul!

joi, 26 septembrie 2013

De citit: The Bone Season

Nu va lasati pacaliti de titlu, nu m-am apucat sa fac reclama cartilor care n-au aparut pe piata din Romania. Romanul este in limba romana, insa s-a decis pastrarea titlului original. Insa ceea ce m-a atras prima data cand am auzit de carte nu a fost titlul, ci faptul ca autoarea va veni la noi in tara vineri, 27 septembrie pentru a sta de vorba cu cititorii romani. Mai multe detalii despre eveniment gasiti pe blogul editurii Curtea Veche, aici.

Povestea:
Paige Mahoney, în vârstă de 19 ani, lucrează în lumea interlopă din Scion, Londra, al cărei nucleu se află în zona Celor Şapte Cadrane, fiind angajata lui Jaxon Hall. Jobul ei: să scotocească după informaţii, pătrunzând în minţile celorlalţi. Asta, pentru că Paige este Călătoare onirică, o specie rară de clarvăzătoare. În lumea ei, comite înaltă trădare numai prin simplul fapt că respiră.
Într-o zi ploioasă, viaţa ei se schimbă pentru totdeauna. Atacată, drogată şi răpită, Paige este trimisă în Sheol, fostul oraş Oxford — ţinut secret vreme de 200 de ani şi controlat acum de puternica rasă a Refaiţilor, venită dintr-o altă lume. Paige îi este încredinţată Custodelui, un Refait cu scopuri misterioase. El e stăpânul ei. Maestrul. Şi inamicul natural. Dar dacă Paige vrea să-şi recâştige libertatea, trebuie să accepte reeducarea, în această colonie penitenciară în care a fost condamnată să trăiască până la moarte.

Romanul The Bone Season dă viaţă unei fascinante eroine din universul urban fantasy. Şi ne-o aduce în atenţie pe Samantha Shannon, o scriitoare surprinzător de tânără, cu o imensă energie şi o imaginaţie debordantă, care creează prin acest remarcabil debut o realitate nouă şi îndrăzneaţă.
- Sursa

Gasiti un fragment din roman aici: [link pdf].

Cartea poate fi cumparata online de pe site-ul editurii sau din libraria online libris.ro, unde o puteti gasi atat in romana cat si in engleza. Si pana la sfarsitul lunii, transportul e gratuit!

miercuri, 25 septembrie 2013

Strada de C'Arte

Am iesit astazi la plimbare, si pentru ca aflasem ca Biblioteca Centrala Universitara Carol I organizeaza Strada de C'Arte, un eventiment cultural care include si un mic targ de carte, mi-am zis ca nu pot sa nu trec pe-acolo.

Targul se afla pe o straduta in spatele bibliotecii (Strada Boteanu Nr 1), unde cateva "casute-biblioteci" isi asteapta cititorii. Prima mea oprire a fost la un stand interesant, plin de carti vechi. Initial crezusem ca este un anticariat, dar de fapt e vorba despre carti vechi de la biblioteca ce se dau gratuit. Am ochit cateva titluri interesante si nu mi-a venit sa cred ca pot pleca cu ele fara sa platesc nimic!


Apoi am trecut pe la "casutele" editurilor prezente: Tritonic, Humanitas, Trei, Rao, Curtea Veche... Zau ca as fi vrut sa plec acasa cu toate cartile. Spre norocul meu, Monica Ramirez se afla la standul Tritonic, asa ca am profitat de ocazie ca sa capat si un autograf pe Fantoma de pe lac. Si spre supriza si bucuria mea, Monica mi-a facut cadou un exemplar din Viata dubla la Venetia, de care i-am promis ca am apuc imediat (deci asteptati-va la o recenzie zilele astea!).


Mi-am mai imbogatit biblioteca si cu Eon, un SF de Greg Bear de la editura Trei, pentru ca descrierea, desi extrem de scurta, m-a captivat mai mult decat ar fi putut-o face un text mai lung. Cand citesti o fraza precum Un asteroid urias apare pe orbita Pamantului si interiorul lui contine lumi neasteptate care se deschid una in alta, cum sa nu vrei sa aflii mai multe?

Daca sunteti in Bucuresti si aveti cateva ore libere, targul e deschis pana pe 28 septembrie, asa ca nu-l ratati, pentru ca preturile sunt bune si cartile sunt superbe!

Recenzie: Sacrificiul (Eve #2)

Am citit primul volum cu aproape doi ani in urma si imi amintesc vag ca desi avea o idee buna la baza, nu m-a impresionat suficient incat sa vreau sa citesc continuarea. Totusi, cand am gasit cartea la biblioteca, mi-am amintit ca citisem primul volum si mi-am zis sa-i mai dau o sansa.

Povestea:
Eve traieste in siguranta in Califia, orasul femeilor, insa nu este fericita fara Caleb, pentru care isi face griji mereu. Atunci cand prin oras apar zvonuri despre un baiat ranit care pare a fi Caleb, fata nu ezita si fuge in cautarea lui. Insa in locul unei reintalniri fericite, Eve este gasita de soldatii Regelui, condusi de o veche cunostinta a ei. Fata e fortata sa mearga in Orasul de Nisip, unde crede ca va trebui sa devina sotia Regelui.
Insa aici povestea devine interesanta deoarece Regele are alte planuri cu Eve... Si, desigur, Caleb se afla deja in Oras, gata sa riste totul pentru a fi impreuna cu Eve.

Parerea mea:
N-o sa inteleg niciodata care e problema cu seria asta. In principiu, totul e acolo: are o idee de baza interesanta, actiunea are twist-uri pe care n-am reusit sa le anticipez mereu (de cele mai multe ori, am reusit sa ghicesc cand urmeaza sa apara, dar nu si in ce constau), personajele nu sunt enervante (desi mi se par stereotipuri). Are toate ingredientele unui roman bun. Nu splendid, dar bun. Si totusi, mie mi se pare mediocru, ba chiar putin sub linia de mijloc.

Nu e memorabil. Cred ca asta e problema romanului. Desi faptul ca fetele sunt folosite pe post de incubatoare umane e socant in sine, modul cum e exploatata ideea nu reuseste sa ma impresioneze. Orasul de Nisip e extrem de bogat, in timp ce in afara sa, si chiar la periferie, viata e mizera. Din nou, ar trebui sa ma sensibilizeze ideea, insa nu simt nici macar o urma de banal interes. Nu stiu ce ii lipseste, dar sarea si piperul nu sunt acolo, desi "mancarea" nu e rea.

Totusi, daca va place ideea, am sa va recomand sa cititi Sacrificiul pentru ca am senzatia ca sunt subiectiva cand spun ca nu m-a impresionat. Daca nu pot sa identific exact problema cartii, tind sa cred ca problema e la mine, asa ca sper ca unii care au citi mai multe distopii sau YA-uri o sa ma poata lamuri care e ingredientul lipsa. Sau o sa-mi confirme ca eu sunt de vina, si nu romanul :)

marți, 24 septembrie 2013

Despre zei, religii si... euglene verzi

Ieri seara, A. R. Deleanu, noul moderator al Clubului de lectură Nemira, a scris pe Facebook:

a pune un asocial să modereze un cerc de lectură cu 30 de participanţi e ca şi cum ai angaja o euglenă verde să îţi instaleze termopane. chiar şi aşa, cred că a fost ok. vă aştept pe 28 octombrie la următorul club de lectură nemira. - Sursa

Dupa parerea mea, euglena asta verde ne-a instalat al naibii de bine termopanele pentru ca eu m-am simtit superb inca de la inceput cand am fost rugati sa spunem cateva cuvinte despre noi. Pana la urma, Clubul este o oportunitate de a cunoaste alti oameni carora le place sa citeasca, asa ca mi-a placut sa-i cunosc un pic mai bine atat pe cei pe care ii stiam din vedere de la alte intalniri, cat si pe cei care au venit pentru prima data.


De data asta, discutia s-a invartit in jurul cartii Regii nisipurilor, care contine 7 povestiri semnate de George RR Martin, unele premiate si ras-premiate, dar toate interesante, cel putin pentru mine. Parerile au fost, ca de obicei, impartite. Unii cred ca aceste povestiri sunt mult mai reusite decat saga Cantec de Gheata si Foc a lui Martin, altii nu; unora le-a facut placere lectura povestirilor, pe altii i-au deranjat imaginile demne de genul horror, insa toata lumea a fost de acord ca textele sunt bune.

Si discutiile au fost pe masura, pentru ca de la Regii nisipurilor - o poveste despre un barbat arogant care cumpara niste animale exotice cu mentalitate de stup pentru ca ele sunt capabile sa-l slaveasca sculptandu-i chipul in castelele lor, care isi va primi rasplata meritata pentru ca ii infometeaza si nu-i ingrijeste corespunzator - s-a ajuns la discutii despre religiile ipoteticilor extraterestrii, despre relatia dintre zeu si cei care il slavesc sau dintre conducator si oamenii pe care ii conduce.

Sau in cazul povestirii Calea Crucii si a Dragonului - care a fost preferatul meu din cadrul volumului; este povestea unui Inchizitor al viitorului trimis sa puna capat unei erezii care il transforma pe Iuda din tradator in erou, insa Inchizitorul descopera ca initiatorul acestei religii a inventat-o deliberat, fiind membru al unei organizatii secrete ai carei membrii se numesc Mincinosi - am discutat despre necesitatea religiei, rolul ei in societate si modul in care influenteaza cultura si civilizatia.

La final, dupa ce am mai discutat despre celelalte povestiri, am incercat sa tragem o concluzie raspunzand la intrebarea Cui ai recomanda aceasta carte?. Mie mi-a placut, asa ca as recomanda-o oricui vrea sa citeasca niste povestiri reusite care imbina mai multe genuri (SF, Fantasy, horror, fictiune speculativa etc). Multumiti de rezultat, ne-am mutat in Cafeneaua Verona, unde am mai stat putin de vorba.

Urmatoarea intalnire va avea loc pe 28 octombrie, dar o sa va spun mai multe despre asta atunci cand se va anunta cartea despre care vom vorbi :)

luni, 23 septembrie 2013

Suntem stapanii propriilor minciuni

Am plecat in weekend la munte cu tata si niste prieteni de-ai lui de la Clubul de Speologie Vulcan din Craiova. Nu stiam foarte clar la ce ma inham, dar am mai fost la munte cu tata si stiu ca inseamna trasee nemarcate si pesteri nevizitate. Natura "pe bune".

In prima zi, am urcat pe munte. Baietii cautau un aven (o "pestera pe verticala", sau o prapastie in calcar) despre care nu stia nimeni foarte clar unde e. Eu ii admiram cum stateau cu o harta veche de minim 30 de ani (pe care avenul nu era trecut) si o busola si reuseau sa nu se piarda. Eu dupa jumatate de ora de urcat si coborat si schimbat directii prin padure, nu mai stiam de unde veniseram si incotro trebuie sa mergem. Asa ca am lasat-o balta si am incercat sa ascult toata vorbareala revistelor "glossy" si a site-urilor "cool" despre cum e misto sa mergi la munte sa te unesti cu natura.


Ne place sa ne spunem asta, nu? Cica daca gasim un colt de natura neumblata, ne simtim liberi si fericiti, relaxati si una cu pasarelele care ciripesc vesel? O sa ma feresc de sentintele capitale si o sa spun doar ca eu nu cred asa ceva. Dupa 10 minute de urcat pe o panta, poti sa te simti doar un intrus. In urechi nu-ti rasuna "sunetul naturii" ci iti urla propriul puls scapat de sub control pentru ca esti obisnuit doar cu drumurile asfaltate, cel mult o poteca umblata bine, in niciun caz cu pietre aduse de rau sau cu radacini de copaci ascunse pe sub covorul de frunze vechi de ani de zile. Si daca poti sa faci abstractie de pulsul tau, nu auzi vreun tril poetic de pasare maiastra, ci haraitul propriei respiratii sacadate in timp ce incerci sa tragi tot oxigenul din jur in plamanii care brusc iti par prea mici.

Sa zicem, totusi, ca ai ceva conditie fizica. Oricum, dupa un timp, te obisnuiesti cu efortul, intr-o ultima incercare a organismului de a se adapta la natura. Ce o sa auzi? Sunetul fircarui pas rasunand ca o detunatura de pusca in timp ce sub pasii tai frunzele troznesc, crengile uscate se rup si pietrele se rostogolesc. Una cu natura? Nu, tot ce simti e ca esti un intrus si ca natura incearca sa-ti explice cu binisorul ca te-ai "dezadaptat" de mult si ca ai supravietui numai daca ai avea norocul sa nu te intalnesti niciodata cu vreun animal, fie el flamand sau nu. Esti usor de gasit, usor de urmarit... Esti ca o tinta vie si natura te anunta ca ea e stapana.

Sa nu intelegeti ca nu mi-a placut. A fost superb. Cel mai frumos moment a fost, cred, atunci cand ne-am oprit sa ne odihnim si m-am lasat pe spate pe rucsac, privind cerul printre frunze, ascultand cum intreg organismul meu se linisteste si tace. Si nu, n-am auzit sunetul naturii, am auzit linistea naturii, si singurul lucru care m-a linistit au fost vocile celorlalti care studiau harta. Sau un alt moment frumos a fost seara, cand am stat langa foc, mancand cate ceva ca sa ne refacem energia, incalzindu-ne si stand de vorba. Totusi, eram doar o mica insula de umanitate intr-un ocean de natura si doar iluzia civilizatiei construita cu corturi, mancare gatita si flacari ne facea sa ne simtim in siguranta.

A doua zi, insa, am fost intr-o pestera. Eu, de fapt, asta abia asteptam pentru ca m-am indragostit cu ani in urma de modul in care apa sculpteaza in piatra mai frumos si mai expresiv decat orice om, creand formatiuni inimaginabile si minunate, fie prin fragilitate, fie prin forta si toate stau ascunse adanc in calcar, asteptand cativa oameni care au curajul sa intre, sa le caute, si sa le admire. Pestera era ba ingusta, ba larga, cu portiuni abrupte sau drepte, ca niste sali sau ca niste tunele si toate acoperite cu un strat alunecos de noroi adus de ape, spalat pe alocuri doar cat sa poti admira roca sculptata.

Acolo, sentimentul de intruziune a disparut. Acolo am simtit ca omul se intorsese acasa. Din pesteri am plecat cu mii de ani in urma si uneori e bine sa privesti punctul de origine. Acolo am simtit ca natura crease ceva pentru noi, singurii alti vizitatori fiind cativa lilieci care se invarteau doar prin sala initiala, fara sa cutreiere prin tunelele din adancuri. Si cand am ajuns la un mic lac subteran pe care nu aveam echipament sa-l depasim, oprindu-ne intr-un popas inainte de intoarcere, am ramas pur si simplu muta de admiratie. Singurul meu regret e ca n-am ceva poze ca sa va arat cat de incredibil de frumos era totul, cat de clara era apa, cat de plin de formatiuni era tavanul, cat de frumos lucea apa in lumina lanternei de pe casca... Insa totul era prea plin de noroi ca sa pot lua aparatul meu foto dupa mine.

Si daca tot am ajuns la noroi... Inainte sa intram, ne-am echipat cu niste salopete special ca sa putem sa ne miscam fara teama ca ne-am murdari hainele. M-am distrat extrem de bine lasandu-ma in fund pe pantele mai abrupte si dandu-mi drumul la vale ca pe un tobogan natural, m-am simtit exact ca un copil in parcul de distractii.

Acum, intoarsa acasa, avand apa curenta la doi pasi, suc de fructe cumparat de la supermarket, scriind la un computer alimentat electric si ascultand muzica la casti, inteleg ca omul a pierdut natura. Acolo, suntem doar intrusi, insa nici atunci si nici acum nu ma intreb daca e un lucru bun sau rau, daca evolutia noastra a meritat sa pierdem lumea aceea in favoarea confortului. Unii cred ca da, unii cred ca nu... Eu cred doar ca desi e frumos sa mergem in natura, ne mintim singuri cand credem ca o stapanim si ne mintim singuri cand vorbim despre "comuniunea cu natura". Insa faptul ca suntem ceea ce suntem astazi ne permite sa admiram latura artistica a naturii si asta pentru mine valoreaza mai mult decat orice.

vineri, 20 septembrie 2013

Pot sa-i iau acasa?

Nu mai e un secret pentru nimeni ca imi place trupa Holograf. Mi-au placut de mica, de pe vremea cand habar n-aveam despre ce canta, dar era amuzant cum dadeau din maini pe piesa Ti-am dat un inel. Intre timp am crescut si am inceput sa le inteleg melodiile, asa ca atunci cand am fost anul trecut la concertul de lansare al albumului Love Affair, am retinut una dintre noile melodii, care a devenit curand preferata mea de pe acel album.


Ieri, baietii au lansat videoclipul acelei melodii, Roua diminetii, piesa care va aparea pe coloana sonora al filmului Ultimul Zburator (despre care puteti afla detalii aici). Nu pot spune ca sunt un fan al filmelor romanesti, dar videoclipul e absolut superb, ca si melodia. Enjoy :)

joi, 19 septembrie 2013

Recenzie: 320 de pisici negre (Melania Lupu #3)

V-am spus saptamana trecuta ca acesta e volumul de neratat al seriei, asa ca ieri m-am grabit sa merg la chisocul de ziare si sa-l cumpar, ca sa-l pot citi in voie. Si ce-am mai ras...

Povestea:
Melnia a fost arestata, insa nu are de gand sa isi plece capul si sa accepte ca a pierdut, mai ales pentru ca dovada maiorului Cristescu poate fi cu usurinta trucata. Asa ca atunci cand i se ofera ocazia neasteptata de a evada, profita imediat. Ceea ce nu stie este ca va fi implicata intr-o vanatoare de comori contra cronometru, miza fiind o statuie in marime naturala a Fecioarei Maria facuta din aur masiv.
Maiorul Cristescu este si el prezent, deoarece a devenit "expertul nr. 1 in cazul Melaniei Lupu". Intuindu-i miscarile, incercand sa gandeasca pe jumatate la fel de fantezist ca batranica, maiorul incearca s-o readuca in arest, insa pretioasa lui dovada e in pericol.
Si pisicile negre din Bucuresti incep sa dispara...

Parerea mea:
E incredibil faptul ca la a treia lectura, inca pot sa rad cu pofta citind acest roman. Alegerea Melaniei de a juca rolul unei batrane copilaroase, usor senile in timp ce in spatele mastii se ascunde mintea vesnic ascutita a Abatelui Brown duce la niste situatii de un comic iesit din comun. Imaginati-va spre exemplu 320 de pisici stranse intr-un apartament modest din Bucuresti. Incredibil nu e neaparat modul cum au ajuns acolo, cat faptul ca batranica a reusit sa-i determine pe cei care i-au facilitat iesirea sa-i caute pisica. Iar discutiile dintre ei si Melania sunt pur si simplu geniale.

De asemenea, introducerea unui personaj strain, hotul englez Ned, nu face decat sa sporeasca suspanspul, deoarece el reuseste sa vada prin masca Melaniei, fascinat de ceea ce gaseste in spatele ei, dar si sa le dea clasa politistilor romani, totul cu o naturalete data de meserie. Daca n-ar fi maiorul Cristescu, care e in pragul disperarii, dar se lasa totusi antrenat in jocurile Melaniei, probabil ca Ned ar fi personajul meu masculin preferat (pentru ca, indiscutabil, cel mai frumos personaj din serie este Melania Lupu).

Cititi cartea. Fie ca va place sau nu sa cititi romane politiste, fie ca va plac sau nu autorii romani, daca apreciati personajele inteligente, atunci nu aveti voie sa ratati 320 de pisici negre!

miercuri, 18 septembrie 2013

Carti de cerneala



In primavara acestui an, cei de libris.ro ne intrebau de ce citim. Le-am raspuns cu totii cum am stiut mai bine. Acum, aceeasi librarie online ne provoaca din nou sa le raspundem si ne stimuleaza din nou, oferindu-ne posibilitatea sa castigam carti online. De data asta vor sa afle raspunsul la intrebarea Ce este o carte buna?


As vrea sa pot da un raspuns usor. As vrea sa gasesc o definitie care sa fie universal valabila sau sa inventez o formula aplicabila oricui. As vrea ca oamenilor sa le fie usor sa identifice o carte buna ca sa citeasca mereu exact ceea ce le place. Dar in dictionare nu exista definitia unei carti bune si nici vreo formula magica nu exista. Cred ca din experienta personala, stiti cu totii ca trebuie mai intai sa citesti o carte si abia apoi poti spune cu adevarat daca e buna sau nu. Si mai stiti ca fiecare are gusturile lui unice si ca se poate intampla ca romanul tau preferat sa nu-l impresioneze pe prietenul tau. Si invers.

Totusi, cartile bune au ceva in comun. Imaginati-va ca mintea fiecaruia dintre noi este un vas cu apa, unul care nu este niciodata plin, insa pe care ne dorim sa-l umplem. Fiecare carte pe care o citim este o picatura care ridica nivelul apei. Cartile bune, insa, sunt picaturi de cerneala si la fel cum cerneala se raspandeste incet prin apa, colorand-o, cuvintele din carte se raspandesc incet prin mintea noastra, schimband-o. Dupa ce citim o carte buna, nu vom mai fi niciodata la fel. Si pentru ca gandim putin mai diferit, lumea va parea la randul ei un loc mai diferit, mai colorat, mai plin de viata.

Casa darapanata pe langa care treceam zilnic va deveni vila magica a unui vrajitor sau casa bantuita a unui suflet ratacit. Porumbelul care trece pe deasupra capetelor noastre va deveni un mesager grabit. Steaua pe care reusim s-o vedem in ciuda luminilor orasului va deveni soarele unei lumi unde cerul e verde, iarba albastra si unde plantele sunt adevaratii stapani inteligenti ai lumii. O carte buna ne invata sa visam si nu intamplator camerele secrete pline de bogatii aveau drept usa o biblioteca, pentru ca o carte buna ascunde in interiorul ei o adevarata comoara.

Asa ca, desi nu pot sa definesc o carte buna, stiu s-o recunosc atunci cand o citesc. Si stiu sa inchid ochii cateva clipe si sa-mi las mintea invadata de cuvinte si idei, si sa-i deschid apoi, reluand lectura care este la fel de hipnotizanta ca raspandirea lenta a unei picaturi de cerneala intr-un vas cu apa.

marți, 17 septembrie 2013

Recenzie: Verde Aixa de Horia Arama

Povestea:
Aixa este o padure. Intreaga planeta este doar o imensa padure. Nu exista oceane sau mari, munti sau campii, totul e nivelat si impadurit. Normal ca oamenii vor s-o exploreze. Insa prima expeditie dispare fara urma, asa ca misiunea celui de-al doilea echipaj trimis spre Aixa e sa afle ce s-a intamplat. Este descoperit un supravietuitor, de la care se afla ca oamenii pur si simplu dispareau. Apoi, si echipajul celei de-a doua nave incepe sa dispara.

Pe Aixa nu exista civilizatii. Nu exista animale sau insecte, nu exista decat padurea, vesnica si nemiscata. Si totusi, oamenii continua sa dispara fara vreo urma. Cum reusesti sa-ti pastrezi calmul si luciditatea pe Aixa, cand planeta iti rapeste linistea?

Parerea mea:
Intotdeauna am apreciat originalitatea. Sa gandesti ceva care n-a mai fost gandit, sa-ti imaginezi ceva de neimaginat pana in acel moment... Inventivitatea omeneasca nu are limite. Insa ceea ce face Horia Arama e mai mult de-atat. Nu inventeaza ceva nemaivazut si nemaiuzit. E doar o padure. Avem si noi paduri, nu-i asa? Aceasta e nepopulata, nu exista nici macar un animal, o ganganie sau vreo bacterie. Padure si aer. Tocmai de aici se trage tot suspansul din carte, pe care n-am citit-o, ci am devorat-o.

Sfideaza logica. Fiecare rand sfideaza ceea ce omenirea stie dupa mii de ani de locuit pe Terra: padurile nu ucid. Si totusi... Citesti si citesti si incerci sa nu crezi, desi stii ca alta varianta nu exista, ca e singura explicatie ramasa, deci trebuie sa fie adevarata... Si totusi...

O carte care nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult, si totusi m-a lasat fara cuvinte. Daca va place suspansul, e o carte pe care trebuie s-o cititi. O sa faceti eforturi ca sa va amintiti sa respirati!

luni, 16 septembrie 2013

Provocarea verii #13 + castigator

13. Care a fost parerea ta despre Provocarea verii? Care a fost intrebarea ta preferata? Dar cea care ti-a placut cel mai putin?

Am tot amanat sa raspund la aceasta ultima provocare, ca si cum as fi putut amana sfarsitul verii. Totusi, vara s-a terminat, a inceput toamna, a inceput scoala si a venit timpul ca eu sa va anunt cine a castigat aceasta Provocare care mie mi s-a parut pur si simplu Oau! A fost o placere sa o organizez, sa creez intrebarile, sa citesc raspunsurile voastre, sa raspund la randul meu... Mi-e greu sa aleg o intrebare preferata, cu atat mai putin una care sa-mi fi displacut, asa ca n-o sa mai pierd timpul si o sa sar direct la partea interesanta: premiul!

V-am promis ca voi alege un blogger pe care sa-l premiez, insa dintre cei 4 care au dus jocul pana la final (Razvan, Leontina, Clara ♫ si mariana795) n-am reusit sa aleg pe cineva care sa fi raspuns mai bine, mai corect, sau mai frumos. Asa ca m-am folosit de random.org ca sa aleg un castigator (v-am trecut pe lista in ordinea in care v-ati inscris).


Asadar, castigatoarea este Mariana, care a castigat nu o carte, ci trei, mai exact seria Fortele Raului Absolut de Kelley Armstrong in editie de chiosc! Felicitari si o sa te rog sa-mi trimiti un e-mail la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com in care sa-mi lasi numele complet, adresa si un numar de telefon.

Felicitari si celorlalti care s-au inscris, chiar daca au terminat provocarea sau nu, eu v-am citit articolele cu aceeasi placere si acum am senzatia ca prin intermediul raspunsurilor noastre, ne cunoastem mai bine intre noi! Oricum, mi-ati facut vara mai frumoasa!

duminică, 15 septembrie 2013

Coldplay - Atlas

Oricine ma cunoaste stie ca in timp ce vad un film, nu pot fi atenta la coloana sonora. Remarc faptul ca exista, dar nu pot sa spun daca e buna sau proasta, cu atat mai putin daca mi-a placut sau nu vreo melodie anume. Asa ca, de obcei, cand se anunta coloana sonora a unui film, nu sar in sus de fericire. Totusi, de data asta o sa fac o exceptie pentru ca s-a anuntat faptul ca cei de la Coldplay au scos o melodie special pentru coloana sonora din Hunger Games: Cathcing Fire si melodia e pur si simplu superba. Pana si video-ul e genial!!


O sa o ascult repetitivo-obsesiv pana cand o s-o invat si, poate cu putin noroc, o s-o remarc in film. Enjoy!

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Cuvinte #7

Intr-un alt articol din seria Cuvinte, va spuneam ca rareori mi se intampla sa remarc vreun pasaj in timp ce citesc. Uite ca mi s-a intamplat din nou si a fost exact ca data trecuta: am simtit ca nu mai citesc o carte, nu ma mai pierd intr-o alta lume, nu mai calatoresc in locuri care nu exista, ci ca stau de vorba cu cineva care are pareri cu care rezonez. Sau chiar cu un prieten vechi...

De data asta, citatul care mi-a atras atentia are legatura cu vestimentatia si spune un adevar pe care, desi il stiam, nu cred ca l-as fi pus niciodata in cuvinte in modul acesta. Si tocmai de asta cred ca m-a impresionat, pentru ca desi stiam despre ce vorbeste autorul, a spus-o intr-un mod deosebit:

Coretti nu stia cum sa se imbrace. Hainele reprezantau un limbaj, iar el era un fel de balbait vestimentar, incapabil de cea mai elementara declaratie coerenta care sa-i destinda pe straini. Fosta lui sotie ii spunea ca se imbraca precum un martian si, pur si simplu, nu parea unul dintre locuitorii orasului. Lui nu-i placea s-o auda vorbind asa, pentru ca era adevarat.
© William Gibson - Chrome (povestirea Specie integrata) - Editura Fahrenheit

Voi ce credeti?

vineri, 13 septembrie 2013

Recenzie: Buna seara, Melania! (Melania Lupu #2)

Rezumat:
Desi a scapat la mustata de acuzatiile de complicitate la crima, Melania Lupu nu vrea sa renunte la tabloul lui Goya, asa ca atunci cand muzeul in care este expusa Femeia cu evantai intra in renovare, batranica profita de ocazie si pune la cale un plan extraordinar prin care sa obtina pictura si un bilet peste granita.

Insa maiorul Cristescu, care a anchetat si crimele din strada Craitei afla despre disparitia tablourilor, asa ca Melania trebuie sa fie mai atenta ca niciodata, astfel incat Militia sa nu aiba nicio dovada impotriva ei.

Parerea mea:
De obicei, in romanele politiste pe care le-am citit eu, anchetatorul e cel alaturi de care cititorul reconstituie evenimentele, incercand sa descopere cum s-au intamplat lucrurile. In Buna seara, Melania! insa, cititorul este alaturi de "capul rautatilor", fiind in mijlocul evenimentelor si stiind in fiecare clipa care va fi urmatorul pas si cum va fi acesta executat.

Mie imi place mai mult asa, pentru ca in primul rand, suspansul creste deoarece Melania trebuie sa se gandeasca la toate lucruile care ar putea merge prost si sa le preintampine fara sa se desconspire, si e totodata mult mai usor sa empatizezi cu Cristescu, care trebuie sa fie mai istet decat ea... ceea ce e tare, tare greu.

De asemenea, ca in toate romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, umorul e prezent la fiecare pas. Au existat secvente in care a trebuit literalmente sa ma opresc din citit pentru ca radeam cu lacrimi. Si as putea sa continui sa va insir toate motivele pentru care am indragit aceasta serie, insa cred ca mai bine va las pe voi sa decoperiti cat de frumoase sunt.

Insa nu pot sa inchei fara sa va dezvalui un mic secret: saptamana viitoare, apare volumul 3 al seriei, 320 de pisici negre, care este cel mai spumos dintre toate, e plin de umor, insa e un umor inteligent si e pur si simplu un roman splendid. Credeti-ma, nu-l puteti rata! Asa ca cititi cele doua romane deja aparute in editie de chiosc pana atunci, ca sa va puteti bucura de carte la adevarata ei valoare!

joi, 12 septembrie 2013

Orasul Oaselor - carte vs film

Cand am auzit prima daca ca se va face un film dupa cartea Orasul Oaselor, m-am hotarat sa vad intai filmul si sa ma hotarasc apoi daca vreau sa nu sa citesc cartea. Totusi, cand am fost saptamana trecuta la biblioteca, stiam ca o sa merg la film si cum cartea era acolo, mi-am zis ca nu ma costa nimic s-o citesc. Am gresit: m-a costat cateva ore bune din viata. Filmul insa a meritat si faptul ca l-am vazut a doua zi dupa ce citisem cartea m-a ajutat sa le pot compara mai bine.

Povestea:
Clary se crede o fata obisnuita pana in ziua in care este martora la o crima pe care doar ea o poate vedea. Apoi, in urma disparitiei mamei sale, Clary descopera ca exista o lume ascunsa in lumea noastra, o lume in care povestile sunt adevarate si in care nephilimii (oameni cu sange de inger) lupta impotriva demonilor.

Parerea mea:
Cand am citit cartea, am avut senzatia ca nu e prima data cand o citesc. Povestea e atat de previzibila, incat urmele vagi de originalitate se pierd in favoarea refolosirii acelorasi povesti din orice "urban fantasy". Sau poate sunt eu suprasaturata, oricum nu pretind ca sunt obiectiva cand fac recenzii.

Filmul e destul de fidel cartii, cu cateva mici modificari care pe mine nu doar ca nu m-au deranajt, dar mi s-a parut ca fac povestea mult mai buna. In primul si in primul rand, au "depenibilizat-o" pe Clary, care in carte este eroina vesnic opaca la tot ce se intampla in jurul ei, care nu intelege ca toata lumea face o gramada de lucruri periculoase pentru ea si de care eu deja m-am saturat. In film, insa, cateva remarci plasate la inceputul filmului fac evident faptul ca ea stie ca Simon o iubeste si alege sa nu-i pese si faptul ca actiunea se deruleaza destul de repede face ca toate problemele ei sentimentale sa treaca pe plan secund, credibilizand-o.

In rest, personajele sunt la fel ca in carte, cu exceptia lui Luke, care desi respecta personajul, mi s-a parut ca a adus ceva in plus, un anume aer de... forta pe care nu l-am simtit in carti. Citind, am putut sa-l trec cu vederea, insa in film, Luke e prea badass ca sa-l ignori.

In plus, scenele de lupta din film sunt superb facute, efectele speciale sunt perfecte si modul in care e filmat te face sa simti ca esti acolo. Jos palaria. Singurul punct slab in film mi s-a parut scena sarutului dintre Clary si Jace, care din pacate a trecut din excesiv de siropos in penibil de amuzant. Totusi, scena in care Jace ii arata pustioaicei cum sa foloseasca un pistol-pentru-vampiri compenseaza din plin. (Apropo, vreau si eu asa o arma. Sau chiar doua.)

Concluzia? Mergeti sa vedeti filmul!

marți, 10 septembrie 2013

Cartea de pe plaja #3: Starters de Lissa Price

Rezumat:
Razboiului biologic nu i-au supravietuit decat cei care fusesera vaccinati inainte sa pice bombele cu spori, adica tinerii (Starteri) si batranii (Enderi). Tehnologia moderna le-a permis celor din urma sa supravietuiasca mult peste 100 de ani, insa acest lucru a dus la crearea unor legi care le interzic minorilor sa se angajeze pentru a nu ocupa locurile de munca ale Enderilor. Astfel, Starterii care si-au pierdut parintii in razboi sunt fortati sa traiasca pe strazi, fugind de serifii federali care voi sa-i prinda si sa-i duca in Institutii, unde conditiile sunt chiar mai vitrege decat pe strazi.
Callie are 16 ani, un frate bolnav si nicio metoda sa-l ajute, asa ca isi ofera serviciile celor de la Destinatii Splendide. Acestia ii "inchiriaza" corpul Enderilor care doresc sa fie tineri din nou, promitandu-i in schimb lui Callie o suma de bani suficienta ca sa-si ajute fratele. Insa in timpul celei de-a treia "inchirieri", tanara se trezeste inapoi in corpul sau, "chiriasa" sa fiind doar o voce in mintea ei, o voce care o avertizeaza ca Destinatii Splendide e mai mult decat pare si ca Starterii sunt pe cale sa fie intr-un pericol mai mare ca oricand.

My view:
Citisem deja despre "inchirierea" corpurilor in romanul Transfer al lui Michael Haulica, asa ca nu mi-a luat mult sa ma obisnuiesc cu ideea si cu influentele pe care acest procedeu le are in societatea imaginata de Lissa Price. Insa societatea in sine a fost ceva la care mintea mea s-a adaptat putin mai greu.

Intotdeauna am stiut ca omenirea e o rasa mai degraba cruda, mai ales cand oamenii nepotriviti ajung la putere, insa nu mi-am putut imagina o lume in care cei condamnati sunt tinerii. De obicei, ei sunt cei care ar trebui protejati, cei care vor reconstrui lumea, insa Enderii au gasit o metoda prin care sa transforme aceasta idee in ceva pur si simplu inuman. Nu e primul roman distopic pe care il citesc, insa acesta m-a revoltat mai mult decat toate celelalte la un loc.

Mi s-a parut diferit de celelalte si deoarece nu "scoate in fata" o poveste de dragoste. Adevarat, exista o atractie, exista chiar semintele unui triunghi amoros (sper sa ramana doar seminte), insa nu e pusa pe primul plan. E undeva in fundal, facand parte din decor, exact asa cum ar trebui. E la locul ei. Toate elementele sunt la locul lor, creand impreuna contextul necesar ca sa atraga cititorii si sa-i tina lipiti de carte.

Iar finalul e absolut genial. Nu stiam ca romanul face parte dintr-o duologie (pana si asta e destul de rar, majoritatea cartilor de azi fac parte din serii interminabile, minim trilogii), asa ca ma asteptam sa aiba un deznodamant care sa-l incheie, insa ultimul capitol m-a luat pe nepregatite, promitandu-mi nu doar o continuare, dar una chiar mai interesanta decat acest prim volum!

Daca sunteti fanii distopiilor, cititi Starters. N-o s-o puteti lasa din mana!

luni, 9 septembrie 2013

De citit: Fara speranta de Colleen Hoover

Atunci cand am citit E usor sa te iubesc, nu numai ca am fost impresionata de carte, dar m-am convins ca editura Epica aduce pe piata romaneasca romane care merita citite de tineri, deoarece promoveaza niste valori, nu niste stereotipuri. Tocmai de aceea sunt curioasa cu privire la cartea pe care o vor scoate pe piata vinerea aceasta.

Descriere:
Sky, elevă în ultimul an de liceu, îl cunoaşte pe Dean Holder, un tip cu o reputaţie îndoielnică, rivalizând cu a ei însăşi. Încă de la prima lor întâlnire, acesta o îngrozeşte şi, în același timp, o captivează. Ceva inexplicabil legat de el îi declanşează amintiri din adâncurile trecutului ei tulbure, dintr-o perioadă aproape ștearsă din memoria ei. Deşi Sky e hotărâtă să se ţină la distanţă de el, insistenţele lui neabătute şi zâmbetul enigmatic îi doboară barierele protectoare, iar legătura dintre ei creşte în intensitate. Însă misteriosul Holder ascunde, la rândul lui, destule secrete, iar de îndată ce acestea sunt dezvăluite, Sky cunoaşte o transformare ireversibilă, iar capacitatea ei de a avea încredere în semeni poate deveni o pierdere colaterală provocată de adevăr.
Numai înfruntând cu mult curaj dezvăluirile crude, Sky şi Holder pot spera să-şi vindece rănile sufleteşti şi să găsească o cale de a trăi şi de a iubi pe deplin. Fără speranță este un roman care vă va tăia respiraţia,captivându-vă şi amintindu-vă de prima voastră iubire.
- Sursa

Cartea va fi disponibila incepand cu 13 septembrie, insa pana atunci o puteti precomanda cu 20% reducere! Formularul pentru precomanda il gasiti aici.

The Princess and the Frog (Printesa si broscoiul)

The story:
O data cu moartea tatalui Tianei, visul acestuia de a deschide un restaurant impreuna cu fiica sa a devenit visul ei. Asa ca munceste zi si noapte pentru a putea cumpara o veche moara pe care s-o transforme in restaurant. Cand are banii necesari, agentii imobiliari o anunta ca mai exista o oferta pentru acelasi spatiu si ca daca nu reuseste sa ofere mai mult, va pierde locul.
Printul Naveen a fost dezmostenit de parinti si vine in New Orleans incercand sa-si gaseasca o sotie bogata. Insa gandul ii e mai mult la muzica si distractie decat la datorie, exasperandu-si insotitorul, pe Lawrence. Atunci cand Dr Facilier, un "doctor voodoo", ii ofera sansa de a-si schimba viata, Lawrence nu poate refuza si ia locul printului, care e transformat in broscoi.
Atunci, povestea lui Naveen si a Tianei se impletesc, el cerandu-i ei un sarut ca sa redevina om. Insa lucrurile nu merg cum isi imagineaza, fata devenind la randul ei broasca. Cei doi sunt fortati sa fuga, traind o serie intreaga de aventuri in incercarea de a redeveni oameni.

My view:
E bine sa vezi ca Disney inca mai stie sa faca desene animate precum cele care ma vrajeau in copilarie (Alba ca Zapada, Cenusereasa, Frumoasa si Bestia, Regele Leu). Poate The Princess and the Frog n-o sa impresioneze generatia actuala de adolescenti precum un film cu Hannah Montana, gemenii nu-stiu-care, sau celelalte vedete Disney care sunt promovate acum, insa eu m-am simtit ca un copil care accepta ca o broasca si un licurici pot fi prieteni in loc sa se manance, ca o aventura de una-doua zile e suficienta ca sa convinga doi oameni ca e cazul sa se casatoreasca si ca un crocodil stie sa cante la trompeta.

Animatia e superba, mi-a adus aminte de toate animatiile Disney in care ochii sunt cea mai expresiva parte a unui personaj, umorul e prezent ca in toate desenele animate pe care le-am enumerat mai sus, personajele se apuca de cantat intr-una... Nu mai are sens s-o lungesc, e un film prea frumos ca sa nu fie vazut!

duminică, 8 septembrie 2013

Ceva de toamna





Nu cred ca mai e nevoie de cuvinte, Groban are pur si simplu cea mai frumoasa, calda si expresiva voce pe care am auzit-o vreodata. I'm speechless.

vineri, 6 septembrie 2013

Cartea de pe plaja #2: Postasul de David Brin

Rezumat:
Al treilea razboi mondial a venit si a trecut. Omenirea a facut alegerile gresite si acum fiecare persoana ramasa in viata se lupta pentru supravietuire. Statele Unite sunt doar o amintire, acum fiecare e pentru el. Gordon Kranz a reusit sa supravietuiasca timp de 16 ani, mergand dintr-o asezare in alta, sperand de fiecare daca ca un lider se va ridica si va reuni oamenii. Insa nimeni nu apare.
Intr-o zi, in urma unui atac din care abia scapa, Gordon da peste masina abandonata a unui postas, unde gaseste saci de scrisori si o uniforma. Printr-un concurs de imprejurari, ajunge sa se dea drept reprezentantul Statelor Unite Restaurate, insa ceea ce incepe ca o minciuna menita sa-i garanteze accesul intr-o localitate ajunge legenda care va reface legaturile dintre oameni.

My view:
Toate cartile care se pereceau dupa "sfarsitul lumii" pe care le-am citit pana acum prezentau o noua civilizatie care incearca sa supravietuiasca, de obicei asuprind oamenii (Jocurile foamei, Divergent, Eve, si exemple mai sunt). Insa aceasta e prima carte care suprinde formarea noii civilizatii, care arata cum s-a ajuns de la haos la o forma oarecare de organizare.

Postasul e un roman despre un erou fara voie, care isi doreste sa fie sustinatorul unui lider, insa ajunge el insusi salvatorului unei natiuni. Curpins de indoieli, detestand deseori minciuna pe care o propaga, dorindu-si sa renunte de fiecare data cand oamenii mor in numele sau, continua sa isi asume rolul salvatorului deoarece intelege ca oamenii au nevoie de el, de mitul lui, de minciuna lui salvatoare.

Si e un roman despre adevarat influenta pe care o au femeile, despre felul in care ele pot schimba lumea atunci cand hotarasc sa se implice, cand isi gasesc un scop pentru care sa lupte:

Nu mai putem permite vreodata ca lupta ancestrala dintre bine si rau sa fie purtata numai si numai de barbati.
Femei, trebuie sa va asumati o parte a raspunderii... si sa v-aduceti in lupta propriile talente...


© David Brin - Postasul - Editura Paladin


Daca va plac thrillerele distopice pe care le-am enumerat mai sus, trebui sa cititi Postasul. Si daca va plac romanele cu personaje puternice, o sa iubiti acest roman. Spor la citit!

De citit: Nascuti pe Pamant de Orson Scott Card

Al 5-lea si ultimul volum al seriei Intoarcerea acasa de O.S. Card tocmai a aparut pe piata! Am iubit seria de la primele pagini, desi am cumparat primul volum din intamplare, la o oferta de 2+1 gratis. Dovada ca o carte buna stie sa-si faca drum si singura in biblioteca ta!

Descriere:
Toate personajele din volumele anterioare ale seriei au dispărut, iar Shedemei este singura care a supraviețuit. Ultima carte din cunoscuta saga a lui Card urmărește luptele din neamul celor care l-au urmat pe Nafai. Regele din Darakemba, fiii lui, precum și consilierii, împreună cu marele preot, devin protagoniștii întâmplărilor.

În lungii, nesfârșiții ani de căutare, computerul principal nu a găsit ce căuta. Nu l-a reperat pe Păstrătorul Pământului, singura inteligență care-i poate repara programul stricat.
Sursa

Puteti comanda romanul aici.

joi, 5 septembrie 2013

Recenzie: Cianura pentru un suras (Melania Lupu #1)

Astazi aveam de gand sa va prezint recenzia celei de-a doua carti pe care am citit-o in concediu (Postasul de David Brin), insa ieri a aparut impreuna cu Gazeta Sporturilor primul volum al seriei Melania Lupu de Rodica Ojog-Brasoveanu. Il mai citisem, cu niste ani in urma, insa n-am putut sa ma abtin si l-am recitit si mi-a placut (din nou) atat de mult incat vreau sa incerc sa va conving ca e o lectura care nu trebuie ratata.

Rezumat:
Intr-un imobil din Strada Crăiţei se sparge o teava de apa. Nimic iesit din comun, pana cand locatarii incearca sa mute un scrin vechi, in interiorul caruia gasesc ascunse doua tablouri, Vanatorul lui Rembrant si Femeia cu evantaiul, pictata de Goya. Imediat, cei 5 vecini devin parteneri, insa incep sa moara unul cate unul, otraviti cu cianura. De fiecare data, cei ramasi in viata sunt fortati sa ascunda cadavrele si sa inventeze povesti credibile pentru Militie, astfel incat sa poata vinde nestingheriti tablourile. Insa e greu sa-ti pastrezi luciditatea si sangele rece atunci cand stii ca unul dintre vecinii tai e un asasin... si ca tu ai putea fi urmatoarea victima.

My view:
Intotdeauna mi s-a parut ca a citi o carte politista inseamna un fel de pariu intre autor si cititor. Autorul stie de la inceput cine e criminalul, de ce si cum e comisa crima, insa scopul lui e sa te tina lipit de carte, asa ca, la fel ca un criminal, ascunde detaliile. Desigur, lasa si indicii. Unii lasa mai multe, altii incearca sa le ascunda pe toate (insa chiar si absenta suspiciunilor devine suspicioasa la un moment dat). Cititorul incearca sa descopere criminalul inainte de final, exact ca politistul din carte. Tocmai de asta, nu mi-a placut niciodata sa recitesc un roman politist. Stiind cine e vinovatul, mi se parea ca citesc degeaba.

Cartile Rodicai Ojog Brasoveanu, insa, le-am recitit mereu cu placere, in special pe cele din seria Melania Lupu. Batranica e pur si simplu fermecatoare! Cand am recitit Cianura pentru un suras, stiam deja ce si cum se intampla - apropo, procedeul e extrem de invetntiv! - insa am fost captivata din nou, si chiar stiind cine e vinovat, n-am gasit vreun indiciu ca sa trag concluzia mai devreme. In plus, in romanele politiste din seria Melania Lupu nu e vorba doar despre gasirea criminalului, despre indicii si fapte. Mult mai interesante sunt conversatiile dintre Cristescu si Melania, doua personaje extrem de inteligente, care stiu sa se joace unul cu celalat intr-un duel verbal superb.

Daca va plac cartile politiste, nu ratati aceasta serie. Va va pune mintea la contributie, va garantez. Iar daca nu ati citit carti politiste, incercati-le pe acestea. O sa va vrajeasca!

miercuri, 4 septembrie 2013

Despre biblioteci

Cred ca bibliotecile publice sunt una dintre cele mai bune inventii ale omenirii. Mi-a luat ceva timp sa ajung la concluzia asta, in primul rand din cauza ca atunci cand eram mica, nu prea ma omoram dupa citit. Imi placeau basmele, ca oricarui copil, dar daca venea vorba de romanele "copilariei" pe care toata lumea zicea ca e musai sa le citesc, refuzam din principiu.

Insa am crescut, si am descoperit - o sa sune pompos, dar asta cred - ca in carti se ascunde cea mai mare comoara omenirii: imaginatia. Si o data cu aceasta certitudine care a venit treptat, insa azi e de neclintit, am descoperit si ca institutia in care poti avea mereu incredere e biblioteca.

Stiti magazinele acelea care oferta posibilitatea testarii unui produs timp de 30 de zile? Asta e trasatura pe care o iubesc cel mai mult la o biblioteca: te duci, te uiti la titluri, vezi ce te atrage, o iei acasa, o citesti si apoi te hotarasti daca o vrei sa nu in biblioteca ta personala, daca merita sa te duci la librarie si s-o cumperi sau esti convins ca n-o s-o mai citesti niciodata.

In plus, poti citi o intreaga serie fara sa astepti sa faci rost de bani ca sa cumperi toate volumele, mai ales ca in ziua de azi, toata lumea pare sa scrie serii si deseori pretul pentru toate volumele e destul de piperat. Asa, le poti imprumuta si citi ca sa-ti satisfaci curiozitatea, si apoi poti continua sa economisesti ca sa le si detii pe toate.

Dezavantaje? Unul singur: n-o sa gasesti mereu ce vrei, e posibil sa nu aiba o anume carte in acel moment. Insa nici macar nu e un dezavantaj adevarat, pentru ca daca tot esti acolo, poti cauta o alta carte sau poti alege una la intamplare, riscand... si deseori, castigand.

Voi ce parere aveti despre bibliotecile publice?

marți, 3 septembrie 2013

De citit: Viitorul nostru de Jay Asher si Carolyn Mackler

Am auzit de Jay Asher autor atunci cand i s-a tradus o alta carte, insa desi lumea a fost impresionata, mie actiunea din Cele 13 motive imi suna putin prea morbid. Tocmai de aceea ma bucur ca i se traduce o noua carte, chiar daca e scrisa in colaborare cu o alta autoare pentru ca de data asta, gasesc ideea extrem de interesanta. Nu stiu daca o s-o precomand, dar sunt convinsa ca o s-o citesc!

Descriere:
Este anul 1996, şi nici jumătate din elevii de liceu din America nu au folosit vreodată internetul. Viaţa în cyberspace este la începuturi, iar reţelele de socializare nu există nici măcar în proiect. Şi totuşi...
Emma tocmai a primit primul ei computer şi un misterios CD-ROM de la America Online. Josh este vecinul ei şi prietenul ei cel mai bun, chiar dacă din noiembrie trecut lucrurile au fost puţin cam dificile între ei. Cei doi se conectează şi se loghează…şi ajung automat pe Facebook… dar Facebook-ul nu a fost inventat încă!!!
Josh şi Emma îşi privesc fascinaţi profilurile din viitor, peste cincisprezece ani. Soţii, prietenii, carierele, casele, destinele lor ─ totul este aici. Dar nu e ceea ce aşteptau ei; şi de fiecare dată când îşi deschid pagina, viitorul lor se modifică. Şi în timp ce se luptă cu suişurile şi coborâşurile vieţii lor viitoare, sunt obligaţi să se confrunte cu lucrurile bune ─ sau rele ─ pe care le fac în prezent.
Sursa

Cartea va fi disponibila incepand cu 13 septembrie, insa pana atunci o puteti precomanda cu 25% reducere si cu transport gratuit! Formularul pentru precomanda il gasiti aici.

Cartea de pe plaja #1: E usor sa te iubesc

Anul trecut le-am numit Lecturi la paturica, anul acesta o sa va prezint cartile pe care le-am citit la mare cu titlul Cartea de pe plaja. Primul roman de care am avut chef a fost E usor sa te iubesc din simplul motiv ca aveam chef de o lectura usoara si titlul m-a convins ca de asta voi avea parte.
Fals, fals, cat se poate de fals!

Rezumat:
Jacqueline nu l-a remarcat niciodata pe Lucas pana in ziua in care a salvat-o. Apoi, el parea sa fie peste tot, ca un inger pazitor. Nu si-a dat seama ca el nu se va multumi sa-i salveze viata, ci o va ajuta sa si-o repare.

Lucas a remarcat-o de la incept, detestand modul in care iubitul ei parea s-o ia de buna. Atunci cand cei doi s-au despartit, Lucas voia sa ii arate lui Jacqueline ce inseamna sa fii iubita. Insa inainte sa aiba ocazia sa-i vorbeasca, i-a salvat viata. Nu stia ca ea va fi cea care il va ajuta sa-si infrunte demonii.

My view:
Avand in vedere ca romanul se incadreaza in categoria Young Adult ma asteptam la o poveste pentru adolescente care viseaza la triunghiuri amoroase in speranta ca se vor gasi doi vampiri care sa se bata si pentru ele. Nu e. E o carte realista, plauzibila care ridica niste probleme serioase, cum ar fi violul si modul cum acesta e tratat in societatea actuala (ma rog, in cea americana, insa nici noi nu suntem mai prejos. Ba dimpotriva). Dramele personajelor nu sunt fortate sau puerile, nu sunt exagerate, protagonistii nu sunt o pereche de "drama queens", ci niste tineri adevarati carora viata reala le-a scos in cale suficient de multe probleme incat sa nu-si creeze la randul lor unele imaginare.

Povestea de dragoste dintre cei doi e pur si simplu frumoasa. Nu e fortata, se intampla incet, treptat, firesc. Evolueaza natural. Cred ca asta mi-a placut cel mai mult la roman, naturaletea prezenta la fiecare pas. Scenele romantice erau pur si simplu gesturile mici cu impact mare pe care le retine oricine in propria poveste.

Actiunea e plauzibila, personajele sunt plauzibile, povestea iti lasa senzatia ca ar putea sa se intample in camera de camin vecina. Stilul scrierii te face sa uiti ca e o poveste imaginata si te convinge pur si simplu. Romanul a fost primul meu contact cu editura Epica si toate asteptarile mi-au fost depasite cu mult. E usor sa te iubesc e un Young Adult care ar trebuiu citit de toti tinerii adulti. E o carte despre doi luptatori care chiar ar putea servi drept model unor adolescenti.

Iar citatul acesta m-a lasat pur si simplu fara cuvinte:
Dragostea nu e lipsa logicii
ci logica examinata si recalculata
incalzita si pliata sa se potriveasca
pe contururile dinlauntrul inimii.


© Tammara Webber - E usor sa te iubesc - Editura Epica

luni, 2 septembrie 2013

Cartea lunii septembrie

Am chiulit la ultima intalnire. Gata, am marturisit. Din pacate, eram la mare. Totusi, nu planuiesc sa mai lipsesc, mai ales ca volumul de povestiri despre care se va discuta la urmatoarea intalnire contine si povestirea mea preferata!

Prima ediţie de toamnă a Clubului de lectură Nemira va avea loc în data de 23 septembrie, la ora 19.00, în mansarda librăriei Cărtureşti Verona. Cea de-a şaptea întâlnire a Clubului de lectură Nemira propune pasionaţilor de literatură o întâlnire cu scriitorul George R.R. Martin, devenit celebru în toată lumea pentru seria sa fantasy Cântec de Gheață și Foc, adaptată pentru micul ecran în serialul de suces Urzeala Tronurilor. Pentru ediția cu numărul 7 a Clubului de lectură Nemira, cititorii au ales să discute una dintre primele cărțile ale scriitorului, volumul de povestiri SF Regii nisipurilor.


Regii nisipurilor, povestirea ce dă titlul volumului, este considerată una dintre cele mai bune povestiri SF din toate timpurile, recompensată cu premii prestigioase din domeniul science-fiction (Hugo, Nebula şi Locus). Povestirea pune în lumină o temă provocatoare a “animalelor de companie extraterestre”. Simon Kress, un milionar excentric, deţine o colecţie de animale de companie exotice pe care o completează cu cele patru colonii de regi ai nisipurilor – creaturi asemănătoare cu furnicile şi foarte inteligente. În momentul în care Simon îi obligă pe regii nisipurilor să se lupte pentru propria sa distracţie, lucrurile încep să se precipite iar problemele apar.

Celelalte povestiri din carte, Calea Crucii şi a Dragonului, Flori-amare, În casa viermelui, Prieteni nedespărţiţi, Oraşul de piatră şi Doamna din stele, confirmă abilitatea lui Martin de a jongla cu diferite genuri de literatură, de la fantasy la science-fiction, transformându-le pe toate în adevărate capodopere. Volumul de povestiri SF Regii nisipurilor oferă cititorilor posibilitatea de a descoperi un George R.R.Martin diferit faţă de cel din Saga Cântec de gheaţă şi foc. Cartea trebuie citită pentru călătoria intensă în cele mai neobişnuite lumi şi pentru întâlnirea cu cele mai interesante fiinţe. De la triburi celtice şi vrăjitoare la yaga-la-hai și grouni, de la piloţi spaţiali şi entităţi energetice la regi ai nisipurilor, George R.R.Martin depăşeşte toate limitele imaginaţiei şi îi provoacă pe cititori să facă acelaşi lucru.

Cei care vor să participe în Clubul de Lectură Nemira se pot înscrie accesând următorul link. Pentru informaţii legate de întâlnirile cititorilor, cărţile puse în discuţie în fiecare lună şi nu numai, pagina de Facebook a Clubului de lectură Nemira stă la dispoziţia tuturor.

Poveştile sunt cu atât mai frumoase, cu cât ai pe cineva cu care să le împărtășești. Clubul de lectură Nemira este locul unde călătoria spre lumea fascinantă a cărţilor bune începe.
- Sursa

M-am intors!

Ati vazut vreodata vreo pisica intinzandu-se cat e ea de lunga, cascand cu limbuta afara, o imagine vie a satisfactiei si relaxarii? Cam asa ma simt eu acum. A fost un concediu genial, am zacut pe nisip, am inotat in mare, m-am perpelit la soare, am mancat cartofi prajiti zilnic (si ce buni erau...! Daca treceti prin Eforie Nord vreodata, manacati la Caredy. Va jur cu mana pe inima ca au cea mai buna macare din toata statiunea), am gasit un gogosi "inelus" cu glazura si bomboane pe deasupra. Bombonele colorate, exact ca pe gogosile din desenele animate. Si pentru ca tot ma simteam ca un plod rasfatat, mi-am cumparat o sticluta cu solutie de balonase, m-am asezat pe o stanca si am umplut plaja. And it felt good!

Am facut si lucruri serioase... not! Singura secunda cand m-am simtit oarecum-vag-serioasa a fost cand mi-am ales o oja rosie. Arata impunator intre una albastra si una verde. Mai ales cand ai un tricou cu Mickey Mouse pe tine. Si am citit, normal. Nu cat imi propusesem, am terminat doar trei romane si l-am inceput pe al patrulea, dar despre asta o sa aflati mai multe in recenziile din zilele viitoare.

Pana ma pun eu la curent cu lucrurile din universul cartilor pe care le-am ratat cat am fost plecata, va las sa va delectati cu melodia care probabil a umplut deja newsfeed-urile tuturor, dar care se portiveste mult prea bine cu starea mea lenesa:

duminică, 1 septembrie 2013

Provocarea verii #12

12. Povesteste-ne despre vara ta preferata.                                                   

Desi sunt inca la mare, ieri s-a incheiat in mod oficial vara, deci as putea s-o aleg cu usurinta pe asta pentru ca desi examenele mi-au scurtat-o, le-am trecut cu brio si asta mi-a dat o senzatie enorma de satisfactue. In plus, am incercat sa valorific cum am stiut si cum mi-a placut mai bine putinul timp liber care mi-a ramas. Am refacut blogul, am participat la evenimente legate de carti (exceptand cateva lansari, 2013 e primul an in care fac asta, deci a fost awesome cu totul!), am reusit sa ies cu familia si in cateva weekend-uri, nu doar in concedii, am iesit de cateva ori cu prietenii... Pe scurt, imi place ce a iesit!

Totusi , vara mea preferata cred ca va ramane cea dintre clasa a 6-a si a 7-a. Nu s-a intamplat mare lucru in acele 3 luni, insa abia ma certasem destul de dureros cu o prietena foarte buna si am suferit destul de tare (la 13 ani, chestiile astea par marile drame ale omenirii, si poate mi-ar fi parut si acum daca n-as fi invatat cateva chestii esentiale atunci). Toata vara nu m-am vazut cu niciun coleg, asa ca am petrecut tot timpul in familie, si spre deosebire de cliseele din filmele americane, nu m-au ignorat si nici eu n-am urlat ca nu ma inteleg, ci chiar ne-am inteles foarte bine si au discutat cu mine ore si zile in sir si m-au ajutat sa depasesc momentul (ok, chiar suna ca marea drama a omenirii). Atunci probabil ca s-au sudat relatiile mele cu ai mei si cred ca vara aceea a avut un rol decisiv asupra conceptiilor mele despre familie. Asa ca ramane totusi preferata mea...