Book Bloggers of Bucharest (B3 - Be free!)

Am făcut un grup pe facebook.


Nu prea știam cum să încep articolul și n-am vrut s-o dau pe după vișin, așa că am zis-o direct. Am făcut un grup de facebook. Îi zice Book Bloggers of Bucharest. Pe scurt BBB. Adică B3 - Be free! Da, știu, am gândit-o prea mult, la fel ca atunci când am făcut și vreo 10 versiuni din cartea care e logo-ul grupului, toate aproape identice, dar nu chiar, după care am bătut la cap o grămadă de oameni să aleagă varianta care le place.

Bun, și ce mare lucru? E doar un grup de facebook, poate oricine să facă unul. Sau zece. Și eu zic tot așa, doar că grupul ăsta e al meu și e cel mai cel. Glumesc. Ideea e că m-am apucat de scris despre cărți pentru că în jurul meu nu prea aveam cu cine vorbi despre cărțile faine pe care le-am citit. Acum aș vrea să am cu cine să vorbesc și despre blogăreala de carte, aș vrea să cunosc oameni care fac asta de plăcere, aș vrea să ne întâlnim și să ne cunoaștem și să formăm o comunitate.

De ce doar bloggeri din București? Că e primul oraș cu B la care m-am gândit. Glumesc. (Se simte că sunt mai emoționată decât ar trebui fiindcă fac glume proaste și apoi anunț că glumesc, nu?) Pentru că de acolo sunt eu și are sens să vreau să ies în oraș chiar în orașul în care sunt, nu? Bineînțeles că orice blogger de carte e binevenit în grup, dar cum ideea e să ne vedem și în viața reală, am vrut să fie clar cui îi e adresat grupul.

Așadar, dacă ești blogger, scrii despre cărți, vrei să cunoști alți bloggeri și ești în/din București (sau nu), dă un join. Și dacă mai ști și alți bloggeri faini, zi-le de grup. Hai să stăm de vorbă și hai să ne strângem într-o cafenea la începutul lui decembrie ca să vorbim despre cât de greu e să-ți faci un buget pentru un târg de carte (că tot vine Gaudeamusul), buget pe care oricum nu-l respecți și despre de ce ne place să scriem recenzii și despre cum e să organizezi un concurs și despre parteneriate cu edituri și despre cărți și blogging în general.

Am făcut un grup de facebook pentru bloggerii de carte. Și te provoc să ieși din casă și să te întâlnești cu noi. Tu accepți provocarea Be free?

Vino la vot!

Am încercat întotdeuna să nu-mi exprim în mod public opțiunile politice. Da, mai discut cu prietenii apropiați sau cu familia, dar m-am ținut departe de orice fel de manifestare publică a opțiunii politice. O să continui să fac asta. N-o să vă spun cu cine să votați sau să nu votați, n-o să vă spun cu cine votez eu. Nu vreau decât să vă rog să ieșiți la vot.


Am 20 de ani. Nu e prima dată când votez, dar e prima dată când votez un președinte. Înainte să împlinesc 18 ani, credeam că voi ieși la vot și mi-l voi anula. Voiam să ies la vot doar pentru că însemna că eram adult - la fel cum unii vor să fumeze pentru că par maturi - dar voiam să pun ștampila aiurea pe mai mulți pentru că eram ferm convinsă că sunt toți o apă și-un pământ.

Apoi am împlinit 18 ani și mi-am dat seama că votul ăla contează. Senzația mea de tânăr în țara asta e că votul e ultimul lucru pe care îl mai am, singurul lucru pe care îl pot face și care afectează clasa politică. Și dacă asta e tot ce pot face ca să-i doară, atunci aleg să cred că votul ăla chiar contează. Poate sunt idealistă. Poate candidatul pe care îl aleg eu nu e nici bun, nici „răul cel mai mic”, ci e doar unul dintre cei răi. Poate n-o să se schimbe nimic. Poate o să fie mai rău. Dar acum, când pun pentru prima dată ștampila pe un președinte, vreau să cred în schimbare. Vreau să cred că se poate mai bine. Sau măcar să cred că nu va fi mai rău.

Dacă vreți deja să ieșiți la vot, ieșiți la vot! Dacă vreți să nu ieșiți la vot pentru că sunt toți la fel, e alegerea voastră, libertatea voastră... dar eu v-aș ruga să nu stați acasă. Dacă sunt toți la fel, dacă v-ați resemnat de mult, dacă nu mai credeți în schimbare, atunci găsiți un tânăr la fel de naiv și de idealist cum vă imaginați acum că sunt eu - și poate sunt, îmi asum naivitatea. Întrebați-l cu cine votează, întrebați-l de ce și votați ca el. Votați pentru el. Dacă vouă vă e indiferent, atunci faceți-o pentru noi. Noi vrem să vedem pe pielea noastră cum merg lucrurile. Vrem ca omul pe care îl votăm, indiferent cine e, să câștige alegerile. Ne-am pus încrederea într-unul dintre cei doi și vrem să vedem dacă merită. Lăsați-ne să descoperim singuri cât valorează o promisiune electorală. Amintiți-vă că poate, odată ați crezut și voi în schimbare. Lăsați-ne să credem că se mai poate face ceva. Lăsați-ne speranța. Ieșiți la vot!

Read-a-...little?

Titlul corect era Read-a-thon, care e un fel de maraton de lectură. Un book-blogger lansează provocarea, precizând o perioadă de timp și câteva criterii pe care cărțile alese de participanți trebuie să le îndeplinească, apoi dă liber la citit. Șmecheria nu e să citești extraordinar de incredibil de mult, ci faptul că unii citesc mai temeinic dacă au un program.

Din păcate, nu mă număr printre ei, însă le felicit pe Anddeea și Pufuleț care au lansare câte un read-a-thon în această perioadă. Și felicit și participanții, mi-a făcut plăcere să citesc despre progresul vostru. Eu, însă prefer să citesc după chef, și mă refer aici și la cantitate și la cărți. Știu că regulile unui read-a-thon nu sunt extem de stricte, cărțile se pot schimba/înlocui, însă pur și simplu nu m-am simțit în stare să particip. Poate o s-o fac și pe asta, odată și odată :D

Totuși, mi s-a părut interesant că read-a-thon-ul lui Pufuleț avea o cerință cel puțin neobișnuită: să citim o carte cu ilustrații. În final, a anunțat că e ok și o carte de benzi desenate/manga, oricum, să fie ceva cu poze. În momentul acela, mi-am amintit că sunt o persoană groaznică pentru că am împrumutat la sfârșitul clasei 12-a Watchmen, un roman de benzi desenate (nu știu dacă aste e terminologia corectă, dar până la urmă... chiar e un roman, doar că de benzi desenate... oh, well) și acum am terminat anul I și încă nu l-am citit & returnat.

Din fercire, am și niște super-prieteni care înțeleg și lipsa de timp și faptul că uneori între tine și ceea ce ai plănuit să citești apar alte romane care pur și simplu ți se lipesc de mâini și nu te lasă în pace până nu le termini (serios, cărțile pot fi foarte persuasive!). Totuși, chiar dacă prietena care mi l-a împrumutat m-a asigurat că e ok, deja mă simțeam foarte foarte prost pentru că practic răpisem cartea, așa că deși nu particip la read-a-thon, m-am apucat s-o citesc.

Culmea, îndeplinește și vreo 3 din cele 6 cerințe (are ilustrații, vreau s-o citesc de muuuuuult și are peste 300 de pagini), ba chiar, dacă forțez un pic lucrurile, îndeplinește toate cerințele, cu excepția faptului că nu e scrisă de un clasic român (are și niște negru și niște ochi pe copertă, nu?). Oricum, am citit-o, a fost interesantă, singurul meu regret a fost faptul că e de la DC Comics, care au cu totul și cu totul alți eroi față de Marvel, așa că nu știam absolut nimic despre ei (de la Marvel mai știu și eu câte ceva despre istoria unora dintre eroi). În plus, aici totul e foarte foarte dark și mult mai realist, super-eroii nu prea sunt super (cu o excepție), sunt doar oameni în costume care au ales să schimbe ceva, iar unii nici nu prea sunt eroi pentru că sunt pur și simplu... duși? Bine, presupun că pot să înțeleg că nici lumea lor nu e tocmai una roz, dar... prefer ca super-eroii mei să rămână și super, și eroi.

Ceea ce nu înseamnă că nu mi-a plăcut Watchmen, din contră, mi s-a părut interesantă perspectiva diferită asupra eroilor costumați și ilustrațiile sunt pur și simplu superbe. În plus, printre altele, povestea prezintă o bandă desenată pe care o citește un personaj, așa că... benzi desenate în benzi desenate? Awesome :) Și în sfârșit pot să returnez cartea și să scap de musca de pe căciulă :)

Top 5 cărți de citit vara asta

Tot văd titlul acesta prin blogosferă (cu un număr variabil de cărți), așa că m-am hotărât să nu mă las nici eu mai prejos și să vă recomand 5 cărți pe care trebuie să le citiți vara asta. Singura rugăminte e să citiți mai întâi toate recomandările, apoi să le luați în calcul. De acord? Bun, here it goes:

1) Ridicați-vă de la computer (dacă aveți laptop/telefon, puneți-l deoparte).
2) Mergeți la bibliotecă.
3) Uitați-vă cu atenție după cărțile pe care încă nu le-ați citit și care ori sunt atât de noi încât încă miros a librărie sau pur și simplu stau acolo de secole, adunând praf și așteptând să le vină rândul.
4) Alegeți 5 dintre ele (da, știu, asta e partea cea mai grea. Ca să vă fie mai ușor, puteți alege mai multe, depinde cât de ocupați sunteți vara asta).
5) Voila! Aveți top 5 (sau orice alt număr) cărți pe care e musai să le citiți vara asta. Acum treceți la cititul efectiv.


Ok, serios vorbind, mi se pare super că toată lumea face recomandări mai ales acum, vara, când lumea are mai mult timp pentru orice, inclusiv pentru citit. DAR în ultimul an, mi-am dat seama că uneori ceea ce avem de făcut, oricât de mult ne-ar plăcea, ne poate ocupa atât de mult timp încât hobby-urile să treacă într-un plan secund. Tocmai de aceea, mai important decât să aflați despre niște cărți faine mi se pare să citiți pur și simplu niște cărți pe care le aveți deja în casă.

Eu vara asta mi-am propus să citesc cât de mult pot din cărțile pe care le-am tot cumpărat în ultimul timp, dar de care n-am avut timp. Vă recomand să faceți la fel pentru că nu e nimic mai trist decât o carte care stă în bibliotecă, așteptând să-i acordați atenție.

Spor la citit! :)

Despre copertele tie-in

Pentru că a devenit cool ca orice carte care a făcut furori în rândul tinerilor să fie ecranizată, termenul de „ediție tie-in” a romanului-sursă și-a făcut loc în terminologia iubitorilor de carte. Pe scurt, înseamnă că aceeași carte e reeditată, având pe copertă imaginea de pe posterul filmului.

Din câte știu eu, părerile sunt destul de unanime: edițiile tie-in sunt dezirabile dacă filmul a fost bun și cad în uitare altfel. Ei bine, eu cred că edițiile tie-in sunt geniale pentru a-i face pe cei care ori nu știau că filmul a fost realizat după o carte, ori le-a plăcut filmul, dar nu prea citesc să citească și sursa. Însă eu, ca și cititoare, prefer să mă țin la cât mai mare distanță de ele.

Nu mă înțelegeți greșit, nu judec cărțile după copertă. De fapt, coperta pentru mine nu e niciodată un criteriu în alegerea unei cărți. Singurul impact pe care îl are e că uneori mă ajută să recunosc de la distanță o anume colecție a unei edituri, gen Nautilus de la Nemira, SF-ul de la Paladin sau de la Trei. Singura pretenție pe care o am de la coperte e să rămână relativ unitare de-a lungul unei serii. Tocmai de aceea nu îmi plac copertele tie-in, pentru că majoritatea sunt parte dintr-o serie și adăugate în colecție, strică impresia de unitate.

În plus, ceea ce mă deranjează la toate edițiile tie-in, fie că sunt parte dintr-o serie sau nu, este chiar referința la film. Oricât de bun ar fi, oricât de mult mi-ar fi plăcut, filmul nu e carte. Povestea originală e întotdeauna diferită, mai bogată în detalii și idei. Sau chiar diferită cu totul, în sensul că nu întotdeauna ecranizările respectă cartea. Tocmai de aceea, prefer să le țin separate.

Dar asta nu înseamnă că nu apreciez ideea de tie-in (după cum spuneam la început, e perfectă pentru cei care n-au aflat de carte) sau că am vreo problemă cu cei care le iubesc, dar se anunță o explozie de astfel de ediții, așa că m-am gândit să vă împărtășesc și eu părerea mea și să vă arăt câteva dintre ele. („Hoțul de cărți” e deja pe piață, „Orașul Oaselor” poate fi precomandată cu 30% reducere aici, iar celelalte urmează să apară)


Voi ce credeți despre edițiile tie-in? Le vreți în bibliotecă sau preferați, ca și mine, să separați cartea de ecranizarea ei?

Carti de cerneala

In primavara acestui an, cei de libris.ro ne intrebau de ce citim. Le-am raspuns cu totii cum am stiut mai bine. Acum, aceeasi librarie online ne provoaca din nou sa le raspundem si ne stimuleaza din nou, oferindu-ne posibilitatea sa castigam carti online. De data asta vor sa afle raspunsul la intrebarea Ce este o carte buna?


As vrea sa pot da un raspuns usor. As vrea sa gasesc o definitie care sa fie universal valabila sau sa inventez o formula aplicabila oricui. As vrea ca oamenilor sa le fie usor sa identifice o carte buna ca sa citeasca mereu exact ceea ce le place. Dar in dictionare nu exista definitia unei carti bune si nici vreo formula magica nu exista. Cred ca din experienta personala, stiti cu totii ca trebuie mai intai sa citesti o carte si abia apoi poti spune cu adevarat daca e buna sau nu. Si mai stiti ca fiecare are gusturile lui unice si ca se poate intampla ca romanul tau preferat sa nu-l impresioneze pe prietenul tau. Si invers.

Totusi, cartile bune au ceva in comun. Imaginati-va ca mintea fiecaruia dintre noi este un vas cu apa, unul care nu este niciodata plin, insa pe care ne dorim sa-l umplem. Fiecare carte pe care o citim este o picatura care ridica nivelul apei. Cartile bune, insa, sunt picaturi de cerneala si la fel cum cerneala se raspandeste incet prin apa, colorand-o, cuvintele din carte se raspandesc incet prin mintea noastra, schimband-o. Dupa ce citim o carte buna, nu vom mai fi niciodata la fel. Si pentru ca gandim putin mai diferit, lumea va parea la randul ei un loc mai diferit, mai colorat, mai plin de viata.

Casa darapanata pe langa care treceam zilnic va deveni vila magica a unui vrajitor sau casa bantuita a unui suflet ratacit. Porumbelul care trece pe deasupra capetelor noastre va deveni un mesager grabit. Steaua pe care reusim s-o vedem in ciuda luminilor orasului va deveni soarele unei lumi unde cerul e verde, iarba albastra si unde plantele sunt adevaratii stapani inteligenti ai lumii. O carte buna ne invata sa visam si nu intamplator camerele secrete pline de bogatii aveau drept usa o biblioteca, pentru ca o carte buna ascunde in interiorul ei o adevarata comoara.

Asa ca, desi nu pot sa definesc o carte buna, stiu s-o recunosc atunci cand o citesc. Si stiu sa inchid ochii cateva clipe si sa-mi las mintea invadata de cuvinte si idei, si sa-i deschid apoi, reluand lectura care este la fel de hipnotizanta ca raspandirea lenta a unei picaturi de cerneala intr-un vas cu apa.

De ce citim?

Aceasta este intrebarea pe care Libris.ro, o librarie online unde gasiti mii de carti online atat in limba romana, cat si in engleza, o adreseaza bloggerilor in cadrul unui concurs cu premiile noastre preferate: carti!

Imi place sa scriu despre lucruri care ma pasioneaza, si lectura e unul dintre acestea, asa ca n-am stat prea mult pe ganduri si m-am hotarat sa ma inscriu in acest concurs. In curand, voi publica un articol in care voi prezenta 10 motive pentru care iubesc lectura :)

Sper sa va placa!

Numere

Cand am terminat scoala generala, imi era clar ca am o inclinatie spre profilul real, nu spre uman si mai ales, nu spre literatura si scriere. Dupa 8 ani de scoala, credeam ca singurul lucru pe care o sa-l scriu o sa fie programele de calculator.

Intre atunci si acum, m-am cam razgandit. In primul rand, am descoperit ca literatura nu inseamna doar Ion si Baltagul. La orele de engleza, am inteles ca poti comenta un roman si altfel decat la orele de romana si ca poti sa-ti exprimi parerea indiferent de ce a spus nu-stiu-ce critic. Si sa ai si dreptate. Etapa urmatoare - scrisul despre carti - a urmat natural. Nu spun ca lucrurile pe care le scriu aici despre diverse romane ar avea vreo valoare din punct de vedere al citiricii literare, nici nu am iluzia ca scriu niste texte extraodrinare care dau lumea pe spate. Dar am descoperit ca imi place ce fac.

Totusi, inclinatia mea spre real inca se face simtita si uneori, chiar si in book blogging, numerele conteaza. Si astazi, numerele arata foarte bine pentru ca astazi am atins pragul de 80.000 de vizualizari (ultimele 10.000 sunt stranse in mai putin de 2 luni!) si de 5600 de comentarii. In plus, aceasta este postarea cu numarul 600. Mai sunt destule numere care ar putea descrie cat de bine sta blogul, dar nu vreau sa va plictisesc; scopul acestui articol este sa va multumesc pentru ca fara voi si interesul vostru pentru articolele noastre, n-am fi ajuns niciodata aici!

Cuvinte #2

La inceputul anului trecut, am avut o tentativa de a crea prima mea rubrica. Aveam de gand sa fie pur si simplu o serie de articole pe diverse teme, care sa genereze dezbateri despre orice subiecte imi treceau prin cap in acel moment. "Greseala" a fost ca am inceput cu un citat si tuturor a parut sa va placa ideea de a citi diverse citate interesante, insa eu nu asta aveam in cap asa ca am renuntat. Pana la urma, spre sfarsitul anului am inceput rubrica Jurnal care e mai aproape de ce-mi doream.

Totusi, am recitit comentariile voastre la acel prim articol si mi-am dat seama ca ideea de a prezenta din cand in cand cate un citat despre care sa vorbim dupa nu e chiar atat de rea si cred ca mi-ar placea sa incerc sa "sap" dupa citate. Asadar, un an mai tarziu, mi-am propus sa reincep/continui aceasta rubrica, pe care am denumit-o simplu Cuvinte. Am inceput cu George RR Martin, autorul meu preferat de Fantasy, asa ca m-am gandit ca ar fi perfect sa continui cu Isaac Asimov, autorul meu preferat de SF.

Citatul pe care l-am ales suna cam asa:
"Congratulations on the new library, because it isn't just a library. It is a space ship that will take you to the farthest reaches of the Universe, a time machine that will take you to the far past and the far future, a teacher that knows more than any human being, a friend that will amuse you and console you - and most of all, a gateway, to a better and happier and more useful life."

Am incercat si o traducere:
"Felicitari pentru noua biblioteca, deoarece nu este doar o biblioteca. Este o nava spatiala care va va purta spre cele mai indepartate parti ale Universului, o masina a timpului care va va duce in trecutul indepartat si in viitorul indepartat, un profesor care stie mai mult decat orice fiinta umana, un priten care o sa va inveseleasca si o sa va consoleze - si cel mai important, o poarta spre o viata mai frumoasa, mai fericita si mai utila."

Am inceput cu semnificatia fanteziei si rolul ei in viata noastra, continui cu semnificatia bibliotecii si rolul ei in viata noastra. E interesant de stiut ca in copilarie, familia lui Asimov nu avea prea multe posibilitati, asa ca biblioteca a capatat un rol foarte important in viata lui pentru ca era singura metoda pin care putea citi.

In timp ce scriam, mi-am dat seama ca aproape tot ce am citit eu de el am imprumutat de la biblioteca deoarece stocul cartilor sale e epuizat peste tot. Desigur, de atunci am incercat sa arunc cate o privire prin anticariate si pe la vanzarile de carti vechi ca sa-l aduc in biblioteca mea deoarece nu concep sa nu am romanele lui in casa.

Voi mai mergeti la biblioteca?

Postari de iarna #1 - Zapada

Uitandu-ma prin lista postarilor recente de pe blogurile pe care le urmaresc, am dat peste un titlu care mi-a atras atentia: Postarile de iarna. Asa am aflat de ideea fetelor de la Love for books de a lansa in blogosfera o provocare: toate persoanele interesate trebuie sa posteze 3 articole pe teme stabilite de ele si legate de iarna. Am inteles ca e deja al doilea an in care organizeaza aceasta campanie si m-am hotarat sa ma numar printre blogurile inscrise (22!) pentru ca imi place sa bat campii si am vrut sa vad daca o pot face si pe teme care nu-mi plac.

Da, ati ghicit, sunt o persoana care prefera vara si tot ce inseamna ea. Iarna, visul meu e sa imit ursii si sa ma retrag in barlog. Dar din barlogul meu pot scrie, si deci ma voi referi la prima tema dintre cele trei, si anume zapada.

Intamplator, de dimineata, in timp ce degeram pe drum spre scoala alaturi de o colega, la cateva secunde dupa ce s-a plans de frig, mi-a spus ca si-ar dori sa ninga. In capsorul meu, nu prea avea logica pentru ca ar insemna sa fie si mai frig, asa ca am intrebat-o de ce si-ar putea dori asta. Raspunsul ei mi-a placut la nebunie: "Fara ninsoare, parca e frig degeaba." Si cred ca are dreptate pentru ca desi nu-mi place frigul deloc, dar deloc, zapada e una din partile placute (cu o conditie esentiala: eu sa stau in barlog si sa nu trebuiasca sa ies. Deloc.)

Imi place ideea de ninsoare, imi place faptul ca fulgii cad incet pe sol, aproape sfidand gravitatia, parand sa pluteasca, nu sa se prabuseasca. Imi sugereaza zbor, ceea ce pentru mine e egal cu libertatea. Si intotdeauna fulgii de nea ma duc cu gandul la oameni pentru ca toti fulgii sunt superbi, unici, dar efemeri. Exact ca noi. Pentru ca desi avem defectele noastre si individual, si ca grupuri, societati si specie, suntem frumosi prin faptul ca gandim, ca transmitem idei, ca folosim cuvinte pentru a crea imagini, pentru a exprima lucrurile incredibile din mintile noastre. Pentru ca desi toti suntem asemanatori priviti de departe, fiecare e unic. Si pentru ca avem atat de putin timp la dispozitie pe care sa-l valorificam... Dar totusi, pentru cele cateva clipe pe care le avem - in timp masurat la scara cosmica - suntem liberi.

Si apoi mai e covorul acela alb, irezistibil de alb, care straluceste ca miliarde de diamante presarate pe sol, care in soare da un aer atat de frumos oricarui oras, oricat de gri si mohorat ar parea. In general, sunt o persoana careia ii place orasul si tot ce inseamna el, am citadinul in sange, insa nici mie nu-mi place ca Bucurestiul e, in general, gri si mohorat (si, cumva, chiar si in blocurile reabilitate si vopsite e o anume nuanta de gri...). Insa cand totul e acoperit de zapada si iese soarele dintre nori, scaldand totul in lumina... e pur si simplu superb. Mie zapada, in zilele cu soare, nu-mi sugereaza moarte, ci frumusete: o frumusete stralucitoare, scaldata de lumina.

Si imi plac si acei primi pasi in zapada, acele prime urme care parca sfideaza perfectiunea si sarbatoresc viata. De obicei, nu-mi plac cainii, cu atat mai putin cei vagabonzi, insa iarna imi place sa-i vad mergand prin zapada, ei fiind cei care sparg acea perfectiune ireala. Imi place sa vad cum pasii lor raman intipariti pe zapada, imi place sa-i vad alergand si fugarindu-se ca sa se incalzeasca, mai ales prin zapada. Parca aduc o frantura de primordial, de instinctual in mijlocul orasului, care ar trebui sa reprezinte un centru al ratiunii.

Totusi, repet, imi place totul vazut de la geam, inconjurata de caldura barlogului, unde totul e privit de la distanta si elemente precum frigul sau vantul sau poleiul par ireale sau macar extrem de indepartate. Urasc ca acei primi pasi sa fie ai mei, nu-mi place sa ma infofolesc pana mi se pare ca tot continutul dulapului e pe mine doar ca sa fac doi pasi afara si nici dupa jocul cu bulgari nu ma dau in vant pentru ca daca e ceva ce urasc, atunci urasc sa-mi inghete mainile. Insa stand langa calorifer si privind ninsoarea sau zapada cu o ceasca de cacao fierbinte in mana, e absolut superb. Exista, din punctul meu de vedere, un singur lucru mai frumos, si anume marea stralucind la soare. (Mda, pana la urma tot o iubitoare de caldura raman... Insa ma abtin acum si voi vorbi despre asta alta data. Probabil la vara.)

Dar, ca totul pe lumea asta, nimic nu e durabil, oricat de frumos ar fi. In cateva zile, toata acea stralucire devine un morman cenusiu-mocirlos infinit, zapada se topeste si ingheata la loc devenind un blod alunecos si detestabil de gheata si, normal, mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa ies din casa si sa infrunt zapada si frigul, moment in care nu-mi doresc decat sa nu mai ninga niciodata...

La multi ani, Romania!

Azi, de ziua nationala, majoritatea incurajeaza romanii sa fie patrioti. Mi se pare la fel de stupid ca a le spune oamenilor sa fie generosi de Craciun, smeriti de Paste, indragostiti in februarie (pe 14 sau pe 24, indiferent) si asa mai departe. De parca n-ar trebui s-o facem zilnic.

E la fel de adevarat ca azi e singura zi in care in mass-media ni se spune clar si raspicat ca Romania e frumoasa, ca merita iubita. Noroc cu ziua asta, atlfel nu s-ar spune niciodata. Si multi, enorm de multi romani au nevoie s-o auda.

Dar eu n-o sa va rog sa iubiti Romania azi. O sa va rog s-o iubiti in fiecare zi. Si o sa va rog poate sa va ganditi la tara asta in care, vrem sau nu, traim. Dar o sa va rog sa va ganditi si maine. O sa va rog sa va ganditi zilnic. Si o sa va rog s ava ganditi de fiecare data cand auziti ca Romania e naspa.

Pentru ca nu e chiar asa.

Nu spun ca aici e paradisul, ca nu e. Sunt si lucruri care nu merg bine. Nu merg deloc bine. Si multi se gandesc sa plece. Nu cred ca asta e solutia. Adica da, poate unora le va fi mai bine afara, dar cativa kilometri mai la Vest nu umbla cainii cu covrigi in coada. Nu ma intelegi gresit, nu condamn pe nimeni care vrea sa plece. Mi se pare normal sa se gandeasca la faptul ca sistemul nostru de sanatate te lasa sa mori la usa spitalului de cele mai banale boli sau te face sa iesi din spital mult mai grav bolnav decat ai intrat. Mi se pare normal sa se gandeasca la faptul ca muncesti o viata ca un caine si primesti o pensie de 2 lei - literalmente, din pacate - in timp ce smecherasii cu fundul aplatizat de la macularea unor fotolii pufoase primesc kilograme de bani pe nimic. Inteleg asta si rezonez.

Dar nu se va rezolva nimic daca oamenii buni lumea pleaca. Fiecare tara are partile ei rele. Si fiecare tara are partile ei bune, si ar trebui sa ne concentram pe ele, pe valorificarea lor. Si, normal si pe schimbarea lucrurilor rele.

Am regasit de curand un proiect de-al meu din clasa a 10-a care ne cerea sa povestim viata noastra in anul 2020. Am scris negru pe alb ca la facultate ma voi cara in State fara sa privesc inapoi. Au trecut doar 2 ani de-atunci, dar acum sunt ferm decisa sa nu plec nicaieri. Vreau sa raman acasa. Vreau sa invat aici, sa ma angajez aici, sa castig bine aici. Sa demonstrez ca se poate. In primul rand, mie. In al doilea rand, oricui a plecat pentru ca "asa nu se poate". Pentru ca m-am saturat sa aud ca "aici nu se poate".

Poate ca o sa-mi fie greu. Viata in general are tendinta sa fie grea. Dar ma indoiesc ca imi va fi mai greu ca celor care pleaca. Aici sunt acasa si oricate avantaje ar prezenta exteriorul, nicio alta tara nu-mi poate oferi asta. Un roman nu va fi acasa decat in Romania, si asta e valabil pentru oricine.

Daca in casa voastra e dezordine, nu va mutati, nu? Daca in casa voastra e frig, nu va mutati, nu? Daca in casa voastra s-a spart o teava, nu va mutati, nu?
De ce ar fi diferit cu tara noastra?

Majoritatea celor care cititi faceti parte din prima generatie post-comunista. Invatam de mici ca regimul comunist a fost rau, ca oamenii nu aveau mai nimic si ca nu aveau voie sa-si spuna parerea. Adevarat. Ceea ce nu prea invatam e ca cel mai mare rau s-a facut la nivelul mentalitatii. Noi sunem primii eliberati de asta. Noi am fost educati nu doar sa ne exrpimam, dar si sa gandim liber, sa ne pretuim cel mai mult libertatea de gandire. Noi putem schimba ceva. Hai sa incercam s-o facem.

Si ca tot e ziua nationala, hai sa incepem afland cate ceva despre Romania. Haide sa incepem afland cu totii ce inseamna 1 decembrie, ca e mai mult decat o zi libera sau decat ziua nationala, ca ceva s-a intamplat de 1 decembrie, cu aproape 100 de ani in urma. Haide sa incepem afland ce inseamna Tricolorul, pentru ca acele 3 culori nu sunt alese la intamplare. Hai sa incepem privindu-ne stema si sa intelegem de ce arata cum arata, ce simbolizeaza fiecare element al sau. Si haide sa incepem sa ascultand Imnul.

Cand eram mica si se intona imnul la inceput de an scolar, era doar un cantec pe care trebuia sa-l ascultam, o poezie care ne incurca la discutat despre vacanta de vara. Apoi, ori intr-a 8-a ori intr-a 9-a, nu-mi amintesc exact (si oricum, mi-e rusine ca a fost atat de tarziu), am tacut si am ascultat imnul. Va jur ca aproape am plans si nu exagerez. De atunci, il ascult mereu. Cu placere. Cu mandrie. Si ma emotioneaza de fiecare data. Nu ma credeti, foarte bine. Ascultati-l si voi. Ascultati-l cu adevarat. Pentru ca e superb. Avem un imn superb. Un imn care vorbeste despre cine am fost si despre cine vrem sa fim in continuare. Un imn despre noi, despre romani si despre Romania.

Un imn actual. Pentru ca e cazul sa ne desteptam. Nu doar din somn, ci si la cap.

Imi dau seama ca a fost un articol lung, si va multuemsc ca ati avut rabdare sa cititi pana aici. Am incercat sa vad daca nu sunt parti pe care le pot scoate, insa aproape ca imi vine sa-i dublez lungimea scriind si mai multe. Stiu ca n-are nicio legatura cu cartile. In acest articol e o mare parte din frustrarea mea legata de ce se intampla in tara asta. Si nu ma refer la sanatate, educatie, politica, trasnporturi etc. Ma refer la mentalitatea romanilor. Si nu sunt frustrata doar azi. Sunt frustrata in fiecare zi. Si totusi, nu plec nicaieri. Pentru ca Romania e casa mea si pentru ca vreau sa ajut lumea sa vada cat e de frumoasa in fiecare zi, nu doar azi. Si vreau sa ajut s-o facem si mai frumoasa.

La multi ani, Romania! La multi ani, romani! Si romani... desteptati-va!

My new friends

Pentru mine, targurile de carte sunt raiul pe pamant. E un spatiu enorm, plin de carti. Enorm de multe carti. Si o fractiune din cartile acelea sunt cele pe care le vreau in casa mea, in biblioteca mea, in posesia mea.
Pentru mine, targurile de carte sunt iadul pe pamant. De fiecare data, imi doresc un numar enorm de carti. Bugetul meu nu e niciodata de acord si desi incerc sa-l ignor, la un moment dat tot trebuie sa aleg, sa stau si sa ma gandesc ce titluri imi doresc mai mult si care mai pot astepta.

De data asta, a fost exact la fel. Mai jos ma laud cu noii mei prieteni:

Initial, nu trebuia sa-mi cumpar decat Axa, pe care n-am mai gasit-o pe net. Dar n-am putut rezista sa nu-mi iau si Lumina ce se stinge, chiar daca planul era s-o iau de pe net peste cateva saptamani. M-am apucat ieri de ea si acum sunt convinsa ca a fost o idee buna sa nu astept.

Cartile astea nu erau in plan, dar m-a rugat Sorin sa-i iau volumul 2 cu autograf pentru ca a venit autorul in tara. Mi-a placut omul si am vrut cartile. Am ascultat ce avea de spus, si vorbeste foarte frumos, asa ca nu ma indoiesc ca scrie bine. Si as putea sa mai scriu vreo trei paragrafe despre lucrurile care m-au convins, dar mai simplu ar fi sa spun doar ca in adancul fiecarei femei exista o portiune care se topeste cand aude un om vorbind engleza cu accent britanic. Simon Toyne e britanic. Enough said.

Comorile astea doua sunt in engleza. Asimov e dumnezeul meu personal in materie de SF si desi am citit cartea in romana, omul e de doua ori mai bun in engleza. Si acesta se intampla sa fie romanul meu preferat dintre ale lui. Celalat roman este o antologie care contine nuvela care a stat la baza filmului Totall Recall. N-am vazut filmul (sau, mai bine zis, filmele, au fost 2 ecranizari de-a lungul timpului), dar am auzit despre el si mi-a placut ideea. Asa ca daca tot am intalnit ocazia de a citi nuvela in limba in care a fost scrisa, am vruit sa profit.

Cam asta a fost, cu exceptia a cateva romane pe care mi le-au luat ai mei pentru Craciun, cu care o sa ma laud atunci :)

...mai mult sau mai putin :)

Desi titlul articolului meu continua titlul articolului Andrei despre "aniversarea" mea, personal habar n-aveam ca are de gand sa-l scrie pana nu l-am vazut publicat. Cu atat mai putin credeam ca o sa aleaga sa ignore momentul cand blogul a impinit un an (marturisesc ca eu nu stiam data, spre rusinea mea), dar va marca momentul cand eu am implinit un an... mai mult sau mai putin. (ma spal de pacate daca spun ca nici data asta n-o stiam?)

Practic, eu am inceput sa scriu pe blog prin octombrie 2011. Primul meu articol (am cautat in arhiva ca sa-l descopar) a fost despre Frank Herbert. Si dupa alte cateva articole despre SF (deh, scriam si eu despre ce stiam), mi-am dat seama ca imi place sa scriu... si ca mi-ar placea cu adevarat sa fac asta mai des. Andra a acceptat imediat si am fost "promovata" drept coautor pe blog, anuntul aparand pe 4 noiembrie, aparent data "oficiala" a intrarii mele in Echipa Povestilor.

Ultimul an vi l-a prezentat Andra in cifre si din punctul ei de vedere. Pentru mine... Am descoperit ceva ce-mi place. Am citit o gramada de pareri interesante (ma refer, normal, la ale voastre). Am organizat niste concursuri de care eu personal sunt mandra. Foarte mandra. Si ca un facut, pana la sfarsitul unui an, ma invatat cum se mananca toate aspectele din blogger (inclusiv schimbarea temelor, de care sunt la fel de mandra ca de descoperirea functiei "planificare"). Dar, per total, concluzia e ca Andra mi-a deschis o lume noua.

Inca nu stiu cum sa-i multumesc pentru incredere. Faptul ca m-a acceptat ca si co-autor a fost fantastic. Fara ea, n-as fi stiut niciodata ca imi place atat de mult sa bat campii despre carti (si aparent, nu numai). Si cred ca cel mai bun mod de a-i multumi e sa ofer la randul meu altora aceasta ocazie. Asa ca vreau sa lansez o provocare pentru toti cei care isi doresc sa scrie.

Vreau sa lansez un proiect numit Autor pentru o zi in cadrul caruia orice persoana interesata sa vada cum e sa scrii pe un blog de carte sa-mi trimita un articol la adresa povesti_intunecate@yahoo.com. Eu le voi publica (inclusiv cu numele vostru, desigur). Singura conditie ar fi ca articolul sa mearga cu tema blogului (poate fi legat in orice mod de universul lecturii, inclusiv recenzii, despre un serial/film care v-a placut etc.).

Proiectul se adreseaza si bloggerilor care fie nu scriu despre carti, fie vor, din orice motive, sa scrie aici. Nu exista o limita de timp, le puteti trimite oricand, proiectul se va desfasura atat timp cat lumea e interesata...
Sper sa va placa ideea si astept articolele voastre!

Jurnal (#1): Prioritizare

Pentru ca in ultimul timp, am lasat-o mai moale cu activitatea pe blog, mi-am propus sa "revin" cu ceva nou, si anume rubricuta Jurnal. Nu va asteptati ca astfel de articole sa apara cu o anumita frecventa, o sa scriu exact ca in jurnalul personal: cand am ceva de spus.



Eu intotdeauna am avut senzatia despre mine ca stiu sa-mi gestionez timpul. Dar, de fapt, daca e cineva care poate sa nu respecte un orar prestabilit, aceea sunt eu. Cred ca tuturor ni s-a intamplat sa ne propunem ca in weekend sa mutam muntii din loc recapituland la toate materiile, invatand in plus si citind si toate acele carti din lista de lecturi suplimentare. Si rezultatul a fost, invariabil, "da, pe naiba". Mie mi se intampla cel putin de doua ori pe luna.

Si totusi, totusi, n-am mai intrat intr-o criza de timp de cel putin 2-3 ani. Si cheia nu cred ca e respectarea acelui orar "fabricat" in momentele in care weekendul pare atat de departe incat il putem umple. Nu, eu cred ca cheia, cel putin pentru mine, e prioritizarea. "Asta trebuie sa fac acum, asta poate astepta". Si gata. Da, normal, exista dezavantaje. In cazul meu, s-a vazut: saptamana asta am avut de facut ceva mai multe lucruri legate de scoala si blogul a cazut pe o pozitie mai joasa. Insa cel mai des, nu scoala ma opreste, ci cu totul si cu totul altceva.

Ati ghicit? Eu sper ca da, pentru ca e unul din motivele pentru care scriu pe acest blog: cartile. Nu mai departe de saptamana trecuta, am mers cu sor'mea in Diverta. Am uitat ce-i trebuia (sunt o sora grijulie sau ceva...), cert e ca am lasat-o in treaba ei si m-am dus sa arunc o privire in raionul de carti. Intamplator, am vazut A doua luna plina. Intamplator, eu n-am citit-o. Intamplator, m-am gandit sa ma uit cat costa. Intamplator, era 10 lei.

Acum, singurul motiv pentru care as fi refuzat oferta aceasta era sa-mi fi cazut un pian in cap sau ceva, insa eram in deplinatatea facultatilor mintale si imi aminteam ca o iubesc pe Kelley Armstrong, asa ca mi-am cumparat-o. Doar ca, pentru sambata, planul meu maret era sa lucrez pentru examenul pe care il dau maine... dar am facut greseala sa citesc prologul... si cand mi-am ridicat privirea de la pagina 250 si ceva, era ora 7 seara... Asa ca am facut ceea ce era corect: am continuat sa citesc. Si mi-am restructurat orarul.

In final, am avut timp pentru tot ce aveam de facut, insa doar pentru ca alte carti nu mi-au mai taiat calea. Totusi, aici am ramas in urma, si vreau sa-mi cer scuze. Asadar, zilele urmatoare va asteapta 4 recenzii din partea mea (inclusiv la A doua luna plina), care sper sa va convinga ca oricat de aglomerat mi-ar fi programul, intotdeauna, dar intotdeauna voi avea timp pentru o carte buna. Sau mai multe :)).

PS: Un mic feedback despre rubrica asta ar fi binevenit, pentru ca nu vreau sa plictisesc pe nimeni cu gargaunii din capul meu :).

Magica zi de Maine

Am vazut zilele trecute pe blogul Mariei o gluma usor intepatoare, cred eu, legata de ziua de maine:
"Cea mai grozavă zi este MÂINE. Mâine o să facem sport, o să ne apucăm de învățătură, o să muncim cu sârg, o să începem să citim o carte, n-o să mai mâncăm după șase seara... Dar nu știu cum se face, că atunci când ne trezim, este mereu ASTĂZI!!!"

Cred ca cel putin o data in viata fiecare s-a regasit in aceste randuri. Pe mine, una, ma apuca intotdeauna cheful sa-mi schimb viata seara, inainte de culcare. Nu stiu cum, dar stand in pat, imi modific complet stilul de viata intr-unul model. Doar ca intotdeauna dimineata imi trece. Si asa se duc pe apa sambetei toate planurile geniale si nu mai ies la 6 dimineata sa alerg, ci dorm bustean, nici nu renunt la a vedea un episod dintr-un serial care imi place in loc sa-mi petrec timpul facand toate lucrurile acelea minunate care la lumina zilei nu mai par atat de atragatoare. Si seara o iau de la capat cu planurile.

Ei bine, azi e luni, deci e si inceput de saptamana, asa ca am de gand sa schimb ceva. De astazi, voi face o miscare revolutionara: O sa incetez sa-mi mai planific viata seara.

Tragem linie...

...si adunam pentru ca ieri s-a terminat vara si am chef sa scriu despre asta. Nu, n-o sa ma plang ca vine toamna si ca incepe un an peste care mi-as dori sa sar. Nici n-o sa sar in sus de fericire ca am o saptamana in plus de vacanta. N-o sa vorbesc despre ceea ce vine pentru ca nu-mi place.

Vreau sa scriu despre vara pentru ca este anotimpul meu preferat. Iubesc vacanta (dooh!), iubesc caldura, iubesc mersul la mare, iubesc leneveala, iubesc soarele si am mentionat ca iubesc caldura?

Personal, n-am de gand sa uit prea curand vacanta asta pentru ca am avut parte pentru prima data de doua portii de litoral, una cu colegii (care mi-a depasit toate asteptarile, m-am simtit incredibil) si una cu ai mei, care a fost mai lunga decat de obicei si in care mi-am dat seama ca desi am 18 ani si iubesc concediile cu familia, asta e ceva cu care sa ma mandresc. (Plus ca tot cu ai mei am facut niste poze geniale cu care ma laud pe marginea acestui text)

A fost si prima vara ca si co-autoare pe un blog, ceea ce a fost distractiv pentru ca am avut ceva in plus de facut si totusi mi s-a parut mereu o placere. Iar Book Lovers Challenge a fost o ocazie superba de a face un pic de introspectie in materie de carti si de a si impartasi rezultatele cu alti "devoratori".

Ca sa nu mai spun ca a fost o vara extrem de calduroasa si mi-am petrecut o gramada de timp la soare (mai ales pe plaja), acumuland caldura pentru iarna pe care presimt ca o s-o detest daca nu cumva inghet in cadrul ei. Daca da, dezghetati-ma cand o sa avem roboti cu nivelul de inteligenta din cartile lui Asimov sau mai ridicat. Si aporpo de Asimov, tot vara asta am citit cateva carti absolut superbe (o recenzie noua la o astfel de carte urmeaza sa apara pana maine).

Si voi? Care e anotimpul vostru preferat? Si cum a fost vara asta pentru voi?

Weekend prelungit

Avand in vedere ca ni s-a oferit un weekend prelungit, eu am decis sa profit din plin de el. Si pentru ca l-am dedicat cartilor, m-am gandit sa va impartasesc un rezumat.

Sambata, am resuit sa dau o fuga la Bookfest si, desi am ratat singura lansare pe care voiam sa o vad (Floarea de loldilal de Ana-Veronica Mircea), am plecat de acolo incarcata cu carti. Normal, cu mult mai multe decat imi propusesem. Dar nu regret nicio clipa, pentru ca e vorba despre carti si nu cred ca poti vreodata sa te plangi ca ai prea multe. Totusi, a existat si o parte proasta, si anume ca am aflat ca Dansul dragonilor in varianta paperback va fi disponibil cel mai devreme la sfarsitul verii... Totusi, o sa astept pana atunci alaturi de ceilalti fani care au seria in acest format pentru ca imi place mai mult colectia paperback si am de gand s-o am completa.

Oricum, am ajuns acasa si am inceput cu cea mai usoara lectura dintre cele cumparate: Cercul Secret, de LJ Smith. Andruska le-a citit cand au aparut cu Bravo, gasiti recenziile ei pe blog (vol 1, vol 2, vol 3). Nu m-am inselat si lectura chiar a fost usoara: duminica le terminasem. Mi-a placut felul in care autoarea s-a folosit de "miturile" din jurul ierburilor si cristalelor... si cam atat. In special finalul (pe care n-o sa vi-l dezvalui) mi s-a parut... n-as vrea sa spun dezastruos, dar a fost complet neverosimil. Inteleg si iubesc cartile fantasy, dar mi-e imposibil sa cred ca toata lumea face miraculos pace (ma refer aici la triunghiul - sau patratul - amoros). Nu cred ca nimeni, oricat de bun si altruist ar fi ar putea ceda in modul in care a facut-o Diana. Si ma indoiesc si mai profund ca Nick ar fi zambit, de acord cu deznodamantul. Nu, imi pare rau, dar nu pot sa cred ca asa ceva se poate intampla nici in cea mai fantezista carte fantasy.

Luni insa, Cercul mi-a disparut din minte, si m-am concentrat pe finalul sezonului Game of Thrones (Urzeala Tronurilor). Sincer, dupa Blackwater, nu ma asteptam ca Valar Morghulis sa ma mai impresioneze, insa ultimul episod s-a ridicat la nivelul episodului 9, alcatuind un final de sezon superb: am avut dragoni, am avut morti-vii, am avut (din nou) oameni arsi, am avut magie, am avut iubire, am avut secrete... Si am avut Tyrion! Asa ca, desi acum trebuie sa asteptam urmatorul sezon, nu mi-a parut rau nicio clipa in timp ce vedeam ultimul episod (mai ales ca a fost cel mai lung de pana acum). Si oricand exista forumul roman dedicat fanilor Game of Thrones (Urzeala Tronurilor), unde putem sa ne usuram asteptarea.

Asadar, acesta a fost, pe scurt, weekendul meu. Voi cum ati profitat de zilele libere?

Prima surpriza din 2012.

Blogul are ceva vechime si Andruska si mai nou eu incercam mereu sa va mentimen viu interesul. Asadar, pe langa ofertele editurilor, anunturi despre cele mai noi carti recenzii si concursuri, m-am gandit ca o rubrica lunara in care sa discutam despre "de toate" v-a placea.

In functie de reactia voastra, aceasta rubrica va ramane sau nu.

"Clocesc" ideea de ceva vreme si m-am tot intrebat despre ce am putea vorbi. Acum cateva zile, am gasit exact ceea ce cautam. Pentru cei nefamiliarizati cu site-ul Goodreads, exista optiunea de a selecta citatele tale preferate. Cautand in lista citatelor lui George RR Martin, printre zecile de fragmente din cartile pe care le cunosc si iubesc, am gasit si o parere personala. Asadar, va invit pe toti sa citit fragmentul (pe care intentionat l-am lasat in engleza pentru ca mi se pare ca-i stirbesc din frumusese daca il traduc) si sa-mi spuneti cum vi se pare:

"The best fantasy is written in the language of dreams. It is alive as dreams are alive, more real than real ... for a moment at least ... that long magic moment before we wake.

Fantasy is silver and scarlet, indigo and azure, obsidian veined with gold and lapis lazuli. Reality is plywood and plastic, done up in mud brown and olive drab. Fantasy tastes of habaneros and honey, cinnamon and cloves, rare red meat and wines as sweet as summer. Reality is beans and tofu, and ashes at the end. Reality is the strip malls of Burbank, the smokestacks of Cleveland, a parking garage in Newark. Fantasy is the towers of Minas Tirith, the ancient stones of Gormenghast, the halls of Camelot. Fantasy flies on the wings of Icarus, reality on Southwest Airlines. Why do our dreams become so much smaller when they finally come true?

We read fantasy to find the colors again, I think. To taste strong spices and hear the songs the sirens sang. There is something old and true in fantasy that speaks to something deep within us, to the child who dreamt that one day he would hunt the forests of the night, and feast beneath the hollow hills, and find a love to last forever somewhere south of Oz and north of Shangri-La.

They can keep their heaven. When I die, I'd sooner go to middle Earth."

— George R.R. Martin

Asadar... Va place? Care e partea voastra preferata? Si are dreptate? E literatura fantasy mai plina de viata decat realitatea?

Personal, mi s-a parut ca da, tocmai de aceea mi-a placut atat de mult citatul. Astept, insa, cu nerabdare sa vad voi ce credeti!