Muzică: Fără regrete

Profesorul meu preferat din liceu ne spunea deseori cât de importantă e implicarea, atât la modul general, cât mai ales în diverse activități extrașcolare. Timp de 4 ani, am fost de acord în principiu, dar eram mult prea comodă (a se citi „leneșă”) ca să pun sfaturile lui în aplicare.

Știu, în ultimul timp insist foarte mult pe ideea de implicare și de ieșire din zona de confort. Poate am ajuns la fel ca proful meu, care insista pe tema asta și deși îl aprobam, nu-l și ascultam. Poate și pentru voi, ceea ce aberez eu sună convingător, dar comoditatea câștigă. Dar dacă atunci când vi se ivește o oportunitate vă gândiți de 2 ori înainte s-o refuzați, atunci cred că n-am scris niciun articol degeaba.

Oricum, motivul pentru care am ajuns să predic implicarea la rândul meu este faptul că în sfârșit m-am ridicat de pe canapea. Restul a venit de la sine. Acum... fac chestii! În ultimele săptămâni, am făcut de toate, de la lipit cabluri de net de podea ca să nu se împiedice nimeni de ele până la a ajuta la distribuirea baloanelor către echipele participante într-un concurs. Și fiecare activitate a fost minunată! Au fost zile în care casa mea a devenit doar locul în care dormeam, părinții m-au dat dispărută de câteva ori, am stat aproape non stop în picioare, am ajutat la construirea și deconstruirea unor spații funcționale.... și am râs. Enorm. Cu lacrimi, de câteva ori. Glumeam cu o prietenă că în ritmul ăsta, o să facem febră musculară de la râs. M-am simțit extraordinar și aș lua-o de la început chiar acum.

Au fost momente când m-am simțit extrem de obosită, când simțeam că ar trebui să las totul baltă și să dorm. Au fost momente când mi-a fost extrem de frică să n-o dau în bară. Au fost momente când mi-am zis că am participat destul și că aș putea s-o las mai moale. Dar știam că dacă ratez vreun eveniment, aș fi regretat. Aș fi ratat momente din genul celor pe care le povestești săptămâni în șir după ce s-au întâmplat, pentru că sunt prea amuzante ca să ți le poți scoate din minte.

Și exact despre asta e vorba în melodia care mi-a devenit coloană sonoră în ultimele zile: despre momentele în care trebuie să profiți de ocaziile care îți ies în cale, chiar dacă ți-e teamă, pentru că altfel vei regreta. Și o viață sigură, dar plină de regrete, e mai rea decât una plină de riscuri, dar și de momente în care te-ai simțit cu adevărat viu.

Enjoy :)

Muzică: Dernière Danse

Știu că mulți (nu zic toți ca să mă simt și eu bine, dar e foarte probabil să fie vorba de toți) știți deja melodia asta, unii probabil v-ați și săturat de ea. Nu vă pun s-o ascultați (decât dacă vreți), dar eu am descoperit-o de câteva zile și mi-a schimbat percepția asupra muzicii. Și da, eu trăiesc într-o peșteră fără radio și fără posturi tv cu muzică. Peștera se numește propriul meu playlist, unde ascult doar ce îmi place, în funcție de dispoziția mea, nu ceea ce „îi place” vreunui DJ, care pur și simplu „adoră” pe oricine plătește mai mult ca să-i fie difuzată piesa cu 3 versuri care se repetă timp de 5 minute.


Până de curând, eram convinsă că îmi place să ascult muzică pentru că îmi plac versurile melodiilor. Playlist-ul meu e alcătuit din melodii ale căror versuri îmi transmit un anume sentiment, versuri care înseamnă ceva. Bineînțeles, și linia melodică trebuia să se „asorteze” cu versurile, dar înțelesul versurilor era ceea ce căutam în primul rând la o melodie. Sau asta credeam.


Eu nu știu boabă de franceză. Am studiat-o doar vreo 3 ani la grădiniță și îmi aduc aminte vag câteva versuri din niște poezioare... nu neapărat și sensul lor :)) La școală am învățat spaniolă (și nici pe asta nu mă laud cum că aș vorbi-o fluent. Nu mor de foame în Spania, dar nici nu pot să spun că aș putea dialoga ca lumea cu un vorbitor nativ, mai ales din cauză că oamenii ăia vorbesc incredibil de repede. Dar asta e deja altă poveste.) Și totuși, când am ascultat prima dată melodia asta, mi-a plăcut. Enorm. Atât de mult încât am început s-o ascult pe repeat.

Între timp am căutat și o traducere, ca să știu ce ascult, dar faptul că melodia mi-a plăcut și fără să-i înțeleg versurile m-a făcut să regândesc modul în care înțelegeam eu muzica... Ceea ce nu înseamnă că o să devin fană a cântăreților francezi, încă îmi place să înțeleg ce ascult :))

...

Am încă de astăzi de dimineață un chef nebun să scriu, însă aveam o lipsă totală de idei, mi se părea că nu mi se leagă cuvintele unele de altele, până când mi-a dat mama cd-ul aniversar al celor de la Taxi care a apărut astăzi împreună cu un ziar. Am aruncat o privire rapidă peste lista de melodii și am dat peste câteva titluri pe care le iubesc, așa că m-am apucat să ascult tot cd-ul. Imediat, am dat peste Tăcerea din ochi, care e o adevărată bijuterie, și mi-am amintit prima dată când am ascultat-o, atunci când i s-a lansat și videoclipul.

Nu mi-e rușine să spun că am plâns încă de la primele note și mult după ce se terminase melodia. Mi-e foare greu să-mi explic faptul că ceva atât de îngrozitor de trist și de îngrozitor pur și simplu poate fi frumos nu în sine, ci prin faptul că transmite sentimente atât de puternice, precum furie, revoltă, neputință... Poate sunt eu prea emotivă, dar chiar și așa, combinația dintre melodie și videoclip e artă în adevăratul sens al cuvântului. Tocmai de asta am ales să nu scriu niciun cuvânt în titlu, pentru că asta a fost reacția mea după ce s-a terminat melodia, am rămas fără cuvinte.

Nu mai e timp pentru... scrisori catre Fat-Frumos?

Conform calendarului, n-am mai scris nimic pe-aici de o saptamana. Ceea ce n-ar fi o mare tragedie, avand in vedere ca nu e prima data cand se intampla. Insa conform aceluiasi calendar, e deja jumatatea lunii decembrie. DECEMBRIE?! Am eu o problema sau pur si simplu timpul a trecut ingrozitor, infricosator de repede, ne-a zburat tuturor printre degete si l-am pierdut fara sa intelegem cum, unde sau de ce? Si, mai ales, fara vreo sansa de a-l recupera...

Asadar, din punctul meu de vedere, a trecut prea mult timp de cand n-am mai scris. Si prea mult timp de cand n-am mai citit ceva. Ba mai rau, a trecut mult prea mult timp de cand n-am mai simtit ca am energia necesara ca sa ma inham la un roman din care stiam ca va trebui sa ma intrerup de zeci de ori pentru ca mi se pare ca n-am mai avut de mult parte de minim 5-6 ore la rand ca sa pot citi ca lumea o carte... (tocmai de aia cred ca o sa ma reprofilez pe short-story-uri macar pana la vacanta)

In schimb, am ascultat multa muzica in ultimul timp. Fie pe drumul interminabil catre facultate cand imi era prea somn ca sa tin ochii deschisi suficient timp cat sa citesc ceva, fie in timp ce mai scriam cate o tema, fie in timp ce prindeam 10 minute in care pur si simplu ziceam stop. Si pentru ca nu sunt un om tocmai normal, nu pot sa pornesc mp3-ul pe shuffle si sa-l las sa cante, eu ma trezesc de dimineata ca mi s-a pus pata pe o meldoie si o las pe repeat. Si de la un timp, nici macar nu-mi mai dau seama daca din cauza asta, melodia aceea imi defineste starea de spirit in acea zi sau daca am fost destul de treaza dimineata ca sa-mi dau seama cum ma simt si sa aleg melodia in functie de asta.


Oricum, azi am fost mai speşăl decat de obicei si mi s-a pus pata pe doua melodii in loc de una. Asa, pentru ca pot. Prima nu ma mira, pentru ca descrie mult prea bine ceea ce simt:


A doua in schimb a fost un accident fericit... incercam sa dau mai tare si am apasat pe next. Si m-am trezit cu melodia asta pe care n-am mai ascultat-o de secole, uitasem chiar ca exista:


Bine, conform cunostintelor dobandite pentru BAC-ul la romana pe care inca incerc sa le uit, Fat-Frumos nu prea avea treaba cu Setila si ceilalti, care erau ai lui Harap-Alb, dar am trecut asta cu vederea. Si ca sa fiu speşăl pana la capat, am zile in care Vama (fie ea simpla sau veche) ma irita si zile in care mi se pare ca au pus in cuvinte senzatiile pe care le simteam, dar nu le puteam defini. Ei bine, astazi, cand am auzit versul: in fiecare seara mii se oameni fac aceleasi lucruri in acelasi timp in aceleasi case mici am hotarat ca e o zi buna pentru ascultat Vama :))

Mda, si acum ar trebui sa gasesc ceva inteligent care sa aiba legatura cu tot ce am scris si sa aiba rol de concluzie sau de final... nu gasesc nimic, poate doar sa reiau intrebarile legate de timpul care pare ca dispare pur si simplu... Mda, se pare ca momentele in care am o dorinta incomensurabila de a scrie, momentele in care stiu ce sa scriu si cele in care am timpul necesar ca sa scriu nu se suprapun, asa ca... Bye?

Disclaimer: acest articol a fost scris dupa o saptamana mult prea lunga precedata de niste luni mult prea lungi in care media orelor dormite zilnic a scazut de la 9-10, 12 in weekend la 6-7, 8 in zilele bune....

"Chiar a fost dezmat!"

Asa incepe descrierea albumului foto de pe Facebook-ul celor de la Harap Alb Continua, album care contine pozele de la lansarea numarului aniversar al revistei. Pentru o noapte, personajele din poveste au parasit lumea basmelor, pasind intr-un club din Bucuresti alaturi de fanii lor, demonstrandu-si talentele muzicale cot la cot cu baietii de la Ad Hoc, care lansau primul lor album intr-o formual unica: gratuit, impreuna cu revista.

Daca ati ratat evenimentul, atunci aruncati o privire pe Facebook [link], pozele sunt foarte reusite, sugereaza perfect atmosfera calda si vesela pe care au reusit s-o creeze cei de la HAC si trupa Ad Hoc. Si apropo de trupa, cred ca am descoperit un nou stil de muzica pe care il iubesc pentru ca ascult pe repeat CD-ul lor de vreo cateva zile si imi place din ce in ce mai mult. Va las ca mostra filmuletul lor de prezentare, pe care il puteti gasi si pe CD:

Optimism

Azi shuffle-ul meu destept mi-a dat sa ascult melodia asta, pe care n-o mai ascultasem de secole. Acum o am pe repeat si nu mai pot opri din ranjit tamp, dar increzator. E numai buna sa va redea optimismul si mi se pare ideala pentru weekend. Enjoy :)

Pot sa-i iau acasa?

Nu mai e un secret pentru nimeni ca imi place trupa Holograf. Mi-au placut de mica, de pe vremea cand habar n-aveam despre ce canta, dar era amuzant cum dadeau din maini pe piesa Ti-am dat un inel. Intre timp am crescut si am inceput sa le inteleg melodiile, asa ca atunci cand am fost anul trecut la concertul de lansare al albumului Love Affair, am retinut una dintre noile melodii, care a devenit curand preferata mea de pe acel album.


Ieri, baietii au lansat videoclipul acelei melodii, Roua diminetii, piesa care va aparea pe coloana sonora al filmului Ultimul Zburator (despre care puteti afla detalii aici). Nu pot spune ca sunt un fan al filmelor romanesti, dar videoclipul e absolut superb, ca si melodia. Enjoy :)

Coldplay - Atlas

Oricine ma cunoaste stie ca in timp ce vad un film, nu pot fi atenta la coloana sonora. Remarc faptul ca exista, dar nu pot sa spun daca e buna sau proasta, cu atat mai putin daca mi-a placut sau nu vreo melodie anume. Asa ca, de obcei, cand se anunta coloana sonora a unui film, nu sar in sus de fericire. Totusi, de data asta o sa fac o exceptie pentru ca s-a anuntat faptul ca cei de la Coldplay au scos o melodie special pentru coloana sonora din Hunger Games: Cathcing Fire si melodia e pur si simplu superba. Pana si video-ul e genial!!


O sa o ascult repetitivo-obsesiv pana cand o s-o invat si, poate cu putin noroc, o s-o remarc in film. Enjoy!

Ceva de toamna

Nu cred ca mai e nevoie de cuvinte, Groban are pur si simplu cea mai frumoasa, calda si expresiva voce pe care am auzit-o vreodata. I'm speechless.

M-am intors!

Ati vazut vreodata vreo pisica intinzandu-se cat e ea de lunga, cascand cu limbuta afara, o imagine vie a satisfactiei si relaxarii? Cam asa ma simt eu acum. A fost un concediu genial, am zacut pe nisip, am inotat in mare, m-am perpelit la soare, am mancat cartofi prajiti zilnic (si ce buni erau...! Daca treceti prin Eforie Nord vreodata, manacati la Caredy. Va jur cu mana pe inima ca au cea mai buna macare din toata statiunea), am gasit un gogosi "inelus" cu glazura si bomboane pe deasupra. Bombonele colorate, exact ca pe gogosile din desenele animate. Si pentru ca tot ma simteam ca un plod rasfatat, mi-am cumparat o sticluta cu solutie de balonase, m-am asezat pe o stanca si am umplut plaja. And it felt good!

Am facut si lucruri serioase... not! Singura secunda cand m-am simtit oarecum-vag-serioasa a fost cand mi-am ales o oja rosie. Arata impunator intre una albastra si una verde. Mai ales cand ai un tricou cu Mickey Mouse pe tine. Si am citit, normal. Nu cat imi propusesem, am terminat doar trei romane si l-am inceput pe al patrulea, dar despre asta o sa aflati mai multe in recenziile din zilele viitoare.

Pana ma pun eu la curent cu lucrurile din universul cartilor pe care le-am ratat cat am fost plecata, va las sa va delectati cu melodia care probabil a umplut deja newsfeed-urile tuturor, dar care se portiveste mult prea bine cu starea mea lenesa:

Provocarea verii #6

6. Alege un citat - sau, daca ai inspiratie, creeaza o fraza - care te duce cu gandul la vara si creeaza o imagine care sa-l contina.

Inspiratia n-a fost de partea mea astazi, asa ca imaginea nu e mare branza... Iar versurile sunt dintr-o melodie a celor de la Hara care cred ca o sa va placa mai mult decat imaginea :))

Until I hate it!

Cu totii cred ca am avut un moment cand ascultam obsesiv o melodie. Cam asa ma simt eu de azi-dimineata incoace, dar pur si simplu imi place prea mult ca sa ma pot opri. E vesela, optimista, jucausa... numai buna pentru vara! Ascultati-o, poate va corup si pe voi s-o puneti pe repeat :))

Provocarea verii #2

2. Care e coloana sonora a verii tale sau care e melodia pe care o asociezi cu vara?

De obicei, asociez melodiile unei anume stari de spirit, unui sentiment sau unei senzatii, nicidecum unui moment al zilei, saptamanii, anului etc. Totusi, deoarece vara e anotimpul meu preferat, el merita o exceptie. Asadar, melodia mea "de vara" este... Vino sa visam sub apa de la Vama veche:

Motivul e destul de simplu: desi n-am calcat in viata mea in Vama (nici nu pot spune ca am asa ceva in plan), in fiecare an, imediat ce iau vacanta, primul meu gand este "Cand plecam la mare?". Asadar pentru mine, vara inseamna dorinta de a ajunge cat mai repede pe litoral, si baietii astia stiu sa exprime iubirea fata de mare ca nimeni altii!

E nevoie si de tristete...

Uneori, avem nevoie sa fim tristi. Nu ma refer la situatiile in care vrei doar sa te faci covrig in pat si sa plangi, ci doar la acele momente in care nu esti fericit. In care viata nu e roz, in care pasarelele nu canta si in care unicornii nu zboara peste curcubeie. Cred ca doar asa poti aprecia momentele in care esti cu adevarat fericit. Pana la urma, majoritatea calificativelor "bine/rau" pe care le acordam vietii, le acordam prin comparatie.

Unde vreau sa ajung cu asta? La cativa britanici, care impreuna se numesc Passenger si canta folk rock. Am dat de ei pe VH1 si la cat de frumos canta, mi s-a pus pata. Melodia pe care o promoveaza ei acum se numeste Let Her Go si nu, nu este despre nevoia de tristete. Nu ma credeti pe cuvant, ascultati-o:

N-are dreptate omuletul in refren? "You only miss the sun when it's starts to snow". Pai acum, cati dintre voi nu blesteama soarele? Dar la iarna, cand o sa ne inghete respiratia in nas, n-o sa ne dorim sute de grade in termometru? "Only now you've been high when you're feeling low". La asta ma refeream eu la inceput, la faptul ca e nevoie sa fim tristi ca sa stim cand suntem cu adevarat fericiti. Ying si Yang. Pana la urma, despre asta e viata. Despre suisuri si coborasuri.

Daca v-a placut, mai au destule melodii dragute, Holes fiind primul exemplu care imi vine in minte. Enjoy :D

Cuvinte: Sa dansam!

Stiu ca ideea acestei rubrici era ca eu sa va prezint citate din diversi autori sau macar legate de carti, insa de cateva zile ascult aproape obsesiv piesa Sa dansam a celor de la Vama pentru ca m-am indragostit de senzatia pe care mi-o dau versurile. Si oricum, rubrica asta nu prea a fost niciodata ce ar fi trebuit sa fie :))

Cam asa suna melodia:

Dansati deja? Eu da, pentru ca de fiecare data cand o ascult, am senzatia ca ritmul vibreaza prin mine si pur si simplu nu pot sa stau pe loc. Insa ceea ce imi place cu adevarat la melodie este faptul ca nu e o chestie vesela si usoara care sa transmita optimism, ci invita la eliberarea tuturor tensiunilor pentru a ajunge la o stare de spirit pozitiva. Sfatul meu? Vine weekend-ul, asa ca daca vreti sa va relaxati, inchideti-va intr-o camera, dati boxele/castile tare si "eliberati-va de voi".

Si apoi, cand ati obosit si va asezati, ascultandu-va propriul puls cum bate in ritmul melodiei, concentrati-va putin si pe versuri. Imi place mai ales inceputul, pentru ca e in forta si exprima prin cuvinte faptul ca uneori cuvintele nu sunt de-ajuns: "Cand nu mai sunt cuvinte ca sa spui ce simti/ Cand esti prea fericit, prea furios, ori prea cazut/ Danseaza ca sa-ti amintesti ca ai o viata". Insa partile mele preferate sunt secventa "Elibereaza-te de tine/ Abandoneaza cusca lumii/ Danseaza tot ce n-ai putut sa strigi" si versul "Esti sigur ca respiri, dar nu si ca traiesti".

E incredibil cat multe lucruri spune o simpla melodie despre societatea in care traim si ceea ce mi se pare genial este felul cum au imbinat versurile cu muzica, facand sangele sa clocoteasca. Asa ca... sa dansam!

Muzica buna s-a intors!

Daca ati citit vreodata o leapsa cu intrebari legate de muzica la care am raspuns, stiti ca ii iubesc pe cei de la Holograf. Enorm. Daca viata ar avea coloana sonora, a mea ar fi semnata exclusiv de ei. Asa ca atunci cand Bittman a suferit o operatie anul trecut si a ramas cu vocea lui Robert De Niro din Nasul, am fost extrem extrem de trista. Daaaar tocmai am primit sau, mai bine zis, auzit cea mai frumoasa veste (sau voce) din lume:
Dati drumul la boxe, inchideti ochii si... ascultati! (Inregistrarile sunt de azi dimineata)




Pentru ca stiu ca nu toata lumea e fan Holograf, ca sa nu va fi enervat degeaba, va prezint o melodie absolut superba de la ei pe care am iubit-o din secunda cand am auzit-o prima data (live in concert, in prima auditie, asta ca sa ma laud si eu putin)

You Raise Me Up

Imi place sa cred ca, de-a lungul timpului, cu totii ati auzit macar o data aceasta melodie. O canta o gramada de artisti, straini si romani (de la Westlife la Marcel Pavel) si e nelipsita de la concursurile de cantat. (A cantat-o chiar sezonul acesta din X factor un nevazator care l-a impresioant pana la lacrimi pe Bitman.)

Informandu-ma pentru acest articol, am descoperit ca a fost compusa in 2002 pentru Secret Garden. (Gasiti mai multe informatii pe Za Allmighty Wikipedia, aici) Eu am auzit-o prima data cantata de Westlife si ma obisnuisem cu versiunea lor, care imi placea. Apoi, intamplator, l-am descoperit pe Josh Groban, care in topurile mele personale este cel mai bun cantaret strain de pe planetuta noastra. Si cand am auzit melodia cantata de el, playsilt-ul meu s-a schimbat.

Nu ma intelegeti gresit, Westfile sunt buni, dar nu sunt Groban. Omul asta are o voce atat de calda si de blanda, si totusi simultan atat de puternica... Si mi se pare ca profita la maximum de ea, cantand melodii care i se potrivesc si care au niste versuri exceptionale. Cand il ascult, eu una simt cum vocea lui parca umple tot spatiul din jurul meu, si simultan parca imi sopteste la ureche. Efectul e fenomenal, mai ales ca transmite cu fidelitate fiecare sentiment exprimat de versuri, asa ca vocea si talentul lui se potrivesc perfect cu o melodie inspiratioanla ca You Raise Me Up. (Intamplator, citind despre melodie, am aflat ca versiunea lui e si cea mai bine vazuta in topuri)

Oricum, o sa va las mai jos inati melodia cantata de Westfile, ca sa va faceti o idee, apoi cantata de Groban, ca sa intelegeti diferenta. Si daca va place vocea lui Josh, cautati si alte melodii de-ale lui, precum Awake sau Remember When It Rained sau Broken Vow... sau orice, sunt absolut superbe toate!

50 ways to say goodbye

Pentru cei care au vazut "50"-ul din titlu si s-au gandit la ceva legat de nuantele de gri, n-are absolut nicio legatura si va garantez ca n-o sa ma auzitit vorbind vreodata despre romanul acela. 50 ways to say goodbye este o melodie absolut geniala pe care am descoperit-o de curand pe VH1 si care inca ma mai face sa rad desi o ascult obsesiv si deja stiu videoclipul pe de rost.
Faceti-mi pe plac si dati play.... rasetele n-o sa intarzie ;)

"Nu stiu cum sa va spun..."

"...dar mi-e rau dor de mare!
Ard si ma sting daca nu plec acum!"

Cati ati recunoscut melodia pana acum? Nu, nimic familiar?
Biiiine...

Nu sunt fan Vama (fie ea veche sau nu), dar imi plac cateva melodii. Pe asta am incercat din rasputeri sa n-o ascult saptamana trecuta, pentru ca efectiv nu mai puteam sta locului. Chiar ca "trebuieeeee sa ajuuuuung" la mare. Acum insa pot s-o ascult linistita, pe repeat chiar, pentru ca maine dimineata ma intalnesc la gara cu niste colegi si am plecat.

Nu lipsesc mult, vreo 4 zile ("dupa buget" cum spunea Caragiale), asa ca n-o sa apucati sa-mi duceti dorul. Oricum, am de gand sa fac din zilele astea cele mai frumoase zile din toata vacanta. Nici n-o sa fie greu, pentru ca pentru mine, nu exista nimic mai frumos decat mersul la mare.

Si pentru ca e un blog de carti, o sa va spun si pe care planuiesc s-o iau in bagaj (mda, una singura pentru ca ma indoiesc sincer ca in afara de tren o sa am cand sa citesc. Doar merg cu prietenii ;]) O sa iau cu mine Fuga Vanatorului de GRRM, G. Dozois si D. Abrams. Nu pentru ca o consider o carte "de plaja", dar romanul e genial si te prinde. L-am inceput deja si mi-ar fi imposibil sa-l las acasa si sa incep altceva. Asadar, cand ma intorc o sa va ofer recenzia ;]

Voi ce planuiti sa cititi in concediu?