Recenzie: O toaleta a la Liz Taylor (Melania Lupu #6)

Am tot amanat recenzia asta la fel cum am amanat si momentul in care am terminat cartea pentru ca, pe langa faptul ca e finalul unei serii pe care am indragit-o, stiam cum se termina si stiam ca imi va lasa un gust amar si parca voiam sa prelungesc pe cat posibil farmecul acestor carti...

Povestea:
Cand toata lumea te uraste, e clar ca nu faci ceva bine. Insa atunci cand cinci oameni sunt hotarati sa te ucida, trebuie sa-ti pui niste intrebari serioase cu privire la felul tau de a fi. Insa inginerul Dragu nu e genul de persoana care sa poata concepe faptul ca greseste, asa ca isi joaca rolul cuvenit si moare. Insa maiorul Cristescu e confruntat cu o situatie paradoxala: toti protagonistii dosarului se autodenunta, Cristescu nefiind nevoit sa demonstreze vinovatia cuiva, ci din contra, sa gaseasca dovezi ca unii sunt nevinovati.
Povestea are un iz prea fantezist pentru ca maiorul sa nu-si aminteasca ingrijorat de poznele Melaniei... si intr-adevar, batranica se va implica activ in poveste, incercand sa traiasca o ultima aventura.

Parerea mea:
O iubesc pe Melania Lupu, e unul dintre personajele mele feminine preferate, insa pe parcursul romanului, am empatizat cu Cristescu si mi-am dorit sa nu fie implicata, sa stea cuminte si sa-si foloseasca mintea geniala in alte scopuri decat "baletul printre paragrafele codului penal". De fapt, mi-ar fi placut sa ramana un fel de consultant precum in volumul anterior (Disparitia statuii din parc), luandu-se la intrecere cu Minerva in gasirea celor mai fanteziste conexiuni pentru a descoperii vinovatii.

Bine, nu pot sa spun ca nu mi-a placut povestea din O toaleta a la Liz Taylor sau finalul ales, mi se pare o incheiere potrivita pentru ca nu toate finalurile trebuie sa fie fericite ca sa fie bune. Ba din contra, am observat ca acelea care ne marcheaza cu adevarat, cele pe care le tinem minte sunt cele care ne surprind si ne socheaza, ne fac sa suferim sau sa ne revoltam impotriva autorului, cele care ne fac sa vrem sa dam cu cartea de pereti, cele care provoaca reactii vii.

Dupa cum spuneam la inceput, am tot amanat sa scriu despre aceasta carte pentru ca deja imi e dor de farmecul aparte al acestei serii, de Bucurestiul atat de cunoscut si totusi atat de diferit fata de cel pe care il cunosc, de oamenii fascinanti si incredibil de vii creati de autoare si mai ales de Melania si de Mirciulica, insa dupa ce se va scurge ceva timp, am de gand s-o recitesc iar si iar si iar pentru ca e o serie care reuseste sa-ti aduca zambetul pe buze si care n-are trebui sa lipseasca din nicio biblioteca.

Asadar, daca n-ati citit-o inca, e momentul sa va apucati de ea. V-o recomand din toata inima, credeti-ma, merita! Sau si mai bine, nu ma credeti si incercati-o!

Recenzie: Disparitia statuii din parc (Melania Lupu #5)

Povestea:
De data asta, titlul e destul de sugestiv cat sa nu mai fie nevoie sa va spun ca toate evenimentele sunt declansate de disparitia sau, mai bine zis, de furtul unei statui. Insa in acest volum, povestea celor care incalca legea trece in plan secundar, cel putin din punctul meu de vedere, deoarece scena e dominata de cele doua masterminds ale Rodicai Ojog Brasoveanu: Melania Lupu si Minerva Tutovan.
Maiorul Cristescu apare si el, de data asta menajandu-si starea de sanatate, deoarece Minerva este cea care ancheteaza cazul, el fiind doar un colsultant, dar unul care nu pierde nicio ocazie sa se razbune pentru toate datile cand Minerva l-a tachinat pe tema cazurilor sale cu Melania. Rezultatul acestui "duel"? Umor cat curpinde, dialoguri inteligente, si deductii logice fascinante, demne de cele mai fanteziste minti.

Parerea mea:
Dupa cum spuneam intr-un articol recent, motivul pentru care a durat atat de mult ca sa termin de citit cartea asta a fost lipsa de timp, nicidecum lipsa de interes. Ba dimpotriva, cu fiecare ocazie imi placea sa citesc cateva pagini, numai ca sa ma mai destind putin, sa uit de oboseala si sa ma bucur de o portie zdravana de ras.

Totusi, desi in recenziile mele pun accentul pe latura amuzanta a acestor romane, ele sunt pana la urma carti politiste, si desi duelurile verbale Melania-Minerva mi-au placut cel mai mult, vanatoarea hotilor statuii nu e mai putin fascinanta, in joc fiind nu doar comori din aur, nestemate si valuta, dar si documente secrete din timpul celui de-al doilea razboi mondial!

Si personajele sunt toate contruite cu acelasi farmec cu care am fost obisnuiti, fiecare are tipicul sau, fiecare se individualizeaza prin felul de a vorbi, prin obiceiuri si reactii.. dupa cateva pagini, ajungi sa-i cunosti pe toti ca si cum i-ai sti de cand lumea si desi ii suspectezi pe unii sau pe altii, intotdeauna exista un element pe care nu l-ai luat in calcul, asa ca vei fi mereu surprins de deznodamant.

Daca inca nu v-ati apucat de citit seria Melania Lupu, atunci nu mai pierdeti timpul pentru ca pur si simplu nu puteti rata confruntarea dintre cele doua femei in Disparitia statuii din parc.

Recenzie: Anonima de miercuri (Melania Lupu #4)

Stiu ca inainte de Anonima de miercuri, la chioscuri a aparut O toaleta a la Liz Taylor, insa acela este ultimul volum din serie, iar eu am ales sa le recitesc si sa le fac recenzia in ordinea cronologica a povestii. Asadar continui sirul recenziilor cu cea de-a 4-a aventura a Melaniei :D

Povestea:
In urma exploziei unui bloc, singurul supravietuitor a fost un copil pe care nu l-a putut identifica n nimeni.
Ani mai tarziu, dupa un an petrecut in inchisoare, Melania Lupu este amnistiata si se intoarce in strada Toamnei. Insa atunci cand Stefan Popa, unul dintre apropiatii ei este asasinat, maiorul Cristescu este insarcinat sa descopere criminalul. Gandul reintalnirii cu Melania e suficient ca sa-i dea fiori reci pe sira spinarii, insa de data aceasta simpatica batranica nu are nimic de-aface cu crima, asa ca in loc sa-l incurce, ii va da maiorului o mana de ajutor.

Parerea mea:
Cred ca Melania Lupu e de departe personajul meu feminin preferat din tot ce am citit pana acum. "Minte de gangster altoita pe purtari de fetita", asa o desciru cateva dintre personaje, putinii care sunt capabili sa vada dincolo de masca abordata de batranica si cred ca oricine si-ar dori sa aiba nu doar spiritul ei de observatie, ci si capacitatea ei de a corela cele mai intamplatoare fapte pentru a trage niste concluzii cat se poate de solide.

De asemenea, iubesc felul in care reuseste sa-si strecoare ideile intr-un dialog aparent banal, furnizand informatii demne de Abatele Brown sub replici de pension sau in discutii inofensive cu Mirciulica. Si daca tot am pomenit de dialog, cel creat de Rodica Ojog-Brasoveanu ma impresioneaza intotdeauna pentru ca e atat de inteligent, de incarcat de ironie si pentru ca fiecare personaj are jargonul sau personal, replicile schimbandu-se uneori in funtcie de cei carora li se adreseaza.

In plus, toate cartile ei ma fac sa rad, asa ca sunt perfecte daca vreti sa va destindeti in compania unei carti bune, plina de personaje nu doar memorabile, dar si usor de indragit, asa ca vi le recomand cu drag. Spor la citit!

Recenzie: 320 de pisici negre (Melania Lupu #3)

V-am spus saptamana trecuta ca acesta e volumul de neratat al seriei, asa ca ieri m-am grabit sa merg la chisocul de ziare si sa-l cumpar, ca sa-l pot citi in voie. Si ce-am mai ras...

Povestea:
Melnia a fost arestata, insa nu are de gand sa isi plece capul si sa accepte ca a pierdut, mai ales pentru ca dovada maiorului Cristescu poate fi cu usurinta trucata. Asa ca atunci cand i se ofera ocazia neasteptata de a evada, profita imediat. Ceea ce nu stie este ca va fi implicata intr-o vanatoare de comori contra cronometru, miza fiind o statuie in marime naturala a Fecioarei Maria facuta din aur masiv.
Maiorul Cristescu este si el prezent, deoarece a devenit "expertul nr. 1 in cazul Melaniei Lupu". Intuindu-i miscarile, incercand sa gandeasca pe jumatate la fel de fantezist ca batranica, maiorul incearca s-o readuca in arest, insa pretioasa lui dovada e in pericol.
Si pisicile negre din Bucuresti incep sa dispara...

Parerea mea:
E incredibil faptul ca la a treia lectura, inca pot sa rad cu pofta citind acest roman. Alegerea Melaniei de a juca rolul unei batrane copilaroase, usor senile in timp ce in spatele mastii se ascunde mintea vesnic ascutita a Abatelui Brown duce la niste situatii de un comic iesit din comun. Imaginati-va spre exemplu 320 de pisici stranse intr-un apartament modest din Bucuresti. Incredibil nu e neaparat modul cum au ajuns acolo, cat faptul ca batranica a reusit sa-i determine pe cei care i-au facilitat iesirea sa-i caute pisica. Iar discutiile dintre ei si Melania sunt pur si simplu geniale.

De asemenea, introducerea unui personaj strain, hotul englez Ned, nu face decat sa sporeasca suspanspul, deoarece el reuseste sa vada prin masca Melaniei, fascinat de ceea ce gaseste in spatele ei, dar si sa le dea clasa politistilor romani, totul cu o naturalete data de meserie. Daca n-ar fi maiorul Cristescu, care e in pragul disperarii, dar se lasa totusi antrenat in jocurile Melaniei, probabil ca Ned ar fi personajul meu masculin preferat (pentru ca, indiscutabil, cel mai frumos personaj din serie este Melania Lupu).

Cititi cartea. Fie ca va place sau nu sa cititi romane politiste, fie ca va plac sau nu autorii romani, daca apreciati personajele inteligente, atunci nu aveti voie sa ratati 320 de pisici negre!

Recenzie: Buna seara, Melania! (Melania Lupu #2)

Rezumat:
Desi a scapat la mustata de acuzatiile de complicitate la crima, Melania Lupu nu vrea sa renunte la tabloul lui Goya, asa ca atunci cand muzeul in care este expusa Femeia cu evantai intra in renovare, batranica profita de ocazie si pune la cale un plan extraordinar prin care sa obtina pictura si un bilet peste granita.

Insa maiorul Cristescu, care a anchetat si crimele din strada Craitei afla despre disparitia tablourilor, asa ca Melania trebuie sa fie mai atenta ca niciodata, astfel incat Militia sa nu aiba nicio dovada impotriva ei.

Parerea mea:
De obicei, in romanele politiste pe care le-am citit eu, anchetatorul e cel alaturi de care cititorul reconstituie evenimentele, incercand sa descopere cum s-au intamplat lucrurile. In Buna seara, Melania! insa, cititorul este alaturi de "capul rautatilor", fiind in mijlocul evenimentelor si stiind in fiecare clipa care va fi urmatorul pas si cum va fi acesta executat.

Mie imi place mai mult asa, pentru ca in primul rand, suspansul creste deoarece Melania trebuie sa se gandeasca la toate lucruile care ar putea merge prost si sa le preintampine fara sa se desconspire, si e totodata mult mai usor sa empatizezi cu Cristescu, care trebuie sa fie mai istet decat ea... ceea ce e tare, tare greu.

De asemenea, ca in toate romanele Rodicai Ojog-Brasoveanu, umorul e prezent la fiecare pas. Au existat secvente in care a trebuit literalmente sa ma opresc din citit pentru ca radeam cu lacrimi. Si as putea sa continui sa va insir toate motivele pentru care am indragit aceasta serie, insa cred ca mai bine va las pe voi sa decoperiti cat de frumoase sunt.

Insa nu pot sa inchei fara sa va dezvalui un mic secret: saptamana viitoare, apare volumul 3 al seriei, 320 de pisici negre, care este cel mai spumos dintre toate, e plin de umor, insa e un umor inteligent si e pur si simplu un roman splendid. Credeti-ma, nu-l puteti rata! Asa ca cititi cele doua romane deja aparute in editie de chiosc pana atunci, ca sa va puteti bucura de carte la adevarata ei valoare!

Recenzie: Cianura pentru un suras (Melania Lupu #1)

Astazi aveam de gand sa va prezint recenzia celei de-a doua carti pe care am citit-o in concediu (Postasul de David Brin), insa ieri a aparut impreuna cu Gazeta Sporturilor primul volum al seriei Melania Lupu de Rodica Ojog-Brasoveanu. Il mai citisem, cu niste ani in urma, insa n-am putut sa ma abtin si l-am recitit si mi-a placut (din nou) atat de mult incat vreau sa incerc sa va conving ca e o lectura care nu trebuie ratata.

Rezumat:
Intr-un imobil din Strada Crăiţei se sparge o teava de apa. Nimic iesit din comun, pana cand locatarii incearca sa mute un scrin vechi, in interiorul caruia gasesc ascunse doua tablouri, Vanatorul lui Rembrant si Femeia cu evantaiul, pictata de Goya. Imediat, cei 5 vecini devin parteneri, insa incep sa moara unul cate unul, otraviti cu cianura. De fiecare data, cei ramasi in viata sunt fortati sa ascunda cadavrele si sa inventeze povesti credibile pentru Militie, astfel incat sa poata vinde nestingheriti tablourile. Insa e greu sa-ti pastrezi luciditatea si sangele rece atunci cand stii ca unul dintre vecinii tai e un asasin... si ca tu ai putea fi urmatoarea victima.

My view:
Intotdeauna mi s-a parut ca a citi o carte politista inseamna un fel de pariu intre autor si cititor. Autorul stie de la inceput cine e criminalul, de ce si cum e comisa crima, insa scopul lui e sa te tina lipit de carte, asa ca, la fel ca un criminal, ascunde detaliile. Desigur, lasa si indicii. Unii lasa mai multe, altii incearca sa le ascunda pe toate (insa chiar si absenta suspiciunilor devine suspicioasa la un moment dat). Cititorul incearca sa descopere criminalul inainte de final, exact ca politistul din carte. Tocmai de asta, nu mi-a placut niciodata sa recitesc un roman politist. Stiind cine e vinovatul, mi se parea ca citesc degeaba.

Cartile Rodicai Ojog Brasoveanu, insa, le-am recitit mereu cu placere, in special pe cele din seria Melania Lupu. Batranica e pur si simplu fermecatoare! Cand am recitit Cianura pentru un suras, stiam deja ce si cum se intampla - apropo, procedeul e extrem de invetntiv! - insa am fost captivata din nou, si chiar stiind cine e vinovat, n-am gasit vreun indiciu ca sa trag concluzia mai devreme. In plus, in romanele politiste din seria Melania Lupu nu e vorba doar despre gasirea criminalului, despre indicii si fapte. Mult mai interesante sunt conversatiile dintre Cristescu si Melania, doua personaje extrem de inteligente, care stiu sa se joace unul cu celalat intr-un duel verbal superb.

Daca va plac cartile politiste, nu ratati aceasta serie. Va va pune mintea la contributie, va garantez. Iar daca nu ati citit carti politiste, incercati-le pe acestea. O sa va vrajeasca!