Atenție, aceasta recenzie conține spoilere. Majore :)
Povestea:
Hannah Baker decide să se sinucidă. Pentru ea, viața a devenit insuportabilă, nefericirea s-a adunat și s-a adunat și tânăra simte că e pe fundul unei gropi din care nu mai poate ieși. Însă înainte să-și ia adio de la lume, decide să analizeze modul în care a ajuns în această situație și descoperă că, de fapt, 13 oameni au împins-o pas cu pas pe drumul care a dus la decizia ei. Așa că, înainte să moară, înregistrază cele 13 motive pe o serie de casete pe care le trimite primului „vinovat”, cu o amenințare destul de convingătoare care va face ca fiecare persoană de pe listă să le trimită mai departe.
La un moment dat, ele ajung la Clay Jensen, baiatul care o plăcea în secret și care, chinuit de întrebarea
Ce i-am făcut eu?, va asculta toate casetele în seara în care le-a primit. Și noi, alături de el, vom afla motivele Hannei.
Părerea mea:
Cred că să scrii o recenzie pentru această carte va fi întotdeauna o provocare pentru că romanul lui Jay Asher tratează un subiect care mie mi se pare că este considerat tabu în societatea prezentului: sinuciderea. Am citit câteva recenzii înainte s-o scriu pe-a mea pentru că am fost curioasă cum au vazut alții această carte. Am găsit de multe ori paragrafe despre faptul că ceea ce spui îi afectează pe cei din jur, că ar trebui să te gândești la consecințele faptelor tale asupra celorlalți și, pe scurt, că nu e bine să fii răutăcios în mod gratuit... Ok, în principiu sunt de acord, doar că nu mi s-a parut că asta e esența romanului. Nu pentru mine...
E adevărat, am simtit că autorul încerca să ne convingă că nu știm ce impact pot avea faptele noastre asupra celorlalți și că mici nimicuri, adunate, pot deveni un bulgăre de zăpadă care să împingă pe cineva dincolo de limitele sale. Dar m-a mirat că nimeni (din ceea ce am citit eu) nu a stat să se gândească puțin la ceea ce a facut Hannah. Și nu, nu mă refer la sinuciderea ei.
Sinuciderea este întâi de toate un gest egoist. E un gest la care cineva recurge atunci când el sau ea nu mai face față, când el sau ea are curajul să renunțe. E un gest pe care cineva îl face fără să ia în calcul durerea cauzată celor din jur, sau chiar dacă îl ia asta în calcul, decide că durerea lui/ei personală e mai mare. Nu spun că asta e greșit. Spun doar că sinuciderea e un gest care implică doar persoana respectivă, e ieșirea din scenă a lui/ei, și doar a lui/ei. Tocmai de aceea mi s-a părut puțin ciudat faptul că alți cititori au considerat că ideea că acțiunile noastre au consecințele nefaste vine din ceea ce i-au făcut alții Hannei și că nimeni (din ce am citit) nu a luat în calcul casetele și ceea e reprezintă ele. Ceea ce încerc să spun e ca Hannah nu numai că s-a sinucis, dar a trimis acele casete, casete care acuză oamenii din jurul ei și dacă faptul că cineva a jignit-o tratând-o ca pe un obiect e nasol, imaginați-vă ce consecințe poate avea faptul că cineva te acuză aproape public că l-ai împins la sinucidere.
Și să zicem că asta nu m-a deranjat - deși faptul ca știam că e vorba despre un roman în care o tipă acuză 13 oameni că au făcut-o să se sinucidă a fost motivul principal pentru care m-am ținut la distanță de cartea asta mai bine de un an de la apariție - însă în momentul în care Hannah lasă să se înțeleagă faptul că fata la al cărei viol a fost martoră fără voie este aceeași fată pe care o acuza fără mila în primele casete mi s-a părut incredibil de ipocrit si meschin din partea Hannei. Și impardonabil. Pe parcursul cărții, am încercat să mă pun și în locul Hannei, și in locul lui Clay. Dar în momentul în care am aflat că Jessica a fost cea violata, am trecut imediat, fără să vreau, în pielea ei. Imaginați-vă puțin: tu ai fost violată, după care o fată se sinucide și îți trimite niște casete în care te acuză că ai contribuit la moartea ei. Apoi declară că a fost martoră la violul tau, că ar fi putut să intervină, să oprească lucrurile, sau, mai târziu, să-ți denunțe atacatorul... și ea a ales nu să tacă, ci să te acuze pe tine pentru un gest minor făcut cu luni în urmă.
N-am vrut nici măcar să iau în calcul posibilitatea ca Jessica să fi fost atât de beată în seara aia încât nici măcar să nu știe ca a fost violată, să afle totul de pe niște casete. În clipa în care am citit despre acea noapte, m-am gândit serios că daca Asher voia să spună o poveste despre consecințele faptelor noastre, atunci poate că povestea Jessicăi este cea care ar fi trebuit spusă.
Și revenind la casetele Hannei... în final, n-am înțeles gestul ei. Nu sinuciderea, pe asta n-o poate înțelege decât persoana care o comite, nu-i contest motivele pentru că fiecare are limitele lui. Eu nu am înțeles de ce a trimis aceste casete. Pe cine credea că va face să se simta vinovat? În mod evident, cei care au ranit-o prin gesturi mici vor crede că a exagerat și vor depași momentul. De fapt, chiar ni se demonstrează asta în roman, acesta fiind unul dintre elementele care mi-au plăcut. Singurul afectat - și, de altfel, singurul personaj care mi-a plăcut - a fost Clay. El ținuse la ea. Paradoxal, el a fost singurul nevinovat din cei 13 destinatari ai casetelor. El era eroul pe cal alb, cel cu care Hannah putea vorbi. Cel care a ajuns prea târziu și s-a ales cu o respingere si cu o serie de casete care să-i adânceasca suferința. Din nou mă întreb, gesturile cui au fost cele care au cauzat răni mai adînci?
Nu o condamn pe Hannah pentru că s-a sinucis. O condamn pentru gestul de a trimite acele casete. Însă asta, din fericire, nu înseamna că acest roman nu e o carte bună. E o carte care te revoltă, care te face să o urăști pentru că e sinceră și pentru că are curajul să spună adevarului pe nume. E adevărat că și pe mine, la fel ca pe alții, m-a făcut să mă gândesc la consecințele gesturilor noastre. Însă nu cred că Jay Asher se referea în primul rând la răutățile colegilor. Aceea era Hannah. Cred că el se referea la casete, cred că la asta a vrut să ne facă să ne gândim. Nu cred ca Hannah a fost marea victimă în acest roman. Cred că adevăratele victime au fost Jessica si Clay. Și mă alătur părerii generale și vă recomand să citiți cartea. O să vă revolte, o să o detestați în anumite momente, însă acesta deseori adevărul e dur și în cazul acesta, e bine să fie spus.
În ultima săptămână, am strâns peste 200 de fani atât pe facebook, cât și pe Google Friend Connect, lucru care mă face extrem de fercită și de mândră :) Pentru că sunteți atât de faini, meritați un premiu, și pentru că facebook-ul e subiectul principal al romanului Viitorul nostru de Jay Asher și Carolyn Mackler, acesta va fi romanul oferit în cadrul acestui concurs (găsiți recenzia mea aici). 
