Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 31 decembrie 2013

Happy New Year!

A mai trecut un anisor... Si nu e niciun moment mai bun ca Revelionul ca sa poti sa te lauzi cu anul fain pe care tocmai l-ai trait, nu? Si esti ataaaat de original cand faci asta. Anyway...

Anul meu a fost foarte fain! Am terminat liceul, cu toate lacrimile de rigoare, am trecut BAC-ul din prima, am intrat la facultate unde am vrut, am supravietuit acolo pana la vacanta de iarna, am refacut blogul asa cum imi place mie, am sarit de 100.000 de vizualizari, am sarit de 100 de fani pe facebook, am sarit de 6000 de comentarii (am fost un cangur harnic, se pare), am citit o gramada de carti geniale, am descoperit niste oameni minunati, am fost la aproape toate intalnirile Clubului de Lectura (am chiulit o data asta vara), mi-am luat Kindle... Adica am avut un an awesome si sper ca 2014 sa fie macar la fel de bun ca anul care s-a terminat!

Siiii acum ca m-am laudat, obiceiul spune ca ar trebui sa va urez ceva... Pai, pe langa faptul ca va multumesc din nou ca intrati si cititi toate balariile pe care le scriu si ma suportati si cand sunt excesiv de pesimista si cand dau cu capul de nori de optimism si cand va bat la cap cu ceva pe care mi s-a pus pata si... mereu, va urez sa aveti cel mai frumos an ever, sa vi se implineasca dorintele, sa va bifati to do list-urile pe care vi le-ati facut si... let the party begin!

Happy New Year, 2014!

luni, 30 decembrie 2013

Recenzie: Jack din Sticla

Acum, pe final de an, vad ca m-a apucat harnicia si sper sa ma tina si dupa anul nou pentru ca am reusit sa mai micsorez teancul de carti pe care tot vreau sa le citesc si tot nu apuc. Nu ca mi-as face griji ca o sa-l termin vreodata, pentru ca am tendinta sa-mi iau carti noi mult inainte sa le citesc pe cele deja cumparate. Oricum, revenind la subiect, va mai prezint o ultima carte anul acesta :)

Povestea:
Sunt trei povesti inlantuite, de fapt, si toate 3 il au in prim plan pe Jack-din-Sticla, cel mai cunoscut asasin de la Jack Spintecatorul si pana in viitorul imaginat de Adam Roberts. Prima poveste are loc pe un asteroid-inchisoare pe care 7 oameni sunt fortati sa supravietuiasca timp de 11 ani cu resurse minime pentru ca apoi sa fie reabilitati... sau sa moara incercand. Insa Jack nu-si poate permite sa moara pentru ca viitorul omenirii depinde de el.
A doua poveste are in prim plan doua surori modificate genetic pentru a putea rezolva probleme. Pentru asta au fost concepute, asta asteapta parintii lor de la ele, asa ca atunci cand unul din servitorii fetelor este ucis, pentru Diana e momentul ideal ca sa arate de ce e in stare.
A treia si ultima poveste este tot una cu iz politist, prezentand un caz al "cutiei incuiate", o cutie sub forma unui habitat din spatiu in care nimeni nu ar fi putut intra sau iesi fara ca restul sa-si dea seama... si totusi ucigasul pare de negasit. Si mai mult decat atat, arma pe care a folosit-o pare o arma imposibila, una care nu are cum sa existe...

Parerea mea:
Exista carti despre care iti dai seama ca o sa-ti placa dupa ce citesti cateva capitole. Sau doar cateva fraze. Uneori astepti ca o carte sa te dea pe spate pana la ultima pagina, sau esti "prins" pe parcurs fara sa-ti dai seama. Sunt multe feluri de carti si fiecare e captivanta in felul ei sau nu e deloc. Mi-am dat seama ca o sa-mi placa Jack din Sticla dupa 2 pagini. Nici mai mult, nici mai putin, ci fix primele 2 pagini, care sunt de fapt o introducere in care naratorul ti se adreseaza direct si sincer. Te anunta ce urmeaza, iti ofera solutia tuturor enigmelor... Si apoi iti promite ca vei fi totusi suprins. Eu am fost. De fiecare data.

Stii cine e criminalul in fiecare caz, ti se spune in primele doua pagini, insa raman doua mici intrebari care sa te bantuie. Cum? si De ce?, Si chiar si in lipsa lor, intrebarea Cine? tot ti se insinueaza in minte pentru ca uneori nu poti sa crezi ca Jack e vinovatul (nu, nu e un spoiler, scrie in introducere ca el e criminalul de fiecare data). Si chiar si dupa ce cazul e rezolvat si piesele din puzzle ajung la locul lor, imaginea de ansamblu e in continuare o surpriza...

De obicei, nu prea aleg fire narative preferate pentru ca mi se pare ca toate laolalta alcatuiesc ceva minunat, insa in acest caz, prima poveste mi-a placut cel mai mult, m-a suprins cel mai tare si desi a avut un sfarsit destul de violent - sau poate tocmai de asta - mi-a ramas intiparita in memorie mai mult decat celelate doua. Si a mai fost un mic detaliu subiectiv: prima poveste a fost singura in care mi s-a parut ca naratorul joaca cinstit. Celelalte - in special ultima - au avut cate un mic iepure scos din palarie care m-a cam bosumflat... Dar, pe de alta parte, niciodata nu m-am priceput la a identifica faptasul din cartile politiste si tocmai de aceea sunt mai usor de trimis pe piste false decat alti cititori mai asemanatori cu Diana ;)

In final, Jack din Sticla mi-a placut si cred ca e un roman care merita citit, asa ca il recomand oricarui fan al literaturii SF sau politiste... sau a combinatiei dintre cele doua!

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Recenzie: Praf de stele de Isaac Asimov

Povestea:
Biron Farril e desteptat in miezul noptii de un apel, insa aparatul lui e stricat si nu poate emite, doar receptiona semnalul. Furios, se trezeste doar ca sa descopere ca are o bomba cu radiatii in dulap. Dar Biron se afla pe Pamant la mult timp dupa razboaiele nucleare, asa ca o data salvat de Jonti si o data alertat administratorul cladirii, situatia e rezolvata si nimeni nu e ranit. Insa bomba pare a fi doar inceputul, deoarece tanarul afla ca tatal sau a fost arestat sub acuzatia de tradare si probabil executat si ca singurul mod prin care Biron poate evita sa aiba aceeasi soarta este sa urmeze intocmai sfaturile lui Jonti.
Totusi, in lumea comploturilor si a jocurilor duble nimeni nu e ceea ce pare si Biron trebuie sa lupte pentru a descoperi cine sunt marionetele si cine sunt cei care trag sforile, incercand totodata nu doar sa nu se lase folosit, dar si sa ramana in viata.

Parerea mea:
Tot incerc sa scriu despre continut, dar nu reusesc sa ma concentrez decat pe final, care a fost atat de neasteptat si de amuzant incat a diminuat putin din impactul restului cartii. Sfarsitul cartii nu m-a dezamagit, ba chiar m-a surprins destul de mult, dar mi s-a parut putin cam cliche pentru zilele noastre. Stiu ca nu judec corect, pentru ca romanul a fost publcat acum peste 50 de ani, dar nu pot scapa de senzatia asta oricat vreau...

Totusi, mi-a placut enorm faptul ca sunt destul de multe referinte la trecutul omenirii care au fost gresite intentionat, mi-a placut ca tot ceea ce noi consideram fapte si istorie a devenit legenda o data cu scurgerea timpului. Nu numai ca face viitorul sa para mult mai veridic, dar toate "scaparile" m-au facut sa zambesc de fiecare data. Si la fel de simpatice mi s-au parut micile detalii care deja nu mai sunt plauzibile, cum ar fi muntii de carti si cataloage prin care cautau si modul cum calculau traiectorii de mana in loc sa foloseasca un calculator... Toate acestea sunt ca micile bucatele de ciocolata din prajiturele, sunt mici surprize care fac cartea mai frumoasa.

Si depasind toate aceste detalii si privid imaginea de ansamblu... acesta e viitorul pe care un om si l-a imaginat cu jumatate de secol in urma! Sa incerci sa-ti imaginezi viitorul cu detalii din viata de zi cu zi e ceva minunat, sa reusesti sa scrii un roman plauzibil plasat cu mii de ani dupa era ta e grandios. E motivul pentru care iubesc literatura Science-Fiction si motivul pentru care o s-o consider intotdeauna cel mai frumos tip de literatura, cel care impinge imaginatia dincolo de toate limitele...

Daca mi s-ar cere sa recomand un roman SF unei persoane curioase in legatura cu acest gen, alegerea mea este in continuare Sfarsitul Copilariei de Arthur C. Clarke, dar daca e cineva care vrea sa se apuce de citit literatura SF, dupa parerea mea entry level e Isaac Asimov, cu toate romanele sale pentru ca fiecare carte e o piesa dintr-un puzzle care o sa va lase cu gura cascata, mai ales ca e un puzzle care s-a alcatuit in mult timp, si totusi se imbina atat de frumos... Pana la urma, cred ca opera lui Asimov e ca spatiul cosmic, uimitor prin grandoare. Cel putin pentru mine, care am un loc special rezervat in topurile personale pentru orice roman semnat de Isaac Asimov.

vineri, 27 decembrie 2013

Castigatorii concursului de Craciun #1

Da, ati citit bine, pentru ca e Craciunul si Mosul a fost generos anul acesta, sunt mai multi castigatori. Sau, mai bine zis, castigatoare :). Totusi, romanul Orasul Ingerilor Cazuti merge la un singur participant, cel ales, dupa cum am promis, cu ajutorul random.org:

     

Asadar, cartea Cassandrei Clare merge la Alexandra Marta (Alexa Ale)! Cat despre celelalte castigatoare, e vorba despre Oana Pauna (Nastya Paun), care a avut curajul sa se inscrie prima la concurs si cum exista un mit cum ca primul nu castiga niciodata... ei bine, e cazul sa spargem ghinionul pentru anul care vine, asa ca Oana primeste in dar Reactie in lant (Chimie perfecta #3). In plus, Alexandra Antone (alexa ioana) primeste cartea Fantomele ne stiu toate secretele pentru ca a avut cele ai multe comentarii inscrise in concurs.

Felicitari fetelor si astept un mesaj cu numele vostru, adresa si un numar de telefon la adresa de e-mail jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. Felicitari si celorlalti pariticpanti si va mai astept pe toti pe blog, mai ales ca avem inca un concurs activ -> [link].

De asemenea, pentru premiile suplimentare multumesc sponsorului blogului, libraria online libris.ro, o librarie de unde va puteti comanda carti online la preturi exceptioanle si unde puteti gasi inclusiv carti in engleza. De asemenea, libris.ro este singura librarie online care ofera transport gratuit prin curier.

miercuri, 25 decembrie 2013

Leapsa: All I Want For Christmas

Am preluat leapsa de la Ale Criss, careia ii multumesc. Here it goes:

1) Ce personaj fictiv ai vrea sa-ti lase Mosu' sub brad?
Un pui de lup stravechi, preferabil alb pentru ca Ghost e preferatul meu. (Daca n-ati prins referinta, apucati-va si cititi seria Cantec de Gheata si Foc. Astazi!) Si daca trebuie sa fie un personaj relativ uman, atunci R Daneel Olivaw din cartile lui Asimov. Sau Doctor Who, versiunea lui David Tennant. Sau... Come on, nu ma pot hotari! Puiul de lup sa fie :))

2) Ce personaj vrei sa saruti sub vasc?
Clay din Luna Plina de Kelley Armstrong. Because of reasons ;)

3) In scrisoarea pentru Mos Craciun, care sunt cele cinci carti pe care vrei sa le primesti?
Doar 5? Bine, o sa ma chinui sa aleg...
Puterea armelor de Joe Abercrombie, desi o sa-mi para rau ca se termina seria
Solaris de Stanislaw Lem, pentru ca prea multi zic ca trebuie citit...
Jack din sticla de Adam Roberts
• Ok, trisez si mentionez inca 3 in una: trilogia Jocurile Foamei pentru ca atunci cand am citit-o, imprumutasem cartile de la cineva si vreau sa le detin si copertile noi sunt superbe :x
Si acum ca sa va oftic putin, tot ce e pe lista de mai sus am gasit sub brad :D

4) E Secret Santa la Hogwarts. Ce vrei sa primesti?
O bagheta, doooh! Mai departe ma descurc eu :))

5) Ai sansa sa petreci o zi cu personajele dintr-o carte si actorii care le interpreteaza in adaptarea cinematografica. Care ar fi acelea?
Acum vreun an as fi ales personajele din Luna Plina fara sa stau pe ganduri, dar intre timp a inceput lucrul la un serial si am vazut cast-ul si... It's a big no-no for me :( Asa ca o sa merg cu Jocurile Foamei, because Gale. Si because Liam (fangirling all the way...)

6) Ce creatură fictivă ai vrea să îl înlocuiască pe Rudolph și să o întâlnești pe acoperiș?
Un vultur urias din Stapanul Inelelor. Si as vrea sa-l si pastrez :))

7) Care vor fi cele 10 personaje pe care le vei invita la petrecerea de ajunul Anului Nou?
I-am mentionat deja pe Daneel, Doctorul, Clay si pe Gale... Ar mai fi Hook din serialul Once Upon a Time, Aral Vorkosigan din Cioburi de onoare, Robb si Jon din Cantec de Gheata si Foc, Logen Noua-degete din trilogia Prima Lege si toata petrecerea ar trebui sa aiba loc in biblioteca Bestiei de la Disney. Si ca bonus, sa cante Josh Groban :) (dupa cum spuneam, fangirling all the way)

8) Ce personaj ar fi un Moș Crăciun ideal?
Probabil Logen pentru ca sub toata masca lui de duritate, are o anume caldura. Plus ca traieste in Nord, deci se potriveste cu mitul :D

Hope you liked it :) Leapsa merge mai departe la toti bloggerii care o vad, it's kind of my gift to you :) Craciun fericit!

marți, 24 decembrie 2013

Sa aveti un Craciun frumos!

Intotdeauna mi s-a parut ca dimineata de Craciun e putin altfel... parca bradul miroase mai tare, parca e mai verde, parca lumina e mai stralucitoare, parca oamenii sunt mai plini de caldura... Stiu ca ar cam trebui sa ma culc daca vreau ca ziua de maine sa vina mai repede, dar voiam sa va urez tuturor sa aveti maine o zi cat mai frumoasa, plina de dorinte implinite, zambete si voie buna! Si orice alte "fie ca-uri" va mai doriti ;)

Intre timp, eu mi-am pregatit lista pentru Mos Craciun:

(poza a share-uit-o un prieten pasionat de carti de pe facebook, caruia ii multumesc)

Si pe langa urarile de bine, va las melodia asta pe care mi s-a pus pata de cateva zile si care mi se pare exact in spiritul Nasterii Domnului.


Se pune ca v-am colindat de la distanta, da?

Craciun fericit!!!

Concurs de Craciun #2: Team Peeta

Daca in primul volum din Jocurile Foamei, tensiunea unui triunghi amoros abia se simte, in Sfidarea e mai mult decat evidenta. Si de cand cu aparitia celui de-al doilea film, fanii (sau mai bine zis fanele?) s-au impariti in doua: team Gale si team Peeta.

Eu una am fost pro-Gale inca de la primele pagini, insa exsta suficienta lume gata sa ma contrazica. Tocmai de aceea, va ofer ocazia sa castigati un dog-tag cu Peeta, pentru ca toata lumea sa stie de partea cui sunteti :)


Cerintele sunt simple: lasati-mi un comentariu la acest articol in care sa mentionati:
- Numele vostru
- O adresa de e-mail la care sa va pot contacta
- O metoda prin care urmariti blogul (GFC/Facebook/Twitter/e-mail)
Apoi alegeti romanul vostru preferat care contine un triunghi amoros si spuneti-mi voi de partea cui sunteti si de ce.

Cel mai interesant raspuns castiga! Concursul se incheie pe 31 decembrie, ora 23:59, iar castigatorul va fi anuntat... la anu'!


Mult succes tuturor si multumesc editurii Nemira pentru ca mi-a oferit ocazia sa organizez acest concurs. Gasiti la ei intreaga trilogie Jocurile Foamei, acum cu 20% reducere pentru intreg setul si cu 15% reducere la volumele individuale.

luni, 23 decembrie 2013

Recenzie: Imblanzitorul Apelor de A.R. Deleanu

Povestea:
In seara in care un tanar profesor isi aduce iubita acasa, mama lui moare. A doua zi, prietena lui isi aduce bagajele pentru a se muta impreuna cu el in casa parinteasca, cu promisiunea ca e doar ceva temporar. 5 ani mai tarziu, ei doi inca traiesc impreuna in aceeasi casa. El incearca sa publice un roman pentru a-si imbunatati situatia materiala si a reusi sa se mute, insa primeste un refuz atat de dur incat atunci cand scapa manuscrisul pe strazile inundate, refuza sa-l ridice, lasandu-l sa fie luat de apa.
Si luata de apa va fi si iubita lui, si luata de ape va fi si casa lui, devenind o casa plutitoare pe care e fortat s-o imparta nu doar cu tatal si fratii lui, dar si cu o fetita tacuta si cu musafirul nepoftit, cu foamea care il mistuie si cu dorul de iubita lui, cu teama de a nu innebuni si cu trecutul...

Parerea mea:
O gramada de stele s-au aliniat ca sa-mi faca mie experienta de a citi acest roman absolut superba. Cand am terminat Acluofobia, am stiu sigur ca voi citi si Imblanzitorul apelor pentru ca uneori mintea unui scriitor e un loc atat de fascinant incat vrei sa-l vizitezi cat de des posibil. Cand am inceput sa caut romanul, am aflat ca stocul fusese epuzat si ca nu se va mai reedita. Mie cand mi se pune pata, mi se pune serios, asa ca deja imi faceam planuri despre cum o sa caut oameni care il detin si cum o sa depun munca de convingere ca sa-i conving macar sa mi-l imprumute. Insa am aflat ca acum e disponibil gratuit in format digital. Ei bine, stelele despre care vorbeam s-au pus in miscare, pentru ca eu tocmai vorbisem cu o prietena din State sa-mi aduca un kindle. Mi-am descarcat cuminte cartea si am asteptat sa soseasca jucaria. Si aici intervin iar stelele, pentru ca jucaria avea si optiunea de highligh. Urasc sa scriu pe carti sau sa le marchez in vreun fel, dar pe e-reader am putut sublinia toate pasajele geniale. Am adunat zeci si mi-am petrecut toata dimineata trecand prin ele si recitindu-le pentru ca e genul acela de roman.

Imblanzitorul incepe simplu, concret, real si te ia de mana si te scoate incet de pe drumul asfaltat al logicii, te poarta pe potecute din ce in ce mai vagi pana cand orice urma de drum dispare cu totul si esti pe un taram pe care mintea ta il crede strain, dar mintea nu are ce cauta aici asa ca o faci sa taca si brusc e mai bine pentru ca acum, privind doar cu sufletul, intelegi. Dar nu poti sa explici ce simti si nici nu cred ca ar trebui sa incerci...

Când eram mic, nu ştiam ce sunt, am crescut şi m-am numit copil şi am uitat de mine. Aşa şi omul de care îţi spuneam că nu ştia nimeni cine e, a început într-o zi să-şi dea nume şi nu s-a mai găsit niciodată. S-a lăsat noaptea şi el se tot căuta, se striga pe nume şi fiecare strigăt îl alunga tot mai departe. Labirintul era mare, cerul prea întunecat şi nu s-a mai găsit. Lasă, e bine să taci, doar nu vrei să-ţi dau cuvinte, să le arunci pe ape, să îmblânzeşti marea. Numeşte ceva, dacă vrei să-l pierzi.
© A.R. Deleanu - Imblanzitorul apelor - Casa de Pariuri Literare

Un detaliu absolut superb al romanului este ca niciun personaj nu are nume. El, ea, fratele, fetita, musafirul... Persoane care sunt diferite pentru fiecare cititor in parte, pe care fiecare le percepe in felul sau, le potriveste cu personalitatea sa pana cand intreg romanul rezoneaza cu cititorul, devine parte din el...

Ne căutam, ne găseam, ne alergam, ne dezbinam, ne iubeam şi ne uram, dar să nu cumva să crezi că e vreo diferenţă între cele două, nu iubeşti la cineva totul, dacă nu urăşti ceva la el, ceva ce tu n-ai şi el are, şi invers. Vă întâlniţi la mijlocul dorinţelor.
© A.R. Deleanu - Imblanzitorul apelor - Casa de Pariuri Literare

Si faptul ca el, personajul, e scriitor pur si simplu desavarseste totul, ii da libertatea personajului sa creeze in interiorul creatiei, il lasa sa-si ofere propriul final, complet diferit de cel "adevarat". Daca tot romanul e o bijuterie, atunci sfarsitul, sau, mai bine zis, sfarsiturile sunt razele de lumina care o fac sa straluceasca.

Am spus mai sus ca e unul din acele romane. Asta poate sa insemne pentru fiecare altceva, insa ar trebui sa insemne pentru toata lumea ca e un roman care trebuie citit macar o data. Si acum e atat de simplu, pentru ca Imblanzitorul apelor e la un click distanta -> [link]

Spor la citit!


Update: Cartea a fost reeditata, se poate gasi la editura Herg Benet, aici -> [link]

duminică, 22 decembrie 2013

Concurs de Craciun #1

Pentru ca se apropie Craciunul, m-am gandit ca e momentul sa fac si eu cateva daruri nu celor mai cuminti, ci celor mai norocosi dintre voi, cititorii mei, pentru ca am toate motivele sa va multumesc. Mi-ati ramas alaturi vara asta, cand blogul a trecut printr-o schimbare substantiala, m-ati sustinut pe facebook, unde am trecut acum cateva saptamani de pragul de 100 de like-uri, ati citit si comentat in continuare, desi in timpul facultatii n-am mai scris atat de mult... Pe scurt, am simtit ca toata energia pe care o canalizez spre blog nu se pierde in van pentru ca v-am simtit aproape.


Tocmai de aceea, voi organiza cateva concursuri pe perioada vacantei. Primul dintre ele va avea ca premiu romanul Orasul Ingerilor Cazuti, volumul 4 al seriei Instrumente Mortale de Cassandra Clare. Daca doriti sa va inscrieti, lasati-mi un comentariu la aceasta postare in care sa precizati:
- Numele vostru
- O adresa de e-mail la care sa va pot contacta
- O metoda prin care urmariti blogul (GFC/Facebook/Twitter/e-mail)
Apoi puteti incepe sa lasati comentarii la orice alta postare din august 2013 si pana in prezent. Fiecare comentariu inseamna o sansa in plus de castig, deoarece il voi lasa pe bunul meu prieten random.org sa hotarasca cine primeste romanul :)

Concursul se incheie in a doua zi de Craciun, pe 26 decembrie, la ora 23:59.

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Clubul de Lectura Nemira #10

Si-uite asa am ajuns si la editia a 10-a a Clubului de Lectura Nemira, ultima de anul acesta. De data asta am discutat unul dintre romanele mele de suflet, Sfarsitul copilariei de Sir Arthur C. Clarke, primul roman SF pe care l-am citit vreodata si cel care mi-a transmis "microbul" SF-ist.


Cartea incepe cu un scenariu arhi-cunoscut - vin extraterestrii pe pamant - si toti membrii Clubului ne-am pus de acord ca deja ni se parea ca "mai citiseram filmul asta". Insa cu fiecare pagina, cartea iti ofera rasturnare de situatie dupa rasturnare de situatie, prinzandu-te deseori atat de nepregatit incat uneori ramai complet uluit. Desi am citit-o de vreo 3 ori, inca am senzatia ca ma plimb cu un roller coaster de fiecare data, desi de-acum deja stiu ce ma asteapta. Si pe langa faptul ca te ia mereu prin surprindere, romanul iti ofera ocazia sa speculezi ore intregi cu privire la natura Super-mintii, la scopul si la motivele ei si desi noi n-am discutat chiar ore intregi, in final tot n-am reusit sa ajungem la vreo concluzie comuna.

Insa desi la prima lectura cartea m-a dat pe spate, citindu-o pentru intalnirea Clubului, mi-am dat seama ca acum mi se pare putin aiurea faptul ca la aparitia Overlorzilor, omenirea inceteaza sa creeze opere de arta valoroase. Prima data am inghitit totul pe nemestecate, insa acum mi se pare ca fiind confruntata cu o astfel de forta coplesitoare, omenirea ar trebui sa fie la apogeul creatiei pentru ca sunt atat de multe sentimente si senzatii implicate in intalnirea cu o rasa coplet straina incat nu cred ca nu se poate gasi vreo minte care sa le distileze si sa creeze arta. Si a fost placut sa constat ca multi dintre cei prezenti gandeau la fel.

Pana acum, de fiecare data cand va povesteam despre intalnirile Clubului, am incercat sa vorbesc despre atmosfera, despre sentimentul caldut ca ai gasit un grup de oameni cu care ai in comun mai multe decat ai fi crezut, ca oameni extrem de diversi se pot aduna la un loc si pot impartasi pareri... si mai ales ca exista niste oameni cu care e o placere sa te contrazici atunci cand exista pareri diferite. Tot nu sunt convinsa ca reusesc sa redau in cuvinte senzatia de apartenenta, senzatia de grup unitar care s-a format de-al lungul celor 10 intalniri, asa ca mereu o sa va rog sa nu ma credeti pe cuvant, ci sa incercati pe pielea voastra, mai ales ca am senzatia ca dupa fiecare intalnire, grupul mai creste putin, fie ca numar de membrii, fie ca tarie a legaturilor. Si nimic nu se compara cu a sti ca o data pe luna, timp ce cateva ore, poti sa lasi lumea reala la usa librariei Carturesti Verona si sa vorbesti despre locuri, intamplari si oameni fictivi ca si cum ar fi mai reali decat lumea de afara.

Si pentru ca intalnirile pe anul acesta s-au incheiat, pot sa trag linie si sa fac o socoteala, asa ca inchei prin a le multumi celor de la editura Nemira pentru aceasta initiativa minunata, care nu numai ca mi-a oferit ocazia sa citesc unele carti pe care nu cred ca le-as fi citit in alte conditii, dar si pentru ca multumita Clubului de Lectura, am ajuns sa cunosc o serie de oameni extraordinari si sa ma bucur timp de 10 luni de zile de cateva ore de relaxare lunar. Si le multumesc si membrilor Clubului pentru ca exista si sper sa va revad pe toti anul viitor!

vineri, 20 decembrie 2013

Jurnal: Vacanta

Miercuri dimineata aveam senzatia ca abia ma tarasc pana la vacanta si eram convinsa ca o sa ma intind pe prima suprafata orizontala si o sa zac acolo zile in sir. Astazi, cand in sfarsit sunt libera sa fac ce vreau cu toate cele 24 de ore ale zilei, ma simt ca iepurasul Duracell. Si partea cea mai buna e ca, in ciuda oboselii, a frustrarii si a momentelor cand am simtit ca totul e degeaba, as lua-o de la capat oricand pentru ca momentele bune cantaresc mult, mult mai greu decat cele rele. Cand imi reusea o chestie, oricat de mica, de la conectarea la net la RDS in Linux in primele zile din octombrie si pana la "programul ala nenorocit care nu vrea sa mearga" de saptamana trecuta, satisfactia pe care o simteam facea sa merite tot efortul.

Si acum... Acum am de gand sa uit de facultate cateva zile, timp in care sa ma bucur de jucaria mea noua (am un super-awesome-kindle cu care am de gand sa ma laud enorm pentru ca e absolut superb si deja am pus o carte pe el - Imblanzitorul apelor de A.R. Deleanu - gasiti poze pe pagina de facebook a blogului), sa ajung la targul Bookfest de Craciun de la Muzeul Taranului Roman si sa bat campii pe blog pentru ca ma mananca degetele sa scriu toate nebuniile care imi trec prin cap (v-am spus deja ca ma simt ca iepurasul Duracell, deci probabil articolul asta va fi si foarte haotic).

In alta ordine de idei... e decembrieeeee! Si vine Craciunul! Da, stiu, aveti cu totii calendare, dar eu nu sunt foarte sigura cand a trecut timpul, asa ca atunci cand mi-am dat seama ca mai sunt cateva zile si e Ajunul, am ramas putin uimita... Dar abia astept sa vina weekend-ul si sa aduca tata bradul si sa-l impodobim pentru ca e primul an in care chiar simt spiritul Craiunului, am chef sa ninga (eu, care urasc iarna) si sa ma plimb prin zapada, ascult colinde de cateva ore si deja simt miros de cozonac si de vin fiert.

Si daca tot am adus vorba de vin fiert, anul asta am fost prima data la patinoar! Si nu, nu stiu sa merg pe role, dar in final m-am descurcat (mai ales pentru ca am niste colegi faini care mi-au dat o mana - sau mai multe - de ajutor si la figurat, dar mai ales la propriu). A fost o seara geniala si de acum sper sa ajung la patinoar macar in fiecare iarna, daca nu si cu alte ocazii de-a lungul anului.

Asadar, in urmatoarele zile asteptati-va sa scriu mai des, plus ca va pregatesc un mic concurs de sarbatori :)

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Cuvinte: Reciclare...

"Esti singur? Cine nu e? Ti-e frica, te-a luat, asa, un tremur nesuferit care iti unge viscerele si aproape ca-ti paradeste sfincterul? Fii multumit ca traiesti. Cine nu se mai scapa cateodata pe el? Te-a parasit amica, ti-ai pierdut slujba, ai dat chix in doua tentative de sinucidere? Fleacuri! Poti reusi a treia oara. Ori lasa pe altul, care se pricepe, sa ti-o faca. Cate nu se intampla in lumea orasului asta, si cine ai vrea sa le duca in spinare, daca nu tu?

Dar vine o clipa cand parca s-au vorbit toate sa te innabuse. O clipa in care aerul nu mai poate fi respirat, apa nu se mai lasa bauta, privesti inconjuratoarele si nu pricepi, nu mai pricepi nimic din ele. E doar o clipa care trebuie depasita. Ai putea sa-ti pui capat zilelor.

Problema e ca tu vrei sa continui. Atunci mergi acolo si-ti incarci bateriile. Nu dureaza mult si nu doare.

Intre doua strazi paralele, unde negustorasii nu si-au adapostit marfa, in vezica unui bloc, ori intre doi pereti neprieteni, a crescut un tunel scund, de vreo treizeci-patruzeci de metri lungime. E caldut si placut la umblat si e atata liniste acolo incat multi nu se mai indura sa plece. Iti poti auzi gandurile.

Aici intunericul a fost spalat ca un jeg de pe fiecare muchie, din fiecare ascunzis, iar daca ai patruns inauntru ti-l scoate si din urechi. Lumina e coplesitoare. Ea curge fara incetare, atat de proaspata, de puternica si de curata incat spala orice. Si, o data intunericul gonit, uratul se lipeste iarasi de tine greu, greu de tot.

Asa ca intra intr-o noapte, cand duci lipsa de aer, sprijina-te de unul dintre peretii captusiti cu unitati luminofore si lasa-te in voia gangului de neon. Totul se spala pe lumea asta. Daca nu definitiv, macar cat sa mai poata fi folosit o vreme. Creierul e un astfel de lucru. "


© Danut Ungureanu - Asteptand in Ghermana - Editura Nemira

Asa e lumea din Ghermana si din imprejurimi. Tehnologia a avansat, dar n-a adus fericirea mult visata. Utopia nu mai e dupa colt, nu mai e maine, nu mai e niciodata. Speranta zace undeva, abandonata...

Revenind in lumea noastra, ai putea zambi usor, bucurandu-te ca noi nu suntem asa, ca noua nu ni se intampla asta niciodata, ca lumea noastra e plina de lumina peste tot, nu doar in cateva ganguri, lumea noastra e plina de lumina si de speranta...

Doar ca ridicand ochii din carte, ii fixezi pe blocurile gri, pe strazile pline de jeg, pe copacii ofiliti, plini de praf si de gunoi. Si parca zambetul iti ingheata pe buze, optimismul iti sta in gat si parca vrei sa cauti un roman mai vesel.

Dar nu uiti Ghermana, si nu uiti s-o recomanzi si altora. Pentru ca e o poveste care trebuie impartasita, trebuie simtita macar putin de catre fiecare.

vineri, 13 decembrie 2013

Nu mai e timp pentru... scrisori catre Fat-Frumos?

Conform calendarului, n-am mai scris nimic pe-aici de o saptamana. Ceea ce n-ar fi o mare tragedie, avand in vedere ca nu e prima data cand se intampla. Insa conform aceluiasi calendar, e deja jumatatea lunii decembrie. DECEMBRIE?! Am eu o problema sau pur si simplu timpul a trecut ingrozitor, infricosator de repede, ne-a zburat tuturor printre degete si l-am pierdut fara sa intelegem cum, unde sau de ce? Si, mai ales, fara vreo sansa de a-l recupera...

Asadar, din punctul meu de vedere, a trecut prea mult timp de cand n-am mai scris. Si prea mult timp de cand n-am mai citit ceva. Ba mai rau, a trecut mult prea mult timp de cand n-am mai simtit ca am energia necesara ca sa ma inham la un roman din care stiam ca va trebui sa ma intrerup de zeci de ori pentru ca mi se pare ca n-am mai avut de mult parte de minim 5-6 ore la rand ca sa pot citi ca lumea o carte... (tocmai de aia cred ca o sa ma reprofilez pe short-story-uri macar pana la vacanta)

In schimb, am ascultat multa muzica in ultimul timp. Fie pe drumul interminabil catre facultate cand imi era prea somn ca sa tin ochii deschisi suficient timp cat sa citesc ceva, fie in timp ce mai scriam cate o tema, fie in timp ce prindeam 10 minute in care pur si simplu ziceam stop. Si pentru ca nu sunt un om tocmai normal, nu pot sa pornesc mp3-ul pe shuffle si sa-l las sa cante, eu ma trezesc de dimineata ca mi s-a pus pata pe o meldoie si o las pe repeat. Si de la un timp, nici macar nu-mi mai dau seama daca din cauza asta, melodia aceea imi defineste starea de spirit in acea zi sau daca am fost destul de treaza dimineata ca sa-mi dau seama cum ma simt si sa aleg melodia in functie de asta.


Oricum, azi am fost mai speşăl decat de obicei si mi s-a pus pata pe doua melodii in loc de una. Asa, pentru ca pot. Prima nu ma mira, pentru ca descrie mult prea bine ceea ce simt:


A doua in schimb a fost un accident fericit... incercam sa dau mai tare si am apasat pe next. Si m-am trezit cu melodia asta pe care n-am mai ascultat-o de secole, uitasem chiar ca exista:


Bine, conform cunostintelor dobandite pentru BAC-ul la romana pe care inca incerc sa le uit, Fat-Frumos nu prea avea treaba cu Setila si ceilalti, care erau ai lui Harap-Alb, dar am trecut asta cu vederea. Si ca sa fiu speşăl pana la capat, am zile in care Vama (fie ea simpla sau veche) ma irita si zile in care mi se pare ca au pus in cuvinte senzatiile pe care le simteam, dar nu le puteam defini. Ei bine, astazi, cand am auzit versul: in fiecare seara mii se oameni fac aceleasi lucruri in acelasi timp in aceleasi case mici am hotarat ca e o zi buna pentru ascultat Vama :))

Mda, si acum ar trebui sa gasesc ceva inteligent care sa aiba legatura cu tot ce am scris si sa aiba rol de concluzie sau de final... nu gasesc nimic, poate doar sa reiau intrebarile legate de timpul care pare ca dispare pur si simplu... Mda, se pare ca momentele in care am o dorinta incomensurabila de a scrie, momentele in care stiu ce sa scriu si cele in care am timpul necesar ca sa scriu nu se suprapun, asa ca... Bye?

Disclaimer: acest articol a fost scris dupa o saptamana mult prea lunga precedata de niste luni mult prea lungi in care media orelor dormite zilnic a scazut de la 9-10, 12 in weekend la 6-7, 8 in zilele bune....

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Recenzie: Sub aceeasi stea

Recunosc ca am citit Sub aceeasi stea numai pentru ca tot Internetul o preamareste. Prin urmare, ma asteptam la genul acela de roman care e de fapt un cutremur condensat in cateva sute de pagini, genul de poveste care scutura lumea din temelii si apoi o reaseaza intr-un mod complet diferit, punand anumite bucati de realitate intr-o lumina noua, tare, si pe alte scaldandu-le in intuneric. Acum ca am terminat-o, nici macar nu pot sa-mi dau seama daca asteptarile mele au fost prea sus sau prea jos, dar in mod evident au fost gresite...

Povestea:
Grace are cancer, insa un medicament experimental ii permite organismului ei sa tina sub control tumorile. Totusi, viata ei este departe de una "normala", asa ca participa la intalnirile unui Grup de Sprijin. Acolo il intalneste pe Augustus Waters, un alt bolnav alaturi de care va incerca sa profite de putinele parti bune pe care viata i le ofera.

Parerea mea:
As mai insista pe poveste, dar nu mi se pare ca ar fi mai mult de spus. Cartea prezinta pur si simplu un fragment al vietii lui Grace, cu suisuri si coborasuri. Tocmai de aceea nu am resimtit romanul ca pe un cutremur, pentru ca nu vine sa spuna nimic nou. E viata pur si simplu, asa cum o cunoastem cu totii: o loterie nedreapta care nu cunoaste castigatori, doar oameni care pierd mai putin decat altii, o loterie care uneori iti ofera cate o mica raza de lumina, de care trebuie sa profiti atat timp cat dureaza, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, nu numai ca va disparea, dar acomodarea la intuneric va fi mai dureroasa decat oricand...

Insa nu e o carte care sa te lase indiferent. E o senzatie interesanta atunci cand un autor vine sa afirme toate astea fara ocolisuri, fara sa adauge lapte si miere unei povesti fie ea si fictive, mai ales ca aceasta poveste nici nu avea nevoie de dulceata, curge atat de simplu incat nu-ti poti inchipui o alta desfasurare, banuiesti deznodamantul, desi speri sa te inseli, insa confirmarea nu te dezamageste, ci e genul de final bittersweet.

Totusi, nu e un roman trist sau pesimist. Eu il consider o poveste despre a trai clipa, despre a vedea partea plina a paharului, despre a profita de ceea ce ai astfel incat de fiecare data cand privesti inapoi la drumul parcurs, sa zambesti vazand suisurile, sa ai curajul sa-ti asumi coborasurile si, mai presus de toate, sa nu regreti nicio alegere facuta. Pentru ca, dupa parerea mea, cam asta e definitia fericirii.

Asadar, o sa ma alatur parerii generale si o sa va recomand romanul Sub aceeasi stea pentru ca e genul de poveste pe care dupa ce o descoperi, iti dai seama ca ai fi regretat daca n-ai fi citit-o niciodata.

vineri, 6 decembrie 2013

Jos textila, intoarce fila!

Am primit astazi un mesaj foarte interesant si original care se adreseaza oricui se afla maine in Bucuresti, iubeste lectura si are ceva hainute de donat:


Jos Textila, întoarce fila este un proiect Rotaract Triumph București ce promovează lectura printr-un mod neconvențional. Proiectul, aflat la cea de-a III-a ediție, urmărește încurajarea valorilor culturale prin intermediul cititului, dar și ajutorarea comunității prin colectarea de haine pentru persoanele defavorizate.

Evenimentul se va desfășura și de această dată sub forma unui târg unde se vor dona haine în schimbul unei cărți. Conceptul este acela de a schimba un lucru superficial pe unul cu valoare culturală astfel încât valoarea cititului să crească în rândul comunității noastre. Vizitatorii vor putea răsfoi cărțile expuse și vor primi recomandări din partea organizatorilor pentru ca, în final, să își aleaga cartea preferată.

În cadrul evenimentului, Cvartetul Capriccio ne va încânta cu un concert de colinde, în timp ce copilașii vizitatorilor noștri vor putea asculta și construi cele mai frumoase povești în cadrul Story Corner-ului special organizat pentru ei. De asemenea, Asociația Arta nu mușcă s-a alăturat inițiativei noastre de promovare a cititului, lansând un concurs creativ cu premii în cărți. (detalii pe facebook.com/artanumusca)

Hainele strânse în cadrul evenimentului vor fi donate fundațiilor Deschide Inima și Policy Center cu scopul de a ajuta familii (copii, tineri și adulți) vulnerabile.

Vă așteptăm cu multe surprize sâmbătă, 7 decembrie, între orele 12:00 – 18:00 la cafeneaua Coftale, strada Profesor Ștefan Mihăileanu, nr. 42, București.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizionați filmul de promovare:



Mai multe detalii gasiti pe pagina de facebook Rotaract Triumph. Mie mi se pare o initiativa laudabila, asa ca voi incerca sa scotocesc prin dulap sa vad daca pot participa maine si va incurajez si pe voi sa faceti la fel!

marți, 3 decembrie 2013

Cartea lunii decembrie

Luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în mansarda Librăriei Cărtureşti Verona va avea loc o nouă ediţie a Clubului de lectură Nemira. De această dată, cartea ce va sta la baza discuţiilor este o operă clasică a literaturii science fiction: "Sfârşitul copilăriei" de Arthur C. Clarke.


Publicat în 1953 şi devenit bestseller imediat după lansare, epuizându-şi primul tiraj în doar două luni, romanul prezintă o invazie pacifistă a pământului de către o rasă extraterestră ce transformă planeta într-o utopie. De-a lungul anilor, această utopie a fost considerată o expresie a pierderii individualităţii şi o afirmare codată a unei identităţi colective. Sfârşitul copilăriei invită cititorul la un exerciţiu de imaginaţie cu totul special. În povestea lui Clarke, relaţia dintre om şi cosmos nu este una de dominaţie. Fiinţa umană evoluează sau mai bine spus transcende într-un univers mistic. Apreciată de cititori şi de critici deopotrivă drept cea mai bună carte scrisă de Arthur C. Clarke, ea ne invită să ne punem întrebarea: Ce înseamnă să fim oameni?

„La mai bine de o jumătate de secol de la apariţie, Sfârşitul copilăriei române unul dintre cele mai bune şi mai îndrăzneţe romane SF din toate timpurile.” (SF Reviews)

Cei care vor să participe în Clubul de Lectură Nemira din 16 decembrie se pot înscrie accesând următorul link. Pentru informaţii legate de întâlnirile cititorilor, cărţile puse în discuţie în fiecare lună şi nu numai, vă așteptăm pe pagina de Facebook a Clubului de lectură Nemira.

Poveştile sunt cu atât mai frumoase, cu cât ai pe cineva cu care să le împărtășești. Clubul de lectură Nemira este locul unde începe călătoria spre lumea fascinantă a cărţilor bune.
- Sursa

duminică, 1 decembrie 2013

Jurnal: Daca nu noi, atunci cine?

Nu pot sa spun ca ma consider o persoana patriota. Nu mi se pare ca fac ceva pentru tara mea. Dar Romania pentru mine inseamna acasa, cu bune si cu rele, asa ca imi dau seama ca o iubesc. Normal, sunt multe pe care as vrea sa le schimb si sunt destule momentele in care imi dau seama ca tac si inghit in loc sa-mi urlu indignarea, dar... ma tratez :).

Mi-am amintit astazi ca anul trecut, in aceeasi zi, scriam un articol despre cum ar trebui sa iubim Romania zilnic. Inca sustin tot ce am scris atunci. Si da, am ramas in tara la facultate. Inca planuiesc sa nu plec nicaieri. Insa azi n-am de gand sa reiau discutia pentru ca n-as face decat sa repet aceleasi lucruri. Dar vreau sa scriu ceva, vreau sa-mi urlu nu indignarea, nu azi, ci aprecierea.

Asa ca am sa bat campii despre autorii romani. Nu, nu despre cei pe care i-am studiat la scoala, la orele de romana (apropo de lucruri care merg prost...), ci despre cei care scriu acum, astazi, cei cu care poti sta de vorba, cei pe care nu-i lauda niciun prof de romana (decat poate cei minunati, care sunt atat de incredibil de rari) pentru ca despre ei Calinescu n-a scris nimic.

Ideea a plecat de la acest comentariu la care raspunsul mi-a venit absolut spontan: Daca nu noi, atunci cine? Pentru ca in cazul majoritatii scriitorilor romani, deocamdata doar alti romani ii pot citi si aprecia pentru ca bariera lingvistica e un obstacol greu de depasit. Si, in plus, noi ii putem cunoaste! Nu cred ca o sa incetez vreodata sa subliniez cat de minunat e sa vorbesti cu omul din spatele cuvintelor, sa-l vezi "pe bune", sa il poti intreba orice iti trece tie prin creieras, sa poti sa dai mana cu el, sa-i ceri un autograf si sa-i multumesti ca ti-a oferit o poveste minunata.

N-as fi crezut niciodata ca a cunoaste un autor e ceva interesant, ma gandeam ca nu conteaza ce are de spus despre el insusi, ci conteaza doar povestea pe care a scris-o, pe care o pot citi si fara sa-l intalnesc. Mi-am dat seama cat de mult am gresit abia dupa ce am inceput sa particip la lansari si discutii... si de atunci nu m-am mai lecuit. Mai ales ca majoritatea scriitorilor sunt atat de incredibil de deschisi, iti vorbesc ca de la egal la egal si tie nu-ti vine sa crezi ca acel zeu intangibil care a scris acea carte care ti-a schimbat tie viata iti strange mana si, culmea, iti zice tie, neica-nimeni, "Multumesc!". De parca nu le vine sa creada ca exista oameni care le citesc cartile (unii chiar iti spun chestia asta). De parca nu le vine sa creada ca exista oameni care ii apreciaza. De parca nu-si dau seama pe ce piedestal i-ai inaltat tu, cititorul. La fel cum tie nu-ti vine sa crezi cat de important esti tu, cititorul, pentru ei.

Tocmai de aceea iubesc autorii romani. Si va incurajez sa-i iubiti si voi. Nu va multumiti cu cititul, ci mergeti sa-i cunoasteti. Ei ies din casa pentru voi, vin sa vorbeasca pentru voi, asa ca merita sa-i ascultati. Merita incurajati. Merita sa stie ca da, exista oameni care le citesc cartile, da, exista oameni care ii iubesc si da, exista oameni care i-au inaltat pe un piedestal. Scriitorii au nevoie de energia voastra. Si stiu sa va multumeasca pentru ca le-o oferiti, credeti-ma. Sau nu ma credeti si incercati pe pielea voastra.

Daca inca nu v-am convins, atunci mai incerc cu un ultim argument: Oamenii astia scriu in limba romana. Oricat de bine ar fi tradus un text (si apropo, avem si traducatori exceptionali, oameni care practic rescriu romane intregi pentru ca noi sa ne putem bucura de ele chiar daca nu cunoastem limba autorului), romana scrisa de un roman va suna altfel. Si atunci cand o sa vedeti o expresie neaosa pe care o stiti de mult, dar n-ati mai citit-o niciodata pentru ca nu are echvalent in alte limbi, o sa va apara un mic zambet pe fata. Acelasi zambet care o sa apara si atunci cand o sa cititi despre un oras sau o strada pe care o cunoasteti pentru ca va plimbati pe-acolo zilnic sau pentru ca ati fost acolo in concedii. Un personaj care alearga dimineata prin Herastrau incercand sa evite cainii o sa va fie mult mai drag decat unul care alearga relaxat prin Central Park.

Asadar, mergeti si cumparati o carte a unui autor roman! Mergeti la un eveniment la care participa! Bagati-va in seama! Cereti-i un autograf! Multumiti-i ca va ofera ocazia sa-l cunoasteti! Incurajati-l! Si daca sunteti bloggeri, scrieti despre el! Si apoi, atunci cand vedeti ca da share articolului vostru sau ca va multumeste intr-un comentariu sau printr-un mesaj sau fata in fata data viitoare cand va intalniti, o sa vedeti ca niciun sentiment nu se compara cu acesta.

La multi ani, Romania si la multi ani romanilor!