Recenzie: Praf de stele de Isaac Asimov

Povestea:
Biron Farril e desteptat in miezul noptii de un apel, insa aparatul lui e stricat si nu poate emite, doar receptiona semnalul. Furios, se trezeste doar ca sa descopere ca are o bomba cu radiatii in dulap. Dar Biron se afla pe Pamant la mult timp dupa razboaiele nucleare, asa ca o data salvat de Jonti si o data alertat administratorul cladirii, situatia e rezolvata si nimeni nu e ranit. Insa bomba pare a fi doar inceputul, deoarece tanarul afla ca tatal sau a fost arestat sub acuzatia de tradare si probabil executat si ca singurul mod prin care Biron poate evita sa aiba aceeasi soarta este sa urmeze intocmai sfaturile lui Jonti.
Totusi, in lumea comploturilor si a jocurilor duble nimeni nu e ceea ce pare si Biron trebuie sa lupte pentru a descoperi cine sunt marionetele si cine sunt cei care trag sforile, incercand totodata nu doar sa nu se lase folosit, dar si sa ramana in viata.

Parerea mea:
Tot incerc sa scriu despre continut, dar nu reusesc sa ma concentrez decat pe final, care a fost atat de neasteptat si de amuzant incat a diminuat putin din impactul restului cartii. Sfarsitul cartii nu m-a dezamagit, ba chiar m-a surprins destul de mult, dar mi s-a parut putin cam cliche pentru zilele noastre. Stiu ca nu judec corect, pentru ca romanul a fost publcat acum peste 50 de ani, dar nu pot scapa de senzatia asta oricat vreau...

Totusi, mi-a placut enorm faptul ca sunt destul de multe referinte la trecutul omenirii care au fost gresite intentionat, mi-a placut ca tot ceea ce noi consideram fapte si istorie a devenit legenda o data cu scurgerea timpului. Nu numai ca face viitorul sa para mult mai veridic, dar toate "scaparile" m-au facut sa zambesc de fiecare data. Si la fel de simpatice mi s-au parut micile detalii care deja nu mai sunt plauzibile, cum ar fi muntii de carti si cataloage prin care cautau si modul cum calculau traiectorii de mana in loc sa foloseasca un calculator... Toate acestea sunt ca micile bucatele de ciocolata din prajiturele, sunt mici surprize care fac cartea mai frumoasa.

Si depasind toate aceste detalii si privid imaginea de ansamblu... acesta e viitorul pe care un om si l-a imaginat cu jumatate de secol in urma! Sa incerci sa-ti imaginezi viitorul cu detalii din viata de zi cu zi e ceva minunat, sa reusesti sa scrii un roman plauzibil plasat cu mii de ani dupa era ta e grandios. E motivul pentru care iubesc literatura Science-Fiction si motivul pentru care o s-o consider intotdeauna cel mai frumos tip de literatura, cel care impinge imaginatia dincolo de toate limitele...

Daca mi s-ar cere sa recomand un roman SF unei persoane curioase in legatura cu acest gen, alegerea mea este in continuare Sfarsitul Copilariei de Arthur C. Clarke, dar daca e cineva care vrea sa se apuce de citit literatura SF, dupa parerea mea entry level e Isaac Asimov, cu toate romanele sale pentru ca fiecare carte e o piesa dintr-un puzzle care o sa va lase cu gura cascata, mai ales ca e un puzzle care s-a alcatuit in mult timp, si totusi se imbina atat de frumos... Pana la urma, cred ca opera lui Asimov e ca spatiul cosmic, uimitor prin grandoare. Cel putin pentru mine, care am un loc special rezervat in topurile personale pentru orice roman semnat de Isaac Asimov.