Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

luni, 23 decembrie 2013

Recenzie: Imblanzitorul Apelor de A.R. Deleanu

Povestea:
In seara in care un tanar profesor isi aduce iubita acasa, mama lui moare. A doua zi, prietena lui isi aduce bagajele pentru a se muta impreuna cu el in casa parinteasca, cu promisiunea ca e doar ceva temporar. 5 ani mai tarziu, ei doi inca traiesc impreuna in aceeasi casa. El incearca sa publice un roman pentru a-si imbunatati situatia materiala si a reusi sa se mute, insa primeste un refuz atat de dur incat atunci cand scapa manuscrisul pe strazile inundate, refuza sa-l ridice, lasandu-l sa fie luat de apa.
Si luata de apa va fi si iubita lui, si luata de ape va fi si casa lui, devenind o casa plutitoare pe care e fortat s-o imparta nu doar cu tatal si fratii lui, dar si cu o fetita tacuta si cu musafirul nepoftit, cu foamea care il mistuie si cu dorul de iubita lui, cu teama de a nu innebuni si cu trecutul...

Parerea mea:
O gramada de stele s-au aliniat ca sa-mi faca mie experienta de a citi acest roman absolut superba. Cand am terminat Acluofobia, am stiu sigur ca voi citi si Imblanzitorul apelor pentru ca uneori mintea unui scriitor e un loc atat de fascinant incat vrei sa-l vizitezi cat de des posibil. Cand am inceput sa caut romanul, am aflat ca stocul fusese epuzat si ca nu se va mai reedita. Mie cand mi se pune pata, mi se pune serios, asa ca deja imi faceam planuri despre cum o sa caut oameni care il detin si cum o sa depun munca de convingere ca sa-i conving macar sa mi-l imprumute. Insa am aflat ca acum e disponibil gratuit in format digital. Ei bine, stelele despre care vorbeam s-au pus in miscare, pentru ca eu tocmai vorbisem cu o prietena din State sa-mi aduca un kindle. Mi-am descarcat cuminte cartea si am asteptat sa soseasca jucaria. Si aici intervin iar stelele, pentru ca jucaria avea si optiunea de highligh. Urasc sa scriu pe carti sau sa le marchez in vreun fel, dar pe e-reader am putut sublinia toate pasajele geniale. Am adunat zeci si mi-am petrecut toata dimineata trecand prin ele si recitindu-le pentru ca e genul acela de roman.

Imblanzitorul incepe simplu, concret, real si te ia de mana si te scoate incet de pe drumul asfaltat al logicii, te poarta pe potecute din ce in ce mai vagi pana cand orice urma de drum dispare cu totul si esti pe un taram pe care mintea ta il crede strain, dar mintea nu are ce cauta aici asa ca o faci sa taca si brusc e mai bine pentru ca acum, privind doar cu sufletul, intelegi. Dar nu poti sa explici ce simti si nici nu cred ca ar trebui sa incerci...

Când eram mic, nu ştiam ce sunt, am crescut şi m-am numit copil şi am uitat de mine. Aşa şi omul de care îţi spuneam că nu ştia nimeni cine e, a început într-o zi să-şi dea nume şi nu s-a mai găsit niciodată. S-a lăsat noaptea şi el se tot căuta, se striga pe nume şi fiecare strigăt îl alunga tot mai departe. Labirintul era mare, cerul prea întunecat şi nu s-a mai găsit. Lasă, e bine să taci, doar nu vrei să-ţi dau cuvinte, să le arunci pe ape, să îmblânzeşti marea. Numeşte ceva, dacă vrei să-l pierzi.
© A.R. Deleanu - Imblanzitorul apelor - Casa de Pariuri Literare

Un detaliu absolut superb al romanului este ca niciun personaj nu are nume. El, ea, fratele, fetita, musafirul... Persoane care sunt diferite pentru fiecare cititor in parte, pe care fiecare le percepe in felul sau, le potriveste cu personalitatea sa pana cand intreg romanul rezoneaza cu cititorul, devine parte din el...

Ne căutam, ne găseam, ne alergam, ne dezbinam, ne iubeam şi ne uram, dar să nu cumva să crezi că e vreo diferenţă între cele două, nu iubeşti la cineva totul, dacă nu urăşti ceva la el, ceva ce tu n-ai şi el are, şi invers. Vă întâlniţi la mijlocul dorinţelor.
© A.R. Deleanu - Imblanzitorul apelor - Casa de Pariuri Literare

Si faptul ca el, personajul, e scriitor pur si simplu desavarseste totul, ii da libertatea personajului sa creeze in interiorul creatiei, il lasa sa-si ofere propriul final, complet diferit de cel "adevarat". Daca tot romanul e o bijuterie, atunci sfarsitul, sau, mai bine zis, sfarsiturile sunt razele de lumina care o fac sa straluceasca.

Am spus mai sus ca e unul din acele romane. Asta poate sa insemne pentru fiecare altceva, insa ar trebui sa insemne pentru toata lumea ca e un roman care trebuie citit macar o data. Si acum e atat de simplu, pentru ca Imblanzitorul apelor e la un click distanta -> [link]

Spor la citit!


Update: Cartea a fost reeditata, se poate gasi la editura Herg Benet, aici -> [link]

5 comentarii:

  1. nu pot sa cred cat de awesome este cartea
    multumesc pentru link, deja am descarcat-o:) chiar daca nu o sa o pot citi prea curand si chiar daca va trebui sa-mi omor ochii citind pe laptop, ma bucur ca am facut rost de ea
    m-am speriat cand am citit ca nu se va mai reedita
    citatele sunt superbe

    RăspundețiȘtergere
  2. Citatele sunt interesante si m-au facut curioasa in ceea ce priveste cartea. Mersi de link, cred ca o sa citesc in curand romanul ^^

    RăspundețiȘtergere
  3. E ceva diferit, cel putin asa constat din recenzia realizata de tine! o sa o descarc si eu sa o citesc, pe tableta:) fiindca nu am un kindle...inca...

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt foarte curios de cele ce se afla in aceste romane. M-ar interesa Acluofobia. M-ar putea ajuta cineva?

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.