Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

joi, 21 noiembrie 2013

Recenzie: Acluofobia de A.R. Deleanu

Saptamana trecuta, va impartaseam un mic fragment din Acluofobia si va spuneam ca exista oameni care reusesc sa scrie in asa fel incat cuvintele lor ti se tatueaza in minte. Intre timp, am terminat de citit volumul de povestiri si mi-am dat seama cat de greu ne e noua, celor neinzestrati cu un asemenea talent sa scriem ceva atat de simplu precum propria parere despre o carte... Pur si simplu stateam si ma uitam la frazele pe care le insiram si mi se pareau atat de banale, desi le voiam extraordinare ca sa poata exprima macar un sfert din senzatia unica si fascinanta pe care am avut-o tot timpul cat am citit acest volum... Tot banale mi se par si acum, dar sper sa va conving chiar si asa ca aceasta carte are acel ceva special care te face sa nu o uiti si sa o recomanzi oricui oricand, indiferent de gusturi.

Povestile:
Volumul subintitulat Zece povestiri macabre chiar asta contine: zece povestiri destul de diferite intre ele, care au insa in comun faptul ca niciuna nu te va face sa te simti in largul tau; majoritatea vor pleca de la niste situatii destul de obisnuite, pe care le simti familiare, insa care in scurt timp te vor purta intr-o lume pe care nu o intelegi, ale carei legi iti scapa si care iti e complet straina, insa nu poti sa te opresti din a patrunde mai adanc si mai adanc. Chiar si povestile care se desfasoara de la inceput intr-un peisaj nefamiliar te fac sa crezi ca stii despre ce e vorba, ca intelegi totusi regulile acelei societati, ca poti vedea incotro se indreapta povestea... insa chiar daca reusesti sa banuiesti deznodamantul, nu ghicesti decat o mica parte din el, restul avand darul sa te zdruncine din radacini.

Parerea mea:
Voi cum definiti teroarea? Groaza, frica, teama, spuneti-i cum vreti... Eu tocmai le-am cautat definitiile pentru ca de cateva zile, am senzatia ca intelesul lor imi scapa, ca definitiile mele erau gresite. Gredeam ca daca vrei sa sperii pe cineva, e de-ajuns sa faci "bau", sa-l surprinzi intr-un mod brusc si neplacut. Oricum, pentru mine frica era un sentiment intens si de scurta durata.

Ceea ce n-as fi ghicit niciodata e ca frica poate fi ceva care se strecoara incet in mintea si mai ales in sufletul tau, ca nu e ceva care face "bau", nu e ceva infriosator care sa te tina treaz noaptea, ca e de-ajuns sa fii facut sa nu te simti in largul tau si sa nu-ti dai seama cand s-a intamplat. N-as fi banuit ca niste lucruri atat de simple precum cuvintele, niste mazgaleli pe o foaie, pot ajunge atat de adanc in interorul tau incat sa te schimbe fara sa-ti dai seama.

As vrea sa spun ca Acluofobia are exact acest efect, dar adevarul e ca e greu de definit felul in care te face sa simti si sa te simti. E ca si cum citind, cuvintele se scurg de pe foaie, iti intra pe sub piele, ti se infiltreaza in sange si desi tu crezi ca ajung in minte si se opresc acolo, ele ajung mult, mult mai in profunzime. Si e atat de greu sa spui ca iubesti cartea asta pentru ca nu te face sa te simti bine, nu te relaxeaza, nu-ti pune un zambet pe fata, ba din contra, iti strecoara in minte niste scene peste care nu poti sa treci, pe care nu poti sa le uiti.

Citisem la un moment dat pe internet ca e interesant cum dupa ce citesti o carte, ea pare mai mare, mai umflata, ca si cum o parte din tine a ramas in ea. Ceea ce nu scria acolo e ca uneori, o parte dintr-o carte ramane in tine. Da, e greu sa spui ca iubesti cartea asta, dar e si mai greu sa spui ca n-o iubesti, ca nu te fascineaza faptul ca un om a reusit sa intre in mintea si in sufletul tau folosind doar cuvinte.

Si nu e vorba doar despre faptul ca povestile iti par vii, mi s-a intamplat de nenumarate ori sa ma simt atat de aproape de o poveste sau de un personaj incat sa simt ca am luat si eu parte la actiunea povestii, ca m-am bucurat si am suferit alaturi de el sau ea. Dar era diferit, pentru ca nu am avut niciodata senzatia ca mi se intampla mie ceva, totul se intampla in exteriorul meu si chiar daca simtisem ca "am fost acolo" sau ca "am simtit ce simteau ei", totul se petrecea ca si cum intre mine si poveste era un geam, o sticla, o suprafata despartitoare.

Citind Acluofobia, totul pare sa se intample in interiorul tau si exact asta te face sa nu te simti in largul tau. Si nici macar nu-ti dai seama pana cand nu e prea tarziu. Imi amintesc ca dupa prima povestire, n-am gandit decat un banal "hm... interesant", am inchis cartea si mi-am vazut de viata mea. Sau asta am crezut pentru ca exact cum spuneam mai sus, imaginile raman inauntrul tau si cateva minute mai tarziu, iti dai seama ca nu te-ai gandit la altceva, ca de fapt esti inca prizonier in lumea povestii si ca ai nevoie de un efort constient sa revii la realitate, ca trebuie sa-ti tii mereu gandurile in frau pentru ca revin singure la poveste, care acum se desfasoara iar si iar in interiorul tau.

Si o citesti pe urmatoarea si pe urmatoarea si iti dai seama ca se intampla ceva cu tine dar nu vrei sa te opresti pentru ca efectul e incredibil si fascinant, pentru ca n-ai mai simtit niciodata asa ceva. De obicei, incerc sa ma feresc de concluziile absolute pentru ca nu cred ca am bagajul literar necesar, dar de data asta pot sa ma avant fara frica si sa declar sus si tare ca indiferent ce ati fi citit pana acum, n-ati mai simtit niciodata ceea ce veti simti citind Acluofobia.

Tocmai de aceea, daca sunteti in Bucuresti, treceti maine la ora 17:30 pe la standul editurii Herg Bennet pentru lansarea volumului, ca sa-l puteti intalni pe cel care a avut maiestria necesara ca sa scrie o carte care are un asemenea impact asupra cititorilor. Daca nu puteti ajunge, atunci cautati cartea in librarii, in biblioteci, la prieteni... Oriunde, dar gasiti-o si cititi-o pentru ca merita!

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.