Cărți și ceaiuri calde pentru zile reci

Sâmbăta trecută , cei de la Serial Readers împreună cu editura Paladin au organizat un eveniment dedicat literaturii SF care a adus la un loc atât cititirori „cu vechime” cât și „proaspăt inițiați”. În timp ce afară începuse să ningă în mijloc de octombrie, noi stăteam la căldurică La un ceai și ne bucuram de băuturi calde, discutând despre Fundația lui Asimov.


Încă de la început, mi-am dat seama că voi fi din nou în minoritate, pentru că părerea generală despre carte n-a fost tocmai bună. Unii mai citiseră Asimov, așa că se așteptau la mai mult, alții n-au fost cuceriți de poveste, n-au simțit-o... Eu și acum consider că Fundația e întradevăr o fundație pe temelia căreia m-am construit pe mine pentru că dacă mă uit unde sunt acum și cum am ajuns aici, înțeleg cât de mult m-a influențat această carte.

E adevărat, Asimov a scris cărți mult mai faine, cum ar fi seria Roboții sau chiar ultimele două cărți din seria Fundația, însă deși acest roman nu e cheia de boltă a Universului lui Asimov, e primul volum al unei porți spre viitor, un viitor luminos și pur și simplu frumos care m-a cucerit la 15-16 ani când am citit-o prima dată și m-a cucerit acum, când am recitit-o. Posibilitatea oricât de mică a realizării acestui viitor pentru mine e un motiv suficient de puternic să cred că rasa umană are o fărâmă de măreție în adâncul ei și atunci când viața de zi cu zi te face să-ți pierzi încrederea în oameni, o astfel de viziune, chiar dacă e a unui singur om care nu mai e demult printre noi, e suficientă pentru a-ți recăpăta încrederea. Asta înseamnă Fundația pentru mine și asta mi-aș dori să însemne pentru oricine pune mâna pe ea, dar am înțeles și punctele de vedere diferite de ale mele. Tot ce sper e că vor mai citi Asimov sau SF în general și vor găsi la un moment dat acel vis care să-i inspire.

Bineîțeles, discuția nu s-a învârtit doar în jurul romanului, nici măcar în jurul autorului, ci am discutat despre cât de mult contează elementele SF într-o poveste, dacă sunt doar decor sau sunt esențiale, am schimbat impresii despre ce înseamnă pentru fiecare un roman bun, dacă e vorba de poveste în sine sau contează mult mai mult modul în care e spusă, am încercat să ne dăm seama dacă cititorii de SF sunt mai greu de mulțumit decât alții, dacă sunt mai bine pregătiți tehnic sau dacă știu mai bine decât alții care sunt ultimele apariții editoriale. Și am discutat puțin despre cum e văzută literatura SF în străinătate, despre șansele pe care le-ar avea autorii români de SF în afara granițelor și despre cum e tratată această literatură în România, atât în școli, cât și în alte instituții.


Apoi am ajuns și la punctul pe care unii îl așteptau cu nerăbdare și de care alții se temeau: cel în care ni s-au cerut recomandări de SF. Imediat, o parte dintre noi au deviat discuția și am început să dezbatem responsabilitatea pe care o aduce cu sine o recomandare, eu am contribuit cu o întâmplare neplăcută în care am dat-o în bară cu o recomandare și cineva a ajuns să refuze definitiv genul SF, dar în final cineva a preluat inițiativa și a început să enumere autori și titluri și în curând, toți am contribuit la lărgirea listei. Și până la urmă, cred că asta e mai bine, să dai o listă de titluri din care omul să-și poată alege ce crede el că o să-i placă. Totuși, mi se pare la fel de important ca după ce cineva ține cont de o recomandare pe care i-ai făcut-o, să discutați ce i-a plăcut și ce nu pentru a-i putea recomanda ceva mult mai bine țintit spre gusturile persoanei respective. Și nu e nimic mai plăcut pentru un cititor să vezi cum convertești pe cineva, făcându-l să se îndrăgostească de un gen pe care și tu îl iubești.

Și mai cred că SF-ul e genul în care oricine se poate regăsi la un moment dat, e un gen foarte ofertant, cu câte o poveste pentru fiecare și că mai devreme sau mai târziu, cu recomandările potrivite sau având parte de întâmplări fericite care să-i pună cartea potrivită în mâini, fiecare poate descoperi o poveste care să îl facă să viseze. Tocmai de aceea m-am bucurat că fiecare participant a primit câte o carte SF de la editura Paladin. Eu le aveam pe toate (da, mă laud), așa că i-am cedat exemplarul meu cuiva care nu putea să se hotărască între două titluri care meritau citite.

În schimb, acum am o insignă pe care s-o adaug la micuța colecție care a început să-mi împodopească rucsacul și amintirea unei zile calde, în ciuda zăpezii de afară :)

Hard vs Soft

Pentru luna octombrie, editura Paladin a pregătit o întâlnire ceva mai specială: s-a aliat cu Serial Readers și vor organiza împreună o întâlnire cu cititorii.


Pe data de 25 octombrie, în localul La un ceai, cititorii împătimiți de SF care vor accepta invitația paladină se vor întâlni cu cititorii care au acceptat provocarea Serial Readers și au citit pentru prima dată un roman aparținând acestui gen. Cartea despre care vom discuta este Fundația lui Asimov, una din primele cărți SF pe care le-am citit și cea care m-a convins că iubesc acest gen. Nu cred că există o carte mai potrivită pentru o discuție între cititorii „hardcore” și proaspății inițiați pentru că Asimov e unul dintre autorii care te convinge ușor să-i iubești munca. E ușor de citit și universul creat de el e fascinant. Și e viitorul pe care e greu să nu ți-l dorești.

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică în mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.   — Sursa Recenzia mea o găsiți aici - [link]

Bineînțeles, discuția nu se va limita la roman, ci vom discuta și despre genul SF în general, după cum se anunță pe blogul SR:
„Care este prima carte SF citita? Ce titluri si autori ne recomandati? De ce cititi povesti Science Fiction sau, dupa caz, de ce nu? Este vreodata prea tarziu sau poate prea devreme sa incepi sa citesti literatura SF? Haideti sa exploram impreuna universurile infinite ale genului SF. Fara indoiala, la final de intalnire literatura SF isi va fi castigat noi adepti.
Ii vom avea alaturi de noi in aceasta calatorie fantastica pe Michael Haulica, scriitor roman de science fiction, coordonator al colectiilor de SF&F ale editurii Paladin si redactor-sef al revistei Argos, precum si pe Flavius Ardelean, un scriitor si un prieten tare drag noua. Invitatii nostri speciali vor veni incarcati cu povesti si carti in tema, toate de la Editura Paladin, partenerul acestei editii.

Participarea se face pe baza de rezervare, astfel incat va rugam sa trimiteti un mail cu numele complet si numarul de persoane pentru care doriti sa faceti rezervarea la adresa de mail oana.radu@serialreaders.com pana pe data de 23 octombrie 2014. Sau ne puteti contacta pe Facebook, aici.
*In cazul in care nu mai puteti ajunge va rugam sa anuntati la numarul de telefon 0741 05 89 35 cu 24 de ore inainte de eveniment.
Taxa de participare: la libera alegere, intre 5 – 25 lei, pentru ca, in afara de tema, nu vrem sa va mai impunem nimic. Celor care se vor implica in discutii le vom rasplati parerile cu cate o carte, dar vom avea grija ca nimeni sa nu plece de la eveniment fara o amintire placuta.
P.S. Puteti da “join” evenimentului pe pagina noastra de Facebook aici.

Va multumim si va asteptam cu drag si cu multe carti!”   — Sursa

Eu o să fiu acolo și sper să ne vedem în număr cât mai mare, mai ales că se anunță premii faine în cărți!

Rezultatele concursului „Călătoria în timp”

O să fiu rapidă de data asta, pentru că a început facultatea și timpul deja a început să treacă altfel. V-am provocat să vă găsiți un loc sau un timp în care vreți să evadați. Voi mi-ați răspuns și mi-a plăcut să citesc despre destinațiile voastre preferate. Tocmai de aceea, am regretat faptul că a trebuit să descalific două persoane (cineva a omis să-mi lase o adresă de mail, iar altcineva a depășit perioada de înscriere). Totuși, un câștigător există:

     
Prin urmare, cea care va avea în bibliotecă un exemplar din A doua Fundație înainte ca romanul să apară pe piață este Veronica! Felicitări! O să te rog să-mi trimiți un e-mail cu datele tale personale (numele, adresa și numărul de telefon) la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. E-mailul trebuie trimis de pe adresa cu care te-ai înscris în concurs în maxim 5 zile (adică până pe 5 octombrie, inclusiv).

Felicitări și celorlalți concurenți și mulțumesc editurii Paladin pentru ocazia de a organiza acest concurs :)

Concurs: Călătoria în timp

E doar a doua săptămână de școală pentru mulți dintre voi și deja am citit destule articole despre cât de dificilă e renunțarea la vară și la vacanță. Tocmai de aceea, unii deja caută o evadare, un loc îndepărtat și frumos unde să se bucure de aventuri superbe alături de oameni care au pe cap soarta omenirii, nu o lucrare la o materie neplăcută. Bineînțeles, nu mă adresez doar elevilor, ci fiecărui cititor care are chef să uite o vreme de trezitul devreme, de orașul veșnic aglomerat, de profesorul sau de șeful stresant și toate celelalte neplăceri cotidiene. Toți vrem să evadăm mai devreme sau mai târziu.

De data asta, evadarea pe care v-o propun nu e într-un tărâm fantastic, ci în spațiul cunoscut... dar în viitor. Am spus în recenzia volumului Fundația că, după părerea mea, această carte e o poartă deschisă spre viitorul omenirii și același lucru e valabil pentru întreaga serie pe care nu numai că am îndrăgit-o, dar pe care îmi doresc s-o citească toată lumea. Tocmai de aceea, m-am bucurat să văd coperta romanului A doua Fundație astăzi pe pagina de facebook a editurii Paladin (și trebuie să recunoașteți că e o copertă superbă!).

Și mai mult mă bucură faptul că, mulțumită editurii Paladin, am ocazia să ofer un volum unui cititor norocos, înainte ca romanul să apară pe piață. Mai jos este poza cu exemplarul care își așteaptă cititorul, încă învelit în țiplă, mirosind a carte proaspăt scoasă din tipar și câteva cuvinte despre poveste:

Cine va descoperi această faimoasă și enigmatică A Doua Fundație? Și o va descoperi, oare, cineva cu adevărat? Iată marea miză a celui de-al treilea volum al seriei, în care Asimov creează treptat o atmosferă de așteptare tensionată, întocmai ca un adevărat maestru al suspansului. Cartea abundă, chiar de la început, în scenarii conspiraționiste, răsturnări surpinzătoare de situație și elaborate jocuri ale minții, însă în același timp se constituie într-un elogiu nedisimulat adus progresului științific și evoluției societății. Grație mai ales profundei sale interogații asupra omului și a viitorului umanității, Asimov își înscrie definitiv numele printre cele clasice ale literaturii universale.

Dacă v-am captat atenția, iată provocarea: lăsați un comentariu care să conțină:
- răspunsul la întrebarea: Dacă ați putea călători în timp oricât de departe în trecut, prezent sau în viitor, unde ați alege să mergeți și de ce?
- o adresă de e-mail validă
- numele contului cu care urmăriți blogul printr-una din rețelele sociale (Facebook/Twitter/Google+/GFC/Bloglovin') sau specificați dacă îl urmăriți prin e-mail
- opțional: dați share concursului printr-o rețea de socializare.

Concursul se încheie pe 30 septembrie, ora 23:59, rezultatele urmând să fie afișate a doua zi pe blog. Câștigătorul va fi ales folosind random.org, cu excepția cazului în care un singur răspuns mă impresionează în mod deosebit. (Totuși, de obicei sunt mai multe mult prea faine ca să aleg, așa că merg pe mâna amicului random) Mult succes tuturor!

Recenzie: Fundația și Imperiul

Povestea:
Hari Seldon a prezis faptul că, după mii de ani de prosperitate, Imperiul Galactic se va destrăma și că omenirea va trece printr-o perioadă de decădere care va dura 30 de mii de ani. Însă tot el a reușit să găsească o cale de a scurta această perioadă de barbarie la doar 1000 de ani, înființând două Fundații gemene, la cele două capete ale Galaxiei. Prima este cea în jurul căreia se va înființa cel de-al doilea Imperiu. A doua este o enigmă.

Însă știința folosită de Hari Seldon pentru a concepe acest Plan are la bază statistica, așa că nu poate prezice ceea ce va face un singur individ, ci doar tendințele unei mase mari de oameni. Tocmai de aceea, acolo unde forța muribundă a Imperiului nu reușește, un singur om cu o capacitate neprevăzută poate schimba totul.


Părerea mea:
Cel mai frumos lucru la literatura science fiction mi se pare faptul că orice reguli sunt abolite. Un scriitor de SF are libertatea absolută de a crea orice lume dorește. Imaginația e singura limită. Totuși, autorul are obligația de a stabili regulile acestei noi lumi. La fel cum Universul pe care îl cunoaștem noi e guvernat de legile fizicii și lumile imaginare au regulile lor clare (și cele două seturi de reguli nu trebuie neapărat să se suprapună... doar să pară că o fac)

În primul volum al seriei sale, Asimov a trasat aceste reguli. Ne-a prezentat o nouă știință, una care poate prezice viitorul, ne-a arătat cum funcționează și ne-a arătat impactul ei asupra societății. Apoi, în prima parte din Fundația și Imperiul, scriitorul vine și întărește aceste reguli ale psihoisoriei, le face să pară clare, dure, de neînvins. Și chiar și așa, reușește să creeze tensiune pentru că e greu să crezi că un om mort de mult a reușit să prezică situația în care se află oameni care nu se născuseră pe vremea lui Seldon și că, indiferent ce fac acești oameni, cuvintele unui mort sunt mai adevărate decât eforturile lor.

Apoi, tot Asimov vine și își încalcă propriile legi, cel puțin în aparență. La prima vedere, își distruge propria lume printr-un procedeu neînțeles. La început, în calitatea ta de cititor, te poți simți înșelat. Existau niște reguli, ce s-a întâmplat cu ele? Îți dă o senzație asemănătoare unui roman polițist, doar că aici victima este însăși psihoistoria. Așa că citești mai departe, sperând să descoperi cum s-a putut întâmpla așa ceva. Totuși, crima perfectă nu există, așa că în final, atunci când descoperi „ucigașul”, lucrurile par perfect logice. Nicio lege nu a fost încălcată (spre deosebire de un roman polițist), portița folosită de Asimov ca să te păcălească a existat dintotdeauna.

Dar dacă ar fi să aleg un singur lucru care m-a impresionat, un singur detaliu care mi-a rămas în minte, acela ar fi vizisonorul. E descris ca fiind un instrument muzical care, folosindu-se de sunet, stimuleză direct nervul optic, generând imagini direct în creier. Ceea ce m-a fascinat au fost descierile viziunilor personajelor atunci când asistau la „concerte”. Senzația de a asista la o asemenea demonstrație de talent - pentru că doar unii cu un dar deosebit puteau oferi reprezentații impresionante - mi s-a părut nu doar unică, dar și incredibil de frumoasă. Dacă ar fi să aleg un singur lucru pe care să-l aduc din lumea lui Asmiov în a noatră, atunci aș renunța la orice mostră de tehnologie avansată, la orice descoperire care ne-ar schimba viețile, ca să aduc aici un vizisonor. Sunt sigură că oameni care să cânte la el s-ar găsi și în secolul nostru și apoi spectacolele lor ar fi ceva de neratat.

Cred că de fapt lucrurile care fac o lume nouă și diferită să pară veridică sunt tocmai micile detalii, acele lucruri din plan secund care te impresionează atât de mult încât ți-ai dori să fie adevărate. Și Asimov reușește să creeze destule asemenea mici jucării astfel încât lumea grandioasă pe care a inventat-o să pară reală, așa că romanele sale merită citite. Și recitite.

Recenzie: Fundația - viitorul e deja scris

Dacă mă roagă cineva să numesc cartea mea preferată, o să-mi fie imposibil să aleg. Nu pot pune o singură carte deasupra tuturor pentru că au fost multe care mi-au plăcut din motive foarte diferite și nu pot alege între ele. Însă există câteva cărți pe care le consider „de suflet”, care au valoare nu numai prin poveste, ci și prin impactul pe romanele respective au avut-o asupra mea. Fundația e, pentru mine, una dintre aceste cărți.

Povestea:
Hari Seldon, cel mai de seamă matematician al timpului său, a reușit să descopere o serie de legi sociale și economice care, legate între ele cu ajutorul matematicii, pot prezice viitorul. Totuși, noua știință denumită psihoistorie este statistică și funcționează doar dacă sunt respectate două condiții: se lucrează cu un număr foarte mare de oameni și oameniilor respectivi nu li se aduc la cunoștință predicțiile făcute.

Prima dintre cele două condiții e ușor de respectat: Seldon are la dispoziție întreaga populație a Imperiului Galactic, însă rezultatele sale sunt sumbre: după 12 000 de ani de progres, Imperiul Galactic se află în declin, Galaxia urmând să treacă prin 30 000 de ani de barbarie înainte ca un nou Imperiu să se ridice. Totuși, deși nu poate împiedica destrămarea Imperiului, Seldon reușește să găsească o soluție în urma căreia al doilea Imperiu Galactiv va unifica planetele locuite ale Galaxiei după doar 1000 de ani.

Astfel, pe Terminus, o planetă aflată la periferia Căii Lactee, este înființată Fundația, o lume formată din oameni de știință care vor aduna toate cunoștințele umanității într-o Enciclopedie. Însă această lume nu are forța necesară pentru a face față amenințăriler exterioare, așa că liderii ei trebuie să se folosească de alte mijloace pentru ca Fundația să supraviețuiască.

Părerea mea:
Se spune că nu se poate călători în timp. Credeam asta până acum câțiva ani, când am citit Fundația. Atunci, am ținut în mâini o poartă prin timp și spațiu. Am călătorit mii de ani în viitor și am ajuns de pe Trantor, din centrul Galaxiei, până pe Terminus, la periferia acesteia. Am văzut puncte de cotitură ale istoriei primilor ani ai Erei Fundației desfășurându-se în fața mea. Am văzut cum voințele oamenilor se confruntă și cum, chiar și peste milenii, istețimea câștigă în fața forței brute.

Și cea mai bună parte la cartea asta e că, dacă nu apare vreo modificare substanțială în societate în următorii ani, sentimentul de uimire și fascinație o să fie la fel de viu pentru cineva care o citește peste un secol sau două și cine știe pentru cât timp după aceea... Chiar presupunând că omenirea nu va ajunge niciodată în punctul prezis de Asimov prin Seldon, atunci toți cititorii vor fi călătorit într-un univers paralel, ceea ce e considerat chiar mai puțin probabil decât călătoria în timp :))

Spuneam la început că Fundația este unul dintre romanele mele de suflet. Motivul e tocmai acest sentiment că privești cu adevărat viitorul. Nu mă refer doar la senzația că ai trăit la rândul tău evenimentele povestite, ci senzația că totul va deveni realitate la un moment dat, că acesta ar putea fi într-adevăr viitorul. Întrebarea „de ce nu?” pur și simplu nu-și găsește răspunsul. E un roman fascinant și uimitor și e imposibil de lăsat jos din mână. E una dintre cărțile care trebuie citite. E una dintre cărțile care m-a făcut să mă îndrăgostesc de genul science fiction.

Și cea mai interesantă parte e atunci când închizi cartea, petreci ceva timp încercând să revii la realitate, apoi începi să înțelegi că întregul univers minunat din care ai revenit a fost imaginat de o persoană, că toate acele întâmplări s-au desfășurat în mintea cuiva înainte de a ajunge pe hârtie. E incredibil! E superb! E cred prima recenzie în care înșir atâtea superlative, însă am nevoie de toate ca să reușesc să transmit doar o fărâmă din ceea ce cred despre această carte și despre acest autor.

Citiți cartea asta. Faceți rost de ea și citiți-o. Te face să crezi că psihoistoria e adevărată, că Asimov a descoperit-o și că în romanele lui a sintetizat ceea ce a aflat despre viitor. E o carte care nu trebuie ratată! Pur și simplu citiți-o!

Cartea de pe plajă #3: Curenții spațiului (Imperiul #3)

(în realitate, cartea are și o supracoperă cu o ilustrație foarte faină, dar eu scot supracoperta atunci când citesc, așa că o lăsasem la pensiune...)
Povestea:
Înainte ca Trantorul să reușească să unifice toate planetele locuite din Galaxie și să le integreze în Imperiul Galactic, au existat numeroase momente tensionate în care orice mișcare greșită putea delanșa cel mai mare război din istoria Galaxiei. Unul dintre aceste momente este cel în care un spațio-analist dispare în preajma Florinei, singura planetă unde crește planta numită kyrt, din care se produce cel mai rezistent și versatil material din lume.

Totuși, înainte să i se piardă urma, el lansase un mesaj destul de alarmist, deoarece descoperise că planeta ar fi în pericol. Însă Florina este o planetă aflată sub controlul și stricta supraveghere a Sarkului, care s-a îmbogățit de pe urma kyrtului și nu plănuiește s-o cedeze, în timp ce Trantorul dorește anexarea Florinei într-un mod care nu va determina celelalte planete independente să se întoarcă împotriva lui, așa că interesele locuitorilor Florine sunt ultimul lucru luat în calcul. Însă și ei au propriile planuri...

Părerea mea:
Ieri am încercat să pun în cuvinte motivele pentru care îl iubesc și îl recomand pe Asimov și nu sunt sigură că mi-a ieșit. Între timp, am mai terminat un roman scris de el (se citesc extrem de repede) și m-am hotărât să schimb puțin abordarea și să mă refer la modul în care cu o poveste pe care o citești în câteva ore, Asimov reușește să acopere destule subiecte încât să te pună pe gânduri zile în șir.

În primul rând, în mod evident, relația dintre Sark și Florina pune în evidență modul în care dorința de putere a unora poate duce la strivirea spiritului altora. Indigenii de pe Florina trăiesc în frică, fiind educați de mici să respecte Lorzii de pe Sark, în timp ce pe propia lume sunt ținuți la respect de patrule formate din mercenari. Mai mult, îndoctrinarea merge atât de departe încât conducătorii de pe Florina sunt localnici, care au fost însă duși pe Sark și educați în așa fel încât să se creadă ei înșiși superiori semenilor lor, în timp ce rămâneau inferiori Lorzilor. Ba mai mult, edililor și înalților funcționari de pe Florina le e refuzat dreptul de a avea urmași, și cum ei sunt cei mai inteligenți dintre ai lor, încet încet Florina devine o planetă de oameni simpli și temători, cu o educație precară, deci ușor de manipulat. Un plan simplu, dar de efect, care i-a asigurat Sarkului nu doar averi nemăsurate, ci și o poziție extrem de privilegiată în plan galactic.

Apoi, un alt element fascinant mi s-a părut experiența spațio-analistului, căruia îi este ștearsă memoria, fiind redus la nivelul unui sugar. În cardul prologului este povestit exact modul în care îi sunt distruse amintirile, iar starea de neajutorare a sa îți e transmisă și nu poți scăpa de ea minute bune. Iubesc tehnologia și avântul ei mi se pare unul dintre cele mai bune lucruri pentru omenire, însă domeniul acesta al manevrării amintirilor și al pătrunderii forțate în mintea cuiva mi se pare că ar trebui să rămână neexplorat. Nu pot defini o ființă umană, dar știu că amintirile și modul nostru de gândire e o parte importantă a ceea ce suntem, așa că manipularea gândurilor cuiva mi se pare echivalentul distrugerii unei persoane. Tocmai de aceea, lupta constantă a lui Rik cu propria sa minte, de unde trebuie să smulgă amintiri reprimate e extrem de impresionantă.

Desigur, mai e și partea politică a întregului joc de șah dintre Sark și Trantor, joc care are ca miză o întreagă planetă și toți locuitorii ei. Modul în care ambasadorii și înalții demnitari jonglează cu cuvintele și cu oamenii pentru a obține ceea ce vor e uneori impresinant, dar de cele mai multe ori e înspăimântător, mai ales pentru că sunt dese situațiile în care e dificil să îți dai seama cine e de partea binelui, ci pare că scopul e alegerea răului cel mai mic. Tocmai de aceea, mi-a plăcut faptul că Florina a avut și ea un cuvânt de spus, luându-i pe toți pe nepregătite și luându-și soarta în propriile mâini.

Și nu în ultimul rând, mi-au plăcut micile referiri la bătrânul Pământ, care au fost mult mai optimiste de această dată și deși universul lui Asimov este același în fiecare dintre romanele sale (excepția fiind „Zeii înșiși”), așa că toți cei care au citit romanele seriei Fundația știu ce se alege în final de planeta de origine a omului, acest roman ne oferă posibilitatea să sperăm la un viitor frumos pentru singura planetă radioactivă locuită din Galaxie.

Așadar, nu-mi rămâne decât să-mi reiau îndemnul: Citiți Asimov!

Cartea de pe plajă #2: O piatră pe cer (Imperiul #1)

Povestea:
Joseph Schwartz face un pas peste o păpușă uitată pe stradă fără să știe că în cealaltă parte a orașului Chicago, întâmplarea face ca un tânăr laborant să amestece exact proporțiile ideale de substanțe care pot produce destulă energie cât să mute materia pe axa timpului. Astfel, Schwartz ridică piciorul în Chicago-ul anului 1949 și îl pune jos în apropiere de Chica-ul anului 827 al Erei Galactice.

Fără să știe câți ani s-au scurs, pământeanul descoperă că planeta sa este doar una dintre multele existente în Imperiul Galactic, și chiar una dintre cele aflate foarte jos în ierarhie. Însă Pământul încă este deosebit dintr-un punct de vedere: este singura planetă radioactivă pe care există viață. Tocmai de aceea, doctorul în arheologie Bel Arvardan face o vizită pe bătrâna planetă.

Dar radioactivitatea nu e singurul lucru deosebit la pământeni, mult mai îngrijorătoare fiind credința lor fanatică în ipoteza că Terra ar fi leagănul civilizației omenești și că Imperiul trebuie înfânt, astfel încât Pământul să-și reia locul de lider al umanității. Și deși au mai existat revolte, de data asta, planul pământenilor ar putea într-adevăr să ducă la moartea oamenilor din întreaga Galaxie...

Părerea mea:
Recenziile care sunt cel mai greu de scris sunt cele pentru romanele pe care le iubesc. Vreau să scriu despre fiecare element în parte, dar nu vreau să dau spoilere, nici să mă lungesc, vreau să pun în cuvinte fiecare din zecile sau sutele de sentimente trăite de-a lungul lecturii și nu pot pentru că nu există cuvinte, vreau pur și simplu să am câte un exemplar din respectiva carte pentru fiecare ființă umană de pe Pământ, ca să pot să merg la fiecare și să-i vâr cartea sub nas, vorbind despre cât e de minunată până când rămân fără voce și chiar și atunci, vreau să folosesc orice mijloace rămase ca să conving lumea că acea carte trebuie citită. Și trebuie să iau senzația asta și s-o pun în câteva paragrafe. Mult noroc mie -_-

Nu citesc de mult timp și n-am citit multe cărți, dar chiar și așa, am găsit câteva astfel de romane. Sunt cele ale căror recenzii mi se par cele mai proaste pe care le-am scris vreodată. Pot da exemple, însă n-are sens acum pentru că din categoria romanelor pe care le-aș vârî sub nasul oricui știe să citească, romanele lui Asimov sunt o categorie aparte. Prima carte SF pe care am citit-o nu a fost scrisă de el. Am găsit în alte romane SF idei poate ceva mai faine ca ale lui, personaje ceva mai bine conturate, stiluri de scriere ceva mai bune din punct de vedere literar (sau cel puțin așa mi s-a părut mie, n-am studii în domeniu)... Pe scurt, e loc de mai bine. DAR Asimov e genul de autor care te convnge să te apuci de SF. Pentru mine, e simplu, dacă nu-ți place Asimov, nu-ți va plăcea niciodată SF-ul. Cărțile lui Asimov sunt nici mai mult nici mai puțin decât un gateway drug, genul de proză ușoară, dar fascinantă, care te face să vrei mai mult și să nu te mai oprești vreodată din citit.

O piatră pe cer este, dacă nu mă înșel, primul său roman SF publicat și în același timp, primul roman din seria Imperiul, serie care are loc în viitorul îndepărtat, la mult timp după ce omenirea a colonizat spațiul și planetele s-au organizat într-un Imperiu Galactic cu capitala pe Trantor. Tocmai de aceea, mi se pare că a vedea viitorul prin ochii unui pământean cu care putem să relaționăm e metoda ideală de a păși în lumea incredibilă pe care Asimov o crează și o extinde pe parcursul tuturor romanelor sale. Și încă de la început, ești lovit drept în plexul solar de ideea că în tot timpul scurs între acum și atunci, omenirea nu numai că a reușit să uite faptul că s-a extins pornind de pe Pământ, dar chiar ideea că omenirea ar fi apărut pe o singură planetă e considerată o teorie improbabilă și adepții ei sunt priviți ca niște paria ai lumii științifice.

Firul narativ al poveștii din acest volum e destul de simplu și mi se pare extrem de bine rezumat chiar de către Asimov, prin vocea unuia dintre personaje:

„Noi trei, de unii singuri, am descoperit o imensă conspirație împotriva omenirii. Tot singuri l-am prins pe conducătorul conspiratorilor și l-am adus la judecată. Ca într-un film, în care eroii atotbiruitori apar exact la timpul potrivit. De obicei acesta e finalul. Numai că, în cazul nostru, acțiunea a continuat, iar noi am constatat că nu ne crede nimeni. Asta nu se întâmplă în filme, nu?” © Isaac Asimov - O piatră pe cer - Editura Paladin

E exact cum spuneam mai sus, o poveste ușoară, dar care te intrigă suficient cât să vrei s-o urmărești. Pe de altă parte, decorul... lumea pe care o crează Asimov este exact viitorul pe care îl doresc întregii omeniri. Da, ca și Schwartz, regret că Pământul a decăzut și a fost uitat, regret că omenirea și-a îngropat originile și trecutul în groapa adâncă a ignoranței, dar viitorul omenirii ca întreg, independent de planeta de origine, e extrem, extrem de luminos și în același timp, are suficiente zone întunecate încât să existe aventuri minunate, intrigi politice superbe, oameni de care să te atașezi... pe scurt, viața nu e deloc plictisitoare, omenirea e încă faină, dar multe din visele noastre de acum ar deveni realitate dacă lucrurile ar decurge așa cum și-a imaginat Asimov.

Și, dincolo de toate astea, romanul te lasă cu o întrebare care să te roadă mult, mult imp de-acum înainte: dacă în viitor, omenirea va uita de unde a plecat, atunci câte lucruri pe care le știau oamenii din Antichitate au fost uitate în secolele scurse?

PS: Aș fi vrut să închei cu acea întrebare, dar mi-am recitit recenzia și normal că aș fi vrut să fie mult, mult mai convingătoare, așadar o să închei cu un exercițiu de imaginație: imaginați-vă că sunt lângă voi cu un megafon, prin care strig o singură frază: CITIȚI ASIMOV!

Concurs #1: Ce ne rezervă viitorul?

Toată lumea cu care am intrat în contact direct în ultima săptămână poate să ateste că zburd pe un norișor roz alcătuit 100% din mulțumire de sine. Aparent, aberațiile mele - cărora îmi place să le spun articole - sunt foarte faine, ca dovadă Editura Paladin s-a hotărât să-mi alimenteze biblioteca astfel încât să pot abera mai departe. Și tot ei au hotărât că vor să alimenteze și bibliotecile voastre, așa că mi-au oferit o carte genială pe care să o pun la bătaie în cadrul unui concurs.

Propunerea lor n-ar fi putut pica mai bine pentru că luna aceasta, pe 27, blogul împlinește un anișor de la „rebranduire” (și 3 de la înființare). Tocmai de aceea, de ziua blogului, voi primiți premii. Multe. Așadar, să înceapă distracția *rubs hands*.

Pentru că nu cred că există în lumea asta ceva mai minunat decât literatura SF, romanul oferit ca premiu în cardul acestui prim concurs este unul dintre preferatele mele: Fundația de Isaac Asimov. Din păcate, nu o să-i găsiți recenzia aici pentru că l-am citit înainte să am un blog, însă o să mă revanșez cât de curând. Între timp, vă ofer descrierea romanului:

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică în mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului. - Sursa

Bun, acum uite ce trebuie să faceți:
• Dați like paginii de facebook Editura Paladin, cărţi F&SF -> [link]
• Pe pagina voastră de facebook, distribuiți în mod public imaginea concursului -> [link]
• Gândiți-vă puțin cum credeți că ar arăta omenirea peste vreo 10.000 de ani. Puteți s-o descrieți la modul general, dacă vreți, sau puteți alege un domeniu specific. Ca exemplu de domeniu, puteți să alegeți medicina. Imaginați-vă cum se vor vindeca oamenii peste 100 de secole. Sau puteți alege educația, sistemul de guvernământ, modul în care oamenii vor comunica între ei sau orice alt domeniu vă trece prin cap.
• Lăsați-mi un comentariu la această postare în care specificați:
      - o adresă de e-mail de contact,
     - numele profilului de Facebook cu care ați dat like paginii & share imaginii (dacă nu aveți facebook, puteți distribui imaginea pe orice altă rețea de socializare sau pe blogul personal, adăugând la descrierea imaginii link-ul spre această postare. În acest caz, lăsați-mi în comentariu link-ul spre poza distribuită),
     - câteva fraze în care îmi povestiți cum arată viitorul îndepărtat în viziunea voastră (nu trebuie să fie o poveste, nu e concurs de creație, câteva idei schițate sunt tot ce vreau).

Data limită de înscriere în concurs este sâmbătă, 26 iulie, ora 23:59, iar rezultatele le voi afișa pe 27, de ziua blogului. Vă urez mult succes tuturor și mulțumesc încă o dată Editurii Paladin pentru încredere și, desigur, pentru premiile oferite!

Recenzie: Praf de stele de Isaac Asimov

Povestea:
Biron Farril e desteptat in miezul noptii de un apel, insa aparatul lui e stricat si nu poate emite, doar receptiona semnalul. Furios, se trezeste doar ca sa descopere ca are o bomba cu radiatii in dulap. Dar Biron se afla pe Pamant la mult timp dupa razboaiele nucleare, asa ca o data salvat de Jonti si o data alertat administratorul cladirii, situatia e rezolvata si nimeni nu e ranit. Insa bomba pare a fi doar inceputul, deoarece tanarul afla ca tatal sau a fost arestat sub acuzatia de tradare si probabil executat si ca singurul mod prin care Biron poate evita sa aiba aceeasi soarta este sa urmeze intocmai sfaturile lui Jonti.
Totusi, in lumea comploturilor si a jocurilor duble nimeni nu e ceea ce pare si Biron trebuie sa lupte pentru a descoperi cine sunt marionetele si cine sunt cei care trag sforile, incercand totodata nu doar sa nu se lase folosit, dar si sa ramana in viata.

Parerea mea:
Tot incerc sa scriu despre continut, dar nu reusesc sa ma concentrez decat pe final, care a fost atat de neasteptat si de amuzant incat a diminuat putin din impactul restului cartii. Sfarsitul cartii nu m-a dezamagit, ba chiar m-a surprins destul de mult, dar mi s-a parut putin cam cliche pentru zilele noastre. Stiu ca nu judec corect, pentru ca romanul a fost publcat acum peste 50 de ani, dar nu pot scapa de senzatia asta oricat vreau...

Totusi, mi-a placut enorm faptul ca sunt destul de multe referinte la trecutul omenirii care au fost gresite intentionat, mi-a placut ca tot ceea ce noi consideram fapte si istorie a devenit legenda o data cu scurgerea timpului. Nu numai ca face viitorul sa para mult mai veridic, dar toate "scaparile" m-au facut sa zambesc de fiecare data. Si la fel de simpatice mi s-au parut micile detalii care deja nu mai sunt plauzibile, cum ar fi muntii de carti si cataloage prin care cautau si modul cum calculau traiectorii de mana in loc sa foloseasca un calculator... Toate acestea sunt ca micile bucatele de ciocolata din prajiturele, sunt mici surprize care fac cartea mai frumoasa.

Si depasind toate aceste detalii si privid imaginea de ansamblu... acesta e viitorul pe care un om si l-a imaginat cu jumatate de secol in urma! Sa incerci sa-ti imaginezi viitorul cu detalii din viata de zi cu zi e ceva minunat, sa reusesti sa scrii un roman plauzibil plasat cu mii de ani dupa era ta e grandios. E motivul pentru care iubesc literatura Science-Fiction si motivul pentru care o s-o consider intotdeauna cel mai frumos tip de literatura, cel care impinge imaginatia dincolo de toate limitele...

Daca mi s-ar cere sa recomand un roman SF unei persoane curioase in legatura cu acest gen, alegerea mea este in continuare Sfarsitul Copilariei de Arthur C. Clarke, dar daca e cineva care vrea sa se apuce de citit literatura SF, dupa parerea mea entry level e Isaac Asimov, cu toate romanele sale pentru ca fiecare carte e o piesa dintr-un puzzle care o sa va lase cu gura cascata, mai ales ca e un puzzle care s-a alcatuit in mult timp, si totusi se imbina atat de frumos... Pana la urma, cred ca opera lui Asimov e ca spatiul cosmic, uimitor prin grandoare. Cel putin pentru mine, care am un loc special rezervat in topurile personale pentru orice roman semnat de Isaac Asimov.

De citit: Fundatia de Isaac Asimov

Va anuntam intr-un articol de saptamana trecuta ca Fundatia lui Asimov urmeaza sa apara din nou pe piata de carte din Romania. Ei bine, acu' e si "de citit", pentru ca tocmai am intrat pe site-ul editurii Paladin si romanul poate fi cumparat!!!

Descriere:
Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului. - Sursa

Am spus-o si o repet, sunt extrem de incantata ca Asimov apare din nou pe piata din Romania, sunt incredibil de fericita ca oricine vrea poate sa mearga in prima librare de unde sa aduca acasa unul sau mai multe dintre romanele acestui om genial. Si ma bucur ca Fundatia a aparut asa devreme, eu o asteptam abia saptamana viitoare, la Gaudeamus, de unde si am de gand s-o cumpar, impreuna cu Praf de stele, volumul 2 din seria Imperiul care este si el disponibil pe site :)

Indiferent de gusturi, sfatul meu e sa luati primul volum din Fundatia si sa-l cititi. Fie ca va place sau nu SF-ul, eu zic ca acest roman o sa va placa. Mult.

Nu e inca "de citit", da' o sa fie!

Cand am pornit rubrica De citit, mi-am promis mie doua lucruri: ca n-o sa scriu despre o carte inainte sa devina disponibila pentru precomanda pentru ca sincer nu vad de ce as lauda ceva ce inca nu poate fi macar "rezervat", cu atat mai putin citit si ca voi citi si recenza toate cartie pe care le-am recomandat (inca mai am vreo doua-trei cu care n-am facut asta, dar n-am uitat de ele) pentru ca daca am recomandat o carte, mi se pare ca as trisa daca nu as citi-o si daca n-as spune cum mi s-a parut.

Tocmai de aceea, acest articol nu face parte din rubrica "de citit". Seria despre care o sa bat campii nu e disponibila pentru precomanda. Nu e nici macar pusa pe site-ul editurii ca fiind "in pregatire". Nu am ca sursa decat cateva randuri de pe blogul coordonatorului colectiei. Dar mie imi ajunge ca sa-mi bazaie antenutele de fericire.

Ca sa n-o mai lungesc aiurea, priviti magia copy-paste:

" — Ajungem la miezul problemei. Să spunem lucrurilor pe nume: Terminus va fi un protectorat şi va plăti tribut. — Nu este vorba despre tribut, ci despre taxe. Vă protejăm, iar pentru asta trebuie să plătiţi. (Isaac Asimov – Fundația / în curînd la Paladin, în seria de autor Asimov)" - Sursa

Deeeeci se reediteaza seria Fundatia. *dances a lame happy-dance*. Nu stiu cand o sa fie gata, nu stiu daca reediteza doar trilogia originala sau toata seria, nu stiu in ce ordine o sa le publice (cronologic dupa actiune sau in ordinea in care au fost scrise) si in momentul asta nici macar nu-mi pasa pentru ca sunt pur si simplu bucuroasa ca seria asta o sa ajunga din nou in librarii si biblioteci personale, ca o sa vad o noua editie pe rafturi.

Pentru mine, Asimov e un autor de suflet, eu il consider omul care le-a dat suflet robotilor in SF si este singurul autor care a reusit sa ma faca sa plang pentru ca mi se parea ca empatizez cu un robot. Si asa, un autor care te face sa plangi citind simboluri pe foi mi se pare de admirat, dar daca personajul se presupune ca nu are sentimente si totusi eu nu reuseam sa mai vad sa citesc pentru ca plangeam ca fraiera... Abia astept cartile astea, abia astept sa am un pretext sa le recitesc, abia astept sa scriu despre ele. Si vreau sa le multumesc si sa-i felicit pe cei de la Paladin pentru ca le publica. Abia astept sa apara!

Cuvinte #3

Stiu, stiu, trisez. V-am promis autori diferiti si totusi revin cu Asimov. Dar se potriveste mult prea bine cu ceea ce urmeaza sa se intample pe blog. Plus ca reuseste sa fie si amuzant si extrem de trist in acelasi timp, ceea ce doar un om extrem de talentat cum a fost Asimov poate realiza. (Am mentionat ca il divinizez?)

Citat:
“Isn't it sad that you can tell people that the ozone layer is being depleted, the forests are being cut down, the deserts are advancing steadily, that the greenhouse effect will raise the sea level 200 feet, that overpopulation is choking us, that pollution is killing us, that nuclear war may destroy us - and they yawn and settle back for a comfortable nap? But tell them that the Martians are landing, and they scream and run.”

Traducere:
"Nu e trist ca le poti spune oamenilor ca stratul de ozon se micsoreaza, ca padurile sunt taiate, ca suprafata deserturilor se mareste, ca din cazua efectului de sera nivelul marii va creste cu 60 de metri, ca suprapopulatia ne sufoca, ca poluarea ne omoara, ca razboul nuclear ne-ar putea distruge - si ei casca si se aseaza confortabil pentru un pui de somn? Dar spune-le ca aterizeaza martienii si o sa fuga tipand."

Da, e foarte foarte trist. Ce e si mai trist e ca citatul e evident vechi, insa se potriveste atat de bine si in zilele noastre. Totusi, nu cred ca am ajuns in punctul fara de intoarcere, eu chiar cred ca avem inca puterea sa schimbam ceva. N-o sa folosesc placa despre care cred ca n-o sa mearga niciodata, si anume "S-o facem pentru copii nostri, sa le oferim un loc mai bun." Daca ar fi mers, ma indoeisc ca s-ar fi ajuns aici. Nu mi se pare ca omenirea ca intreg are cu adevarat capacitatea de a face ceva pentru binele generatiei care inca nu exista. S-o recunoastem, ca intreg, suntem o gasca de aroganti. Asa ca hai s-o facem pentru noi!

Spuneam ca citatul are legatura cu ceea ce se va intampla pe blog: urmeaza cat de curand sa incepem sa publicam recenzii pentru campania vALLuntar, la care va invitam sa comentati pentru a ne ajuta sa plantam cativa copacei pentru ca, pana la urma, o faceti pentru voi. Si pentru ca am mentionat la inceput ca citatul mi se pare amuzant, pregatesc si o recenzie care are legatura cu martienii :)

Cuvinte #2

La inceputul anului trecut, am avut o tentativa de a crea prima mea rubrica. Aveam de gand sa fie pur si simplu o serie de articole pe diverse teme, care sa genereze dezbateri despre orice subiecte imi treceau prin cap in acel moment. "Greseala" a fost ca am inceput cu un citat si tuturor a parut sa va placa ideea de a citi diverse citate interesante, insa eu nu asta aveam in cap asa ca am renuntat. Pana la urma, spre sfarsitul anului am inceput rubrica Jurnal care e mai aproape de ce-mi doream.

Totusi, am recitit comentariile voastre la acel prim articol si mi-am dat seama ca ideea de a prezenta din cand in cand cate un citat despre care sa vorbim dupa nu e chiar atat de rea si cred ca mi-ar placea sa incerc sa "sap" dupa citate. Asadar, un an mai tarziu, mi-am propus sa reincep/continui aceasta rubrica, pe care am denumit-o simplu Cuvinte. Am inceput cu George RR Martin, autorul meu preferat de Fantasy, asa ca m-am gandit ca ar fi perfect sa continui cu Isaac Asimov, autorul meu preferat de SF.

Citatul pe care l-am ales suna cam asa:
"Congratulations on the new library, because it isn't just a library. It is a space ship that will take you to the farthest reaches of the Universe, a time machine that will take you to the far past and the far future, a teacher that knows more than any human being, a friend that will amuse you and console you - and most of all, a gateway, to a better and happier and more useful life."

Am incercat si o traducere:
"Felicitari pentru noua biblioteca, deoarece nu este doar o biblioteca. Este o nava spatiala care va va purta spre cele mai indepartate parti ale Universului, o masina a timpului care va va duce in trecutul indepartat si in viitorul indepartat, un profesor care stie mai mult decat orice fiinta umana, un priten care o sa va inveseleasca si o sa va consoleze - si cel mai important, o poarta spre o viata mai frumoasa, mai fericita si mai utila."

Am inceput cu semnificatia fanteziei si rolul ei in viata noastra, continui cu semnificatia bibliotecii si rolul ei in viata noastra. E interesant de stiut ca in copilarie, familia lui Asimov nu avea prea multe posibilitati, asa ca biblioteca a capatat un rol foarte important in viata lui pentru ca era singura metoda pin care putea citi.

In timp ce scriam, mi-am dat seama ca aproape tot ce am citit eu de el am imprumutat de la biblioteca deoarece stocul cartilor sale e epuizat peste tot. Desigur, de atunci am incercat sa arunc cate o privire prin anticariate si pe la vanzarile de carti vechi ca sa-l aduc in biblioteca mea deoarece nu concep sa nu am romanele lui in casa.

Voi mai mergeti la biblioteca?

Leapsa literara (part II)

Pentru ca i-am dat Andrei o mana de ajutor la detaliile legata de crearea unei postari-leapsa si pentru ca mi-a placut ideea, deci nu vreau s-o vad "putrezind" aici, am sa raspund si eu la ea si am s-o dau mai departe la randul meu ca sa se imprastie prin blogosfera.
Asadar, Andra ne propunea sa alegem 5 genuri literare si pentru fiecare gen, sa numim cartea sau seria noastra preferata. Puteti doar sa mentionati titlurile, sa va motivati sau nu alegerea, sa adugati sau nu o poza/coperta cartii ... Puteti sa abordati leapsa aceasta cum vreti voi :)
Eu as vorbi la infinit despre carti, deci o sa bat campii (cu gratie, sper) la fiecare alegere. Si pentru ca pentru mine, cartile = evadare intr-o alta lume, am sa aleg genurile care sugereaza imediat ideea de "alta lume": SF si Fantasy. Si ca sa ajung la 5, adaug Young Adult, Politist si Romance. (Genurile sunt asezate in ordinea preferintei.)


1) Science Fiction - ciclul Roboti de Isaac Asimov.
Am inceput cu SF-ul nu numai pentru ca este genul meu preferat, dar si pentru ca era cea mai grea alegere. Am iubit atat de multe carti din atat de multe motive diferite. Unele prezentau niste rase extraterestre la care nu m-as fi gandit intr-o mie de ani, altele aveau niste personaje pe care n-ai cum sa nu le iubesti, altele prezinta o lume care pare atat de reala incat cand le termin, ma intreb de ce nu se intampla cu adevarat, altele aveau niste premize care te lasa cu gura cascata...
Si totusi, pana la urma mi-am ales 'copilul preferat', Asimov si seria lui primind acest titlu. Pentru ca Asimov a dat sentimente unui robot. Pentru ca Asimov m-a facut sa iubesc un robot (literlamente, adica la fel cum unele fane Twilight s-au indragostit de Edward, eu m-am indragositit de Daneel). Pentru ca Asimov a facut ca o masa de metal si piele artificiala sa mi se para mai umana decat o mare parte din omenire. Pentru ca Asimov m-a facut sa plang intr-un SF. Pentru ca pur si simplu omul asta e un Geniu (cu G imens) care scrie atat de frumos, care are idei atat de bune incat nu se poate sa nu-ti placa.

2) Fantasy - saga Cantec de Gheata si Foc de George R.R. Martin.
Mai are sens sa spun ce iubesc la seria asta? Am vorbit atat de mult despre ea, am explicat atat de multor oameni si pe net, si in lumea reala care sunt toate acele elemente care m-au facut sa vreau ca aceste carti sa nu se temrine niciodata incat chiar nu stiu ce as putea sa mai adaug. Am vorbit despre cartile astea pana si in cadrul unui proiect pentru ora de engleza in care trebuia sa sustinem o ora de curs vorbind despre o carte. Iubesc seria asta. Iubesc tot ce are legatura cu ea. Iubesc autorul. Iubesc lumea acestei carti. Si sincer ma indoiesc ca cineva va reusi vreodata s-o detroneze.

3) Young Adult - seria Amurg de Stephenie Meyer.
Pentru mine, YA e un gen... aparte. Imi plac cartile de acest gen. Imi place sa citesc povesti de dragoste intre adolescenti mai mult sau mai putin supranaturali. Imi place sa vad ce fel de creaturi creaza autorii si cum isi imagineaza ca sunt ele. Imi place sa vad cum isi imagineaza ei ca va arata lumea dupa o apocalipsa. Imi place sa pot sa termin o carte intr-o zi pentru ca sunt extrem de usor de citit.
Se simte ca urmeaz aun "dar", nu? Dar o data ce le termin, o data ce le inchid, nu vreau decat sa oftez (de tristete). Sunt la fel. Toate. Unele sunt mai bune, unele sunt mai proaste, dar toate mi se par facute dupa un sablon. Cred ca asta e si ideea. Si nu ma deranjeaza in timp ce le citesc, atunci traiesc in acea lume si atat. Dar o data ce le inchid si analizez povestea, imi dau seama ca am mai intalnit-o. Asadar, e greu de ales o carte/serie preferata. Nu pot sa aleg dupa poveste, sau dupa personaje, care sunt xeroxuri. Asa ca am ales dupa cum m-a facut sa ma simt.
Cat timp citeam Twilight, am simtit incredibil de intens. Nu neaparat faptul ca "eram cu adevarat acolo", asta mi se intampla la majoritatea cartilor, ci pur si simplu sentimentele din carte erau sentimentele mele, si erau la o intensitate iesita din comun. Normal, analizand cartea, povestea e previzibila, finalul e fortat (si il detest), personajele sunt plate si vampirii sclipesc, deci n-ar trebui sa fie pe primul loc. Si totusi e, din cauza/datorita felului in care e scrisa, felului in care sentimentele descrise parca explodeaza din tine, nu sunt doar cuvinte pe foi albe.

4) Politist - 320 de pisici negre de Rodica Ojog-Brasoveanu.
Asta e o carte pe care trebuie sa o cititi. O sa radeti cu lacrimi. E scrisa superb (ca toate cartile Doamnei), are niste personaje memorabile, mai ales Melania Lupu, care este un personaj pe care n-ai cum sa nu-l iubesti si admiri, in timp ce-l compatimesti pe maiorul Cristescu. Cititi-o si o sa intelegeti de ce e preferata mea ;).

5) Romance - Crima la timpul trecut de Adina Speteanu.
Desi cartea in sine e mai sus in topul meu personal, genul "romance" e al 5lea in ordinea preferintelor. Am ales aceasta carte si din motivele subiective evidente, dar si din motive absolut obiective. E un roman bun. E o lectura superba. E scris cu o maturitate incredibila (chestie pe care i-o lauda toata lumea, inclusiv cei care se pricep, nu doar eu). E un roman pe care mi-ar placea sa-l citeasca toti tinerii din Romania (de fapt, mi-ar placea sa-l citeasca toata lumea, dar mai ales tinerii. Nu pentru ca e un roman pentru ei - caci nu e, e pentru toate varstele - ci pentru ca ei sa vada ca visele se pot conctretiza si la noi in tara, nu doar in mult-slavitul Occident, sau in Afara, care sunt atat de dorite astazi incat in vorbire, simti majuscula cuvintelor).


Cam atat despre genurile & seriile mele preferate. Acum e randul vostru, asa ca dau aceasta leapsa mai lui Sorin, lui Cori, Mariei, Danielei, fetelor de la Walking on Letters, fetelor de la Love for Books si oricui doreste s-o preia.
De asemenea, ca un fel de win-win situation, va propun tuturor ca dupa ce postati raspunsurile voastre, sa lasati printr-un comentariu aici un link catre postarea de pe blogul vostru. Asa, eu o sa vad cam cum se imprastie leapsa si voi o sa va faceti reclama :). Nu e obligatoriu!
Spor la alegerea titlurilor preferate!