Recenzie: Sub aceeasi stea

Recunosc ca am citit Sub aceeasi stea numai pentru ca tot Internetul o preamareste. Prin urmare, ma asteptam la genul acela de roman care e de fapt un cutremur condensat in cateva sute de pagini, genul de poveste care scutura lumea din temelii si apoi o reaseaza intr-un mod complet diferit, punand anumite bucati de realitate intr-o lumina noua, tare, si pe alte scaldandu-le in intuneric. Acum ca am terminat-o, nici macar nu pot sa-mi dau seama daca asteptarile mele au fost prea sus sau prea jos, dar in mod evident au fost gresite...

Povestea:
Grace are cancer, insa un medicament experimental ii permite organismului ei sa tina sub control tumorile. Totusi, viata ei este departe de una "normala", asa ca participa la intalnirile unui Grup de Sprijin. Acolo il intalneste pe Augustus Waters, un alt bolnav alaturi de care va incerca sa profite de putinele parti bune pe care viata i le ofera.

Parerea mea:
As mai insista pe poveste, dar nu mi se pare ca ar fi mai mult de spus. Cartea prezinta pur si simplu un fragment al vietii lui Grace, cu suisuri si coborasuri. Tocmai de aceea nu am resimtit romanul ca pe un cutremur, pentru ca nu vine sa spuna nimic nou. E viata pur si simplu, asa cum o cunoastem cu totii: o loterie nedreapta care nu cunoaste castigatori, doar oameni care pierd mai putin decat altii, o loterie care uneori iti ofera cate o mica raza de lumina, de care trebuie sa profiti atat timp cat dureaza, pentru ca mai devreme sau mai tarziu, nu numai ca va disparea, dar acomodarea la intuneric va fi mai dureroasa decat oricand...

Insa nu e o carte care sa te lase indiferent. E o senzatie interesanta atunci cand un autor vine sa afirme toate astea fara ocolisuri, fara sa adauge lapte si miere unei povesti fie ea si fictive, mai ales ca aceasta poveste nici nu avea nevoie de dulceata, curge atat de simplu incat nu-ti poti inchipui o alta desfasurare, banuiesti deznodamantul, desi speri sa te inseli, insa confirmarea nu te dezamageste, ci e genul de final bittersweet.

Totusi, nu e un roman trist sau pesimist. Eu il consider o poveste despre a trai clipa, despre a vedea partea plina a paharului, despre a profita de ceea ce ai astfel incat de fiecare data cand privesti inapoi la drumul parcurs, sa zambesti vazand suisurile, sa ai curajul sa-ti asumi coborasurile si, mai presus de toate, sa nu regreti nicio alegere facuta. Pentru ca, dupa parerea mea, cam asta e definitia fericirii.

Asadar, o sa ma alatur parerii generale si o sa va recomand romanul Sub aceeasi stea pentru ca e genul de poveste pe care dupa ce o descoperi, iti dai seama ca ai fi regretat daca n-ai fi citit-o niciodata.