Clubul de Lectura Nemira #10

Si-uite asa am ajuns si la editia a 10-a a Clubului de Lectura Nemira, ultima de anul acesta. De data asta am discutat unul dintre romanele mele de suflet, Sfarsitul copilariei de Sir Arthur C. Clarke, primul roman SF pe care l-am citit vreodata si cel care mi-a transmis "microbul" SF-ist.


Cartea incepe cu un scenariu arhi-cunoscut - vin extraterestrii pe pamant - si toti membrii Clubului ne-am pus de acord ca deja ni se parea ca "mai citiseram filmul asta". Insa cu fiecare pagina, cartea iti ofera rasturnare de situatie dupa rasturnare de situatie, prinzandu-te deseori atat de nepregatit incat uneori ramai complet uluit. Desi am citit-o de vreo 3 ori, inca am senzatia ca ma plimb cu un roller coaster de fiecare data, desi de-acum deja stiu ce ma asteapta. Si pe langa faptul ca te ia mereu prin surprindere, romanul iti ofera ocazia sa speculezi ore intregi cu privire la natura Super-mintii, la scopul si la motivele ei si desi noi n-am discutat chiar ore intregi, in final tot n-am reusit sa ajungem la vreo concluzie comuna.

Insa desi la prima lectura cartea m-a dat pe spate, citindu-o pentru intalnirea Clubului, mi-am dat seama ca acum mi se pare putin aiurea faptul ca la aparitia Overlorzilor, omenirea inceteaza sa creeze opere de arta valoroase. Prima data am inghitit totul pe nemestecate, insa acum mi se pare ca fiind confruntata cu o astfel de forta coplesitoare, omenirea ar trebui sa fie la apogeul creatiei pentru ca sunt atat de multe sentimente si senzatii implicate in intalnirea cu o rasa coplet straina incat nu cred ca nu se poate gasi vreo minte care sa le distileze si sa creeze arta. Si a fost placut sa constat ca multi dintre cei prezenti gandeau la fel.

Pana acum, de fiecare data cand va povesteam despre intalnirile Clubului, am incercat sa vorbesc despre atmosfera, despre sentimentul caldut ca ai gasit un grup de oameni cu care ai in comun mai multe decat ai fi crezut, ca oameni extrem de diversi se pot aduna la un loc si pot impartasi pareri... si mai ales ca exista niste oameni cu care e o placere sa te contrazici atunci cand exista pareri diferite. Tot nu sunt convinsa ca reusesc sa redau in cuvinte senzatia de apartenenta, senzatia de grup unitar care s-a format de-al lungul celor 10 intalniri, asa ca mereu o sa va rog sa nu ma credeti pe cuvant, ci sa incercati pe pielea voastra, mai ales ca am senzatia ca dupa fiecare intalnire, grupul mai creste putin, fie ca numar de membrii, fie ca tarie a legaturilor. Si nimic nu se compara cu a sti ca o data pe luna, timp ce cateva ore, poti sa lasi lumea reala la usa librariei Carturesti Verona si sa vorbesti despre locuri, intamplari si oameni fictivi ca si cum ar fi mai reali decat lumea de afara.

Si pentru ca intalnirile pe anul acesta s-au incheiat, pot sa trag linie si sa fac o socoteala, asa ca inchei prin a le multumi celor de la editura Nemira pentru aceasta initiativa minunata, care nu numai ca mi-a oferit ocazia sa citesc unele carti pe care nu cred ca le-as fi citit in alte conditii, dar si pentru ca multumita Clubului de Lectura, am ajuns sa cunosc o serie de oameni extraordinari si sa ma bucur timp de 10 luni de zile de cateva ore de relaxare lunar. Si le multumesc si membrilor Clubului pentru ca exista si sper sa va revad pe toti anul viitor!