Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 28 octombrie 2014

Recenzie: Dacă citești asta înseamnă că am murit




Povestea:
Otto Witte nu crede că va mai apuca dimineața, așa că decide să scrie povestea vieții sale. Mai exact, povestea modului în care a ajuns de la un simplu acrobat de circ la a fi încoronat regele Albaniei. Pentru că semnăna cu pretendentul la tron, Otto și prietenii lui fug de la circ cu o cămilă și o ladă cu bani. Pe drum, trec prin multe situații limită povestite cu mult umor, situații care demonstrează că în viață e foarte important să ai prezență de spirit, simțul umorului, dar și mult, mult noroc.



Părerea mea:
Imaginați-vă toată familia adunată la masă. În capul mesei, ca întotdeauna, stă bunicul acela simpatic, cel care râde mereu cu poftă și care spune cele mai bune povești. Lumea a mâncat, așa că acum se pregătește să înceapă. Nepoții sunt entuziasmați pentru că știu ce urmează. Poate au mai auzit povestea, poate nu, oricum vor s-o asculte. Toată lumea vrea, chiar și părinții care își mai ridică din când în când, neîncrezători, ochii la cer. Însă nici măcar bunica nu-l întrerupe ca să-l corecteze, deși ea a fost, poate, acolo. Nimeni nu vrea să-l întrerupă pentru că povestește prea frumos. Singurele pauze le face atunci când toată familia e prea ocupată să râdă.

Dacă ați reușit să vă imaginați asta, atunci schimbați puțin decorul. Ștergeți familia, păstrați doar bunicul. Ștergeți casa încăpătoare și puneți în loc o rulotă aproape înghețată. Iar decorul din afara rulotei, oricare ar fi fost el, înlocuiți-l cu un raid aerian. Și totuși, bunicul reușește să povestească la fel de frumos, pe alocuri amuzant, dar de cele mai multe ori făcând pur și simplu haz de necaz.

Atunci când stai la o masă liniștită, e ușor să povestești. Atunci când riști să fii lovit de o bombă pe care nici măcar n-o vei auzi venind, atunci s-ar putea să nu-ți ardă de povești. Totuși, Otto Witte exact asta s-a apucat să facă: să scrie povestea vieții lui. Mai exact, a modului în care a devenit regele Albaniei. Și omul știe să povestească nu glumă! Și o face într-un stil natural, simplu, spumos și foarte personal în sensul că ai senzația că vorbește cu tine, nu cu un cititor generic. Deși pe tot parcursul romanului se adresează unui ipotetic prieten de pahar, am simțit că vorbea cu mine.

E ușor să te prindă povestea lui și te binedispune atât de repede încât nu vrei să mai dai drumul cărții. În special primele capitole, sunt scrise de așa natură încât vrei să citești mai departe și nici măcar nu simți când începe povestea propriu-zisă. Totuși, dacă dintr-un motiv sau altul trebuie să te oprești din citit, ajunge să-ți amintești de câteva ori pe parcursul zilei de acrobatul ajuns rege, de cămila lui, de prietenii lui, de o scenă anume și zâmbetul ți se va întoarce mai repede decât fugea Otto fugărit de tatăl unei cârciumărițe!

Atunci când am ales această carte, m-a atras titlul. Acum că știu povestea din spatele lui, mă bucur că am hotărât să-mi ignor Lista și să citesc romanul. Pe lângă umor și bună-dispoziție, romanul e și scris foarte bine. Știți că eu nu prea extrag citate din cărți pentru că de obicei rețin idei, nu fraze. Ei bine, Dacă citești asta înseamnă că am murit e una din puținele excepții. Vă las să vedeți singuri de ce:

Acum, în schimb, sunt un boșorog care se sperie și de umbra lui. Nu trebuia să amân atâta. Dacă citești asta înseamnă că am murit. Mereu mi-am dorit să scriu cuvintele astea: „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Asta și „Era o noapte furtunoasă și întunericul învăluia totul”. Adevăratele povești încep după cuvinte de felul ăsta.
Drept să-ți spun, chiar e o noapte furtunoasă și întunericul învăluie totul, e un întuneric de-ți bagi degetele în ochi, mai puțin de-a lungul docurilor, care sunt cuprinse de flăcări;

[...]

Firește, eu îmi permit să spun asta pentru că în curând o să mor. În ziua de azi doar morții mai au libertate de opinie.

[...]

Dacă mă gândesc că încercase să mă omoare și având în vedere cât de des fusese pocnit și bătut și apucat cu cruzime de unde nu trebuie, aș zice că ne înțelegeam totuși destul de bine.


luni, 27 octombrie 2014

Cărți și ceaiuri calde pentru zile reci

Sâmbăta trecută , cei de la Serial Readers împreună cu editura Paladin au organizat un eveniment dedicat literaturii SF care a adus la un loc atât cititirori „cu vechime” cât și „proaspăt inițiați”. În timp ce afară începuse să ningă în mijloc de octombrie, noi stăteam la căldurică La un ceai și ne bucuram de băuturi calde, discutând despre Fundația lui Asimov.


Încă de la început, mi-am dat seama că voi fi din nou în minoritate, pentru că părerea generală despre carte n-a fost tocmai bună. Unii mai citiseră Asimov, așa că se așteptau la mai mult, alții n-au fost cuceriți de poveste, n-au simțit-o... Eu și acum consider că Fundația e întradevăr o fundație pe temelia căreia m-am construit pe mine pentru că dacă mă uit unde sunt acum și cum am ajuns aici, înțeleg cât de mult m-a influențat această carte.

E adevărat, Asimov a scris cărți mult mai faine, cum ar fi seria Roboții sau chiar ultimele două cărți din seria Fundația, însă deși acest roman nu e cheia de boltă a Universului lui Asimov, e primul volum al unei porți spre viitor, un viitor luminos și pur și simplu frumos care m-a cucerit la 15-16 ani când am citit-o prima dată și m-a cucerit acum, când am recitit-o. Posibilitatea oricât de mică a realizării acestui viitor pentru mine e un motiv suficient de puternic să cred că rasa umană are o fărâmă de măreție în adâncul ei și atunci când viața de zi cu zi te face să-ți pierzi încrederea în oameni, o astfel de viziune, chiar dacă e a unui singur om care nu mai e demult printre noi, e suficientă pentru a-ți recăpăta încrederea. Asta înseamnă Fundația pentru mine și asta mi-aș dori să însemne pentru oricine pune mâna pe ea, dar am înțeles și punctele de vedere diferite de ale mele. Tot ce sper e că vor mai citi Asimov sau SF în general și vor găsi la un moment dat acel vis care să-i inspire.

Bineîțeles, discuția nu s-a învârtit doar în jurul romanului, nici măcar în jurul autorului, ci am discutat despre cât de mult contează elementele SF într-o poveste, dacă sunt doar decor sau sunt esențiale, am schimbat impresii despre ce înseamnă pentru fiecare un roman bun, dacă e vorba de poveste în sine sau contează mult mai mult modul în care e spusă, am încercat să ne dăm seama dacă cititorii de SF sunt mai greu de mulțumit decât alții, dacă sunt mai bine pregătiți tehnic sau dacă știu mai bine decât alții care sunt ultimele apariții editoriale. Și am discutat puțin despre cum e văzută literatura SF în străinătate, despre șansele pe care le-ar avea autorii români de SF în afara granițelor și despre cum e tratată această literatură în România, atât în școli, cât și în alte instituții.


Apoi am ajuns și la punctul pe care unii îl așteptau cu nerăbdare și de care alții se temeau: cel în care ni s-au cerut recomandări de SF. Imediat, o parte dintre noi au deviat discuția și am început să dezbatem responsabilitatea pe care o aduce cu sine o recomandare, eu am contribuit cu o întâmplare neplăcută în care am dat-o în bară cu o recomandare și cineva a ajuns să refuze definitiv genul SF, dar în final cineva a preluat inițiativa și a început să enumere autori și titluri și în curând, toți am contribuit la lărgirea listei. Și până la urmă, cred că asta e mai bine, să dai o listă de titluri din care omul să-și poată alege ce crede el că o să-i placă. Totuși, mi se pare la fel de important ca după ce cineva ține cont de o recomandare pe care i-ai făcut-o, să discutați ce i-a plăcut și ce nu pentru a-i putea recomanda ceva mult mai bine țintit spre gusturile persoanei respective. Și nu e nimic mai plăcut pentru un cititor să vezi cum convertești pe cineva, făcându-l să se îndrăgostească de un gen pe care și tu îl iubești.

Și mai cred că SF-ul e genul în care oricine se poate regăsi la un moment dat, e un gen foarte ofertant, cu câte o poveste pentru fiecare și că mai devreme sau mai târziu, cu recomandările potrivite sau având parte de întâmplări fericite care să-i pună cartea potrivită în mâini, fiecare poate descoperi o poveste care să îl facă să viseze. Tocmai de aceea m-am bucurat că fiecare participant a primit câte o carte SF de la editura Paladin. Eu le aveam pe toate (da, mă laud), așa că i-am cedat exemplarul meu cuiva care nu putea să se hotărască între două titluri care meritau citite.

În schimb, acum am o insignă pe care s-o adaug la micuța colecție care a început să-mi împodopească rucsacul și amintirea unei zile calde, în ciuda zăpezii de afară :)

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Știu cu cine votez!

Înainte să vă speriați, aritcolul meu nu are nimic politic în el. N-o să discut despre candidați, despre părerile mele, despre mersul la vot, despre nimic legat de data de 2 noiembrie. În schimb, o să vorbesc despre Listă.

Lista e ceva ce are fiecare cititor, e cumva în fișa postului. Imediat ce descoperi că îți place să citești, vei avea și tu Lista ta. Nu e o listă oarecare, e Lista, cu L mare și articol. E Lista titlurilor pe care vrei să le citești. Nu e infinită, dar e mare și oricât de mult ai încerca, n-o să poți niciodată să o bifezi pe toată. Însă cel mai interesant lucru la Lista asta e că e flexibilă. Acesta e marele ei avantaj și marea ei problemă. Pot apărea titluri noi oricât de sus pe Listă, ceea ce înseamnă că poți citi un titlu chiar în ziua când se lansează, dar sunt și titluri care fac ce fac și rămân mereu la coada Listei.

Eu am multe astfel de cărți, romane care mi-au atras atenția într-un fel sau altul și și-au făcut loc în biblioteca mea, dar care acum pur și simplu stau pe raft și se uită la mine cu ochișori triști (da, cărțile mele se uită la mine, chiar dacă nu au ochi pe copertă). Una dintre ele mi-a atras atenția săptămâna trecută, când încercam să mă hotărăsc ce să citesc mai departe. O sărisem de multe ori și mi-am dat seama că dacă aștept să-i vină rândul de pe Listă, s-ar putea să n-o citesc prea curând.

Știți că iubesc SF-ul și sunt atâtea romane din acest gen pe care vreau să le citesc, încât restul abia își găsesc locul pe Listă. Însă de data asta, văzând acest roman, am hotărât că Lista mea trebuie să mai facă și concesii, pentru că există și alte cărți pe lume pe care nu vreau să le ratez doar pentru că nu sunt SF. Și am făcut alegera perfectă pentru că de o săptămână întreagă, în fiecare dimineață mă abțin cu greu să nu râd în hohote în metrou în drum spre facultate și buna dispoziție pe care mi-o dă cartea asta ține toată ziua.

Romanul se numește Dacă citești asta înseamnă că am murit de Andrew Nicoll, și spune povestea lui Otto Witte, un acrobat de la circ care devine regele Albaniei. Mai am câteva capitole, apoi o să vă prezint cartea pe larg, într-o recenzie, însă între timp am descoperit acest ziar care m-a ajutat să mă hotărăsc cine este candidatul ideal pentru rolul de președinte: (click pe poze pentru a le mări)




De asemenea, ziarul acesta m-a ajutat să decid că și cealaltă carte a lui Nicoll tradusă și la noi, A fost odată ca niciodată trebuie să ajungă (sus) pe Listă, dar și în biblioteca mea!

vineri, 24 octombrie 2014

Cuvinte: Întâmplări magice

În ultimele săptămâni, mi-am reamintit de ce îmi place enorm ceea ce fac, am redescoperit senzația aceea de wonder pe care o trăiesc când înțeleg cum funcționează niște lucruri din lumea de zi cu zi, lucruri pe care le luăm de bune, dar care au în spate o serie întreagă de procese fascinante. Tocmai de aceea, m-am decis să caut niște citate care să mi se pară extrem de reprezentative pentru ceea ce fac, ceva scurt și la obiect, dar care să transmită motivele pentru care nu mi-aș schimba domeniul de lucru pentru nimic în lume.

Dar când e vorba de citate, eu sunt extrem de pretențioasă, vreau să fiu sigură că sunt pe bune și vreau măcar să fi auzit de cel căruia îi sunt atribuite cuvintele speciale, așa că am intrat pe Goodreads, pentru că acolo știam că pot găsi ceea ce caut. Bine, nu prea știam ceea ce caut, așa că am început de la citatele mele preferate salvate acolo, și am dat peste unul pe care l-am iubit din prima clipă: “Any sufficiently advanced technology is indistinguishable from magic.” —   Arthur C. Clarke

Dar parcă voiam ceva mai mult. Adică da, tehnologia poate părea magică, doar că eu încep să înțeleg părțile ei și asta mă fascinează de fapt. Mai exact, încep să pricep scamatoria din spatele magiei și asta face ca actul magic să pară și mai interesant pentru mine. Așa că m-am uitat la etichetele citatului acestuia și cel mai promițător mi s-a părut cuvântul technology. Am dat click pe el și pe ecran mi-a apărut o listă de citate. Acestea au fost primele două:


Nu-i așa că merg incredibil de bine împreună? După ce am rămas mască vreo două minute, am început să rânjesc prostește de încântare și, ca tot omu', am făcut poză la ecran și am pus-o pe facebook-ul personal. Apoi m-am gândit că și așa nu mai am la fel de mult timp pentru blog ca astă vară, aș putea măcar să pun poza și acolo... Dar mi s-a făcut dor de scris și ce scuză mai bună să bat în tastatură decât ocazia de a povesti acest moment? Pur și simplu a fost unul din acele momente absolut întâmplătoare, dar care are un impact enorm pentru că de acum, clar o să asociez mereu citatele astea două. Și poate când o să am timp și chef, mi le caligrafiez frumos și mi le agăț deasupra biroului, pentru că e genul de lucru care garantat o să-mi aducă un zâmbet pe buze.

Vouă cum vi se par? Ați trăit vreodată senzația aceasta, ați simțit vreodată că pe măsură ce înțelegeați mai bine un lucru care părea miraculos, parcă a devenit și mai magic?

marți, 21 octombrie 2014

Clubul paladinilor revine!

Dacă în octombrie s-au „aliat” cu Serial Readers pentru a aduce împreună cititori vechi și noi de SF, pentru luna noiembrie cei de la editura Paladin revin în librăria Bastilia, unde ne vom întâlni ca să discutăm despre romanul Războiul liniștit de Paul McAuley. Și nu vor fi doar cititorii prezenți, ci și Nicu Gecse, traducătorul romanului!


Despre roman, deocamdată, nu vă pot spune mai mult decât ceea ce scrie pe coperta a 4-a deoarece deși titlul mi s-a părut interesant de când l-am cumpărat, încă își așteaptă rândul la citit. Totuși, imediat ce termin cartea la care „muncesc” acum, o să aflu cum arată, mai exact, un război liniștit.

„În secolul al XXIII-lea, Pământul, distrus de schimbările climatice provocate de poluare, este condus de câteva familii puternice şi de aşa-numiţii „sfinţi verzi” ai acestora. Milioane de oameni lucrează la reconstrucţia ecosistemelor devastate. Alţii au preferat să plece pe sateliţii lui Jupiter şi Saturn, unde au creat o varietate de habitate, protejate de atmosferele inospitaliere cu ajutorul unor vaste corturi sau ascunse sub scoarţa aştrilor respectivi. Aici şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au pus în practică până şi cele mai fanteziste teorii ale geneticii. Însă pacea fragilă dintre Pământ şi colonii este ameninţată de ambiţia „exteriorilor” de a se răspândi prin întreg Sistemul Solar şi de a grăbi evoluţia umanităţii...”   — Sursa

La fel ca data trecută, intrarea este liberă. Înscrierea se face printr-un mail către paladin@editura-art.ro, iar ei vă vor răspunde cu un voucher personal pentru achiziționarea romanului cu o reducere de 40%!

Ne vedem acolo? :)

duminică, 19 octombrie 2014

Muzică: Fără regrete

Profesorul meu preferat din liceu ne spunea deseori cât de importantă e implicarea, atât la modul general, cât mai ales în diverse activități extrașcolare. Timp de 4 ani, am fost de acord în principiu, dar eram mult prea comodă (a se citi „leneșă”) ca să pun sfaturile lui în aplicare.

Știu, în ultimul timp insist foarte mult pe ideea de implicare și de ieșire din zona de confort. Poate am ajuns la fel ca proful meu, care insista pe tema asta și deși îl aprobam, nu-l și ascultam. Poate și pentru voi, ceea ce aberez eu sună convingător, dar comoditatea câștigă. Dar dacă atunci când vi se ivește o oportunitate vă gândiți de 2 ori înainte s-o refuzați, atunci cred că n-am scris niciun articol degeaba.

Oricum, motivul pentru care am ajuns să predic implicarea la rândul meu este faptul că în sfârșit m-am ridicat de pe canapea. Restul a venit de la sine. Acum... fac chestii! În ultimele săptămâni, am făcut de toate, de la lipit cabluri de net de podea ca să nu se împiedice nimeni de ele până la a ajuta la distribuirea baloanelor către echipele participante într-un concurs. Și fiecare activitate a fost minunată! Au fost zile în care casa mea a devenit doar locul în care dormeam, părinții m-au dat dispărută de câteva ori, am stat aproape non stop în picioare, am ajutat la construirea și deconstruirea unor spații funcționale.... și am râs. Enorm. Cu lacrimi, de câteva ori. Glumeam cu o prietenă că în ritmul ăsta, o să facem febră musculară de la râs. M-am simțit extraordinar și aș lua-o de la început chiar acum.

Au fost momente când m-am simțit extrem de obosită, când simțeam că ar trebui să las totul baltă și să dorm. Au fost momente când mi-a fost extrem de frică să n-o dau în bară. Au fost momente când mi-am zis că am participat destul și că aș putea s-o las mai moale. Dar știam că dacă ratez vreun eveniment, aș fi regretat. Aș fi ratat momente din genul celor pe care le povestești săptămâni în șir după ce s-au întâmplat, pentru că sunt prea amuzante ca să ți le poți scoate din minte.

Și exact despre asta e vorba în melodia care mi-a devenit coloană sonoră în ultimele zile: despre momentele în care trebuie să profiți de ocaziile care îți ies în cale, chiar dacă ți-e teamă, pentru că altfel vei regreta. Și o viață sigură, dar plină de regrete, e mai rea decât una plină de riscuri, dar și de momente în care te-ai simțit cu adevărat viu.

Enjoy :)

miercuri, 15 octombrie 2014

Recenzie: Îngeri de gheață (Dincolo de moarte #3)

Prima carte pe care îmi amintesc că am citit-o de plăcere și care m-a convins că romanele pot fi minunate a fost Harry Potter. Veri la rând am așteptat bufnița care să mă anunțe că am fost acceptată la Hogwarts (și încă sunt convinsă că s-a strecurat o greșeală pe undeva și că mi se datorează o baghetă, o mătură și niște scuze) pentru că eram sigură că a avea puteri magice e ceva minunat și că a descoperi lumea ascunsă de oamenii obișnuiți ar fi cea mai frumoasă aventură. Acum, însă, de când m-am lăsat captivată de povestea Nataliei, încep să cred că a fi deosebit are și dezavantajele sale și că dacă există vreo lume ascunsă de noi, atunci s-ar putea ca aceasta să nu fie atât de minunată pe cât îmi imaginam cu ani în urmă.

Apropo de imaginație... v-ați imaginat vreodată cum e ca toată lumea să se prăbușească în jurul vostru? Fiecare lucru pe care îl considerați sigur, fiecare ancoră care vă ajută să vă păstrați sănătatea mentală și emoțională, fiecare aspect de care depindeați într-un fel sau altul, imaginați-vă cum ar fi dacă toate ar dispărea, unul după altul. Exact prin asta trece Natalia, care încet încet, pierde tot. Viitorul ei, prietenii ei, familia ei, totul se năruie și orice lucru de care s-ar putea agăța îi scapă printre degete. Nu mai pare deloc minunat, credeți-mă.

Și în timp ce Natalia încearcă fără succes să-și păstreze echilibrul pe linia fină dintre cele două lumi în care trăiește, și celelalte personaje au parte de propriile obstacole pe care trebuie să le depășească. Aflăm mult mai multe despre majoritatea personajelor, fiecare având un trecut interesant, astfel încât alegerea unui preferat devine din ce în ce mai grea, mai ales că accentul poveștii cade pe relațile dintre ei, pe modul în care se influențează unii pe alții în bine sau în rău, pe felul în care interacțiunile dintre ei i-au făcut ceea ce sunt astăzi.

În plus, apar și câteva personaje noi care deși răspund unor întrebări, ridică multe altele în loc. Totuși, aflăm mai multe despre lumea nemuritorilor, despre abilitățile vampirilor și ale strigoilor, dar și despre trecut, despre detaliile din spatele poveștii care a definitivat ruptura dintre cele două rase. Multe aspecte interesante ies la suprafață, dar mai sunt suficiente secrete de aflat.

Ok, știu că sunt foarte foarte vagi lucrurile pe care le-am spus despre roman, dar chiar sunt foarte multe lucruri noi care ies la iveală și oricât de puțin m-aș lega de vreun detaliu, risc să dau un spoiler cât casa de mare și să stric farmecul lecturii. Tocmai de aceea am evita să fac un rezumat al cărții. Pur și simplu fiecare pagină completează puzzle-ul, dar și dezvăluie faptul că imaginea de ansamblu e mai mare și că mai sunt suficiente alte piese care trebuie descoperite și îmbinate.

Ceea ce pot să vă spun, totuși, e că vi se pregătește un mic moment romantic între două personaje la care nu știu câți dintre voi se așteaptă să fie împreună, însă vă garantez că cei mai surprinși nu veți fi voi, ci chiar personajele. Acestea fiind spuse, vă invit să descoperiți toate detaliile pe care vi le-am ascuns citind cartea. Vă garantez că la sfârșit, nu veți vrea decât să aveți și volumul următor în mână, pentru că nu veți vrea să părăsiți Strygorra!

marți, 7 octombrie 2014

Cuvinte: Identitate

Nu știu cum s-a nimerit, dar iar plouă și pe mine iar m-a apucat cheful de pozat citate. Aparent când plouă unii devin „meh”, iar eu devin atașată de cuvinte :))

© Îngeri de gheață de Adina Speteanu - Editura Tritonic

luni, 6 octombrie 2014

Hard vs Soft

Pentru luna octombrie, editura Paladin a pregătit o întâlnire ceva mai specială: s-a aliat cu Serial Readers și vor organiza împreună o întâlnire cu cititorii.


Pe data de 25 octombrie, în localul La un ceai, cititorii împătimiți de SF care vor accepta invitația paladină se vor întâlni cu cititorii care au acceptat provocarea Serial Readers și au citit pentru prima dată un roman aparținând acestui gen. Cartea despre care vom discuta este Fundația lui Asimov, una din primele cărți SF pe care le-am citit și cea care m-a convins că iubesc acest gen. Nu cred că există o carte mai potrivită pentru o discuție între cititorii „hardcore” și proaspății inițiați pentru că Asimov e unul dintre autorii care te convinge ușor să-i iubești munca. E ușor de citit și universul creat de el e fascinant. Și e viitorul pe care e greu să nu ți-l dorești.

Hari Seldon, întemeietorul psihoistoriei, prezice prăbuşirea Imperiului Galactic şi instaurarea unei ere de barbarie care va dura treizeci de milenii. Cu ajutorul colaboratorilor săi, Seldon înfiinţează Fundaţia Enciclopediei Galactice, a cărei misiune este să salveze cunoştinţele a 12 000 de ani de evoluţie. Fundaţia este exilată pe Terminus, o planetă de la marginea Galaxiei, de unde se implică în mersul istoriei, transformând ştiinţa în religie, iar savanţii în preoţi care s-o răspândească în lumile Imperiului.   — Sursa

Recenzia mea o găsiți aici - [link]

Bineînțeles, discuția nu se va limita la roman, ci vom discuta și despre genul SF în general, după cum se anunță pe blogul SR:
„Care este prima carte SF citita? Ce titluri si autori ne recomandati? De ce cititi povesti Science Fiction sau, dupa caz, de ce nu? Este vreodata prea tarziu sau poate prea devreme sa incepi sa citesti literatura SF? Haideti sa exploram impreuna universurile infinite ale genului SF. Fara indoiala, la final de intalnire literatura SF isi va fi castigat noi adepti.
Ii vom avea alaturi de noi in aceasta calatorie fantastica pe Michael Haulica, scriitor roman de science fiction, coordonator al colectiilor de SF&F ale editurii Paladin si redactor-sef al revistei Argos, precum si pe Flavius Ardelean, un scriitor si un prieten tare drag noua. Invitatii nostri speciali vor veni incarcati cu povesti si carti in tema, toate de la Editura Paladin, partenerul acestei editii.

Participarea se face pe baza de rezervare, astfel incat va rugam sa trimiteti un mail cu numele complet si numarul de persoane pentru care doriti sa faceti rezervarea la adresa de mail oana.radu@serialreaders.com pana pe data de 23 octombrie 2014. Sau ne puteti contacta pe Facebook, aici.
*In cazul in care nu mai puteti ajunge va rugam sa anuntati la numarul de telefon 0741 05 89 35 cu 24 de ore inainte de eveniment.
Taxa de participare: la libera alegere, intre 5 – 25 lei, pentru ca, in afara de tema, nu vrem sa va mai impunem nimic. Celor care se vor implica in discutii le vom rasplati parerile cu cate o carte, dar vom avea grija ca nimeni sa nu plece de la eveniment fara o amintire placuta.
P.S. Puteti da “join” evenimentului pe pagina noastra de Facebook aici.

Va multumim si va asteptam cu drag si cu multe carti!”
  — Sursa

Eu o să fiu acolo și sper să ne vedem în număr cât mai mare, mai ales că se anunță premii faine în cărți!

sâmbătă, 4 octombrie 2014

Sergiu și Alina contra tuturor

După cum am promis, ieri seară am participat la lansarea a volumelor Nume de cod: Arkon de Anamaria Ionescu și Abis de Monica Ramirez. Dubla lansare a avut loc la Sala Radio și nu doar amplasamentul, dar și atmosfera și modul relaxat în care s-au purtat discuțiile m-a făcut să mă simt ca și cum aș fi fost în culisele unei emisiuni la radio.


Pentru că lansa primul său roman, Anamaria a vorbit prima și ceea ce mi-a plăcut și m-a impresionat mult a fost faptul că a mărturisit că fără oamenii din viața ei nu ar fi reușit să scrie niciodată pentru că personajele, gesturile, poveștile și detaliile din cărțile ei sunt luate din realitate. N-am citit nimic scris de ea (încă!), dar faptul că se inspiră din viața de zi cu zi în acest mod înseamnă că poveștile ei sunt foate veridice, ceea ce îmi place întotdeauna. Iar cireașa de pe tort a fost fragmentul de roman pe care l-a citit, fragment care cuprindea o anecdotă atât de hazlie încât nu numai că era clar o întâmplare adevărată, dar instantaneu personajele mi-au devenit simpatice. Abia aștept să mă apuc de citit, mai ales că Arkon e doar primul roman din seria Sergiu Mantea (care, apropo, conform descrierii de pe coperta 4, e specialist IT, deci presimt că o să-mi placă mult de el).

În continuare, Monica ne-a vorbit puțin despre Alina Marinescu și despre drumul sinuos pe care l-a avut de parcurs până acum și despre obstacolele care o așteaptă acum că a ajuns... în Abis. Deși n-am citit decât primul volum al seriei, Alina e genul de personaj pe care nu-l poți uita. E incredibil de puternică și de dură și totuși are un miez... fragil nu e cuvântul potrivit, ci mai degrabă sensibil și foarte uman, asfel încât deși viața îi aruncă în cale atâtea obstacole, reușește nu doar să le depășească, dar și să rămână ea însăși... Însă aparent, în volumul 5 al seriei acest lucru se schimbă și ideea mi se pare atât de interesantă încât aș vrea pur și simplu să pot devora celelalte romane ca să ajung la acesta.

Încă o dată m-a impresionat atitudinea tuturor autorilor de la Tritonic (cei din public și cei „de pe scenă”), care par o mare familie ai cărei membrii se încurajează unii pe alții și se susțin la nevoie, ceea ce creează o atmosferă foarte plăcută și pentru cititori. Și apropo de atmosferă, nu mă satur să repet faptul că pentru un cititor, sentimentul de a fi față în față cu oamenii din spatele cărților e incredibil, unic și inegalabil. Să vezi asemănările și deosebirile dintre autor și personaje, să afli detalii despre modul în care transformă ideile în povești, să dai mâna cu oamenii mulțumită cărora poți sta ore bune cuibărit la căldură cu o carte bună, să-i auzi mulțumindu-ți că îi citești, să primești un autograf... Merg de ceva timp la lansări și încă nu reușesc să mă satur, ba dimpotrivă.


Închei ca de obicei, invitându-vă să nu mă credeți pe cuvânt ci să descoperiți pe pielea voastră atmosfera de la o lansare de carte. Mai ales cu Gaudeamusul bătând la ușă, ocazii sunt destule. Și merită!

vineri, 3 octombrie 2014

Toamna lansărilor


Săptămâna trecută a avut loc lansarea volumului al treilea al seriei Dincolo de moarte scrisă de Adina Speteanu și deși eu nu am reușit să ajung, Leontina, o bloggeriță pe care o urmăresc cu drag de ceva timp a participat și mi-a permis să preiau impresiile ei despre eveniment în cadrul campaniei Autor pentru o zi:


Joi, pe 25 septembrie, am fost la lansarea cărții Îngeri de gheață a autoarei Adina Speteanu, care s-a desfășurat la ceainăria La un ceai, și tot am zis că voi scrie un articol despre asta, cum e practic prima lansare la care am fost. Am mai auzit-o pe autoare vorbind despre Crimă la timpul trecut, am avut noroc să zic așa și m-am aflat la fix la un Gaudeamus, parcă. Dar nu am fost niciodată la o lansare pentru că am vrut să fiu acolo.


Dar înainte de a ajunge la lansarea propriu-zisă, am avut parte de alte peripeții. Mai exact, cum eu sunt eu, iar eu și simțul orientării nu suntem chiar prieteni, nu se putea să ajung eu într-un loc pe care nu-l cunosc din prima. Am ajuns la polul opus, ca să zic așa, față de unde trebuia să ajung. În fine, după o conversație lungă la telefon cu tata, am ajuns. Din fericire chiar la limită. La momentul respectiv aveam o stare așa de proastă, că nu mă mai așteptam la nimic. Bine, mie nici nu-mi place să mă aflu într-un loc în care să nu cunosc pe nimeni, dar ăsta e un alt subiect.

Toată experiența a fost mult mai interesantă și plăcută decât mă așteptam. Am citit eu undeva că lansările editurii Tritonic sunt drăguțe, și chiar așa mi s-a și părut.

În afară de autoare, au mai vorbit în cadrul lansării editorii Bogdan Hrib și Eugen Lenghel, iar ceea ce au zis fiecare din ei chiar mi s-a părut interesant. Nu aș putea reproduce, dar s-a zis ceva și despre literatura pe care o studiem la limba și literatura română și cum profesorii de română nu cred că în țara asta mai există autori buni. Ceva pe linia asta a fost oricum. Mi se pare tristă chestia asta, dar asta e.

Adina Speteanu a povestit despre cum a ajuns să creeze povestea asta, cam de unde a pornit totul, și asta mi-a plăcut. Mereu îmi place să știu de unde anume a pornit o idee, o poveste, pentru că mi se pare că poate să înceapă de oriunde. Țin minte că a zis că primul personaj a fost Dragoș, și dintr-un anume motiv, lucrul ăsta mi se pare foarte interesant, că începutul e practic cu personajul negativ. Dragoș de altfel mie mi se pare un personaj destul de interesant în felul lui, așa nebun cum e. Totuși, e perseverent, cred că asta apreciez eu cel mai mult la el. E atât de hotărât în planul ăla al lui, încât nu cred că ar lăsa ceva să-i stea în cale. Dar să trec mai departe.

Și... nu mai știu ce să zic. Mi-a plăcut, sincer. Am schimbat câteva cuvinte și cu autoarea, mi s-a părut foarte drăguț. Atât că stau cam prost la pusul în cuvinte momentan. A, da, am cartea semnată :D M-am apucat să o citesc, nu am ajuns foarte departe, dar momentan îmi place :)

Articol scris de Leontina


Acum regret de două ori mai mult faptul că n-am putut ajunge, dar o să încerc să-mi iau o oarecare revanșă astăzi, participând la o altă lansare a editurii Tritonic. De data asta, e vorba despre lansarea simultană a două romane: Nume de cod: Arkon, un roman semnat de Anamaria Ionescu și Abis de Monica Ramirez, volumul 5 al seriei Alina Marinescu. Pe scurt, se anunță o lansare plină de adrenalină, despre care o să vă povestesc weekendul acesta. Și ca să vă conving să veniți, vă „ameninț” nu doar cu impresii de la lansare, dar și cu poze cu autografele autoarelor, așa că dacă vreți să evitați gelozia beletristică, veniți astăzi de la 17:30 la Sala radio!

joi, 2 octombrie 2014

Clubul de Lectură Nemira #19

Luni seară, la mansarda librăriei Cărturești Verona a avut loc a 19 întâlnire a Clubului de Lectură Nemira, întâlnire dedicată romanului Solaris al lui Stanislaw Lem. Pe scurt, romanul spune povestea lui Kris, un psiholog trimis pe stația de pe Solaris care descoperă faptul că imensul ocean inteligent poate folosi amintirile oamenilor pentru a crea viață. În cazul său, oceanul alege să-i trimită un mimoid sub forma lui Harey, iubita sa care s-a sinucis cu ani în urmă.


Dacă luna trecută, un alt roman al autorului polonez ne-a împărțit în două tabere, de data asta tuturor ne-a plăcut Solaris, așa că ne-am concentrat pe încercările de a desluși ceva din misterul oceanului inteligent. Încerca el să comunice cu noi? Era conștient de prezența noastră sau mimoizii au fost o reacție automată, un reflex de apărare? Ar fi putut exista subiecte de discuție între un ocean planetar și o specie alcătuită din indivizi? Presupunând că oceanului îi păsa de noi, voia să ne alunge prin manifestările sale sau spera să ne ajute? Cât de independenți erau mimoizii? Cât din cuvintele lor erau reflexii ale oamenilor și cât erau cuvintele oceanului? De ce pe o stație din viitor exista o bibliotecă întreagă alcătuite din volume de sute și sute de pagini în format fizic? De ce Harey era numită uneori „copilă”? Întrebările puteau continua la infinit.

Însă nu numărul întrebărilor m-a impresionat, ci diversitatea răspunsurilor. Fiecare avea una sau mai mule interpretări personale, fiecare considera că oceanul însemna ceva, voia ceva, făcea ceva... Fiecare încercam să-l definim, să-i găsim un rol, o explicație, un scop. După cum bine a observat cineva, noi, la fel ca personajele din Solaris, încercam să dăm un sens oceanului, să-l umanizăm cumva, astfel încât să-l putem înțelege. Jonglam cu ideile noastre „de acasă” și cu cele descoperite la fața locului, încercând să ne fixăm pe o ipoteză pe care s-o putem accepta fără dovezi, în care să credem.

Însă Solaris a rămas și va rămâne o enigmă și tocmai acesta este marele atu al romanului: faptul că te provoacă să dezlegi enigma oceanului, că te aduce în punctul în care sun toate personajele, astfel încât poți empatiza cu ele. Solaris, ca roman și ca ocean inteligent e una din marile drame ale omenirii și e cred că singura poveste SF care sper să nu devină niciodată realitate. E mai mult decât o poveste tristă, e, metaforic vorbind, o dezintegrare la nivel atomic a uneia dintre cele mai mari dorințe, speranțe și chiar nevoi a omenirii: cea că nu suntem singuri, că există cineva care să ne înțeleagă, cu care să putem vorbi. Însă chiar prin manifestările sale, Solaris ne lasă mai singuri ca înainte pentru că ne dă iluzia că orice căutare s-a încheiat pentru ca apoi să spulbere acea iluzie. Solaris reprezintă întruchiparea ideii că e mult mai rău să ai ceva și apoi să-l pierzi decât să nu ai acel ceva niciodată.

În final, nu pot decât să sper că și la următoarea ședință vom discuta o carte despre care să poți vorbi ore întregi fără oprire și totuși să vrei să discuți mai mult și mai mult.

miercuri, 1 octombrie 2014

Rezultatele concursului „Călătoria în timp”

O să fiu rapidă de data asta, pentru că a început facultatea și timpul deja a început să treacă altfel. V-am provocat să vă găsiți un loc sau un timp în care vreți să evadați. Voi mi-ați răspuns și mi-a plăcut să citesc despre destinațiile voastre preferate. Tocmai de aceea, am regretat faptul că a trebuit să descalific două persoane (cineva a omis să-mi lase o adresă de mail, iar altcineva a depășit perioada de înscriere). Totuși, un câștigător există:

     

Prin urmare, cea care va avea în bibliotecă un exemplar din A doua Fundație înainte ca romanul să apară pe piață este Veronica! Felicitări! O să te rog să-mi trimiți un e-mail cu datele tale personale (numele, adresa și numărul de telefon) la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. E-mailul trebuie trimis de pe adresa cu care te-ai înscris în concurs în maxim 5 zile (adică până pe 5 octombrie, inclusiv).

Felicitări și celorlalți concurenți și mulțumesc editurii Paladin pentru ocazia de a organiza acest concurs :)