Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 28 octombrie 2014

Recenzie: Dacă citești asta înseamnă că am murit




Povestea:
Otto Witte nu crede că va mai apuca dimineața, așa că decide să scrie povestea vieții sale. Mai exact, povestea modului în care a ajuns de la un simplu acrobat de circ la a fi încoronat regele Albaniei. Pentru că semnăna cu pretendentul la tron, Otto și prietenii lui fug de la circ cu o cămilă și o ladă cu bani. Pe drum, trec prin multe situații limită povestite cu mult umor, situații care demonstrează că în viață e foarte important să ai prezență de spirit, simțul umorului, dar și mult, mult noroc.



Părerea mea:
Imaginați-vă toată familia adunată la masă. În capul mesei, ca întotdeauna, stă bunicul acela simpatic, cel care râde mereu cu poftă și care spune cele mai bune povești. Lumea a mâncat, așa că acum se pregătește să înceapă. Nepoții sunt entuziasmați pentru că știu ce urmează. Poate au mai auzit povestea, poate nu, oricum vor s-o asculte. Toată lumea vrea, chiar și părinții care își mai ridică din când în când, neîncrezători, ochii la cer. Însă nici măcar bunica nu-l întrerupe ca să-l corecteze, deși ea a fost, poate, acolo. Nimeni nu vrea să-l întrerupă pentru că povestește prea frumos. Singurele pauze le face atunci când toată familia e prea ocupată să râdă.

Dacă ați reușit să vă imaginați asta, atunci schimbați puțin decorul. Ștergeți familia, păstrați doar bunicul. Ștergeți casa încăpătoare și puneți în loc o rulotă aproape înghețată. Iar decorul din afara rulotei, oricare ar fi fost el, înlocuiți-l cu un raid aerian. Și totuși, bunicul reușește să povestească la fel de frumos, pe alocuri amuzant, dar de cele mai multe ori făcând pur și simplu haz de necaz.

Atunci când stai la o masă liniștită, e ușor să povestești. Atunci când riști să fii lovit de o bombă pe care nici măcar n-o vei auzi venind, atunci s-ar putea să nu-ți ardă de povești. Totuși, Otto Witte exact asta s-a apucat să facă: să scrie povestea vieții lui. Mai exact, a modului în care a devenit regele Albaniei. Și omul știe să povestească nu glumă! Și o face într-un stil natural, simplu, spumos și foarte personal în sensul că ai senzația că vorbește cu tine, nu cu un cititor generic. Deși pe tot parcursul romanului se adresează unui ipotetic prieten de pahar, am simțit că vorbea cu mine.

E ușor să te prindă povestea lui și te binedispune atât de repede încât nu vrei să mai dai drumul cărții. În special primele capitole, sunt scrise de așa natură încât vrei să citești mai departe și nici măcar nu simți când începe povestea propriu-zisă. Totuși, dacă dintr-un motiv sau altul trebuie să te oprești din citit, ajunge să-ți amintești de câteva ori pe parcursul zilei de acrobatul ajuns rege, de cămila lui, de prietenii lui, de o scenă anume și zâmbetul ți se va întoarce mai repede decât fugea Otto fugărit de tatăl unei cârciumărițe!

Atunci când am ales această carte, m-a atras titlul. Acum că știu povestea din spatele lui, mă bucur că am hotărât să-mi ignor Lista și să citesc romanul. Pe lângă umor și bună-dispoziție, romanul e și scris foarte bine. Știți că eu nu prea extrag citate din cărți pentru că de obicei rețin idei, nu fraze. Ei bine, Dacă citești asta înseamnă că am murit e una din puținele excepții. Vă las să vedeți singuri de ce:

Acum, în schimb, sunt un boșorog care se sperie și de umbra lui. Nu trebuia să amân atâta. Dacă citești asta înseamnă că am murit. Mereu mi-am dorit să scriu cuvintele astea: „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Asta și „Era o noapte furtunoasă și întunericul învăluia totul”. Adevăratele povești încep după cuvinte de felul ăsta.
Drept să-ți spun, chiar e o noapte furtunoasă și întunericul învăluie totul, e un întuneric de-ți bagi degetele în ochi, mai puțin de-a lungul docurilor, care sunt cuprinse de flăcări;

[...]

Firește, eu îmi permit să spun asta pentru că în curând o să mor. În ziua de azi doar morții mai au libertate de opinie.

[...]

Dacă mă gândesc că încercase să mă omoare și având în vedere cât de des fusese pocnit și bătut și apucat cu cruzime de unde nu trebuie, aș zice că ne înțelegeam totuși destul de bine.


2 comentarii:

  1. Nu am citit inca romanul, dar cu siguranta m-ai facut curioasa in privinta lui si o sa incerc sa citesc cat mai curand cartea. Acum, dupa ce am citit si recenzia, am inteles exact de ce ai spus ca tu l-ai vota pe Otto :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ar fi un președinte interesant. Cel puțin ar ști cum să atragă poporul de partea lui :) Mă bucur că te-am convins!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.