Deși ne aflăm în plin sezon al concediilor, suntem descurcăreți și ne-am găsit înlocuitori pentru absenți; am avut câțiva nou-veniți care să le țină locul și ne-am bucurat de fluxul de sânge proaspăt. (1. Niciun cititor nu a fost vătămat. 2. Poate nu trebuia să scriu tocmai eu despre absenți pentru că luna trecută și eu am chiulit din motive... litorale)
De data asta, romanul discutat a fost Catarul lui Stanislaw Lem. Am terminat cartea dumină seara, pe la ora 2 și abia aștetam să ajung la Club sperând să ne plângem împreună de cartea asta. Totuși, mi s-a părut că eu și dezamăgirea mea am fost în minoritate, însă cel puțin cam toată lumea s-a pus de acord că aveau așteptări diferite de la roman.
Eu mă așteptam la un roman SF. Aveam coperta din altă lume, aveam un mic fragment pe spate care părea scos dintr-o metamorfoză interesantă... Chiar și începutul e foarte straniu (in a good way) pentru că nu înțelegi exact ce se întâmplă. Problema la mine a apărut atunci când am aflat ce se întâmplă și în urma unui information dump de coșmar m-am prins că mă aflam în mijlocul unui roman polițist. Ba chiar unul diferit, cel puțin pentru mine, pentru că n-am simțit că mi se oferă un fir de care să mă agăț ca să pot face speculații în legătură cu criminalul, speculații pe care autorul să mi le infirme sau confirme mai târziu, ci pur și simplu m-am lăsat purtată de valul lecturii, sperând ca finalul să fie SF.
N-a fost chiar ceea ce mă așteptam nici în final - deși a fost interesant misterul din spatele crimelor - însă ultimele câteva fraze au salvat romanul după părerea mea, pentru că i-au dat creierului meu ceva de rumegat. Nu vă spun despre ce e vorba, dar te face să stai o clipă și să te gândești la toate micile întâmplări care te-au făcut să ajungi exact acolo unde ești și te-au și ajutat să rămâi întreg. Privite în ansamblul lor, efectul acestor detalii poate părea o mică minune.
Revenind la întâlnirea Clubului, a fost interesant să îi ascult pe ceilalți luând lucrurile care mi-au displăcut la roman și transformându-le în ceva pozitiv. Spre exemplu, mie nu mi-a plăcut faptul că n-am reușit să am suficient material pentru o ipoteză personală, însă alții au fost de părere că, în general, o dată ce ai o bănuială, interpretezi toate datele astfel încât s-o confirme și poți pierde unele lucruri din vedere. Pe asta cred că și mizează autorii de romane polițiste atunci când ascund criminalii astfel încât să nu-i descoperi până la final. Totuși, Lem nu face asta, ceea ce ar putea fi un lucru bun pentru că, alături de personaj, și tu rămâi deschis oricărei posibilități.
Nu spun că mi-am schimbat părerea pentru că o dată ce ai niște așteptări și ele nu sunt îndeplinite, dar nici nu primești ceva mai bun decât sperai, e greu să fii mulțumit. Însă am înțeles că textul în sine s-ar putea să fi fost o lectură mai plăcută decât credeam și că poate un alt set de așteptări m-ar fi ajutat să mă bucur de lectură. Așa că poate cândva, știind ce fel de poveste se ascunde între coperți, voi reciti romanul. Și poate o să descopăr ceva ce am ratat.
Înainte să închei vreau să mă asigur că nu rămâne nimeni cu o impresie greșită: nu mi-a displăcut povestea. A fost diferită, originală în anumite momente, suprinzătoare în altele, incredibil de interesantă uneori, însă au fost și câteva lucruri care nu mi-au plăcut (deși erau necesare, aducă nu văd cum altfel le-ar fi putut scrie Lem) și, din păcate, mă așteptam la un alt tip de poveste, așa că am rămas cu un gust amărui (de migdale, poate?) pentru că speram altceva. E ca și cum mă așteptam la o prăjitură și am gustat un biscuite sărat. Ceea ce nu înseamnă că biscuitele nu era bun.
Ok, înainte să continui cu comparațiile cu mâncarea, mă duc să-mi golesc frigiderul și între timp vă invit la următoarea întâlnire a Clublui, la sfârșitul lunii viitoare :)
Later edit: De obicei, atunci când vorbesc despre întâlnirile Clubului, mi-e greu să surprind perspectivele diferite de ale mele asupra romanului. Rețin câteva idei, dar nu mă pot pune în pielea cuiva care a avut cu totul altă părere. Și e păcat, pentru că unul dintre cele mai interesante aspecte ale întâlnirilor noastre e tocmai ocazia de a asculta păreri nu neapărat diametral opuse, dar foarte diferite. Tocmai de aceea, vă sfătuiesc să citiți și părerea unui alt membru, ca să vedeți și alt punct de vedere :)
De data asta, romanul discutat a fost Catarul lui Stanislaw Lem. Am terminat cartea dumină seara, pe la ora 2 și abia aștetam să ajung la Club sperând să ne plângem împreună de cartea asta. Totuși, mi s-a părut că eu și dezamăgirea mea am fost în minoritate, însă cel puțin cam toată lumea s-a pus de acord că aveau așteptări diferite de la roman.
Eu mă așteptam la un roman SF. Aveam coperta din altă lume, aveam un mic fragment pe spate care părea scos dintr-o metamorfoză interesantă... Chiar și începutul e foarte straniu (in a good way) pentru că nu înțelegi exact ce se întâmplă. Problema la mine a apărut atunci când am aflat ce se întâmplă și în urma unui information dump de coșmar m-am prins că mă aflam în mijlocul unui roman polițist. Ba chiar unul diferit, cel puțin pentru mine, pentru că n-am simțit că mi se oferă un fir de care să mă agăț ca să pot face speculații în legătură cu criminalul, speculații pe care autorul să mi le infirme sau confirme mai târziu, ci pur și simplu m-am lăsat purtată de valul lecturii, sperând ca finalul să fie SF.
N-a fost chiar ceea ce mă așteptam nici în final - deși a fost interesant misterul din spatele crimelor - însă ultimele câteva fraze au salvat romanul după părerea mea, pentru că i-au dat creierului meu ceva de rumegat. Nu vă spun despre ce e vorba, dar te face să stai o clipă și să te gândești la toate micile întâmplări care te-au făcut să ajungi exact acolo unde ești și te-au și ajutat să rămâi întreg. Privite în ansamblul lor, efectul acestor detalii poate părea o mică minune.
Revenind la întâlnirea Clubului, a fost interesant să îi ascult pe ceilalți luând lucrurile care mi-au displăcut la roman și transformându-le în ceva pozitiv. Spre exemplu, mie nu mi-a plăcut faptul că n-am reușit să am suficient material pentru o ipoteză personală, însă alții au fost de părere că, în general, o dată ce ai o bănuială, interpretezi toate datele astfel încât s-o confirme și poți pierde unele lucruri din vedere. Pe asta cred că și mizează autorii de romane polițiste atunci când ascund criminalii astfel încât să nu-i descoperi până la final. Totuși, Lem nu face asta, ceea ce ar putea fi un lucru bun pentru că, alături de personaj, și tu rămâi deschis oricărei posibilități.
Nu spun că mi-am schimbat părerea pentru că o dată ce ai niște așteptări și ele nu sunt îndeplinite, dar nici nu primești ceva mai bun decât sperai, e greu să fii mulțumit. Însă am înțeles că textul în sine s-ar putea să fi fost o lectură mai plăcută decât credeam și că poate un alt set de așteptări m-ar fi ajutat să mă bucur de lectură. Așa că poate cândva, știind ce fel de poveste se ascunde între coperți, voi reciti romanul. Și poate o să descopăr ceva ce am ratat.
Înainte să închei vreau să mă asigur că nu rămâne nimeni cu o impresie greșită: nu mi-a displăcut povestea. A fost diferită, originală în anumite momente, suprinzătoare în altele, incredibil de interesantă uneori, însă au fost și câteva lucruri care nu mi-au plăcut (deși erau necesare, aducă nu văd cum altfel le-ar fi putut scrie Lem) și, din păcate, mă așteptam la un alt tip de poveste, așa că am rămas cu un gust amărui (de migdale, poate?) pentru că speram altceva. E ca și cum mă așteptam la o prăjitură și am gustat un biscuite sărat. Ceea ce nu înseamnă că biscuitele nu era bun.
Ok, înainte să continui cu comparațiile cu mâncarea, mă duc să-mi golesc frigiderul și între timp vă invit la următoarea întâlnire a Clublui, la sfârșitul lunii viitoare :)
Later edit: De obicei, atunci când vorbesc despre întâlnirile Clubului, mi-e greu să surprind perspectivele diferite de ale mele asupra romanului. Rețin câteva idei, dar nu mă pot pune în pielea cuiva care a avut cu totul altă părere. Și e păcat, pentru că unul dintre cele mai interesante aspecte ale întâlnirilor noastre e tocmai ocazia de a asculta păreri nu neapărat diametral opuse, dar foarte diferite. Tocmai de aceea, vă sfătuiesc să citiți și părerea unui alt membru, ca să vedeți și alt punct de vedere :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.