Dacă mă roagă cineva să numesc cartea mea preferată, o să-mi fie imposibil să aleg. Nu pot pune o singură carte deasupra tuturor pentru că au fost multe care mi-au plăcut din motive foarte diferite și nu pot alege între ele. Însă există câteva cărți pe care le consider „de suflet”, care au valoare nu numai prin poveste, ci și prin impactul pe romanele respective au avut-o asupra mea. Fundația e, pentru mine, una dintre aceste cărți.
Povestea:
Hari Seldon, cel mai de seamă matematician al timpului său, a reușit să descopere o serie de legi sociale și economice care, legate între ele cu ajutorul matematicii, pot prezice viitorul. Totuși, noua știință denumită psihoistorie este statistică și funcționează doar dacă sunt respectate două condiții: se lucrează cu un număr foarte mare de oameni și oameniilor respectivi nu li se aduc la cunoștință predicțiile făcute.
Prima dintre cele două condiții e ușor de respectat: Seldon are la dispoziție întreaga populație a Imperiului Galactic, însă rezultatele sale sunt sumbre: după 12 000 de ani de progres, Imperiul Galactic se află în declin, Galaxia urmând să treacă prin 30 000 de ani de barbarie înainte ca un nou Imperiu să se ridice. Totuși, deși nu poate împiedica destrămarea Imperiului, Seldon reușește să găsească o soluție în urma căreia al doilea Imperiu Galactiv va unifica planetele locuite ale Galaxiei după doar 1000 de ani.
Astfel, pe Terminus, o planetă aflată la periferia Căii Lactee, este înființată Fundația, o lume formată din oameni de știință care vor aduna toate cunoștințele umanității într-o Enciclopedie. Însă această lume nu are forța necesară pentru a face față amenințăriler exterioare, așa că liderii ei trebuie să se folosească de alte mijloace pentru ca Fundația să supraviețuiască.
Părerea mea:
Se spune că nu se poate călători în timp. Credeam asta până acum câțiva ani, când am citit Fundația. Atunci, am ținut în mâini o poartă prin timp și spațiu. Am călătorit mii de ani în viitor și am ajuns de pe Trantor, din centrul Galaxiei, până pe Terminus, la periferia acesteia. Am văzut puncte de cotitură ale istoriei primilor ani ai Erei Fundației desfășurându-se în fața mea. Am văzut cum voințele oamenilor se confruntă și cum, chiar și peste milenii, istețimea câștigă în fața forței brute.
Și cea mai bună parte la cartea asta e că, dacă nu apare vreo modificare substanțială în societate în următorii ani, sentimentul de uimire și fascinație o să fie la fel de viu pentru cineva care o citește peste un secol sau două și cine știe pentru cât timp după aceea... Chiar presupunând că omenirea nu va ajunge niciodată în punctul prezis de Asimov prin Seldon, atunci toți cititorii vor fi călătorit într-un univers paralel, ceea ce e considerat chiar mai puțin probabil decât călătoria în timp :))
Spuneam la început că Fundația este unul dintre romanele mele de suflet. Motivul e tocmai acest sentiment că privești cu adevărat viitorul. Nu mă refer doar la senzația că ai trăit la rândul tău evenimentele povestite, ci senzația că totul va deveni realitate la un moment dat, că acesta ar putea fi într-adevăr viitorul. Întrebarea „de ce nu?” pur și simplu nu-și găsește răspunsul. E un roman fascinant și uimitor și e imposibil de lăsat jos din mână. E una dintre cărțile care trebuie citite. E una dintre cărțile care m-a făcut să mă îndrăgostesc de genul science fiction.
Și cea mai interesantă parte e atunci când închizi cartea, petreci ceva timp încercând să revii la realitate, apoi începi să înțelegi că întregul univers minunat din care ai revenit a fost imaginat de o persoană, că toate acele întâmplări s-au desfășurat în mintea cuiva înainte de a ajunge pe hârtie. E incredibil! E superb! E cred prima recenzie în care înșir atâtea superlative, însă am nevoie de toate ca să reușesc să transmit doar o fărâmă din ceea ce cred despre această carte și despre acest autor.
Citiți cartea asta. Faceți rost de ea și citiți-o. Te face să crezi că psihoistoria e adevărată, că Asimov a descoperit-o și că în romanele lui a sintetizat ceea ce a aflat despre viitor. E o carte care nu trebuie ratată! Pur și simplu citiți-o!
Povestea: Hari Seldon, cel mai de seamă matematician al timpului său, a reușit să descopere o serie de legi sociale și economice care, legate între ele cu ajutorul matematicii, pot prezice viitorul. Totuși, noua știință denumită psihoistorie este statistică și funcționează doar dacă sunt respectate două condiții: se lucrează cu un număr foarte mare de oameni și oameniilor respectivi nu li se aduc la cunoștință predicțiile făcute.
Prima dintre cele două condiții e ușor de respectat: Seldon are la dispoziție întreaga populație a Imperiului Galactic, însă rezultatele sale sunt sumbre: după 12 000 de ani de progres, Imperiul Galactic se află în declin, Galaxia urmând să treacă prin 30 000 de ani de barbarie înainte ca un nou Imperiu să se ridice. Totuși, deși nu poate împiedica destrămarea Imperiului, Seldon reușește să găsească o soluție în urma căreia al doilea Imperiu Galactiv va unifica planetele locuite ale Galaxiei după doar 1000 de ani.
Astfel, pe Terminus, o planetă aflată la periferia Căii Lactee, este înființată Fundația, o lume formată din oameni de știință care vor aduna toate cunoștințele umanității într-o Enciclopedie. Însă această lume nu are forța necesară pentru a face față amenințăriler exterioare, așa că liderii ei trebuie să se folosească de alte mijloace pentru ca Fundația să supraviețuiască.
Părerea mea:
Se spune că nu se poate călători în timp. Credeam asta până acum câțiva ani, când am citit Fundația. Atunci, am ținut în mâini o poartă prin timp și spațiu. Am călătorit mii de ani în viitor și am ajuns de pe Trantor, din centrul Galaxiei, până pe Terminus, la periferia acesteia. Am văzut puncte de cotitură ale istoriei primilor ani ai Erei Fundației desfășurându-se în fața mea. Am văzut cum voințele oamenilor se confruntă și cum, chiar și peste milenii, istețimea câștigă în fața forței brute.
Și cea mai bună parte la cartea asta e că, dacă nu apare vreo modificare substanțială în societate în următorii ani, sentimentul de uimire și fascinație o să fie la fel de viu pentru cineva care o citește peste un secol sau două și cine știe pentru cât timp după aceea... Chiar presupunând că omenirea nu va ajunge niciodată în punctul prezis de Asimov prin Seldon, atunci toți cititorii vor fi călătorit într-un univers paralel, ceea ce e considerat chiar mai puțin probabil decât călătoria în timp :))
Spuneam la început că Fundația este unul dintre romanele mele de suflet. Motivul e tocmai acest sentiment că privești cu adevărat viitorul. Nu mă refer doar la senzația că ai trăit la rândul tău evenimentele povestite, ci senzația că totul va deveni realitate la un moment dat, că acesta ar putea fi într-adevăr viitorul. Întrebarea „de ce nu?” pur și simplu nu-și găsește răspunsul. E un roman fascinant și uimitor și e imposibil de lăsat jos din mână. E una dintre cărțile care trebuie citite. E una dintre cărțile care m-a făcut să mă îndrăgostesc de genul science fiction.
Și cea mai interesantă parte e atunci când închizi cartea, petreci ceva timp încercând să revii la realitate, apoi începi să înțelegi că întregul univers minunat din care ai revenit a fost imaginat de o persoană, că toate acele întâmplări s-au desfășurat în mintea cuiva înainte de a ajunge pe hârtie. E incredibil! E superb! E cred prima recenzie în care înșir atâtea superlative, însă am nevoie de toate ca să reușesc să transmit doar o fărâmă din ceea ce cred despre această carte și despre acest autor.
Citiți cartea asta. Faceți rost de ea și citiți-o. Te face să crezi că psihoistoria e adevărată, că Asimov a descoperit-o și că în romanele lui a sintetizat ceea ce a aflat despre viitor. E o carte care nu trebuie ratată! Pur și simplu citiți-o!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.