Dacă m-ar întreba cineva cum definesc eu o zi de leneveală, răspunsul ar fi, invariabil, același: o zi de zăcut în pijamale cu laptopul în brațe și televizorul deschis, uitându-mă la seriale, filme sau filmulețe pe youtube. În definiția mea nu includ nici măcar schimbatul din pijamale, cu atât mai puțin ieșitul afară, așa că obișnuiam să-mi enervez puțin (ok, puțin mai mult) prietenii care trebuiau să tragă de mine ca să ies în parc pentru că vara nu voiam decât să lenevesc.
Totuși, cred că săptămânile care s-au scurs de când sunt în vacanță sunt dovada perfectă că anul acesta am încercat să obțin un echilibru între lenea mea maximă și alte activități „de vară”, așa că anul acesta pot să spun că am devenit mai cooperantă la ieșitul din bârlogul meu. Totuși, ieri mi-am oferit o zi de făcut nimic (și cu ocazia asta am aflat că m-am schimbat suficient de mult cât să nu pot să rezist la prea multe zile din astea fără să mă plicisesc).
Nici măcar nu știu exact când am luat hotărârea să nu fac nimic. Știu că am intrat dimineața (mă rog, vorba vine, era gen 1, dar ieri m-am trezit târziu) pe blog și, neavând nimic scris dinainte (uneori mă apucă scrisul la ore imposibile, așa că salvez articolele pentru a doua zi) și nici inspirație, am deschis youtube-ul ca să caut niște muzică numai bună să-mi intru în ritm. Doar că pe pagina de start am găsit un filmuleț nou pe unul dintre cananele care reușesc mereu să mă distreze, Cinema Sins, cei care fac seria Everithing Wrong With. (EWW e o serie de filmulețe în care sunt subliniate cu mult umor „greșelile” din anumite filme. Nu sunt neapărat lucruri care strică filmele, ci mici scăpări de la montaj, unele clișee din scenariu, mostly fun stuff. Dacă îi privești relaxat, înțelegând că n-au nimic cu filmul, ci o fac pentru distracție, atunci sunt super-amuzanți.) Și pentru că n-am putut să mă opresc la un singur filmuleț, l-am deschis și pe cel despre primul film din seria Percy Jackson, pe care nu-l văzusem. Totuși după primele 20 de secunde, când m-am prins că Posidon e Hunt, tipul-super-awesome din Grey's Anatomy și că Zeus e Sean Bean, m-am hotărât să văd flmul... și așa a început leneveala!
Filmul în sine nu m-a dat peste cap, mi-am petrecut jumătate din el încercând să-mi dau seama ce scene o să găsesc în filmulețul EWW și cealaltă jumătate fără să-mi pese cu adevărat de personaje, întrebându-mă *spoiler* de ce Percy credea că salvându-și mama din Infern o să se rezolve și problema fulgerului dispărut *end of spoiler*. După ce s-a terminat, mi-am dat seama că n-aveam nicio șansă să-i scriu o recenzie pentru că nu aveam material nici măcar pentru 2 paragrafe. Așa că am intrat pe blogger să văd ce scriseseră alții. Și am găsit articolul Leontinei, care mi-a amintit de toate desenele animate pe care le iubeam când eram mică. Și mi-am amintit că acum 2 ani, am petrecut vreo 2 săptămâni uitându-mă la toate cele 5 sezoane din X-men și că îmi propusesem să repet experiența cu X-men: Evolution (mda, X-men au fost preferații mei dintotdeuna). Așa că vreo 4-5 ore le-am petrecut uitându-mă la primul sezon (găsiți tot serialul integral pe youtube, pus de cei de la Marvel aici - [link]). Nu mă așteptam să mă prindă atât de mult, dar după fiecare episod reacția mea era asta:
Șiiii se făcuse seară și mi-am dat seama că dacă încep încă un sezon, o să se facă 3 noaptea, așa c am lăsat-o baltă și m-am apucat de citit. Începusem Vegetal sâmbătă, citisem cam o treime, așa că m-am pierdut în carte.... și când am ridicat ochii din ea era 1 noaptea, dar nu mai aveam mult, așa că....
Și în loc de 3, s-a făcut 2 jumate. Și așa doamnelor și domnilor, s-a încheiat ziua mea de leneveală totală. Ca dovadă, azi nu mă mai pot opri din scris :)) Pe lângă acest articol, am mai schițat vreo 2 recenzii, una de carte, una de film, diseară merg la Clubul de Lectură Nemira, deci mi s-au încărcat bateriile mai ceva ca ale iepurașului Duracell.
Unde voiam să ajung cu toate astea? Absolut nicăieri, dar simțeam că pe lângă câștigul meu de energie, a ieșit ceva bun din ziua de ieri, și anume un articol. De acord?
Totuși, cred că săptămânile care s-au scurs de când sunt în vacanță sunt dovada perfectă că anul acesta am încercat să obțin un echilibru între lenea mea maximă și alte activități „de vară”, așa că anul acesta pot să spun că am devenit mai cooperantă la ieșitul din bârlogul meu. Totuși, ieri mi-am oferit o zi de făcut nimic (și cu ocazia asta am aflat că m-am schimbat suficient de mult cât să nu pot să rezist la prea multe zile din astea fără să mă plicisesc).
Nici măcar nu știu exact când am luat hotărârea să nu fac nimic. Știu că am intrat dimineața (mă rog, vorba vine, era gen 1, dar ieri m-am trezit târziu) pe blog și, neavând nimic scris dinainte (uneori mă apucă scrisul la ore imposibile, așa că salvez articolele pentru a doua zi) și nici inspirație, am deschis youtube-ul ca să caut niște muzică numai bună să-mi intru în ritm. Doar că pe pagina de start am găsit un filmuleț nou pe unul dintre cananele care reușesc mereu să mă distreze, Cinema Sins, cei care fac seria Everithing Wrong With. (EWW e o serie de filmulețe în care sunt subliniate cu mult umor „greșelile” din anumite filme. Nu sunt neapărat lucruri care strică filmele, ci mici scăpări de la montaj, unele clișee din scenariu, mostly fun stuff. Dacă îi privești relaxat, înțelegând că n-au nimic cu filmul, ci o fac pentru distracție, atunci sunt super-amuzanți.) Și pentru că n-am putut să mă opresc la un singur filmuleț, l-am deschis și pe cel despre primul film din seria Percy Jackson, pe care nu-l văzusem. Totuși după primele 20 de secunde, când m-am prins că Posidon e Hunt, tipul-super-awesome din Grey's Anatomy și că Zeus e Sean Bean, m-am hotărât să văd flmul... și așa a început leneveala!
Filmul în sine nu m-a dat peste cap, mi-am petrecut jumătate din el încercând să-mi dau seama ce scene o să găsesc în filmulețul EWW și cealaltă jumătate fără să-mi pese cu adevărat de personaje, întrebându-mă *spoiler* de ce Percy credea că salvându-și mama din Infern o să se rezolve și problema fulgerului dispărut *end of spoiler*. După ce s-a terminat, mi-am dat seama că n-aveam nicio șansă să-i scriu o recenzie pentru că nu aveam material nici măcar pentru 2 paragrafe. Așa că am intrat pe blogger să văd ce scriseseră alții. Și am găsit articolul Leontinei, care mi-a amintit de toate desenele animate pe care le iubeam când eram mică. Și mi-am amintit că acum 2 ani, am petrecut vreo 2 săptămâni uitându-mă la toate cele 5 sezoane din X-men și că îmi propusesem să repet experiența cu X-men: Evolution (mda, X-men au fost preferații mei dintotdeuna). Așa că vreo 4-5 ore le-am petrecut uitându-mă la primul sezon (găsiți tot serialul integral pe youtube, pus de cei de la Marvel aici - [link]). Nu mă așteptam să mă prindă atât de mult, dar după fiecare episod reacția mea era asta:
Șiiii se făcuse seară și mi-am dat seama că dacă încep încă un sezon, o să se facă 3 noaptea, așa c am lăsat-o baltă și m-am apucat de citit. Începusem Vegetal sâmbătă, citisem cam o treime, așa că m-am pierdut în carte.... și când am ridicat ochii din ea era 1 noaptea, dar nu mai aveam mult, așa că....
Și în loc de 3, s-a făcut 2 jumate. Și așa doamnelor și domnilor, s-a încheiat ziua mea de leneveală totală. Ca dovadă, azi nu mă mai pot opri din scris :)) Pe lângă acest articol, am mai schițat vreo 2 recenzii, una de carte, una de film, diseară merg la Clubul de Lectură Nemira, deci mi s-au încărcat bateriile mai ceva ca ale iepurașului Duracell.
Unde voiam să ajung cu toate astea? Absolut nicăieri, dar simțeam că pe lângă câștigul meu de energie, a ieșit ceva bun din ziua de ieri, și anume un articol. De acord?