Recenzie: Specimenul (Invadatorii #1) de Andrei Trifănescu

Descriere:
„Nu avem amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l câștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a întors. Și nimic n-a mai fost la fel.

Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată.

Ești gata de confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te așteaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească!

Prea târziu… Sunt deja printre noi.” - Sursa

Părerea mea:
Cei care citesc acest blog și cei care mă cunosc știu că nu mă dau în vând după descrierile luate cu copy&paste în cadrul recenziilor. Am ales să fac asta acum nu pentru că Specimenul mi se pare greu de rezumat fără să dau spoilere, ci pentru că am vrut să vedeți exact ce anume m-a convins pe mine să merg la lansarea romanului.

De obicei, când merg la o lansare, vreau să cumpăr cartea dinainte să ajung acolo. De data asta, însă, mi-am propus doar să merg să asist și să-l las pe Andrei să mă convingă. Și a reușit cu o singură frază pe care am memorat-o destul de precis, zic eu. Ne-a zis așa: „Atunci când terminați de citit cartea, o să vreți să-mi dați un mail în care să mă înjurați.” A explicat ulterior că îl vom înjura pentru că a ales să-și încheie romanul în modul în care a făcut-o. Eu am luat-o ca pe o provocare pentru că, gândindu-mă la faptul că supraviețuisem celor 5 volume din Cântec de Gheață și Foc fără să trimit mailuri pline de injurii, puteam rezista la orice. Am aflat ulterior că GRRM se numără printre autorii preferați ai lui Andrei, dar deja luasem cartea.

Acum, o să vă las pe voi să decideți dacă am câștigat sau nu provocarea pentru că am terminat cartea de ieri și n-am trimis niciun mail injurios, dar zău că-mi vine s-o fac. Am avut parte de cel mai imens, uriaș, gras și frustrant cliffhanger... ever. Serios, încerc să-mi amintesc unul mai frustrant și nu îmi iese. Adică pur și simplu citești și citești și dai pagina și dai de mulțumiri și dai confuz înapoi, dar nu, asta a fost tot... De ce, Andrei, de ce?

Și am stat și m-am gândit și de fapt, întreaga carte e o enigmă. După cum spune și descrierea, specimenele nu au amintiri, așa că ei habar n-au de nimic. Și ghiciți cine narează la persoana I? Specimenele. Deci un volum întreg, noi doar ghicim ce se întâmplă și care e adevărata poveste și eu am senzația acută că de fapt, nu știm nici măcar un sfert de adevăr. Partea amuzantă e că am senzația că specimenele sunt de acord cu mine. Sau cel puțin 0039 este:

„Ăsta trebuie să fie un răspuns la întrebarea: «De ce am fost noi duși pe Insulă și ce înseamnă acest proiect?» Dacă este un răspuns, înseamnă că este cel mai ciudat răspuns pe care l-am auzit vreodată. Aveam două întrebări mari, la început, iar acum s-au mai adăugat încă patru.” © Andrei Trifănescu - Specimenul - Editura Herg Benet

Pe lângă întrebările evidente, legate de motivele din spatele tuturor lucrurilor, pe mine m-ar interesa și ce sunt de fapt specimenele, cum au fost create și cât de adevărat e faptul că nu au amintiri, pentru că au fost câteva situații în care ei narau folosind comparații pe care n-ar fi trebuit să le cunoască (spre exemplu, unul dintre ei face referire la doze mari de cafea, el nevăzând niciodată cafea, cu atât mai puțin să-i cunoască efectele. Sau, în alt caz, i se cere să construiască o praștie și știe ce e aceea fără explicații). Cum au învățat să comunice? Cum au învățat chiar puținele lucruri pe care le știau? Iar întrebările despre invadatori... Nu au nici capăt, nici coadă. Sunt un munte de întrebări.

Deja nu cred că suprind pe cineva când spun că azi nu am putut citi nici măcar o pagină din orice altă carte pentru că mă tot gândeam la Insulă și specimene și invadatori și la 0039 și la 0013 și la cleștele reprogramat (cum, frate, cum? Și de ce n-au mai făcut-o până atunci? Și... God! Nu e corect!). Și probabil a fost cea mai puțin utilă recenzie pe care am făcut-o vreodată pentru că v-am zis fix nimic despre cum e cartea. A trecut o zi și în capul meu e doar o furtună de întrebări, așa că de data asta am scris mai mult pentru mine, în speranța că dacă le înșir aici, pot să mi le scot din cap și să mă apuc de altă carte.

O să închei așadar, cu ceea ce cred că va fi cel mai coerent paragraf din toată recenzia: Citiți cartea asta. Acum, înainte să apară volumul 2. Andrei se vrea înjurat și e datoria noastră de cititori să citim, să ne enervăm și să-i împlinim dorința. Pentru că numai o carte bună reușește să te stârnească atât împotriva autorului, să te umple de întrebări și să te facă să vrei mai mult.

PS: Mda, e evident că am pierdut provocarea :))