Film: Edge of Tomorrow (Prizonieri în timp)

Povestea:
Pământul a fost invadați de o specie denumită Mimics (am uitat cum a fost tradus termenul, care oricum e ciudat pentru că nu mi se pare că imitau nimic, dar în fine...), care au invadat toată Europa. Au fost înfrânți o singură dată, la Verdun, eroina acelei lupte fiind sergentul Rita Vrataski (Emily Blunt). În următoarea luptă este trimis împotriva voinței sale și maiorul William Cage (Tom Cruise), acum retrogradat și etichetat drept dezertor deoarece a refuzat să participe. Rezultatul luptei este un măcel, extratereștrii pregătind o ambuscadă și omorând toți oamenii.
Totuși, în loc să moară, Cage se trezește în dimineața zilei dinaintea luptei, ziua reluându-se ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. După ce reușește să se dezmeticească, înțelegând că poate anticipa mișcările inamicului, Cage reușește s-o salveze pe Vrataski pe câmpul de luptă, moment în care ea îi cere să o caute „după ce se trezește”, deoarece ea înțelege prin ce trece Cage, ea însăți pățind același lucru la Verdun.
Cunoscând viitorul, cei doi ar putea schimba rezultatul final al luptei și ar putea chiar opri invazia.

Trailer:


Părerea mea:
Ideea filmului mi s-a părut destul de interesantă, așa că m-am hotărât să-l văd. Și începe destul de bine, în prima oră n-am avut probleme majore cu acțiunea. Totuși, am remarcat faptul că inventivitatea americanilor în legătură cu modalitățile de a înfrânge o rasă invadatoare este practic inexistentă deoarece, supriză-supriză, toți extratereștrii din filmele din ultimul timp au o minte-stup și omorând regina, toți ceilalți mor instantaneu. Singurul astfel de film pe care l-am iertat pentru asta a fost Ender's Game pentru că are la bază o carte scrisă înainte ca acest tip de extratereștrii să devină unicul acceptat.

Totuși, în prima oră, am ales să le iert acest detaliu, la fel cum am trecut cu vederea faptul că, din ceea ce ni se spune, deduc că nimeni n-a încercat să comunice cu invadatorii și faptul că singurul scop al extratereștrilor este să ne extermine... for the fun of it?! Mă rog, repet, am ignorat aceste „mici” detalii și m-am concentrat pe acțiune, care era destul de logică în economia filmului. Cage învăța să lupte, începea să-i placă de Vrataski, uneori se sătura de toate și lua pauze singuratice sau romantice de la rutină, văzând că planurie de a-l găsi și ucide pe Omega (el era „regina” mimicșilor) nu prea mergeau, le schimba, toate bune și frumoase...

În ultimul timp, mi se pare că marea problemă a multor filme SF care din trailer par interesante este faptul că pe la jumătatea filmului încep să-și bată joc de logica lumii pe care au creat-o. Spre exemplu Source Code, care după un timp „uită” că nu era vorba de călătorii în timp, ci de reluarea unor amintiri, chestie care teoretic și practic nu poate schimba nimic, începe totuși să schimbe lucruri, ca și cum protagonistul ar călători în timp. Totuși, Edge of Tomorrow face un pas suplimentar: păstrează logica filmului, dar își bate joc de logica de bază, aia care funcționează în lumea reală în care filmul cică se petrece.

Fără să dau spoilere, vă spun doar că la un moment dat, Caage își pierde abilitatea de a „reseta” ziua, ceea ce înseamană că acea linie temporală e cea în care fie scapă de Omega, fie omenirea e pierdută. Până aici, nimic deranjant. Înseamnă doar că „eroii noștri” trebuie să nu moară. Logic, nu?

Dar jumătate de film, ni l-au arătat pe Cage antrenându-se și pățind-o la fiecare antrenament: ba își rupea ceva (gen... spatele!), ba murea direct, cert e că o lovitură serioasă îl scotea in joc. Chestie cu care sunt 100% de acord. Dar prin magia scenariului, imediat ce pierde puterea de a-și reveni din moarte, Cage devine brusc indestructibil. Lovituri care ar face KO un om de 2 ori mai solid ca el i se par joacă de copii, supraviețuiește în mod magic unui înec, e azvârlit de colo-colo, dar se ridică de parcă lumea ar fi făcută din vată și el din oțel... E incredibil, în sensul că nu e deloc credibil. În ultima jumătate de oră, am exclamat de atâtea ori „Acum ești mort!” încât a devenit plictisitor.

Dar cireașa de pe colivă a fost finalul. Ăla bate orice fel de logică, începând cu cea a cronologiei filmului și terminând cu cea de bază. Înțeleg nevoia patologiă a americanilor ca filmele lor să aibă happy-end (sau nu, n-o înțeleg, dar să zicem că o accept). Dar ceea ce nu înțeleg este de ce acest happy-end trebuie să fie atât de forțat și de ilogic încât să nu convingă pe nimeni care poate să adune doi cu doi. Nu înțeleg nici de ce chiar nimeni din echipa de producție nu observă chestiile astea, pentru că eu, în calitate de spectator amator, le-am remarcat încă de la prima - și categoric ultima - vizionare. Cică tipii care fac filmul sunt profesioniști, cer prea mult dacă mă aștept ca rezultatul muncii lor să fie logic?

Singurul lucru bun la filmul ăsta e partea de efecte speciale, care sunt ok (mai puțin partea de 3D, care putea să lipsească). Ceea ce nu compensează pentru lipsa de logică. Și nici pentru finalul dezastruos. Era mult mai interesant și mai simplu dacă în loc de finalul stupid, după scena morții lui Omega, vedeam un mimic albastru scufundându-se și salvându-l pe Cage, care acum avea și el ochi albaștri-fosforescenți. Și apoi fade-out, din care tu înțelegeai ce voiai. Ăla era un final mind-fuck care poate mai salva ceva din demnitatea filmului. Dar nu, avem parte de extratereștrii generici cu un scop generic, o poveste prevzibilă cât timp respectă logica, varză mai departe și un final bun de aruncat la gunoi.

Concluzia mea? Ca să parafrazez motto-ul filmului: Live. Die. Re... Nope. Go see another movie.