Recenzie: Barrayar (saga Vorkosigan #2)

De data asta, o să schimb regulile „jocului”. Fără rezumat și părere separate. De data asta, vă propun literalmente un joc: care e primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiți la genul science fiction? Voi răspundeți și eu o să încerc să ghicesc.

E un extraterestru? O navă spațială? Un robot sau o inteligență artificială de orice fel? Deja cred că am ghicit răspunsurile majorității. Printre cele rămase, cred că mai pot elimina destule menționând tehnologia avansată, distopiile sau călătoriile în timp.

Unde vreau să ajung cu asta? Simplu: sunt 99% sigură că nimeni nu s-a gândit la o poveste de dragoste. Nici măcar eu nu asociez genul acesta cu povești de dragoste. Nu spun că nu există iubire în SF, sunt destule relații, dar foarte rar vezi una înfiripându-se și chiar mai rar am întâlnit una frumoasă, care să mă convingă. Saga Vorkosigan este una dintre aceste rare excepții.

Totuși, nici aici povestea de dragoste nu este în prim-plan, ci acțiunea acestui volum se învârte în jurul unei lovituri de stat pe Barrayar, planeta natală a lui Aral, soțul Cordeliei, cei doi fiind protagoniști și în primul volum al seriei (a cărui recenzie o găsiți aici). Dar asta nu diminuează cu nimic farmecul legăturii dintre cei doi care, acum că s-au căsătorit, e mult mai puternică. Nu numai că fiecare este alături de celălalt la nevoie, dar deși sunt firi diametral opuse, care au crescut în medii extrem de diferite, cei doi reușesc să se înțeleagă încredibil de bine unul pe celălalt.

Cred că deja e evident că vreau să mă axez pe relația protagoniștilor, nu pe poveste în sine, deși cea din urmă este foare reușită, comploturile sunt atât de bine puse la punct încât niciodată nu poți fi sigur cine e de partea soților Vorkosigan și cine nu, toată lumea e suspectă până aproape de final, personajele din primul volum sunt mai dezvoltate, totul e splendid. Însă relația dintre Aral și Cordelia eclipsează povestea, cel puțin în cazul meu.

Știți expresia „contrariile se atrag?”. În cazul lor, e purul adevăr. Ea este născută pe Colonia Beta, o planetă deșertică unde apa este raționalizată. Totuși, nivelul de viață este extrem de ridicat, toată lumea are acces la comconsole (echivalentul unei tablete), deci la rețeaua de informație, așadar toată lumea primește o educație serioasă. Prin urmare, betanii au avansat tehnologic în multe domenii, inclusiv în cel al ingineriei genetice, în lumea lor existând 3 sexe: femeile, bărbații și hermafrodiții. Toți sunt egali nu doar în drepturi, dar și în modul în care sunt tratați în societate. De asemenea, viziunea betană în legătură cu relațiile sexuale e foarte relaxată, singura problemă fiind cea legată de reproducere, care este strict controlată, doi parteneri neputând avea copii decât în urma obținerii unei licențe.

El, în schimb, a fost crescut pe Barrayar, o lume puternic militarizată, unde femeile nu pot face parte din armată, iar bărbații care nu sunt sănătoși și nu pot fi utili sunt ostracizați în cel mai bun caz și chiar și așa, în general asta duce la sinucidere. Totuși, mentalitatea barrayană e destul de apropiată de cea terrană, reacțiile și majoritatea gândurilor lor nu mă suprind decât privite din perspectiva Cordeliei, căreia lucruri precum faptul că un trădător e ucis i se pare neobișnuit, pentru că pe Beta ar fi fost trimis la psihiatru și reintegrat în societate. Bineînțeles, sunt și momente simpatice când ea se confruntă cu faptul că pe Barrayar, o lume cu o climă destul de asemănătoare cu Terra, apa cade din cer sau atunci când se simte ca o infractoare atunci când își imaginează posibilitatea de a avea 3 sau chiar 4 copii (pe Colonia Beta, limita maxim acceptată este de 2 copii).

Pe lângă faptul că e deosebit de simpatică, noua lady Vorkosigan e deosebit de inteligentă și reușește să „citească” destul de repede personalele din jurul ei, astfel încât reușește foarte repede să îți dea seama cum să se poarte cu ei ca să obțină ceea ce vrea. De asemenea, are un temperament pe care l-am îndrăgit încă din primul volum, la fel cum am îndrăgt faptul că este un personaj feminin atât de puternic. Acum, când este mamă, e cu atât mai determinată și cu atât mai aprigă, așa că mi-a plăcut cu atât mai mult.

Tocmai de aceea n-am să mă limitez la a recomanda seria tuturor iubitorilor de SF, dar și tuturor cititorilor cărora le plac personajele feminine puternice și/sau o poveste de dragoste memorabilă și pur și simplu frumoasă.