Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

duminică, 30 noiembrie 2014

Cuvinte: Apărare

Nu cred că mai e nevoie și de cuvintele mele, pur și simplu Gaiman spune tot ce trebuie spus...

© Zei Americani de Neil Gaiman - Editura Paladin

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

FILB sefist

Deși se află la a 7-a ediție, pentru mine acesta va fi primul an în care particip la Festivalul Internațional de Literatură București. Motivul e destul de simplu: e primul an în care se organizează evenimente dedicate literaturii SF&F. Am fost mereu curioasă cum e să pariticipi la FILB (sau la orice alt festival de literatură), dar cred că ocazia perfectă să aflu e cea în care știu și eu despre ce e vorba și cum singura literatură despre care pot vorbi fără să mă simt ultima incultă e SF-ul... abia anul acesta merg și eu la FILB :)


Programul complet îl găsiți aici, pe mine personal mă interesează două evenimente: întâlnirea cu Paul McAuley și Richard Morgan, doi scriitori britanici de SF&F, întâlnire care are loc vineri, 5 decembrie, ora 18:30 la biblioteca British Council (pe care am vizitat-o când m-am înscris să dau examenul CAE și nu numai că arată superb, dar ca bibliotecă, e organizată extrem de futurist comparativ cu bibliotecile noastre municipale... deci și cadrul o să fie perfect) și întreaga zi de sâmbătă, care arată cam așa:

• Lectură Paul MCAULEY (Marea Britanie) – din romanul Războiul liniștit; ediția în limba română, apărută în 2014 la Editura Paladin, în traducerea lui Nicu Gecse
• Lectură Richard MORGAN (Marea Britanie) – The Dark Defiles, în curs de aparitie, fragmnet tradus în limba română de Roxana Brînceanu
• Lectură Sebastian A. CORN (România) – din romanul Ne vom întoarce în Muribecca, apărut la Editura Nemira în 2014
• Lectură Michael HAULICĂ (România) – din romanul Transfer (ediție revăzută), publicat de Millennium Books, în 2014
• Open Talk – moderator: Oliviu Crâznic
• Dialog cu publicul
• Închiderea celei de a VII-a ediții a FILB
• Cocktail, oferit de Ambasada Elveției în România și Swiss Sponsors’ Fund


Tot citind despre FILB, am dat și peste un scurt articol al președintelui festivalului, care vorbește despre tema centrală a acestei ediții: conflictul. Printre altele, e menționat și conflictul dintre literatura mainstream și cea SF&F... Știu că o dezbatere, oricât de lungă, n-o să rezolve nimic, mai ales pentru că foarte probabil, cei prezenți vor fi cititori de SF&F care s-au săturat să afirme iar și iar că literatura lor preferată nu e cu nimic mai prejos decât orice alt tip de literatură. Ba chiar, în momentele mele de înverșunare împotriva tuturor elitiștilor care cred că SF-ul e alcătuit doar din broșurici pe care le citești „pe tren”, sunt ferm convinsă că dacă un autor vrea să-și demonstreze măiestria, atunci provocarea cea mai mare e să scrie un roman SF.

Mă rog, astea sunt frustrările mele care poate se vor rezolva la un moment dat, poate nu, cert e că abia aștept să reîntâlnesc oamenii cu care a ajuns să-mi placă enorm să-mi petrec timpul liber, abia aștept să-i întâlnesc pe cei doi autori străini și să ascult fragmentele din romanele lor ce vor fi citite, abia aștep să-i ascult citind și pe autorii noștri, pe scurt, abia aștept două zile pline de SF. Ne vedem acolo?

joi, 27 noiembrie 2014

Clubul de Lectură Nemira #21

Luni seara, în mansarda librăriei Cărturești Verona m-am reîntâlnit cu ceilalți membrii ai Clubului de Lectură Nemira ca să discutăm volumul de povestiri Blestemul din Sarnath de H.P. Lovecraft. Volumul este unul de tip antologie best of, conținând o serie dintre povestirile autorului. Din păcate nu am terminat cartea, am citit cam o treime, așa că nu vă pot spune mai multe despre conținut.


Deși au existat câteva voci care să-l apere pe autor, majoritatea n-am fost foarte încântați de povestiri. Unii se așteptau la mai mult de la un nume atât de cunoscut în lumea horrorului cum e Lovecraft, cineva l-a numit o imitație nereușită a lui Edgar Allan Poe, problema mea personală a fost faptul că în toate poveștile sale, încălca (într-un mod neplăcut) regula show, don't tell a scrisului. Totuși, mi s-a părut că s-au oferit niște cirumstanțe atenuante: am aflat că Lovecraft era un tip singuratic, care trăia izolat, fără să știe ce se întâmpla în lumea (literară) din jurul său.

Și de data asta am încercat să găsim cu toții un răspuns la întrebare Cui ai recomanda această carte? și am decis cred că în unanimitate, că e ok pentru o persoană de 15 ani care n-a mai citit horror. Sau că ar fi o carte bună de citit într-un concediu la munte, noaptea, preferabil iarna. De obicei, lumea nu recomandă literatură horror la ore târzii, dar în cazul de față, puteți dormi liniștiți. Ba chiar una din povestiri a fost comparată cu desenul animat Pinky and The Brain, așa că nu e cazul să vă temeți de coșmaruri.

De fapt, dacă mă gândesc puțin, acesta e unul din lucrurile pe care le-am apreciat la Lovecraft: faptul că nu mi-a creat niciun fel de discomfort psihic. Chiar și în momentele în care nu intuiam unde se îndreaptă povestea, când se ajungea la punctul culminant nu am avut niciodată senzația de surpriză. De fapt, cineva chiar a făcut o paralelă între proza lui Lovecraft și un stil de muzică (i-am uitat denumirea, din păcate) care urcă până într-un punct, apoi „se dezumflă”. Cam asta e senzația predomainantă, cel puțin din povestirile pe care le-am citit: aștepți să se întâmple ceva, dar deznodământul e deseori dezamăgitor.

Totuși, spre final am reușit să creăm o atmosferă horror: am stins toate luminile și Luca a preluat cuvântul, citindu-ne la lanternă un fragment dintr-o povestire:


Bineînțeles că ne-am distrat la culme!

Luna viitoare fiind marcată de sărbători și concedii, întâlnirea următoare va avea loc pe data de 15 decembrie, și deocamdată, se anunță unanimitate în voturi. Rămâne însă de văzut care va fi cartea lunii :)

marți, 25 noiembrie 2014

L-am cunoscut pe președinte!

Mă refer, bineînțeles, la Otto Witte, fostul rege al Albaniei care, după ce a câștigat alegerile desfășurate printre cititori, ne-a citit un discurs fenomenal. Dar să începem cu începutul: joi seară, în Cafe Verona, editura All a organizat o seară literară în cadrul căreia bloggeri și cititori pasionați l-au putut cunoaște pe Andrew Nicoll, autorul romanelor Dacă citești asta înseamnă că am murit și A fost odată ca niciodată. Întâlnirea a fost moderară de Dragoș Butuzea, omul din spatele blogului chestii livrești, iar Ioana Văcărescu, traducătoarea celor două volume, s-a ocupat de traducere.


Jurnalist de profesie, Andrew Nicoll a devenit scriitor în urma unei crize a vârstei mijlocii pe care a recunoscut-o zâmbitor. Deși ne-a mărturisit că jurnalistul și scriitorul sunt două fațete ale personalității sale pe care le separă ușor, de mai multe ori pe parcursul serii a făcut comparații între cele două meserii din punct de vedere al stilului, al modului de lucru pe care ele îl impun și așa mai departe, ba chiar ne-a explicat că uneori, meseria de jurnalist l-a ajutat în munca de documentare pentru romanele sale. Totuși, am apreciat mai mult momentele în care vorbea doar din punctul de vedere al autorului pentru că jurnalistul ne prezenta o lume mult mai fruoasă decât realitatea presei românești, o lume în care jurnaliștii chiar simt pe umei apăsarea sutelor sau miilor de cititori față de care au datoria de a prezenta fapte...

Revenind la întâlnire, în lumina întrebărilor adresate de Dragoș și de cei prezenți, am descoperit un scriitor modest, care ne-a mulțumit sincer și frumos pentru simplul fapt că ne aflam acolo. De asemenea, ne-a dezvăluit motivele care l-au împins să scrie, punându-le în cuvinte într-un mod în care doar un scriitor o poate face: chiar dacă nimeni n-o să-i citească romanele niciodată, un exemplar va exista într-o bibliotecă centrală din Marea Britanie și chiar dacă acele cărți se vor umple de praf, ele sunt zgârâieturi în Eternitate pe care el știe că le-a făcut și doar asta contează. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu se bucură atunci când e citit :)

Pe parcursul serii, Nicoll ne-a mai vorbit și despre forța unei povești care se vrea scrisă, dând ca exemplu modul în care a apărut primul său roman (A fost odată ca niciodată): s-a trezit într-o zi cu o idee care i s-a părut că ar putea deveni o povestioară interesantă, de vreo 6-8 pagini. 18 luni mai târziu, avea un roman. Din păcate, procesul publicării n-a fost la fel de lin, însă a reușit în final și noi nu putem decât să ne bucurăm.

În plus, ne-a dezvăluit despre ce e vorba în romanul pe care abia l-a terminat de scris și pentru care urmează să semneze un contract. Nu vă spun decât că e vorba despre o crimă reală petrecută în orașul de aștină al autorului și că povestea din spatele conceperii romanului e o dovadă vie a faptului că uneori, poveștile te găsesc pe tine și nu invers.

După ce s-au epuizat întrebările, cuvântul i-a revenit lui Otto, întruchipat savuros de Mihai Baranga, care ne-a citit discursul câștigător al concursului prin care Otto își căuta un consilier căruia să-i ofere mandatul de Președinte pe Strada Ficțiunii. Câștigătoare a fost Raluca, și, ascultând discursul, mi s-a părut o alegere pefectă. Andrew a părut să fie de acord pentru că l-am surprins zâmbind în timp ce Ioana îi traducea discursul lui Otto.


A urmat o sesiune de autografe, dar și discuții libere, ceea ce a fost mai mult decât binevenit pentru că deși nu avusesem întrebări, am avut ocazia să-i spun cât mi-au plăcut personajele sale, în special Sfânta Walpurina. Așa am aflat că multe din personajele din A fost odată ca niciodată sunt prieteni sau cunoscuți ai autorului, care a plasat toată povestea într-un oraș fictiv tocmai pentru ca acest lucru să nu fie evident.

M-am simțit superb la eveniment și vreau să mulțumesc editurii All, atât pentru invitație, dar mai ales pentru că l-au adus pe Nicoll în România. Mi-a plăcut atât de mult omul încât am mers și a doua zi la sesiunea sa de autografe din cadrul târgului Gaudeamus. Nu pot decât să sper că următorul său roman va apărea cât de curând atât în străinătate, cât și la noi și că autorul va reveni în România pentru încă o lansare!

luni, 24 noiembrie 2014

Concurs: Ilustrația bizară

Vă spuneam ieri că din turnul de cărți cu care am venit de la Gaudeamus, una e pentru voi. Am primit un exemplar din Bizaroproze direct de la Flavius Ardelean, ca să v-o pot oferi în cardul unui concurs pentru că e genul de carte pe care aș vrea s-o citiți cu toții. Am scris deja despre ea aici și nu știu ce aș putea să adaug, poate doar să repet faptul că dacă aveți curaj să vă deschideți în fața ei, am toată încrederea că o descoperiți lucruri la care nu vă așteptați, nu doar în volum, dar și în voi înșivă.

Despre volum, de la autor citire:

„Despre ce e vorba în Bizaroproze:
- Vegetal: un ins descoperă un univers sub mochetă şi, hrănindu-se cu ciupercile de acolo, devine altceva. Nu ştiu ce.
- Furcacaudină: un grup de artişti-delicvenţi construiesc o maşină de torturat scriitori locali cu care participă la un festival de poezie cu primul poem hiperonomatopeic. Pe bune.
- ||: un hingher devenit lichidator după un atac nuclear, însărcinat cu strângerea leşurilor de animale radioactive, o păţeşte. Apare un penis.
- Geamantanul: doi hoţi se pun cu cine nu trebuie şi o păţesc şi ei.
- Sute de inimi mici ca sute de sori prinşi sub pământ: un doctor pensionat e bântuit de fetuşii pe care i-a ucis în avorturi ilegale. Conţine şase cuvinte în plus faţă de versiunea iniţială care modifică cu totul sensul textului. Autorul se mândreşte cu asta.
- Sânul: unui funcţionar poştal îi apare un sân în perete. Se bucură un pic prea mult.
- Chelia lui Valeriu: un chel se răzbună. De data asta o păţesc alţii.
- Cea mai bună dintre lumile posibile: cea mai bună dintre povestirile posibile de acum încolo. Apocalipsa se petrece la metrou. Pute a căcat.
- Liniştea: despre zgomot. Conţine alt penis.
Na, poftim. Acum nici măcar nu mai trebuie să o cumpăraţi. Dar totuşi: http://goo.gl/zJuvhW.”


Așadar, dacă vreți să vă înscrieți în concurs, lăsați-mi un comentariu care să conțină:
- o adresă de e-mail validă;
- o metodă prin care urmăriți blogul: e-mail, GFC, Facebook, Twitter, Google+, Bloglovin, oricare dintre ele e bună, mă interesează metoda aleasă și numele contului, ca să pot valida intrările. Cerința e pusă doar ca să mă asigur că toți cei înscriși pot afla rezultatele concursului;
- răspunsul la întrebarea:

Despre ce ar putea fi vorba într-o povestire descrisă prin ilustrația din dreapta? Scrieți câteva cuvinte despre ce vă inspiră vouă ilustrația, nu vă cer să scrieți o povestire, nu e concurs de creație, sunt doar curioasă la ce vă duce cu gândul.


(click pe imagine pentru a o mări)
Ilustrația face parte din volumul Bizaroproze
© Ecaterina Boricean


- opțional: dați share acestui concurs oriunde vreți voi.

Concursul se desfășoară în perioada 24 noiembrie - 7 decembrie 2014, iar câștigătorul va fi ales folosind random.org. Mult succes tuturor!

duminică, 23 noiembrie 2014

Despre Gaudeamus, cu drag și nu prea...

Dacă ar fi să-mi aleg un singur eveniment literar la care să participi în timpul unui an, atunci în mod categoric le-aș alege pe toate ;) Totuși, Gaudeamusul e evenimentul pe care îl aștept cu cea mai mare nerăbdare, e momentul pentru care îmi pregătesc din timp bugetul, e momentul pentru care îmi fac planuri înainte pentru a nu ține cont de ele la fața locului. E pur și simplu unul din momentele mele preferate.


Gaudeamus pentru mine a început târziu anul acesta: am ajuns la Romexpo prima dată abia vineri, venind direct de la facultate ca să ajung la sesiunea de autografe a lui Flavius Ardelean. Mie mi-a plăcut, am stat de vorbă vreo jumătate de oră despre de toate, mă bucur că a avut și sora mea ocazia să-l cunoască și în final am plecat de la standul Herg Benet cu 2 cărți, una pentru o prietenă și una cadou de la autor pentru voi (cât de curând voi organiza un concurs pentru cititorii mei majori).

Am mai dat o tură scurtă în puținul timp rămas până la închidere, am bifat doar editurile care îmi plac în mod deosebit, am văzut prețurile, mi-am făcut o listă mentală și am plecat acasă ca să prind niște somn pentru că a doua zi era SDG (Sâmbăta De Gaudeamus) și trebuia să fiu pe baricade. Am bifat toate lansările la care am vrut să particip și una în plus, mi-am luat toată cărțile care ajunseseră pe lista scurtă și am reușit să strecor și vreo 2-3 în plus, am luat toate autografele pe care le voiam și am primit unul atât de frumos încât o să treacă repede la loc de cinste în bibliotecă. Pe scurt, a fost o zi minunată.

Prima lansare pe care am bifat-o a fost a lui Dănuț Ungureanu, care lansa volumul Însemnările damei de silicon. Cartea e despre oameni în general și despre cei din București în special și pentru că iubesc orașul ăsta, subiectul m-a făcut curioasă. Tocmai de acea am devenit rapid mândra posesoare a unui volum cu autograf, tocmai la timp ca să asist la lansarea volumului Sindromul Quijote de Mircea Opriță, despre care Cătălin Badea-Gheracostea a vorbit atât de frumos încât am adăgaut cartea în rucsac. Almanahul Anticipația 2015 îl aveam deja în momentul lansării, pentru că pe lângă faptul că îmi place tot ce ține de colecția Anticipația, în almanah se găseșe un text pe care abia aștept să-l citesc. Nu vă spun care pentru că sunt sigură că sunt multe foarte frumoase - mai ales că Marian Truță ne-a spus că s-a văzut nevoit să refuze texte foate bune, pentru că avea deja prea multe - dar sper că autorul se simte. Dacă nu, o să-i zic eu oricum cu prima ocazie.

Cu un mic regret am părăsit standul Nemira, ratând lansarea Basmaniei lui Valentin Nicolau, lansare la care aș fi vrut să particip pentru că îl admir pe actorul Marius Manole, care a venit să citească din volum, plus că eram curioasă cum e cartea. În schimb, am mers să-l revăd pe Andrew Nicoll, autor pe care editura All l-a adus câteva zile în România. Prima dată l-am întâlnit joi, în cadrul unui eveniment dedicat bloggerilor care a avut loc la Cărturești și despre care o să vă povestesc cu altă ocazie. De data asta - la târg adică - am venit pregătită cu volumele lui Nicoll care au apărut la noi, așa că acum le am semnate. În plus, îl văzusem mai devreme plimbând-se prin târg așa că l-am întrebat cum i se pare. Mi-a spus că i se pare minunat, so thumbs up for Romania :)

Din păcate, organismul meu a ținut să-mi amintească faptul că nu se poate hrăni doar cu cărți și oameni frumoși (ok, asta a sunat puțin canibal, am zis-o în sensul metaforic), așa că am luat o pauză de câteva minute și am dat gata un sandviș adus de la metrou (pentru că la SDG se vine cu provizii de hrană și apă. Totuși, exista mâncare de la Springtime pentru cei mai puțin prevăzători). Cu bateriile reîncărcate, am participat la cele două lansări de la Paladin și am înțeles din prezentarea lui Oliviu Crâznic de ce Zei americani a lui Gaiman e un must-read: e vorba despre lupta dintre vechii zei ai omenirii (cei greci, nordici, egipteni etc) și cei noi (zeii banilor, internetului etc). Cât de fain e asta? Și altă chestie faină: la lansarea volumului Ploaia electrică a fost prezentă și traducătoarea. În plus, în săptămânile care vin, Paladin va mai organiza câteva lansări interesante (despre care o să vă dau mai multe detalii pe măsură ce le aflu) și o întâlnire cu doi autori străini în cadrul FILB (Festivalul Internațional de Literatură București).

Mai departe am bifat trei lansări la Tritonic: Numărătoarea inversă de Eugen Lenghel, Urme de sfinți de Danuț Ungureanu și Pânza de păianjen de Lucian Dragoș Bogdan. Mi-a plăcut că, la fel ca în fiecare an, toți cei prezenți ne-am unit și am blocat drumul din fața autorilor și a invitaților lor astfel încât lumea să nu se mai fâțâie aiurea prin fața noastră, mai ales că aveau loc berechet să ne ocolească fără să ne deranjeze.

Între lansările Tritonic, am dat o mică tură în căutarea familiei mele, pe care am găsit-o la lansarea unei cărți pentru copii. Cum cel mai mic membru al familiei are 17 ani împliniți, am ridicat o sprânceană, apoi am recunoscut vocea: Andrei Aradits era invitat să citească și omul e pur și simplu savuros. Am rămas și eu câteva minute, vrăjită nu neapărat de poveste, cât de interpretare. Simpatic rău omul :)

Ultima lansare din programul meu a fost lansarea colecției Bendis de la Tracus Arte, care a fost cuplată cu lansarea antologiei Istorii alternative, ceea ce ne-a oferit tuturor un prilej numai bun să ne amintim cu drag de Ștefan Ghidoveanu. Pe lângă antologie, s-au lansat trei volume: Taxidermie de Narcisa Stoica, A opta zi e-n fiecare noapte de Eugen Cadaru și Suspendaţi într-o rază de soare de Ben Ami. Dintre discursurile autorilor, cel mai mult mi-a plăcut cel al lui Eugen, care a ținut să mulțumească tuturor forțelor și oamenilor care au ajutat la apariția acelui volum pentru că deși autorul e cel care face munca, fără sprijinul altora n-ar mai exista cărți.

Pe scurt, a fost o zi perfectă pentru mine, am cunoscut oameni noi și am revăzut oameni dragi, am petrecut de minune cu ei toți (mai ales după târg), am plecat cu un rucsac plin de cărți, DAR acum vine darul pe care titlul îl anticipa.

Totuși, înainte de „dar”, o să fac o mică paranteză: dacă aveți planuri mari pentru un târg de carte - și după cum demonstrează turnul de care sunt extrem de mândră, eu am avut - luați cu voi un rucsac. Anul trecut am avut doar plase și a fost crunt, anul ăsta mi-am rupt spatele din nou, dar a fost mult, mult mai comod :))

Bun, revenind, a fost o zi minunată DAR anul acesta am fost dezamăgită de oamenii din jurul meu. Nu mă refer la autorii sau cititorii cu care mi-am petrecut timpul, cât la străinii din târg. A fost la fel de aglomerat ca anii trecuți, dar am văzut mult mai puțini oameni cu pungi cu cărți în mână. Au fost lansări faine, dar la lănsări abia am zărit una sau două fețe noi. E bine să fim aceeași oameni, dar suntem câțiva. În schimb, am văzut oameni care treceau grăbiți pe lângă evenimente, oameni care ignorau tot ce se întâmpla în jurul lor, vorbind la telefon, oameni care erau acolo doar fizic. Poate toți acești oameni au fost prezenți și anii trecuți. Poate legătura tacită pe care o simțeam între mine și ceilalți oameni care priveau cu admirație cărțile de la standuri a fost doar o iluzie naivă. Sau poate acei străini frumoși sunt mai puțini decât credeam și s-au ascuns mai bine anul ăsta, sufocați de indiferența celorlalți.

Știu că oamenii care citesc acest blog vor fi de acord cu mine, măcar principial, știu că oameni cărora mă adresez probabil nu vor citi următoarele rânduri niciodată, și mai știu că nu e prima dată când spun aceste lucruri. Dar chiar și așa, simt nevoia să le scriu, să existe undeva, în colțișorul meu de internet unde poate cineva le va descoperi o dată și va înțelege că lumea cărților e o lume din care pur și simplu trebuie să faci parte.

Stimați oameni, nu există nimic mai frumos decât a întâlni un scriitor. Ok, poate momentele gen ziua nunții sau nașterea primului copil sau alte experiențe minunate pe care nu le-am trăit eu încă sunt mai frumoase. Dar în cei 20 de ani ai mei, o emoție mai frumoasă decât cea în care am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu un om pe care l-am citit și care m-a impresionat nu am trăit. Și prin câteva cuvinte, nu mă refer la un mulțumesc destul de automat pentru că e coadă la autografe. Poate am avut noroc, dar nu am citit astfel de oameni. Nu, eu mă refer la scriitorii aceia care ridică nasul din cartea pe care o au de semnat și, indiferent câtă lume e în spatele tău, te privesc în ochi și îți spun ceva frumos, unic și personal. Unii poate te cunosc dinainte, alții te văd pentru prima dată, dar găsesc ceva să-ți spună. Andrew Nicoll a fost pentru prima dată în România și totuși a reușit să creeze un astfel de moment prin modestia, sinceritatea și căldura lui. Eugen Cadaru mă cunoscuse cu câteva săptămâni în urmă și mi-a făcut una dintre cele mai frumoase dedicații pe care le am. Am dat aceste două exemple pentru că sunt extrem de diferite din punct de vedere al relației mele cu autorii, nu pentru că aș prețui alte momente mai puțin. Pentru că motivul pentru care vreau să-mi umplu biblioteca de cărți cu autograf nu e faptul că am vreo plăcere în a-mi vedea numele pe cărți, cât faptul că fiecare e mărturia unui moment superb pe care îl prețuiesc. Să descoperi cine e cel sau cea care a scris acele povești care ți-au influențat cât de puțin gândurile e atât de uimitor încât nu pot să pricep cum de lumea nu dă năvală la astfel de evenimente.

Și pe lângă lansările în prezența autorului, mai sunt și lansările fără autori, fie că e vorba de un autor străin, de un autor care nu mai e printre noi sau de unul care pur și simplu nu a putut fi prezent. Chiar dacă nu știi nimic despre carte, dacă e un volum care crezi că te-ar putea interesa, e musai să participi. Și cel mai fain e atunci când cunoști măcar unul dintre vorbitori (nu neapărat personal, dar știi cine e). Dar e bine și când sunt vorbitori necunoscuți ție. De fapt, indiferent dacă motivul pentru care participi e faptul că te interesează cartea, cunoști autorul, îți place editura sau cunoști unul dintre vorbitori, lansările de carte nu sunt evenimente pe care să le ratezi cu inima ușoară. Sentimentul de camaraderie care se creează între cei care vorbesc despre carte și cei care ascultă e atât de frumos și de greu de găsit în alte circumstanțe încât pur și simplu trebuie trăit oricât de des posibil.

Așadar, pentru toți cei care au fost la târg și au ratat lansările de carte, am un singur mesaj: țeapa voastră! Dar adevărul e că e și țeapa mea. Atunci când un autor vede doar o mână de oameni adunați să-l asculte, poate nu se va simți prost, deși cred că îi e greu. Dar atunci când patronul unei edituri vede doar o mână de oameni, se întreabă de ce dracu' să mai investească în evenimente, de ce să se mai chinuie să găsească oameni care să vină să vorbească, de ce să mai dea bani pe microfon și difuzor, de ce să mai piardă vremea aiurea? Când un organizator nu-și vede speranțele împlinite, o să renunțe.

Lumea asta e de căcat. Am zis-o și cel mai trist e că o cred. Dar există oaze de curățenie în ea, există încă oameni frumoși și lucruri frumoase, există sute de oportunități de a trăi momente care să te ajute să le uiți pe cele neplăcute, momente în care îți încarci spiritul în așa fel încât să mai poți face față lumii o oră, o zi, un an, sau atât cât trebuie până când vei avea parte de un nou moment. Dar oazele astea sunt rare și trebuie întreținute, trebuie sprijinite, trebuie menținute curate. Și în ceea ce privește oazele din lumea cărților, e datoria noastră de cititori să ținem căcatul la distanță. În ziua de azi, nu mai e de-ajuns să citești o carte. E bine, de fapt, e fantastic, mai ales dacă ai cumpărat-o. Dar e și mai bine dacă vorbești despre ea, dacă încerci să convingi fie și un singur om s-o citească și el și el la rândul lui va vorbi despre ea și tot așa până când o să avem lumea pe care ne-o dorim și n-o să mai auzim pe nimeni plângându-se că nu se vând cărți.

Așadar citiți, vorbiți despre cărți și participați la evenimente. O să vedeți că merită, o să vedeți că nu există nimic mai frumos pe lume și o să înțelegeți de ce am abuzat atâta de cuvântul „frumos” pentru că altul mai potrivit pur și simplu nu există!

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Rezultatele concursului „Prima rundă a Jocului”

Vreau să încep prin a vă mulțumi tuturor celor care ați acceptat provocarea mea și ați încercat să rezolvați enigma pe care am ascuns-o în paginile acestui blog. E adevărat că acest treasure hunt virtual a fost ceva diferit față de celelale concursuri pe care le-am desfășurat până acum și am avut ceva emoții din cauza asta, dar din 21 de înscriși, 20 au descoperit răspunsul, așa că eu mă declar mulțumită.

Dacă au fost oameni puși în dificultate, iată cum se rezolva enigma: în primul articol, cel care anunță concursul, în ultima frază, cuvântul Jocul este scris bold și cu gri. Dacă făceați click pe el, apărea un indiciu care conținea un link spre următorul articol. În acest articol trebuia să căutați un alt cuvânt scris cu gri și totul se repeta până când indiciul final (al 5-lea) vă spunea să puneți cuvintele cheie cap la cap. Aici mai exista un obstacol: existau două seturi de cuvinte-cheie, cele care conțineau link-urile spre articole (care puse împreună n-au niciun sens, rolul lor era doar să vă ghideze mai departe) și cuvintele gri din cele 5 articole, care formau fraza: Jocul final a început. Sunt pregătit(ă). Bineînțeles, punctuația rămânea la latidudinea voastră, la fel forma ultimului cuvânt.

Prin urmare, după cum am promis, unul din cele trei exemplare din Endgame. Jocul final:Convocarea merge la Veronica, deoarece ea a fost prima care a descopeit răspunsul. Ceilalți doi câștigători sunt:




Felicitări Anna Marie și Gorgan Garofita! Aștept de la fiecare dintre cele 3 câștigătoate un e-mail cu voastre personale (numele, adresa și numărul de telefon) la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. E-mailul trebuie trimis de pe adresa cu care v-ați înscris în concurs în maxim 5 zile (adică până pe 26 noiembrie, inclusiv).

Mulțumesc editurii Trei pentru ocazia de a organiza acest concurs și mulțumesc participanților pe care sper să-i revăd pe blog. Sper că v-ați distrat :)

marți, 18 noiembrie 2014

Programul meu pentru Gaudeamus

Mâine începe târgul de carte Gaudeamus, care pentru mine a devenit în ultimii ani sinonim cu evenimentul literar cel mai așteptat al anului. Cărți noi, oferte, lansări, reduceri și mai ales oameni, asta înseamnă Gaudeamus. Timp de 5 zile, avem ocazia să luăm un loc din lumea cotidiană - pavilionul central din Romexpo - și să-l transformăm în altceva, într-un loc de întâlire al celor mai faini oameni de pe lumea asta: cititorii.

De-a lungul timpului, am observat că modul cel mai bun de a participa la târg e acesta: miercuri se dă o tură de recunoaștere pentru familiarizarea cu împrejurimile. Se analizează noutățile și prețurile, se face mental o listă de cumpărături. NU se cumpără cărți (se recomandă venirea cu portofelul gol. Serios, am mers într-un an cu doar 12-13 lei la mine, genul ăla de sumă pe care o ai în portofel în caz de ceva și am reușit să-i cheltui pe absolut toți, inclusiv mărunțișul). Apoi vineri se cumpără cărți, eventual se merge la o lansare-două, dacă e ceva fain, iar sâmbata se cheltuiește restul de bani adunați de prin casă, ce a mai rămas pe card, ce se mai împrumută cu milogeli de la părinți șamd. șiiiii partea mea preferată: lansări all day long! Apoi, duminica dacă mai e vreo lansare interesantă, se participă și dacă mai există vreun leu necheltuit, se cumpără o carte. This is my perfect plan.

Din păcate, însă, miercurea asta n-am cum să ajung pentru că facultate, așa că o să trec doar vineri seara și, desigur, sâmbătă (n-aș rata sâmbăta pentru nimic în lume, dar sper să nu fie vreoată cazul să aleg între sâmbăta de Gaudeamus și orice altceva). Și ca să profit din plin, mi-am făcut un mic program al evenimentelor. Unele se suprapun, eu vi le înșir pe toate, vă povestesc post-event la ce am fost până la urmă.

• Vineri 21 nov:
- 18:00 Sesiune de autografe - Bizaroproze de Flavius Ardelean - standul Herg Benet: v-am povestit deja despre eveniment și despre carte... nu rămâne decât să veniți. Speranța mea e să fim mulți. Legiune. ;)

• Sâmbătă 22 nov:
- 11:30 Lansare Însemnările damei de silicon de Dănuț Ungureanu - standul Nemira
- 12:00 Lansare Sindromul Quijote şi alte ficţiuni rebele de Mircea Opriță - standul Nemira
- 12:30 Lansare Almanahul Anticipaţia 2015 - standul Nemira
- 13:00
       Întâlnire cu scriitorul Andrew Nicoll - standul ALL
       Lansare Basmania, Răspântia gândurilor de Valentin Nicolau - standul Nemira
       Lansare Provocarea și Copiii Întunericului - standul Herg Benet
Update:
- 14:00 Lansare Zei americani de Neil Gaiman - standul Paladin
- 14:30 Lansare Ploaia electrică de James Lee Burke - standul Paladin
- 15:00 Lansare Numărătoarea inversă de Eugen Lenghel - standul Tritonic
- 15:30 Lansare Urme de sfinți de Danuț Ungureanu - standul Tritonic
- 16:00
       Lansare Pânza de păianjen de Lucian Dragoș Bogdan - standul Tritonic
       Lansarea antologiei Istorii alternative - standul Tracus Arte
- 16:30 Lansare Iubire și moarte pentru totdeauna de Liviu Surugiu - standul Tritonic
- 17:00
       Lansarea colecţiei Bendis (Suspendaţi într-o rază de soare de Ben Ami; Sharia de Roxana Brânceanu;
             A opta zi e-n fiecare noapte de Eugen Cadaru) - standul Tracus Arte
       Lansarea Enciclopediei SF, volumele I-VI de Mircea Naidin - standul Tritonic

Și apoi liber la socializare, desigur... Cam asta ar fi, deși în ciuda faptului că am vreo 5 tab-uri deschise cu diverse programe, dintre care unul e cel oficial de la Gaudeamus (pe care îl găsiți aici), tot am senzația că am uitat ceva... Oricum, programul e flexibil, pregătit să primească update-uri și gata să fie ignorat complet în cazul în care apare ceva pe ultima sută de metri. Gaudeamus fericit tuturor!

Notă: Dacă veniți, veniți cu carnetele de elev/student ca să beneficiați de intrare liberă. Altfel, un bilet de intrare e 5lei/zi sau 10lei/abonament pe 5 zile. Eu zic că merită nu doar pentru atmosferă & oameni, dar din reduceri și oferte, vă scoateți taxa de intrare.

luni, 17 noiembrie 2014

Recenzie: A fost odată ca niciodată

Povestea:
Tibo Krovic este primarul orașului Punct de aproximativ 20 de ani. În fiecare dimineață merge cu tramvaiul la serviciu, coboară cu câteva stații înainte pentru a-și savura cafeaua la Îngerul de Aur, unde, pe lângă un pumn de monede, lasă zilnic pe masă o pungă aproape neatinsă de bomboane mentolate. Restul distanței o parcurge pe jos și singurul lucru care îl poate opri din drumul său e un cetățean care vrea să-i vorbească. Pentru că așa e primarul Tibo Krovinc cel Bun, mereu gata să asculte nevoile cetățenilor orașului său, mereu atent la dorințele lor.

Însă bunul primar are un secret: e îndrăgostit fără speranță de secretara sa, Agathe Stopak, o doamnă minunată... și cât se poate de căsătorită. Totuși căsnicia ei e de mult doar un bloc de gheață, așa că între cei doi se înfiripă o frumoasă prietenie. Dar prietenia lor nu poate deveni ceva mai mult de-atât, deoarece onoarea neștirbită a primarului le stă în cale.

Totuși, povestea narată de Sfânta Walpurina, cea care veghează asupra Punctului, nu este doar despre cei doi, ci și despre o serie de alți cetățeni ai orașului care, într-un mod mai mult sau mai puțin supranatural, își vor aduce propria contribuție la deznodământ.

Părerea mea:
După ce Otto Witte m-a cucerit prin modul în care a reușit să-și spună povestea, m-am hotărât să descopăr mai multe dintre cărțile lui Andrew Nicoll. Și, firesc, am început cu începutul: cu romanul său de debut. De data asta, acțiunea n-a mai fost plasată într-un spațiu cunoscut, ci Nicoll, prin vocea Sfintei Walpurina, ne-a mutat într-un orășel de pe o insuliță din Marea Baltică, oraș pe care oamenii din restul lumii l-au uitat de mult.

Totuși, dacă orașul e imaginar, personajele din romanul A fost odată ca niciodată sunt cât se poate de reale... sau asta e impresia pe care ți-o lasă. Un bărbat îndrăgostit, o femeie căsătorită care se simte singură, o bătrână patroană de cafenea, un artist ratat, pe toți ai senzația că i-ai putea întâlni pe stradă. Ceea ce nu înseamnă că personajele lui Nicoll sunt banale, fiecare are trăsăturile lui extrem de bine definite care îl fac unic, însă ți-e imposibil să nu-i simți ca pe niște prieteni vechi, pe care îi cunoști de-o viață. Chiar și Sfânta Walpurina, martira bărboasă și plină de negi la care se roagă toți locuitorii în vremuri de nevoie și căreia îi mulțumesc în momentele de bucurie, chiar și ea e un personaj pe care îl simți autentic și de care te atașezi. De fapt, deși apare mai puțin, lăsându-i pe locuitorii încă în viață ai orașului să acapareze scena, Sfânta Walpurina e probabil personajul meu preferat.

Cât despre Tibo și Agathe... în majoritatea timpului, sunt adorabili. De fapt, mai mult de jumătate din roman am citit-o cu zâmbetul pe buze, iubindu-le micile stângăcii și trăind alături de ei momentele intense - o atingere, o privire, un surâs, nimic mai mult - dar din păcate, părerea mea că toată această bucurie nu poate dura la nesfârșit a fost corectă și deși urmările m-au întristat - și uneori m-au revoltat de-a dreptul - ele au dat adâncime romanului, au transformat o poveste simpatică într-o poveste de viață.

Și adevărul e că sub tot umorul și sub toate frazele inteligent construite, sub magia și supranaturalul care poposesc în Punct, povestea primarului e o lecție de viață cât se poate de serioasă, care transmite adevăruri dure despre priorități și neînțelegeri, despre dificultatea comunicării și despre singurătate, despre diferența dintre ce e bun și ce e drept, despre cum uneori noi putem deveni proprii noștri dușmani... dar mai ales despre iubire și importanța ei.

Tocmai de aceea mă bucur că l-am descoperit pe Andrew Nicoll și stilul lui sincer și amuzant, care ascunde adevăruri importante. Pe lângă recomandarea mea de a citi acest roman, vă reamintesc faptul că autorul va fi prezent în cadrul târgului de carte Gaudeamus și că îl puteți întâlni sâmbătă, 22 noimebrie, la ora 13:00 la standul editurii All:


Ne vedem acolo?

duminică, 16 noiembrie 2014

Vino la vot!

Am încercat întotdeuna să nu-mi exprim în mod public opțiunile politice. Da, mai discut cu prietenii apropiați sau cu familia, dar m-am ținut departe de orice fel de manifestare publică a opțiunii politice. O să continui să fac asta. N-o să vă spun cu cine să votați sau să nu votați, n-o să vă spun cu cine votez eu. Nu vreau decât să vă rog să ieșiți la vot.


Am 20 de ani. Nu e prima dată când votez, dar e prima dată când votez un președinte. Înainte să împlinesc 18 ani, credeam că voi ieși la vot și mi-l voi anula. Voiam să ies la vot doar pentru că însemna că eram adult - la fel cum unii vor să fumeze pentru că par maturi - dar voiam să pun ștampila aiurea pe mai mulți pentru că eram ferm convinsă că sunt toți o apă și-un pământ.

Apoi am împlinit 18 ani și mi-am dat seama că votul ăla contează. Senzația mea de tânăr în țara asta e că votul e ultimul lucru pe care îl mai am, singurul lucru pe care îl pot face și care afectează clasa politică. Și dacă asta e tot ce pot face ca să-i doară, atunci aleg să cred că votul ăla chiar contează. Poate sunt idealistă. Poate candidatul pe care îl aleg eu nu e nici bun, nici „răul cel mai mic”, ci e doar unul dintre cei răi. Poate n-o să se schimbe nimic. Poate o să fie mai rău. Dar acum, când pun pentru prima dată ștampila pe un președinte, vreau să cred în schimbare. Vreau să cred că se poate mai bine. Sau măcar să cred că nu va fi mai rău.

Dacă vreți deja să ieșiți la vot, ieșiți la vot! Dacă vreți să nu ieșiți la vot pentru că sunt toți la fel, e alegerea voastră, libertatea voastră... dar eu v-aș ruga să nu stați acasă. Dacă sunt toți la fel, dacă v-ați resemnat de mult, dacă nu mai credeți în schimbare, atunci găsiți un tânăr la fel de naiv și de idealist cum vă imaginați acum că sunt eu - și poate sunt, îmi asum naivitatea. Întrebați-l cu cine votează, întrebați-l de ce și votați ca el. Votați pentru el. Dacă vouă vă e indiferent, atunci faceți-o pentru noi. Noi vrem să vedem pe pielea noastră cum merg lucrurile. Vrem ca omul pe care îl votăm, indiferent cine e, să câștige alegerile. Ne-am pus încrederea într-unul dintre cei doi și vrem să vedem dacă merită. Lăsați-ne să descoperim singuri cât valorează o promisiune electorală. Amintiți-vă că poate, odată ați crezut și voi în schimbare. Lăsați-ne să credem că se mai poate face ceva. Lăsați-ne speranța. Ieșiți la vot!

vineri, 14 noiembrie 2014

Vine Gaudeamusul!

...și deja se anunță o grămadă de evenimente pentru care merită să tragi chiulul de la viața cotidiană și să te pierzi câteva ore printre cărți faine și oameni la fel de pasionați de lectură ca tine. Miercuri începe târgul, deci până marți o să am un orar bine pus la punct pe care o să-l împărtășesc cu voi, dar până mă hotărăsc eu când ajung la Romexpo, știu cel puțin un event de la care nu numai că n-aș lipsi pentru nimic în lume, dar e și prima dată când corup o prietenă să vină cu mine:


Așadar, peste fix o săptămână, adică vineri, 21 noiembrie, ora 18:00, noi două o să fim la standul Herg Benet să vedem dacă teckelul e doar un truc de marketing sau o să fie prezent. Și să luăm și autografe. Nu de la câine, desigur :) Ne vedem acolo!

luni, 10 noiembrie 2014

Recenzie: Bizaroproze de Flavius Ardelean

„Sau poate că începutul e cu totul altul, neaparținându-mi deloc, nici mie, nici nimănui. Poate că începutul își aparține doar sieși, într-un timp propriu, într-un loc propriu, așteptându-și manifestarea prin cei ca mine, oameni-neoameni. Cei din umbre, cei ascunși. Cei de sub tălpile voastre.”
© Flavius Ardelean - Bizaroproze - Editura Herg Benet

Povestea:
Imaginați-vă o librărie. Librăria aceea pe care și-o dorește orice cititor, una mică sau mare, luminoasă sau întunecată, dar plină de cărți. Librăria în care timpul nu curge, în care timpul nu există. Nu există decât cărțile. Librăria în care rafturile nu se parcurg cu privirea, ci cu mâinile, în care cotoarele se pipăie, se ating, se simt. Librăria în care miroase a cărți.

Imaginați-vă că sunteți în această librărie și căutați o carte. Nu știți nici voi foarte sigur ce anume vă dorți, dar fiecare fibră din corpul vostru urlă după cuvinte. Și mâna continuă să plutească pe rafturi, cotor după cotor, până când se oprește brusc, fără să știți de ce. Privirea urmează brațul, încheietura, degetele și acolo, la capătul lor, e o carte mică, neagră. Un mister. O scoateți din raft, dar aflați prea puține. Un nume. Un titlu. Pe spate, două amintiri pentru unii, două mistere pentru alții.

Prin aspect și prin cuvintele de pe coperți, fiecare carte promite ceva. Prin tăcerea ei, Bizaroproze promite să exploreze necunoscutul, misteriosul și bizarul, dar nu ca un aventurier care vrea să aducă lumină în ungherele întunecate, ci ca un îndrăgostit care nu vrea să schimbe, ci doar să fie.

Părerea mea:
Îmi place să dețin controlul, îmi place să știu cum o să se desfășoare lucrurile, îmi place să am măcar un vag scenariu în orice situație - îmi plac lucrurile sigure. Îmi mai place să înțeleg cum funcționează lumea din jurul meu, îmi place să mă uit la un obiect sau fenomen și să văd legile din spatele lui, modul în care e legat de lumea din jur - îmi plac lucrurile clare.

Dar lumea nu e un loc sigur și nu e un loc clar. Lumea e un haos misterios pe care omul se chinuie să-l pună în ordine. E o muncă sisifică, dar pentru unii, această muncă e cea care îi ajută să poată dormi noaptea. Tot ceea ce noi construim, lumea noastră, regulile noastre, toate sunt structuri artificiale făcute să ne asigure iluzia de siguranță și de ordine. Și doar pentru că e o muncă fără sorți de izbândă nu e de-ajuns cât să renunțăm.

„Se uită în jur, căutând locul în care să sape o ieșire, să slăbească fortăreața de beton-armat, să se facă auzit. Își lipi palmele de zidurile surpate și începu să tragă și să împingă, să mute și să măture, să ridice și să arunce. În jurul lui se lăsa noaptea, dar el nu știa, nu vedea, nu simțea, el săpa și lupta cu molozul, neobosit, om.”
© Flavius Ardelean - Bizaroproze - Editura Herg Benet

Însă lumea noastră atent construită are lipsurile ei. Sunt spații neclare, întunecate, spații în care ordinea noastră n-a ajuns și nu va ajunge vreodată. E misterul de sub covor, din subteran, din apartamentul vecin, din spatele privirii unei persoane întâlnite zilnic. Îmi plac siguranța și ordinea lumii familiare, dar sunt om, așa că orice neclaritate mă atrage ca un magnet pentru că dacă vrei ordine în haos, atunci trebuie să înfrunți haosul. Vreau să înțeleg, așa că am plonjat în întunericul dintre coperțile cărții.

„Văd omul cum se uită la mine, încercând să înțeleagă ceva, dar nu mă vede, doar eu îl văd, și știu că omul nu e, că omul nu a fost și că omul nu va fi. Că nu va mai fi.”
© Flavius Ardelean - Bizaroproze - Editura Herg Benet

Aș vrea să-ți spun că nu-ți trebuie curaj ca să faci asta, dar aș minți. Nu e prima carte semnată de Flavius pe care o citesc, așa că știam la ce să mă aștept. Și în același timp, nu știam. A citi o carte de-a lui înseamnă să abandonezi tot ceea ce cunoști și să plonjezi pur și simplu printre cuvinte. M-am pierdut printre ele. Am pierdut cunoscutul, familiarul, sigurul, am pășit în spațiile neclare, nedefinite, necartografiate ale lumii noastre. Am întâlnit ființe incredibile, ființe pe care mintea mea le vrea imposibile, dar pe care le simt reale și asta îmi place și mă sperie în același timp.

E interesant să explorezi lumea lui, o lume despre care vrei să crezi că e paralelă cu a noastră, că e o lume cu care nu te vei intersecta vreodată, dar despre care știi că e chiar lumea ta, simți că e lângă tine, în jurul tău. Totuși, orice încercare de a explora această lume într-un mod rațional mi se pare sortită eșecului. Sunt lucruri care nu-și pot găsi explicația, sunt lucruri care n-ar trebui să și-o găsească vreodată. Lumea asta trebuie simțită, și o simți în cel mai visceral mod posibil. O simți adânc în măruntaiele tale pentru că adevărul-adevărat e că cel mai mare mister nu e afară, nu se ascunde în locul acela întunecat unde vrei și nu vrei să privești, misterul nu e în spatele tău. E în tine.

Tocmai de aceea, cel mai interesant pentru mine a fost să-mi studiez propriile reacții, să mă desprind pentru câteva clipe și să privesc atent la mine, în mine. Să văd cum râd la lucruri îngrozitoare, cum accept lucruri inacceptabile pentru un cititor, cum empatizez cu oameni și situații care ar trebui să-mi repugne, cum mă îndrăgostesc de personaje de care ar trebui să mă tem. Aș putea să vă explic, să iau povestirile pe rând și să vă spun cum m-au făcut să mă simt, dar cred că fiecare dintre cele 9 povestiri trebuie mai întâi trăită pe propria piele, înainte să poți înțelege cum a simțit-o altcineva.

Ceea ce pot să vă spun, în schimb, e că volumul e foarte atent conceput. Pe lângă frazele care ți se întipăresc atât de bine în minte și în suflet încât te miri că nu ți-au apărut peste noapte pe piele, chiar și ordinea povestirilor nu e doar bine aleasă, ci e gândită migălos. Nu simți asta citind, totul curge natural, firesc, dar dacă stai să te gândești puțin, înțelegi atenția din spatele cortinei. Luați ca exemplu începutul, care e atât de fain încât am vrut să încep și eu acest articol cu el. Însă cel mai mult am apreciat finalul.

Timp de 8 povestiri, cobori din ce în ce mai adânc, te îndepărtezi din ce în ce mai mult de cunoscutul și ordonatul despre care vorbeam. Apoi, ultima povestire e un balsam. Nu te aduce înapoi, nu reface iluzia în care credeai inițial, nu readuce ordinea sau siguranța, dar îți aduce liniștea de care mintea ta are nevoie. Te ajută nu să-ți revii, pentru că nu vei mai fi la fel, ci te ajută să te obișnuiești cu ceea ce ai devenit. Te duce în starea de spirit din care poți începe să reconstruiești lumea din jurul tău... Amuzant e că la început, cartea de care te agăți fără să-ți dai seama pare cel mai concret lucru, mai adevărat decât tot ce te înconjoară...

Bizaroproze e mai mult decât o carte, e o experiență în sine. Spuneam că am plonjat în ea, dar adevărul e că ea plonjează în tine. Schimbând modul în care privești lumea, te schimbă și pe tine. Îți lasă iluzia că se deschide în fața ta, dar tu ești cel care se deschide, rămânând gol și vulnerabil în fața ei. Dacă aveți curajul să faceți asta, să trăiți asta, citiți-o! Lăsați-o să devină parte din voi pentru că merită! Doamne, merită!

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Și-am ajuns în turul doi...



Bine, eu n-am ajuns. Însă Otto Witte da. Votat de cititori care i-au urmărit traseul politic încă de când era un acrobat și până a ajuns regele Albaniei, oamenii au decis că nu pot avea un președinte mai bun! Însă mai există un ultim pas: pentru a putea deveni președinte, Otto trebuie să suțină un discurs.

Totuși, ca orice fost rege care se respectă, viitorul președinte are nevoie de un staff pe măsură care să-i pregătească discursul. Și cine ar fi mai potrivit, dacă nu susținătorii lui, cititorii români posesori de blog, care nu numai că-l pot ajuta să cucerească masele, dar îl pot și sprijini în campania lui, astfel încât cât mai mulți votanți să afle despre Otto?



Tocmai de aceea, finanțatorul principal al campaniei lui Otto, editura ALL, vă provoacă să deveniți pentru o zi parte din cea mai literară campanie electorală de până acum! Scrie un discurs senzațional, publică-l pe blogul tău, cu mențiunea obligatorie: „Acest discurs face parte din campania inspirată de romanul „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Autorul Andrew Nicoll va fi prezent la Târgul de carte Gaudeamus pe 22 noiembrie.”
Postează până pe 15 noiembrie (inclusiv) link-ul cu articolul pe Grupul de Facebook vALLuntar cu sloganul „Otto Witte Președinte!”.


Răsplata va fi pe măsură, pentru că autorul celui mai bun discurs va primi mandatul de 1 an de Președinte pe Strada Ficțiunii! Desigur, acest post înseamnă o mulțime de responsabilități, deoarece Președintele Străzii Ficțiunii va primi:
- toate aparițiile din colecția Strada Ficțiunii din perioada 15 noiembrie 2014 – 15 noiembrie 2015,
- coduri de reduceri pe site-ul www.all.ro pentru cititorii blogului său,
- posibilitatea de a-l cunoaste și intervieva pe Andrew Nicoll, creatorul lui Otto Witte!
Câștigătorul va fi ales de echipa de comunicare a Editurii ALL și va fi anunțat pe data de 19 noiembrie.

Ce mai stați pe gânduri? E momentul să scrieți discursuri, mai e doar o săptămână!

Notă:
Dacă aveți nevoie de surse de inspirație, puteți descoperi două interviuri cu Otto Witte pe blogul editurii ALL, aici și aici. Și, desigur, puteți citi biografia viitorului Președinte, intitulată Dacă citești asta, înseamnă că am fost ales murit.

Clubul paladinilor #2

Vine un moment în viața oricărui cititor în care abia a terminat o carte și arde de nerăbdare să discute cu prietenii despre asta. Nu e vorba neapărat de o capodoperă a literaturii, ci poate fi vorba de orice poveste care i-a pus o rotiță din cap în mișcare, poate fi vorba de orice carte care l-a pus măcar puțin pe gânduri.

Problema apare atunci când sus numiții prieteni n-au citit cartea. Sunt cazuri fericite în care prietenii pot fi corupți/mituiți/amemințați și alte chestii „prietenoase” care să-i convingă să citească romanul, însă sunt și cazuri în care atunci când cititorul o să deschidă gura și o să amintească de cartea aceea, ochii prietenilor lui vor decide brusc să studieze cerul, tavanul, sau orice altceva aflat deasupra lor - adică o să-și dea ochii peste cap și o să roage cititorul să schimbe placa.

Acum imaginați-vă un pod. Nu un pod întunecat și plin de scânduri care scârțâie, ci un pod luminos, cu măsuțe cochete, unde o să găsiți câțiva oameni. Poate îi cunoașteți, poate nu. Nici ei nu vă cunosc neapărat. De fapt, nu vă leagă decât un singur lucru: cartea. Nu orice carte, ci cartea aia care vă zgârâie pe toți. Imaginați-vă că vă așezați la măsuța lor, pe care tronează cartea. 5 minute mai târziu, sunteți cei mai buni prieteni și nu e nimic mai plăcut decât să stați de vorbă. Divagați, reveniți la subiect, minutele trec, subiectele se leagă și nici nu vă dați seama când vine ora de închidere a librăriei în podul căreia vă aflați.


Exact așa a fost întâlnirea de marți a clubului paladinilor. N-am fost mulți, dar am fost prieteni timp de câteva ore. Am vorbit de toate despre tot, plecând de la romanul Războiul liniștit de Paul McAuley. Elementul inedit al întâlnirii a fost faptul că Nicu Gecse, traducătorul romanului, a fost prezent la întâlnire și ne-a povestit despre lunile în care a lucrat la acest roman, despre conversațiile cu autorul, cu redactorul, cu editorul, cu toată echipa din spatele cărții, despre cum e să cauți cu febrilitate cuvântul potrivit, acela care face diferența dintre o traducere mot-a-mot și un roman adevărat, dar și despre tinerețea SF-ului românesc, despre cenacluri care schimbă destinul oamenilor, despre întâmplări care nu se uită... despre de toate.

Bineînțeles, am discutat și despre roman în sine, despre poveste și cum a perceput-o fiecare. Primul subiect au fost așa numitele „burți” ale poveștii, fragmentele de „information dump” în care povestea trecea în plan secund, în favoarea descrierii regulilor care guvernează viitorul din viziunea lui McAuley. Pentru mine, aceste pasaje au fost cele mai reușite. Citesc SF ca să văd lumi noi, plauzibile și coerente, așa că toate explicațiile m-au ajutat să înțeleg cum funcționează această lume, ce reguli o guvernează, cum s-a ajuns acolo, ce e diferit, ce a rămas la fel... Fiecare descriere era o cărămidă de construcție în plus și a fost genul de carte care, cu cât oferea mai multe cărămizi, cu atât mai reușită devenea lumea pe care o construia.

Și tocmai penru că a fost atât de migălos prezentată, am putut discuta despre cât de plauzibilă e această lume, despre cât de probabil e ca ea să devină realitate nu doar la un moment dat, ci chiar în 200 de ani, după cum promite autorul. Oameni trăind pe alte planete ale sistemului solar, organisme modificate genetic astfel încât să producă orice ar avea oamenii nevoie, carbon procesat folosit ca material de construcție... pare mult pentru doar 200 de ani, așa că la început, ne-am îndoit de termenul optimist, însă mai apoi cineva ne-a pus întrebarea „unde eram noi acum 200 de ani?”. Deja, visul a părut puțin mai aproape.

Din păcate, însă, lumea a fost singurul lucru pe care McAuley l-a construit frumos. Din punctul meu de vedere, povestea care lega toate elementele unei lumi a viitorului nu mi-a îndeplinit așteptările. Într-o lume genială cred că putea exista o intrigă pe măsură, însă deși lumea din jurul lor s-a schimbat, oamenii au rămas la fel: plini de o lăcomie fără sens și gata să se distrugă între ei, în loc să lucreze împreună pentru a ajunge mai departe.

Totuși, au existat câteva personaje care au ieșit în evidență, iar ceea ce am remarcat cu toții și mie mi-a plăcut în mod special au fost personajele femimine, care au fost nu numai niște personaje puternice, care s-au descurcat cum au putut mai bine în anumite situații, dar și personaje-cheie, care prin acțiunile lor, au schimbat totul. Și deși a fost interesant faptul că inițial, părea că femeile vor fi personajele pacifiste, iar bărbații vor fi cei care vor dori războiul, în final taberele n-au fost împărțite după sexe, și noi, cititorii, ne-am trezit cu personaje preferate în ambele tabere, fiind în imposibilitatea de a alege.

Dacă tot am menționat războiul, un alt subiect pe care l-am dezbătut a fost titlul romanului: Războiul liniștit, în original The Quiet War. Din nou, a fost un mare plus să avem traducătorul alături de noi, să putem înțelege procesul prin care titlul românesc a fost ales, dar mi-a plăcut și faptul că am discutat despre motivul pentru care autorul a ales acest titlu, faptul că în vidul spațiului nu există sunet... Câte filme cu nave spațiale care scot zgomote care mai de care mai moderne n-am văzut? Cțt de interesant ar fi un film care să redea liniștea asurzitoare a spațiului?

Am încercat să mă limitez doar la subiectele de discuție legate de roman și deja am scris o grămadă, dar discuțiile au fost mult mai variate, am acoperit subiecte de la romane SF care să acopere și părțile necunoscute (încă) ale lumii, cum ar fi paranormalul sau noțiunea de suflet, dar și despre ideea de a ilustra romanele pentru a le face mai atractive, ajungând cu discuția chiar până la romanele lui Jules Verne cu gravurile lor. Pe scurt, a fost exact ca o discuție între prieteni care nu s-au mai văzut de mult și ard de nerăbdare să schimbe impresii.

În final, editura Paladin ne-a făcut două surprize. Prima a fost faptul că fiecare dintre participanți a primit cadou o carte. Eu am plecat acasă cu Dexter, pentru că dacă tot am început să-mi mai diversific lecturile, m-am gândit că ar fi interesant să văd cum gândește criminalul care ucide criminali... Cea de-a doua surpriză a fost confidențială, însă informația a devenit publică recent, așa că îmi face plăcere s-o împărtășes cu voi: Paul McAuley, autorul romanului pe care l-am dezbătut, va veni în România în decemrbie în cadrul Festivalului Internațional de Literatură București. Nu este singurul invitat, lista completă o găsiți mai jos:


(click pe imagine pentru a o mări)

Următorul eveniment va avea loc în luna decembrie, însă între timp va avea loc târgul Gaudeamus. În mod tradițional, lansările de SF au loc sâmbăta și anul acesta, se anunță rearanjări masive de biblioteci pentru că multe volume noi vor avea nevoie de spațiu. Mai multe detalii vor apărea pe măsură ce se apropie 19 noiembrie.

miercuri, 5 noiembrie 2014

Concurs: Prima rundă a Jocului

Cu câteva zile în urmă, v-am povestit despre Endgame. Jocul final: Convocarea, o carte ce are în spate un concept interesant: în roman se vor ascunde o serie de indicii și, cu ajutorul unei aplicații care va fi lansată anul viitor, cititorii vor putea dezlega la rândul lor enigme și în final, să câștige o grămadă de cărți bani (cu care să-și ia cărți. Și biblioteci pentru cărți. Și semne de carte șmechere. Și ce mai vor ei).

Fiecare joc are un început, și începutul acestuia e romanul... sau poate începe mai devreme? Provocarea pe care o lansez în acest concurs e destul de simplă: am ascund pe blog o serie de indicii și, cu sprijinul editurii Trei, trei cititori care vor reuși să le dezlege vor câștiga un exemplar din primul volum al trilogiei Endgame, apoi, în urma acestui mic antrenament, vor fi mai pregătiți să ia parte la Joc :)

Despre premiu:
Jocul Final e real. Jocul Final are loc acum.
Pământ. Acum. Astăzi. Mâine.
Jocul Final e real, Jocul Final a început.
Viitorul e nescris. Ce va fi va fi.

12 Jucători. Tineri, dar din seminţii străvechi. Din care se trage toată omenirea. Şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă. De atunci jucătorii se pregătesc neîncetat. Nu au puteri supranaturale. Niciunul nu poate să zboare, să transforme plumbul în aur sau să-şi vindece rănile. Când le sună ceasul, Jucătorii mor. Mor ei, murim şi noi. Jucătorii sunt moştenitorii Pământului şi ei trebuie să rezolve Marea Enigmă a Salvării. Unul dintre ei trebuie să reuşească, altminteri vom pieri cu toţii.

Citeşte cartea. Găseşte indiciile. Descifrează enigma. Există un singur câştigător. Jocul Final e real. Jocul Final a început.

În Endgame. Jocul Final: Convocarea, volumul 1 al trilogiei Endgame, ești martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile romanului este înscrisă o enigmă, pe care ești invitat să o dezlegi.

Oare exuberanţa va învinge puterea?
Prostia va fi mai presus de bunătate?
Lenea va birui frumuseţea?
Învingătorul va fi bun sau rău?
Există un singur mod de a afla.
Jucaţi.
Supravieţuiţi.
Descifraţi.
Oameni ai Pământului.
Jocul Final a început.

Bun, acum că știți pentru ce concurați, iată cum se va desfășura concursul: primul indiciu se ascunde în acest articol. O dată ce l-ați descoperit, el vă va duce spre următorul articol, unde este ascuns un alt indiciu spre un alt articol și așa mai departe. În total, sunt 5 indicii. Ultimul vă va trimite înapoi aici, nu înainte de a vă explica modul în care veți obține soluția enigmei. O dată ce ați găsit soluția, lăsați un comentariu la această postare în care să precizați:
- o adresă de e-mail valabilă
- o metodă prin care urmăriți blogul (poate fi prin e-mail, pe facebook, twitter, google+, bloglovin, GFC... cred că astea sunt toate, găsiți butoanele sub bannerul blogului, GFC-ul și mail-ul sunt pe margine... The choice is yours! :)) O să vă rog să-mi lăsați numele contului și să specificați cum urmăriți blogul, ca să pot valida intrările)
- soluția descoperită, desigur.
- opțional: Like paginii de Facebook a Editurii Trei // Young Fiction Connections
- opțional: Share concursului oriunde vreți voi :)

Am activat moderarea comentariilor, așa că nimeni nu poate vedea ce au răspuns ceilați. Eu le pot vedea, așa că dacă văd că soluția dată nu este cea corectă, vă voi anunța pe e-mailul furnizat că trebuie să mai încercați. Dacă reveniți și încercați din nou, insist să furnizați din nou toate detaliile cerute, pentru a valida noua intrare.

Una dintre cele 3 cărți o voi acorda primei persoane care găsește soluția corectă. Ceilalți 2 câștigători vor fi aleși folosind random.org. Concursul se desfășoară în perioada 05.11 - 19.11, iar câștigătorii vor fi anunțați aici, pe blog.

Jocul începe acum!

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

De citit: Bizaroproze de Flavius Ardelean

A apărut! Există! A ieșit din tipar, se poate atinge, mirosi, dar mai presus de toate, se poate citi. Bineînțeles, înainte de asta, se poate comanda. Pentru că nu mai e doar o imagine, o promisiune sau ceva ce aștepți, ci e o realitate.




Cuprins:
     - Vegetal
     - Furcacaudină
     - ||
     - Geamantanul
     - Sute de inimi mici ca sute de sori prinşi sub pământ
     - Sânul
     - Chelia lui Valeriu
     - Cea mai bună dintre lumile posibile
     - Liniştea




Despre volum vă pot spune puține. Am citit câteva din textele din cuprins. Pe unele le-am și auzit citite, dar nu e genul de experiență care se poate povesti. E genul de experiență pe care o trăiești, o ții minte și pentru care ești pur și simplu recunoscător. Și, ca o paranteză, e genul de experiență pentru care aș plăti bilet. Și aș face tot ce pot să-i conving și pe alții că merită să plătească bilet ca să trăiască experiența pe pielea lor. Între timp, însă, vă încurajez să cumpărați cartea (și să participați și la lecuri, sunt moca și doar participând înțelegeți exact de ce spun că aș plăti bilet).

Despre poveștile pe care le-am citit, pot spune că au puterea să vă zguduie din temelii. Au puterea să vă facă să priviți lumea din jurul vostru și să vedeți golurile din ea, petele de întuneric unde se poate ascunde orice. Nu întâmplător, coperta e doar întuneric. Nu știi ce se poate ascunde în acest volum, nici eu nu știu încă, dar știu că abia aștept să aflu și mai știu că la sfârșit, misterul dintre coperți nu va fi dezvăuit, ci se va muta dintre pagini în interiorul fiecărui cititor.

Bizaroproze nu e o carte pe care v-o recomand, e o carte pe care vă informez că trebuie s-o citiți. E o carte care te face să privești atât în jurul tău, dar și în tine. Ce vei vedea acolo depinde de tine, ce vei simți privind depinde tot de tine, dar pot să-ți promit că nu vei vedea același lucru ca înainte.

Nu mă crezi? Citește.



Update: Acum există și trailer pentru carte:

Jocul Final e real. Jocul Final a început.

Editura Trei lansează prima experienţă multimedia integrată carte-joc: Endgame – Jocul final: Convocarea. Pe scurt, e vorba despre primul volum al unei trilogii în care realitatea și fantasticul se amestecă la propriu pentru că fanii seriei au ocazia să participe ei înșiși la Joc folosind o aplicație online. Ideea mi s-a părut genială încă de când am auzit prima dată despre această carte, abia aștept să mă apuc de ea și normal că îmi place să cred că o să reușesc să dezleg enigmele!

Și pentru că ideea romanului e foarte faină, cu sprijinul editurii Trei, câțiva cititori norocoși ai acestui blog vor avea șansa să câștige un volum în cadrul unui concurs despre care o vă dau mai multe detalii în zilele care vin. De asemenea, mai multe detalii despre conceptul din spatele Endgame – Jocul final, despre aplicație, ecranizare și mai ales despre premiile puse în joc puteți afla din rândurile ce urmează:

Prima experienţă multimedia integată carte-joc, Endgame – Jocul final. Convocarea de James Frey şi Nils Johnson-Shelton, este lansată în România de Editura Trei în parteneriat cu eMag, pe 31 octombrie 2014, la doar trei săptămâni de la apariţia în Statele Unite.
Primul volum din trilogia Endgame este o carte-fenomen, lansată de HarperCollins într-un tiraj record de 1.000.000 de exemplare.
Endgame – Jocul final. Convocarea se poate achiziţiona în exclusivitate de pe emag.ro, în perioada 31 octombrie - 14 noiembrie 2014.

În acest primul volum al trilogiei eşti martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile cărţii este înscrisă o enigmă, pe care eşti invitat să o dezlegi. Fiecare roman din trilogia ENDGAME va fi însoţit de o astfel de “super-enigmă” interactivă constând în indicii inserate în textul cărţii, fie sub forma unor formule sau a unor adrese web.

Cu aplicaţia mobilă AR creată special de Niantic Labs de la Google, cititorii sunt invitaţi să se alăture online în căutarea celor trei chei ascunse care pot salva omenirea pe baza indiciilor din carte. Conceptul inovativ este explicat aici: http://www.youtube.com/watch?v=9zDkYjxtjfU


Premiile Endgame sunt fabuloase: 500.000 $ pentru rezolvarea enigmei din primul volum, 1.000.000 $ pentru rezolvarea enigmei din al doilea volum şi 1.500.000 $ - premiul final.

”Unicul nostru scop a fost să creăm ceva incredibil, radical, nou – să inventăm viitorul. Să creăm un fenomen global al secolului 21: cărţi, joc, enigme, social media, YouTube, film, reality TV...” - James Frey & Nils Johnson-Shelton

Trilogia Endgame ne dezvăluie o lume populată de seminţii străvechi, din care se trage toată omenirea şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă. În fiecare seminţie există un Jucător care este antrenat de mic pentru Jocul Final, un eveniment catastrofal care va redefini soarta omenirii. Fiecare Jucător este antrenat conform tradiţiei seminţiei sale şi are însuşiri care îl vor ajuta în confruntarea finală. În apropierea maturităţii, el lasă locul unuia mai tânăr şi ciclul continuă...

Aplicaţia online creată de Google Niantic Labs va fi lansată la începutul anului 2015, pentru a oferi şanse egale la startul competiţiei tuturor cititorilor din cele 30 de ţări unde au fost vândute drepturile de publicare.

Twentieth Century Fox a câştigat drepturile de ecranizare a seriei Endgame. James Frey scrie scenariul primului film, care va fi produs de Wyck Godfrey şi Marty Bowen (Temple Hill), producătorii din spatele marilor succese de casă Twilight Saga şi The Fault in Our Stars (Sub aceeaşi stea - roman apărut la editura Trei).

Jocul Final e real. Jocul Final a început.
Oare exuberanţa va învinge puterea?
Prostia va fi mai presus de bunătate?
Lenea va birui frumuseţea?
Învingătorul va fi bun sau rău?
Există un singur mod de a afla.
Citeşte Endgame – Jocul final. Convocarea!


James Frey s-a născut în Cleveland. Toate cărţile lui – O mie de fărâme, Prietenul meu Leonard, Dimineaţă însorită şi Testamentul Final al Sfintei Biblii – au fost bestselleruri internaţionale.
Nils Johnson-Shelton este coautorul succesului editorial Niciun înger. Chinuitoare mea călătorie incognito în Cercul Secret al Îngerilor Iadului şi al seriei pentru adolescenţi Cronici din lumea de dincolo, publicată de Full Fathom Five.