Cu câteva zile în urmă, v-am povestit despre Endgame. Jocul final: Convocarea, o carte ce are în spate un concept interesant: în roman se vor ascunde o serie de indicii și, cu ajutorul unei aplicații care va fi lansată anul viitor, cititorii vor putea dezlega la rândul lor enigme și în final, să câștige o grămadă de cărți bani (cu care să-și ia cărți. Și biblioteci pentru cărți. Și semne de carte șmechere. Și ce mai vor ei).
Fiecare joc are un început, și începutul acestuia e romanul... sau poate începe mai devreme? Provocarea pe care o lansez în acest concurs e destul de simplă: am ascund pe blog o serie de indicii și, cu sprijinul editurii Trei, trei cititori care vor reuși să le dezlege vor câștiga un exemplar din primul volum al trilogiei Endgame, apoi, în urma acestui mic antrenament, vor fi mai pregătiți să ia parte la Joc :)
Despre premiu:
Jocul Final e real. Jocul Final are loc acum.
Pământ. Acum. Astăzi. Mâine.
Jocul Final e real, Jocul Final a început.
Viitorul e nescris. Ce va fi va fi.
12 Jucători. Tineri, dar din seminţii străvechi. Din care se trage toată omenirea. Şi care au fost create şi alese cu mii de ani în urmă. De atunci jucătorii se pregătesc neîncetat. Nu au puteri supranaturale. Niciunul nu poate să zboare, să transforme plumbul în aur sau să-şi vindece rănile. Când le sună ceasul, Jucătorii mor. Mor ei, murim şi noi. Jucătorii sunt moştenitorii Pământului şi ei trebuie să rezolve Marea Enigmă a Salvării. Unul dintre ei trebuie să reuşească, altminteri vom pieri cu toţii.
Citeşte cartea. Găseşte indiciile. Descifrează enigma. Există un singur câştigător. Jocul Final e real. Jocul Final a început.
În Endgame. Jocul Final: Convocarea, volumul 1 al trilogiei Endgame, ești martor la căutarea primei Chei dintre cele trei care vor salva lumea. În paginile romanului este înscrisă o enigmă, pe care ești invitat să o dezlegi.
Oare exuberanţa va învinge puterea?
Prostia va fi mai presus de bunătate?
Lenea va birui frumuseţea?
Învingătorul va fi bun sau rău?
Există un singur mod de a afla.
Jucaţi.
Supravieţuiţi.
Descifraţi.
Oameni ai Pământului.
Jocul Final a început.
Bun, acum că știți pentru ce concurați, iată cum se va desfășura concursul: primul indiciu se ascunde în acest articol. O dată ce l-ați descoperit, el vă va duce spre următorul articol, unde este ascuns un alt indiciu spre un alt articol și așa mai departe. În total, sunt 5 indicii. Ultimul vă va trimite înapoi aici, nu înainte de a vă explica modul în care veți obține soluția enigmei. O dată ce ați găsit soluția, lăsați un comentariu la această postare în care să precizați:
- o adresă de e-mail valabilă
- o metodă prin care urmăriți blogul (poate fi prin e-mail, pe facebook, twitter, google+, bloglovin, GFC... cred că astea sunt toate, găsiți butoanele sub bannerul blogului, GFC-ul și mail-ul sunt pe margine... The choice is yours! :)) O să vă rog să-mi lăsați numele contului și să specificați cum urmăriți blogul, ca să pot valida intrările)
- soluția descoperită, desigur.
- opțional: Like paginii de Facebook a Editurii Trei // Young Fiction Connections
- opțional: Share concursului oriunde vreți voi :)
Am activat moderarea comentariilor, așa că nimeni nu poate vedea ce au răspuns ceilați. Eu le pot vedea, așa că dacă văd că soluția dată nu este cea corectă, vă voi anunța pe e-mailul furnizat că trebuie să mai încercați. Dacă reveniți și încercați din nou, insist să furnizați din nou toate detaliile cerute, pentru a valida noua intrare.
Una dintre cele 3 cărți o voi acorda primei persoane care găsește soluția corectă. Ceilalți 2 câștigători vor fi aleși folosind random.org. Concursul se desfășoară în perioada 05.11 - 19.11, iar câștigătorii vor fi anunțați aici, pe blog.
Jocul începe acum!

Foarte simpatica ideea cu gasitul indiciilor, felicitari ^^
RăspundețiȘtergeree-mail: goldypedia@yahoo.com
solutia: Jocul final a inceput, sunt pregatita
Urmaresc blog-ul prin e-mail si fb (Ella Tamashi)
nikolove16@gmail.com
RăspundețiȘtergereGFC: BlackstarGirl
soluţie: ''Jocul final a început; sunt pregătit(ă).''
Like: Nicoleta Vlad
Solutia: Jocul final a inceput! Sunt pregatita!
RăspundețiȘtergereGfc: Andreea Ilie
deea_princes95@yahoo.com
Fb: Ilie Andreea
Share: https://twitter.com/Andre_NDede/status/530036095405535233
Email: insideovi2005@yahoo.com
RăspundețiȘtergereUrmaresc blogul prin email: insideovi2005@yahoo.com, facebook: Ema Georgiana si GFC: Ema
Solutia: Jocul final a inceput. Sunt pregatita.
Am dat like paginilor cu fb Ema Georgiana
Share: https://www.facebook.com/ema.georgiana1985/posts/732452926831643?pnref=story
romiii_94@yahoo.com
RăspundețiȘtergerete urmaresc prin mail romiii_94@yahoo.com
Joocul final a inceput sunt pregatita
am dat like`uri nume : Romina Gianina Doros
https://twitter.com/RomiinaGianina/status/530152477421617152
Buna...mi-a plăcut ideea ta de concurs...foarte interesant. Adresa de mail este raluca.frisan@yahoo.com...urmaresc blogul prin gfc cu numele Raluca Frisan, iar soluţia este: "jocul final a inceput sunt pregatita"
RăspundețiȘtergereMail:alexandraravena27@gmail.com
RăspundețiȘtergereFollow :
GFC: Alexandra Ravena
FB: Qn Ravena
Mail: alexandraravena27@gmail.com
Like : Editura Trei , Young Fiction Connections
Share: https://www.facebook.com/alexandra.ravena27/posts/403882536425746
http://ravenasworld.tumblr.com/post/102105563458/jurnalul-unei-cititoare-concurs-prima-runda-a-jocului
Solutiile : 1. cuvantul "stele" - http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/09/recenzie-cioburi-de-stele-constelatii-1.html
2. cuvantul "eoni" - http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/07/cartea-de-pe-plaja-1-eon-de-greg-bear.html
3. cuvantul "zi" - http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/06/recenzie-zi-dupa-zi-de-david-levithan.html
4. cuvantul "final" - http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/08/recenzie-enders-starters-2.html
5. cuvantul "ai plecat" - http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.ro/2014/11/concurs-prima-runda-jocului.html
Soluți descoperită: Jocul final a început. Sunt pregătită.
RăspundețiȘtergeree-mail: dya_mary_girl11@yahoo.com (cu acest e-mail urmăresc și blogul)
Am dat like paginilor cu numele: Diana Ciotmonda
Buna!
RăspundețiȘtergereMa numesc Gorgan Garofita, iar solutia descoperita este : "Jocul final a inceput.Sunt pregatita"
adresa de mail:garofita_gorgan@yahoo.com
metoda prin care urmaresc blogul:facebook, numele contului:Gorgan Garofita
Va multumesc!
pufulet002@yahoo.com
RăspundețiȘtergereGFC: Pufulet
solutia: "Jocul final a inceput sunt pregatita"
Share: https://www.facebook.com/tuc.puf/posts/384490685048499
Email: marriacr@gmail.com
RăspundețiȘtergereGFC: Leontina
Soluția: Jocul final a început, sunt pregătit(ă).
Jocul final a inceput. Sunt pregatita.
RăspundețiȘtergereGFC: Oanna
oanauana@yahoo.com
E-mail: mae_anna02@yahoo.com
RăspundețiȘtergerePrin e-mail urmăresc blogul tău : mae_anna02@yahoo.com
Soluția: Jocul final a început,sunt pregătit(ă)
Am dat și like celor două pagini.
Pre a complicat.
RăspundețiȘtergereDáta trecuta a fost mai ludic.
Email: roxana_popa05@yahoo.com
RăspundețiȘtergereFollow: Facebook - Popa Roxana Maria, email - roxana_popa05@yahoo.com; GFC - Roxana Popa
Solutia: Jocul final a inceput, sunt pregatita.
Share: https://plus.google.com/u/0/117163238086516793868/posts/Ct9e8EUx5Pv
simple.touches33 at yahoo dot com
RăspundețiȘtergereFB: Andreea Pruș
Soluția: Jocul final a inceput, sunt pregatit(ă)
Mail: larisa.motora@yahoo.com
RăspundețiȘtergereurmaresc blogul cu acest mail
Solutie: Jocul final a inceput, sunt pregatita.
ana.vulpes@yahoo.com
RăspundețiȘtergereUrmăresc blogul pe email.
Jocul final a început sunt pregătită.
x74laura@yahoo.com
RăspundețiȘtergereGFC. Laura Serafincean
https://www.facebook.com/x74laura/posts/782144781844181
SOLUTIA: "Jocul final a inceput sunt pregatita."
Adresa de mail: geo_capsu@yahoo.com
RăspundețiȘtergereFB: Stan Georgiana
Share: https://www.facebook.com/?q=#/stan.georgiana.33/posts/776865862362540
Am dat like celor doua pagini.
Solutie: Jocul final a inceput, sunt pregatita.
E-mail: coman.andreeamihaela@yahoo.com
RăspundețiȘtergereFacebook: Coman Andreea-Mihaela
Soluția: Jocul final a început, sunt pregatită.
Soluţia este: "Jocul final a început. Sunt pregătit."
RăspundețiȘtergereAdresa de mail: sebastian.m.albu@gmail.com
Te urmăresc prin newsletter (adresa de mail de mai sus) şi pe FB, contul: Sebastian Mihail.
Like-uri la paginile Editurii Trei // Young Fiction Connections erau date de multă vreme. :D
O zi faină.
Sebastian Mihail.