Despre Gaudeamus, cu drag și nu prea...

Dacă ar fi să-mi aleg un singur eveniment literar la care să participi în timpul unui an, atunci în mod categoric le-aș alege pe toate ;) Totuși, Gaudeamusul e evenimentul pe care îl aștept cu cea mai mare nerăbdare, e momentul pentru care îmi pregătesc din timp bugetul, e momentul pentru care îmi fac planuri înainte pentru a nu ține cont de ele la fața locului. E pur și simplu unul din momentele mele preferate.


Gaudeamus pentru mine a început târziu anul acesta: am ajuns la Romexpo prima dată abia vineri, venind direct de la facultate ca să ajung la sesiunea de autografe a lui Flavius Ardelean. Mie mi-a plăcut, am stat de vorbă vreo jumătate de oră despre de toate, mă bucur că a avut și sora mea ocazia să-l cunoască și în final am plecat de la standul Herg Benet cu 2 cărți, una pentru o prietenă și una cadou de la autor pentru voi (cât de curând voi organiza un concurs pentru cititorii mei majori).

Am mai dat o tură scurtă în puținul timp rămas până la închidere, am bifat doar editurile care îmi plac în mod deosebit, am văzut prețurile, mi-am făcut o listă mentală și am plecat acasă ca să prind niște somn pentru că a doua zi era SDG (Sâmbăta De Gaudeamus) și trebuia să fiu pe baricade. Am bifat toate lansările la care am vrut să particip și una în plus, mi-am luat toată cărțile care ajunseseră pe lista scurtă și am reușit să strecor și vreo 2-3 în plus, am luat toate autografele pe care le voiam și am primit unul atât de frumos încât o să treacă repede la loc de cinste în bibliotecă. Pe scurt, a fost o zi minunată.

Prima lansare pe care am bifat-o a fost a lui Dănuț Ungureanu, care lansa volumul Însemnările damei de silicon. Cartea e despre oameni în general și despre cei din București în special și pentru că iubesc orașul ăsta, subiectul m-a făcut curioasă. Tocmai de acea am devenit rapid mândra posesoare a unui volum cu autograf, tocmai la timp ca să asist la lansarea volumului Sindromul Quijote de Mircea Opriță, despre care Cătălin Badea-Gheracostea a vorbit atât de frumos încât am adăgaut cartea în rucsac. Almanahul Anticipația 2015 îl aveam deja în momentul lansării, pentru că pe lângă faptul că îmi place tot ce ține de colecția Anticipația, în almanah se găseșe un text pe care abia aștept să-l citesc. Nu vă spun care pentru că sunt sigură că sunt multe foarte frumoase - mai ales că Marian Truță ne-a spus că s-a văzut nevoit să refuze texte foate bune, pentru că avea deja prea multe - dar sper că autorul se simte. Dacă nu, o să-i zic eu oricum cu prima ocazie.

Cu un mic regret am părăsit standul Nemira, ratând lansarea Basmaniei lui Valentin Nicolau, lansare la care aș fi vrut să particip pentru că îl admir pe actorul Marius Manole, care a venit să citească din volum, plus că eram curioasă cum e cartea. În schimb, am mers să-l revăd pe Andrew Nicoll, autor pe care editura All l-a adus câteva zile în România. Prima dată l-am întâlnit joi, în cadrul unui eveniment dedicat bloggerilor care a avut loc la Cărturești și despre care o să vă povestesc cu altă ocazie. De data asta - la târg adică - am venit pregătită cu volumele lui Nicoll care au apărut la noi, așa că acum le am semnate. În plus, îl văzusem mai devreme plimbând-se prin târg așa că l-am întrebat cum i se pare. Mi-a spus că i se pare minunat, so thumbs up for Romania :)

Din păcate, organismul meu a ținut să-mi amintească faptul că nu se poate hrăni doar cu cărți și oameni frumoși (ok, asta a sunat puțin canibal, am zis-o în sensul metaforic), așa că am luat o pauză de câteva minute și am dat gata un sandviș adus de la metrou (pentru că la SDG se vine cu provizii de hrană și apă. Totuși, exista mâncare de la Springtime pentru cei mai puțin prevăzători). Cu bateriile reîncărcate, am participat la cele două lansări de la Paladin și am înțeles din prezentarea lui Oliviu Crâznic de ce Zei americani a lui Gaiman e un must-read: e vorba despre lupta dintre vechii zei ai omenirii (cei greci, nordici, egipteni etc) și cei noi (zeii banilor, internetului etc). Cât de fain e asta? Și altă chestie faină: la lansarea volumului Ploaia electrică a fost prezentă și traducătoarea. În plus, în săptămânile care vin, Paladin va mai organiza câteva lansări interesante (despre care o să vă dau mai multe detalii pe măsură ce le aflu) și o întâlnire cu doi autori străini în cadrul FILB (Festivalul Internațional de Literatură București).

Mai departe am bifat trei lansări la Tritonic: Numărătoarea inversă de Eugen Lenghel, Urme de sfinți de Danuț Ungureanu și Pânza de păianjen de Lucian Dragoș Bogdan. Mi-a plăcut că, la fel ca în fiecare an, toți cei prezenți ne-am unit și am blocat drumul din fața autorilor și a invitaților lor astfel încât lumea să nu se mai fâțâie aiurea prin fața noastră, mai ales că aveau loc berechet să ne ocolească fără să ne deranjeze.

Între lansările Tritonic, am dat o mică tură în căutarea familiei mele, pe care am găsit-o la lansarea unei cărți pentru copii. Cum cel mai mic membru al familiei are 17 ani împliniți, am ridicat o sprânceană, apoi am recunoscut vocea: Andrei Aradits era invitat să citească și omul e pur și simplu savuros. Am rămas și eu câteva minute, vrăjită nu neapărat de poveste, cât de interpretare. Simpatic rău omul :)

Ultima lansare din programul meu a fost lansarea colecției Bendis de la Tracus Arte, care a fost cuplată cu lansarea antologiei Istorii alternative, ceea ce ne-a oferit tuturor un prilej numai bun să ne amintim cu drag de Ștefan Ghidoveanu. Pe lângă antologie, s-au lansat trei volume: Taxidermie de Narcisa Stoica, A opta zi e-n fiecare noapte de Eugen Cadaru și Suspendaţi într-o rază de soare de Ben Ami. Dintre discursurile autorilor, cel mai mult mi-a plăcut cel al lui Eugen, care a ținut să mulțumească tuturor forțelor și oamenilor care au ajutat la apariția acelui volum pentru că deși autorul e cel care face munca, fără sprijinul altora n-ar mai exista cărți.

Pe scurt, a fost o zi perfectă pentru mine, am cunoscut oameni noi și am revăzut oameni dragi, am petrecut de minune cu ei toți (mai ales după târg), am plecat cu un rucsac plin de cărți, DAR acum vine darul pe care titlul îl anticipa.

Totuși, înainte de „dar”, o să fac o mică paranteză: dacă aveți planuri mari pentru un târg de carte - și după cum demonstrează turnul de care sunt extrem de mândră, eu am avut - luați cu voi un rucsac. Anul trecut am avut doar plase și a fost crunt, anul ăsta mi-am rupt spatele din nou, dar a fost mult, mult mai comod :))

Bun, revenind, a fost o zi minunată DAR anul acesta am fost dezamăgită de oamenii din jurul meu. Nu mă refer la autorii sau cititorii cu care mi-am petrecut timpul, cât la străinii din târg. A fost la fel de aglomerat ca anii trecuți, dar am văzut mult mai puțini oameni cu pungi cu cărți în mână. Au fost lansări faine, dar la lănsări abia am zărit una sau două fețe noi. E bine să fim aceeași oameni, dar suntem câțiva. În schimb, am văzut oameni care treceau grăbiți pe lângă evenimente, oameni care ignorau tot ce se întâmpla în jurul lor, vorbind la telefon, oameni care erau acolo doar fizic. Poate toți acești oameni au fost prezenți și anii trecuți. Poate legătura tacită pe care o simțeam între mine și ceilalți oameni care priveau cu admirație cărțile de la standuri a fost doar o iluzie naivă. Sau poate acei străini frumoși sunt mai puțini decât credeam și s-au ascuns mai bine anul ăsta, sufocați de indiferența celorlalți.

Știu că oamenii care citesc acest blog vor fi de acord cu mine, măcar principial, știu că oameni cărora mă adresez probabil nu vor citi următoarele rânduri niciodată, și mai știu că nu e prima dată când spun aceste lucruri. Dar chiar și așa, simt nevoia să le scriu, să existe undeva, în colțișorul meu de internet unde poate cineva le va descoperi o dată și va înțelege că lumea cărților e o lume din care pur și simplu trebuie să faci parte.

Stimați oameni, nu există nimic mai frumos decât a întâlni un scriitor. Ok, poate momentele gen ziua nunții sau nașterea primului copil sau alte experiențe minunate pe care nu le-am trăit eu încă sunt mai frumoase. Dar în cei 20 de ani ai mei, o emoție mai frumoasă decât cea în care am avut ocazia să schimb câteva cuvinte cu un om pe care l-am citit și care m-a impresionat nu am trăit. Și prin câteva cuvinte, nu mă refer la un mulțumesc destul de automat pentru că e coadă la autografe. Poate am avut noroc, dar nu am citit astfel de oameni. Nu, eu mă refer la scriitorii aceia care ridică nasul din cartea pe care o au de semnat și, indiferent câtă lume e în spatele tău, te privesc în ochi și îți spun ceva frumos, unic și personal. Unii poate te cunosc dinainte, alții te văd pentru prima dată, dar găsesc ceva să-ți spună. Andrew Nicoll a fost pentru prima dată în România și totuși a reușit să creeze un astfel de moment prin modestia, sinceritatea și căldura lui. Eugen Cadaru mă cunoscuse cu câteva săptămâni în urmă și mi-a făcut una dintre cele mai frumoase dedicații pe care le am. Am dat aceste două exemple pentru că sunt extrem de diferite din punct de vedere al relației mele cu autorii, nu pentru că aș prețui alte momente mai puțin. Pentru că motivul pentru care vreau să-mi umplu biblioteca de cărți cu autograf nu e faptul că am vreo plăcere în a-mi vedea numele pe cărți, cât faptul că fiecare e mărturia unui moment superb pe care îl prețuiesc. Să descoperi cine e cel sau cea care a scris acele povești care ți-au influențat cât de puțin gândurile e atât de uimitor încât nu pot să pricep cum de lumea nu dă năvală la astfel de evenimente.

Și pe lângă lansările în prezența autorului, mai sunt și lansările fără autori, fie că e vorba de un autor străin, de un autor care nu mai e printre noi sau de unul care pur și simplu nu a putut fi prezent. Chiar dacă nu știi nimic despre carte, dacă e un volum care crezi că te-ar putea interesa, e musai să participi. Și cel mai fain e atunci când cunoști măcar unul dintre vorbitori (nu neapărat personal, dar știi cine e). Dar e bine și când sunt vorbitori necunoscuți ție. De fapt, indiferent dacă motivul pentru care participi e faptul că te interesează cartea, cunoști autorul, îți place editura sau cunoști unul dintre vorbitori, lansările de carte nu sunt evenimente pe care să le ratezi cu inima ușoară. Sentimentul de camaraderie care se creează între cei care vorbesc despre carte și cei care ascultă e atât de frumos și de greu de găsit în alte circumstanțe încât pur și simplu trebuie trăit oricât de des posibil.

Așadar, pentru toți cei care au fost la târg și au ratat lansările de carte, am un singur mesaj: țeapa voastră! Dar adevărul e că e și țeapa mea. Atunci când un autor vede doar o mână de oameni adunați să-l asculte, poate nu se va simți prost, deși cred că îi e greu. Dar atunci când patronul unei edituri vede doar o mână de oameni, se întreabă de ce dracu' să mai investească în evenimente, de ce să se mai chinuie să găsească oameni care să vină să vorbească, de ce să mai dea bani pe microfon și difuzor, de ce să mai piardă vremea aiurea? Când un organizator nu-și vede speranțele împlinite, o să renunțe.

Lumea asta e de căcat. Am zis-o și cel mai trist e că o cred. Dar există oaze de curățenie în ea, există încă oameni frumoși și lucruri frumoase, există sute de oportunități de a trăi momente care să te ajute să le uiți pe cele neplăcute, momente în care îți încarci spiritul în așa fel încât să mai poți face față lumii o oră, o zi, un an, sau atât cât trebuie până când vei avea parte de un nou moment. Dar oazele astea sunt rare și trebuie întreținute, trebuie sprijinite, trebuie menținute curate. Și în ceea ce privește oazele din lumea cărților, e datoria noastră de cititori să ținem căcatul la distanță. În ziua de azi, nu mai e de-ajuns să citești o carte. E bine, de fapt, e fantastic, mai ales dacă ai cumpărat-o. Dar e și mai bine dacă vorbești despre ea, dacă încerci să convingi fie și un singur om s-o citească și el și el la rândul lui va vorbi despre ea și tot așa până când o să avem lumea pe care ne-o dorim și n-o să mai auzim pe nimeni plângându-se că nu se vând cărți.

Așadar citiți, vorbiți despre cărți și participați la evenimente. O să vedeți că merită, o să vedeți că nu există nimic mai frumos pe lume și o să înțelegeți de ce am abuzat atâta de cuvântul „frumos” pentru că altul mai potrivit pur și simplu nu există!