Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

marți, 30 iulie 2013

Provocarea verii

Anul trecut pe vremea asta, aflam despre Book Lovers Challenge, o initiativa interesanta a fetelor de la Walking on Letters. Ultima cerinta a BLC presupunea crearea unei provocari asemanatoare si, inspirata de vara, m-am gandit s-o indeplinesc (chiar daca a trecut un an). Sper sa va placa ce a iesit!

Provocarea verii Reguli:
• Scrie un articol in care sa publici imaginea provocarii [link], regulile si lista provocarilor;
• Raspunde la fiecare provocare in cate o postare in care sa apara imaginea provocarii si intrebarea propriu-zisa;
• Nu raspunde la provocari inainte de 1 august si nu rezolva mai multe provocari intr-o zi;
• Nu toate provocarile sunt obligatorii, poti sari peste oricare vrei.

Provocari:
(click pe provocare pentru a vedea raspunsul meu)
1. Cum ar trebui sa fie cartea ideala pentru vara? Ar trebui sa fie simpla si usor de citit, sau dimpotriva, intortocheata si provocatoare? (Poti da si exemple de carti pe care le consideri „de vara”)

2. Care e coloana sonora a verii tale sau care e melodia pe care o asociezi cu vara?

3. Daca ar fi sa recomanzi un film perfect pentru o zi torida de vara, care ar fi acela si de ce? (Eventual, spune-ne si cateva cuvinte despre actiunea filmului)

4. Cu totii am auzit expresia „iubire de-o vara”. Daca ai putea sa traiesti o astfel de poveste scurta si intensa cu un personaj dintr-o carte/film, pe cine ai alege si de ce?

5. Iti poti imagina o lume fara vara? Exerseaza-ti talentul scriitoricesc si descrie-o in cateva randuri.

6. Alege un citat - sau, daca ai inspiratie, creeaza o fraza - care te duce cu gandul la vara si creeaza o imagine care sa-l contina.

7. Daca ai putea petrece o vara in alt timp, cand ai vrea sa mergi?

8. Daca ai putea calatori oriunde (inclusiv in lumile din romane), unde ai vrea sa petreci o saptamana de vara si de ce?

9. Ce carti nu vor lipsi din bagajul tau pentru vara asta?

10. Iti place sa citesti la plaja/in parc sau preferi linistea camerei de hotel? Descrie atmosfera perfecta pentru lectura.

11. Poti alege 5 personaje din orice carti vrei cu care sa pleci in vacanta. Pe cine ai alege si unde ai vrea sa mergi? (Poti alege orice loc de oriunde)

12. Povesteste-ne despre vara ta preferata.

13. Care a fost parerea ta despre Provocarea verii? Care a fost intrebarea ta preferata? Dar cea care ti-a placut cel mai putin?

Suntem in 2013, deci vor fi doar 13 provocari. Si pentru ca nimic nu stimuleaza mai bine creativitatea decat un concurs, daca rezolvati toate provocarile inainte de 15 septembrie si imi lasati link-uri cu ele, eu le voi citi pe toate si voi alege un blogger pe care il voi premia cu o carte. Pentru a va inscrie, lasati la acest articol un link la postarea in care ati inclus regulile si provocarile si, pe masura ce rezolvati provocarile, lasati-mi link-uri la articolele in care le rezolv eu.

Spor la scris!

luni, 29 iulie 2013

Recenzie: Furtuna pe Windhaven

Atunci cand vine vorba despre cumpararea unei carti, fiecare cititor are criteriile sale personale. Unii aleg dupa coperta, altii dupa titlu, unii dupa rezumatul de pe spate... desi cred ca de cele mai multe ori e vorba despre o combinatie intre ele. De data asta, eu am ales sa cumpar si sa citesc Furtuna pe Windhaven datorita autorului si nu mi-a parut rau nicio clipa. Din contra...

Rezumat:
Maris traieste pe Windhaven, o planeta in care putinul teren uscat e impartit in multe insulite imprastiate. Pentru a putea comunica, oamenii apeleaza la zburatori, care au mostenit inca de la primii colonisti niste aripi din argint cu ajutorul carora pot zbura pe intinsul marilor. Maris si-a dorit intotdeauna sa zboare, insa ea este doar fiica unui pescar, iar aripile se transmit doar de la zburator la intaiul sau nascut. Dar Maris nu se lasa descurajata si decide sa schimbe traditia si legile. Insa nu s-a gandit niciodata ce efecte vor avea schimbarile asupra intregii lumi...

My view:
E una dintre putinele carti despre care nu-mi pot da seama cat e de buna deoarece n-o pot judeca obiectiv. Intotdeauna m-a fascinat ideea zborului, asa ca am rezonat cu Maris inca din prima clipa. Nu am evadat doar din realitate in lumea acestui roman ci, pentru doua zile, pur si simplu am fost Maris. Imi dau seama ca sunt subiectiva, imi dau seama ca e posibil ca o parte din tensiune si din sentimentele fetei sa fi fost amplificate de propriile mele dorinte si sperante, asa ca va trebui sa judecati voi singuri daca romanul acesta merita 6-7 stele din 5 (cate consider eu ca merita) sau se situeaza la un deloc-impresionant 3/5.

Totusi, exista un element pe care l-am sesizat si care m-a impresionat in ciuda subiectivitatii, si anume atentia la detalii. N-am mai citit nimic de Lisa Tuttle (dar banuiesc ca finalul e meritul ei), insa tind sa cred ca faptul ca Windhaven este o lume in care toate detaliile se imbina fara sa se bata cap-in-cap, in care nicio informatie intamplatoare mentionat nu e in plus, pe scurt, o lume perfect plauzibila i se datoreaza lui George RR Martin si stilului lui superb.

Daca vreodata ati stat privind fix o pasare, incercand sa va imaginati viata ei, incercand sa va puneti in pielea ei, fortandu-va imaginatia sa se desprinda de sol pentru a zbura libera sau daca pur si simplu asociati zborul cu libertatea, atunci trebuie sa cititi Furtuna pe Windhaven! Si daca aveti nevoie de alte criterii, atunci priviti coperta superba, cititi descrierea de pe spate, ganditi-va ca furtuna din titlu e o metafora pentru modul cum Maris schimba Windhaven-ul... si cititi cartea!

duminică, 28 iulie 2013

The Wolverine (film)

Daca ar fi sa descriu filmul in cateva cuvinte (facand abstractie de Hugh Jackman, pe care il ador), probabil ca as spune ca japonezii au un mod foarte dureros de a le face altora manichiura. Totusi, serios vorbind, filmul a fost genial.

Am mentionat ca il ador pe Hugh Jackman? Da, cred ca am mai spus asta, si totusi simt nevoia s-o repet. Si nu ma refer doar la cum arata (desi e Oau!), ci si la cum joaca. Wolverine mi s-a parut intotdeauna un personaj dificil de interpretat pentru ca are la baza instinctul. Tot ce face si ce spune el, insusi modul de a gandi aminteste oarecum de animale, insa are o serie de valori fundamental umane de la care nu il vad abatandu-se. Ori, sa imbini aceste elemente, s-o faci credibil, cu dialog putin si cu gesturi si expresii graitoare, asta mi se pare mare lucru. Lui Jackman ii iese, si ii iese superb, asa ca personajul lui iti ajunge instantaneu la inima. Tocmai de aceea am fost extrem de incantata cand dupa trilogia X-men au ales sa faca alte filme care sa se centreze pe acest personaj.

Actiunea din The Wolverine se petrece la ceva timp dupa evenimentele din X-Men 3, deci Jean e moarta si Logan e distrus din cauza asta, asa ca face ce stie el mai bine si fuge in salbaticie sa-si linga ranile. Doar ca zicala nicio fapta nu ramane nerasplatita se adevereste si trecutul il prinde din urma: un mosulica japonez salvat de Wolverine a ajuns nu doar extrem de bogat, ci si patronul unei companii care e produce tehnologie de varf. Si intr-un mod "deloc egoist" ii propune lui Logan sa-l rasplateasca pentru ca l-a salvat sa si sa-l ajute sa scape de "povara nemuririi" ca sa dea si Logan coltu', ca orice soldat/samurai care se respecta. Si de aici incepe un film plin de actiune, de lupte incredibil de bine realizate si de tensiune inteligent creata. E de remarcat modul cum e filmata pelicula, felul in care camerele se misca ametitor, imaginea devenind uneori neclara sau derutanta, astfel incat sa te simti exact ca Logan. Jos palaria la capitolul asta.

Downsides? Nu remarc decat una singura, si anume faptul ca intriga e bazata pe o supozitie care pare destul de valida pana la punctul culminant, cand scenaristul da cu bata in balta pentru ca leaga capacitatea de vindecare a lui Logan de adamantium, ceea ce e o prostie de la cap la coada, si orice om care a citit o banda desenata, a vazut serialul de animatie sau filmul Origins pricepe ca Logan era nemuritor de dinainte de adamantium. In rest, insa, jos palaria. Inclusiv scena de dupa genericul de final e realizata cu cap si vine ca sa completeze filmul (spre deosebire de cea din Iron Man 3, care in afara de faptul ca e comica, e cam degeaba).

Asadar, e un film pe care niciun iubitor al supereroilor de la Marvel n-ar trebui sa-l rateze. Si daca mergeti, nu iesiti din cinematografe inainte sa se aprinda lumina (cand am ramas aproape singura in sala, n-am putut sa nu ma intreb daca sunt chiar singura care stie ca unele filme au scene dupa generic si care stie ca daca lumina e inca stinsa, something good is coming...)

sâmbătă, 27 iulie 2013

Leapsa: Summer Tag

Am primit zilele trecute o leapsa foarte drguta de la fetele de la Walking on Letters, carora le multumesc pentru ca mi-a placut s-o rezolv, m-au pus pe ganduri de cateva ori.


Reguli:
• Preia imaginea Summer Tag in postare;
• Raspunde la cele 12 intrebari (pozele de la unele sunt doar optionale);
• Da mai departe.


Intrebari & raspunsuri:

1. Care este cea mai ieftină şi cea mai scumpă carte din biblioteca ta? (+poză, opţional)
Cea mai ieftina este Fantomele ne stiu toate secretele in editie paperback pe care am prins-o la o reducere la un targ de carte, iar cea mai scumpa este Dansul Dragonilor (hardcover) de George RR Martin.

2. Ce carte e o „plăcere nevinovată” pentru tine, şi ai reciti-o cu drag?
Cred ca era mult mai usor daca eram intrebata despre placerile mele vinovate, pe acelea le stiu fara sa ma gandesc prea mult. Placeri nevinovate... cred ca as reciti orice SF semnat de Isaac Asimov pentru ca omul scrie superb, i-am adorat toate romanele si el m-a facut sa ma indragostesc nu doar de literatura SF, dar si de lumea iubitorilor acestui gen. Si daca ar fi sa aleg un singur titlu, probabil as reciti Robotii si Imperiul.

3. Ce calităţi şi trăsături fizice ar trebui să aibă un personaj ca să te cucerească? Şi care personaj s-a apropiat până acum de „perfecţiune”?
In carti, spre deosebire de viata reala, aspectul fizic conteaza extrem de putin pentru ca practic nu "vezi" personajele decat cu ochii mintii si poti alege sa nu respecti intocmai descrierea autorului. Un exemplu simplu e Tyrion din seria Cantec de Gheata si Foc. In carti, e descris nu doar ca fiind un pitic (ceea ce se regaseste si in serial), dar are si picioare strambe, ochii de culori diferite, un chip deloc atragator si cicatricea pe care i-au facut-o in serial e o gluma pentru ca in carti isi pierde nasul cu totul. Si totusi, am iubit personajul. Asadar, ceea ce ma cucereste la un personaj este in primul si in primul rand un simt al onoarei, al apartenentei si apoi istetimea ceva mai sus de medie. Personajul meu preferat care intruneste aceste calitati este R. Daneel Olivaw din romanele lui Asimov (apare prima data in Caverne de otel si reapare pe parcursul seriilor Robotii, Imperiul si Fundatia). Desi au fost multe alte personaje care m-au cucerit, el ramane preferatul meu datorita iubirii sale pentru rasa umana, pe care o ajuta sa treaca la nivelul urmator, evitand autodistrugerea. M-a facut sa plang nu o data si m-a impresionat la un nivel mai profund decat orice alt personaj.

4. Ce carte ai tot amânat să o citeşti din cauza lipsei timpului sau a lenei? (+poză, opţional)
Avand in vedere BAC-ul si admiterea, am amanat o gramada de carti, insa cea pe care o aman de cel mai mult timp este Hyperion de Dan Simmons. O am din ianuarie si nu o aman pentru ca nu ma atrage, ci pur si simplu apar alte carti intre timp si pare ca nu reusesc niciodata sa ajung la ea.

5. Cu care autor ai o relaţie de iubire-ură şi de ce?
Philip K. Dick. Omul scrie superb, are exact genul de povesti care imi plac: cele care la sfarsit au o fraza sau cateva randuri care schimba totul, o "bomba finala" care te da peste cap. Si de aceea il iubesc si il urasc simultan pentru ca n-am reusit sa-i inteleg toate aceste "bombe", unele pur si simplu m-au aruncat intr-o ceata din care n-am mai reusit sa pricep nimic. Tocmai de asta am un volum de short-story-uri de-ale sale inceput asta iarna pe care nici acum nu l-am terminat. Dar imi place prea mult ca sa renunt, deci din cand in cand ma intorc la el si mai citesc cate o poveste.

6. Ce carte te-a cucerit în timp ce o citeai, dar după o vreme de când ai terminat-o ai realizat că nu e aşa minunată? Şi ce anume ţi-a schimbat părerea despre ea?
Amurg. Nici n-a trebuit sa stau pe ganduri! Marturisesc ca mi-a placut intreaga serie, in timp ce o citeam simteam tot ce simteau personajele, m-a emotionat pe alocuri... Pana cand inchideam romanul si imi dadeam seama ce porcarie am citit. Ceea ce mi-a schimbat parerea a fost simplul fapt ca din motive care imi scapa, nu reuseam sa ma deconectez in timp ce citeam ca sa pot sa analizez "la rece" ceea ce citeam, ci imi dadeam seama de lipsurile cartii abia dupa ce o inchideam si reuseam sa "ies" din acea lume. Singura carte din serie pe care am detestat-o chiar in timp ce o citeam a fost ultima, din simplul motiv ca finalul e stupid si ca intreaga carte creeaza un suspans care in final e un mare fas.

7. Stilul cărui autor e unic pentru tine şi de ce?
George RR Martin. Stiu ca toata lumea care comenteaza fantasy-uri (cel putin cei cu care am interactionat eu) tinde sa le compare cu GRRM, insa pentru mine, stilui lui e inegalabil, inimitabil si irepetabil si nu ma refer doar la seria Cantec de Gheata si Foc, ci si la celelalte romane sau short-story-uri ale sale. Are o atentie deosebita pentru detalii, niste descrieri fascinante si deloc plictisitoare si reuseste sa-si lase amprenta pe fiecare text. Il iubesc.

8. Care e cea mai subţire şi cea mai groasă carte din biblioteca ta? (+poză, opţional)
Cea mai subtire este Dictionar de la A la Witch (a fost una dintre primele "carti" pe care mi le-am cumparat, am citit-o pe plaja) si cea mai groasa este tot Dansul Dragonilor de GRRM.

9. Ce preferi într-o carte: un triunghi amoros sau o iubire interzisă, şi de ce?
Iubirea interzisa pentru ca sunt suprasaturata de vaci egoiste dupa care alearga cate doi fraieri care teoretic sunt descrisi ca fiind inteligenti si isteti, dar practic se comporta ca niste fraieri manipulabili care deseori imi starnesc mila. Iubirea interzisa il provoaca pe autor sa inventeze un motiv plauzibil pentru care cei doi nu pot fi impreuna si creeaza o tensiune realista de-a lungul romanului/seriei, asa ca imi place mai mult. (Si nu, triugnhurile amoroase nu genereaza tensiune, faptul ca o imbecila oscileaza intre doi fraieri inseamna doar ca ea e o egoista hormonala si fraierii care ii inghit toanele sunt doar niste fraieri. O sa ma opresc aici, desi as putea continua ore bune, dar deja am folosit cuvantul "fraier" de prea multe ori.)

10. Alege 5 cărţi (sau 10, dacă ai multă inspiraţie) şi descrie-le într-un cuvânt pe fiecare. (fără să se repete cuvintele; pot fi folosite şi cuvinte din alte limbi)
Foc in adanc - Vernor Vinge -> imaginatie
Cioburi de onoare - Lois McMaster Bujold -> emotie
Lumea-dupa-Google - Alexandru Mironov -> oscilez intre speranta si mandrie
Furtuna pe Windhaven - George RR Martin si Lisa Tutle -> libertate sau schimbare
2001: Odiseea spatiala -> singuratate

11. Alege 5 personaje (sau 10, dacă ai multă inspiraţie) şi descrie-le într-un cuvânt pe fiecare. (fără să se repete cuvintele; pot fi folosite şi cuvinte din alte limbi)
R. Daneel Olivaw (Caverne de otel) -> umanitate
Khal Drogo (Cantec de Gheata si Foc) -> forta
Maris (Furtuna pe Windhaven) -> perseverenta
Aral Vorkosigan (Cioburi de onoare) -> onoare
Liv Adamsen (trilogia Sanctus) -> speranta

12. Scrie un citat sau câteva fraze din începutul cărţii pe care o citeşti acum.
Cineva, un turist oarecare, ar fi putut sa jubileze, fascinat de privelistea halucinanta, abandonandu-se celui mai desavarsit extaz, cu credinta naiva ca lua parte la un zbor calm, la o tacuta si lenta penetrare a spatiului sub semnul unui astru cuprins de o inofensiva dementa. Dar in mintea mea se contura spectacolul real, cel care era inaccesibil simturilor [...] Plonjam intr-un univers lichefiat, aceasta era senzatia care m-a urmarit si mai tarziu [...]
© Mircea Oprita - Noptile memoriei - Editura Nemira


Dau leapsa mai departe lui Cori, Sorin, Razvan, Mary, Rose si Larisei.

Dragi cititori,

Dupa cum v-am promis, blogul a trecut printr-o schimbare de imagine care sper sa va placa. Eu una o iubesc pentru ca ma regasesc in ideea unui jurnal si, desigur, pentru ca iubesc cartile.

Totusi, niciodata in cadrul unui blog nu e vorba doar despre autor, ci este vorba in primul si in primul rand de voi, cei care cititi nebuniile mele. Tocmai de aceea sper sa-mi fiti alaturi in continuare aici, pe blog, dar si pe noua pagina de facebook, pe noul cont de twitter si abonandu-va la postari prin GFC si e-mail (din pacate, chiar si abonatii vechi trebuie sa mai treaca o data prin procesul de abonare, altfel nu vor afla atunci cand apar articole noi)

Si acum, intrebarea cheie... Cum va place noul aspect?

marți, 23 iulie 2013

Jurnal: Schimbari

It's so good to be back! Nici nu mi-am dat seama cat de mult mi-a lipsit blogul, cat de dor mi-a fost de voi si de comentariile voastre, cat de mult timp a trecut de cand mi-au fugit ultima data degetele pe tastatura... Presupun ca ar trebui sa-mi cer scuze, asa am vazut ca face orice blogger dupa o perioada de absenta, insa nu pot sa spun ca imi pare rau ca am lipsit, pur si simplu a fost ceva necesar pentru ca m-am stresat destul de tare in legatura cu admiterea la facultate. Dar acum ca s-a terminat si am scapat (cu o eticheta noua, cea de studenta), I'm back and I'm all yours.

Si daca tot mi-am schimbat eticheta, am de gand sa mai fac cateva schimbari. Pe langa tacerea mea recenta, se poate sa mai fi remarcat si absenta Andrei, care a ales sa renunte la acest blog, asa ca de cateva luni ma ocup singura de el si mi se pare ca incet-incet, a devenit un fel de jurnal din perspectiva unei cititoare. Si cum nu toate romanele pe care le citesc eu sunt „povesti intunecate”, am senzatia ca titlul nu se mai potriveste cu continutul. Sper ca nu sunt singura.

Tocmai de aceea, saptamana aceasta blogul va trece printr-o mica transformare, devenind Jurnalul unei cititoare, pe care il veti gasi si la o noua adresa URL (cea veche va va redirectiona spre noul blog imediat ce va fi gata). Asadar, vineri seara va avea loc transformarea si sambata, pe 27 iulie, veti gasi un blog nou, insa cu acelasi continut cu care v-am obisnuit. Sper sa va placa si sper sa ramaneti alaturi de mine si pe viitor, mai ales ca am de gand sa vin si cu o provocare interesanta.

Cum vi se pare ideea?

Singuratatea naste singularitatea

Ieri a avut loc a 5-a intalnire a Clubului de Lectura Nemira, in cadrul careia am discutat despre 2001: Odiseea spatiala, capodopera lui Arthur C. Clarke.


Spre deosebire de intalnirile trecute, am inceput discutia comparand filmul si cartea, deoarece cazul acestui roman este daca nu unicat, atunci cel putin rar: cartea a aparut dupa film. Eu personal nu am vazut filmul, insa toti cei prezenti m-au convins ca nu trebuie sa-l ratez pentru ca este intr-adevar o capodopera cinematografica (doar e regizat de Stanley Kubrick!)

Apoi ne-am intors la carte si, ca de obicei, parerile au fost impartite: unii au considerat ca e un roman despre singularitate, altii ca tema principala e cunoasterea si altii ca ar fi vorba despre evolutie. Mie mi s-a parut un roman despre teama de singuratate care a fost, dupa parerea mea, atat motivatia din spatele actiunilor oamenilor, cat si a rasei superioare care a creat monolitii. Partea mea preferata din dezbatere a fost, insa, cea despre inteligenta artificiala pentru ca dintotdeauna m-au fascinat robotii si modul cum fiecare autor isi imagineaza beneficiile, dar si dezavantajele unei societati care ii contine.

In final, deoarece ieri editura Nemira a implinit 22 de ani (multi inainte!), fiecare dintre noi a primit cadou 2 carti: Cuadratura cercului de Gheorghe Sasarman (care intamplator era singura carte din colectia Maestrii SF-ului romanesc pe care nu o aveam in biblioteca) si Exploratorii soarelui de David Brin, carte proaspat iesita din tipare!

La fel ca data trecuta, am avut printre noi o serie de membri noi care s-au integrat repede in grup si pe care sper sa-i revedem si pe data de 26 august, cand are loc urmatoarea intalnire, cartea despre care vom discuta urmand sa fie anuntata in curand! Ne vedem acolo?

vineri, 12 iulie 2013

Recenzie: Cioburi de onoare (saga Vorkosigan #1)

Mi s-a intamplat destul de rar sa gasesc o poveste de dragoste in cadrul unui roman SF. Da, existau relatii care se infiripau sau existau casnicii incepute inaintea actiunii din roman, exista personaje de care te indragostesti tu, ca cititor... insa foarte rar exista povesti de dragoste relatate cap-coada. Cioburi de onoare este una dintre aceste rare exceptii, spunand o poveste absolut superba, care te tine cu sufletul la gura pe parcursul intregului roman.

Rezumat:
Atunci cand tabara ei este atacata, betana Cordelia Naismith este luata prizoniera de razboinicul bayarran Aral Vorkosigan, insa acesta a fost victima unei revolte in randul soldatilor sai, asa ca acum trebuie sa se intoarca la una din bazele lor pe jos, fara niciun fel de resurse, pentru a-si putea recastiga pozitia si a-i demasca pe tradatori. Pe parcursul celor cateva zile pe care le petrec in salbaticie, trebuind sa se bazeze unul pe celalalt pentru a supravietui, intre cei doi se infiripa o relatie cu totul aparte.

My view:
Cartea asta "m-a prins" atat de bine, incat desi am terminat-o ieri, nu ma pot apuca de altceva pentru ca in mintea mea se tot reiau anumite intamplari din carte, revad anumite pasaje si pur si simplu nu ma pot concentra ca lumea la altceva. Asadar, n-am sa va spun cat de bine e scrisa sau motivele pentru care mi-a placut, ci am sa va las doar cateva citate, ca sa va faceti o oarecare idee despre lumea lui Vorkosigan, despre ideile din roman si despre povestea dintre razboinic si Cordelia:

"-Si asta zici ca-ti era prieten? intreba ea, ridicand din sprancene. Mie-mi pare ca singura diferenta dintre prietenii si dusmanii tau e timpul pe care-l petrec stand cu tine la taclale inainte sa te-mpuste"

[...]

"Faptele intr-adevar de neiertat sunt comise de oameni calmi in camere superbe, tapisate cu matase verde, oameni care negociaza moartea cu ridicata, per cargo, fara voluptate sau dorinta sau orice fel de emotie izbavitoare care sa le aduca iertarea, ci doar cu spaima rece a vreunui viitor inchipuit. Dar crimele pe care spera sa le previna in acel viitor sunt imaginare. Cele pe care le comit ei in prezent - acelea sunt reale."

[...]

"-Stai.
El se opri, iar ea ii intinse mana. Degetele lui groase ii cuprinsera mana subtiratica; pielea lui calda si uscata o parjoli.
-Inainte de-a merge sa-l luam de-acolo pe bietul locotenent Illyan..., spuse el.
O lua in brate si se sarutara pentru prima data, indelung.
-Ah, mormai ea la final. Poate ca asta a fost o greseala. Doare atat de mult cand te opresti.
-Pai, da-mi voie...
Mana lui ii mangaie bland parul, apoi se infasura cu disperare intr-o spirala sclipitoare; se sarutara iar."

-© Lois McMaster Bujold - Cioburi de onoare - Editura Paladin

Cred ca deja v-ati dat seama ca romanul nu e doar o poveste de iubire, ci contine si cateva manevre politice si chiar un razboi in toata regula, insa exact asta face ca povestea dintre cei doi sa fie memorabila, pentru ca in ciuda a tot, ei reusesc sa se regaseasca si fiecare devine barca de salvara a celuilalt. Sper sa va placa si spor la citit!

miercuri, 10 iulie 2013

Recenzie: Fara indurare (Prima lege #2)

Din clipa in care am aflat ca urmeaza sa apara volumul 2 al seriei Prima lege, nu m-am putut abtine sa nu imi impartasesc entuziasmul cu voi. Insa intre mine si peste 800 de pagini de literatura fantasy superba a aparut un examen de BAC, asa ca pana weekend-ul trecut, n-am avut timpul necesar ca sa le citesc. Acum, aproape ca imi pare rau ca am facut-o pentru ca nu mai am rabdare pana la aparitia ultimului volum din trilogie...

Rezumat:
Fara indurare continua povestea din Taisul sabiei, impartita acum pe 3 planuri: lupta din Nord, unde proaspat promovatul colonel West, cu ajutorul Copoiului si al tovarasilor sai nordici incearca sa-i faca fata lui Bethod; lupta din Sud, unde inchizitorul Glokta este trimis ca sa incerce sa reziste, cat timp armata Uniunii este angajata in Nord si calatoria spre Capatul Lumii, unde Bayaz, cu ajutorul insotitorilor lui, incearca sa repare greseile trecutului.

My view:
Daca ar fi sa aleg firul meu narativ preferat... Nu, nu cred ca pot alege.

Povestea din Nord are farmecul ei deoarece nu prezinta razboiul ca pe o lupta plina de onoare si de glorie, condusa de niste strategi geniali, ci pur si simplu ca pe un macel, ceea ce si este. West descopera asta pe propria piele, insa nordicii o stiu prea bine si nu se sfiesc sa-i priveasca de sus pe toti "filfizonii" din Uniune. Si desi pusa in acele situatii, cred ca n-as face fata mai deloc, nu pot sa nu fiu de acord cu nordicii. Eu, cel putin, imi dau seama ca n-am ce cauta intr-un razboi.

Povestea din Sud, in sine, nu prezinta nimic iesit din comun, insa Glotka este un personaj care a trecut prin multe de-a lungul vietii si care nu mai are farama de compasiune sau de intelegere in el (bine, cu mici exceptii, maoritatea fiind indreptate spre propria persoana), asa ca replicile, dar mai ales gandurile sale, sunt de un sarcasm extraordinar care provoaca rasete atunci cand e cazul si tristete atunci cand situatia e intr-adevar sumbra. Imi aminteste destul de mult de Tyrion, doar ca pare mult mai cinic decat personajul lui Martin.

Si am lasat la urma povestea lui Bayaz... sau, mai precis, a insotitorilor sai. Poate ca nu pot alege firul narativ preferat, insa persoanjul pe care l-am indragit cel mai mult este Logen. E dur ca piatra, brutal ca o fiara, insa poate fi si incredibil de bland si de prietenos atunci cand e cazul... Si se pricepe atat de bine la oameni, incat stie cand e cazul. El e adevaratul liant al grupului, mai ales ca Bayaz pare sa-si dea silinta sa le fie antipatic... sau poate doar mie. Inaltul mag are un aer misterios si niste dialoguri criptice care nu miros deloc a bine, asa ca nu pot decat sa sper ca la finalul ultimului volum, Logen va putea sa sopteasca in continuare "Sunt inca viu."

Cartea in sine e superba, se citeste usor (din pacate, pentru ca se termina al naibii de repede!) si are pe alocuri aerul acela de poveste, de lume de basm, care insa dispare imediat ce situatia devina sumbra, atmosfera devenind la randul ei apasatoare, intunecata si fara nicio legatura cu povestile cu zane. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa dati peste o carte buna, dar buna rau, la care de fiecare data cand va ganditi sa nu puteti spune decat "Oaaaaaaau!", dar seria Prima lege este alcatuita din astfel de carti! Daca va place genul Fantasy, aceste romane sunt un must read, mai ales ca editia romaneasca a celei de-a treia carti va aparea cel mai probabil anul acesta.

duminică, 7 iulie 2013

Jurnal: Despre lichefierea timpului

Primavara trecuta, de ziua mea, am primit printre altele doua semne de carte magnetice. Unul dintre ele are imprimat un detaliu din tabloul Persistenta memoriei de Salvador Dalí (mai precis, partea in care se vad ceasurle). Nu ma dau in vant dupa interpretarea picturilor, imi place chiar mai putin decat interpretarea poeziilor (pe care am detestat-o cam dintotdeauna), insa ieri, facand o pauza de la citit, ma holbam la semnul de carte si ma gandeam ca inteleg de ce se topesc ceasurile.


Einstein a spus ca timpul e relativ si fizica ii da dreptate. Insa dincolo de relativitatea lui, timpul e si extrem de subiectiv. Si am simtit asta saptamana trecuta mai mult decat oricand pentru ca saptamana trecuta mi-am dat celebrul "examen al maturitatii". Pe langa faptul ca am avut o luna de vacanta inainte, deci cam pierdusem orice notiune de zi a saptamanii/weekend, totul fiind un fel de amestec amorf, chiar si in timpul saptamanii BAC-ului, timpul parea sa nu mai aiba nicio logica...

Dimineata, de cand ma trezeam si pana cand primeam subiectele, simteam cum timpul se taraste, clipele devenind ore, apoi timp de 2-3 ore cat scriam pierdeam orice notiune a timpului, concentrandu-ma doar la "acum" si "aici" si mai ales la "rezolva naibii problema". Dupa ce ieseam din sala si ma uitam la ceas, intelegeam ca au trecut abia cateva ore din zi, si totusi simteam ca ma trezisem cu saptamani in urma. Pana acasa, aveam senzatia ca dadusem proba cu ani in urma... pentru ca apoi sa clipesc de cateva ori si sa fie seara. Si acum, cand ma gandesc, am senzatia ca desi unele momente au parut secole, toata saptamana a trecut extrem de repede...

Rezultatele sosesc maine, deci ma abtin de la orice fel de comentarii pana atunci... Insa sunt curioasa, sunt singura careia, mai ales vara sau in vacante, i se pare ca timpul isi pierde sensul? Ca zilele, orele, minutele si secundele se amesteca intr-o supa din care ies la suprafata unele momente memorabile, in timp ce celelalte formeaza doar un cadru nedefinit?

Sau atunci cand cititi, nu vi se pare ca orele se scurg una dupa alta, devin saptamani, luni, ani, si totusi cand ridicati ochii din carte, au trecut doar cateva minute? Si apoi, cand inchideti cartea, aveti senzatia ca totul a trecut prea repede, ca ar fi trebuit sa dureze mai mult timp?

Cred ca in fiecare clipa, timpul poate parea prea lung sau prea scurt sau chiar amandoua simultan... Si poate de asta se topeau ceasurile lui Dalí...

marți, 2 iulie 2013

Ti-e frica? Bine!

Recenzie: CPSF #6

Va spuneam in articolul precendent ca o solutie foarte buna pentru a scapa de caldura verii sunt cartile care iti dau fiori reci pe sira spinarii. Exact acest efect il au povestile din numarul 6 al CPSF, dedicat literaturii horror.

Marturisesc faptul ca nu prea ma dau in vant dupa literatura facuta sa sperie, insa din cand in cand, imi place sa incerc lucruri noi. Marturisesc si ca povestea In iarba inalta este prima poveste semnata de Stephen King pe care am citit-o vreodata, insa micuta mea parte masochista e destul de convinsa ca nu va fi ultima.

Din fericire, amintirea povestii nu mi-a oferit nopti nedormite, desi are toate elementele unui cosmar. Insa prin asta nu ma refer la scenele desprinse parca din fanteziile unui nebun, pentru ca ceea ce m-a socat (sau ingrozit) cel mai tare dupa ce am terminat de citit a fost modul atat de normal in care a inceput totul. Erau pur si simplu doi frati cu suflet bun, niste iarba si un copil ratacit. Si lucrurile n-au luat-o razna deoadata, totul s-a intamplat incet, aproape pe neobservate, povestea devinind un fel de creatura care se strecoara pe la spatele tau... Si abia la sfarsit iti dai seama ca te-a prins in falcile ei si ca deja nu mai ai scapare.

De asemenea, dupa ce am terminat de citit, mi-am dat seama ca in ciuda reticentei mele, textul si-a atins scopul. Simteam fiori reci pe spate, asa ca am incercat sa-mi dau seama ce anume cauzase asta. Si am inteles ca frica nu e provocata de clasicii monstrii care fac "bau". Totul a fost mai mult psihologic, povestea descriind o lupta din start pierduta pentru pastrarea ratiunii intr-o lume in care aceasta pur si simplu nu are loc. Si infricosator la terminarea lecturii nu e faptul ca anumite scene grotesti iti raman in minte, ci faptul ca ai ajuns sa incepi sa intelegi acele lumi irationale...

Si in plus, ca fapt interesant, povestea lui King si Hill este tradusa de Liviu Radu, care reuseste sa traduca o serie de limerick-uri (un tip de poezii englezesti), pastrand structura riguroasa a poeziilor de acest tip si in romana. Asadar, va puteti bucura de un text impecabil... de infricosator! De fapt, doua texte, deoarece Ape Negre a Stefaniei Czeller n-o sa va ajute sa dormiti mai bine noaptea. Dimpotriva.

In continuare nu cred ca literatura horror e genul meu. Nu a inceput sa-mi placa si in niciun caz n-am devenit fan. Dar asta nu ma impiedica sa admir modul in care cei autorii prezenti in CPSF #6 stapanesc tehnicile literare si nu pot sa nu remarc faptul ca si-au atins scopul: povestile lor mi-au inghetat sangele in vine. Si din cand in cand, poate ca e bine sa ne fie frica.... Putem invata lectii pretioase despre natura umana de aici :D.