Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

miercuri, 14 august 2013

Provocarea verii #5

5. Iti poti imagina o lume fara vara? Exerseaza-ti talentul scriitoricesc si descrie-o in cateva randuri.

George se trezi la bazaitul ceasului, apasand aproape cu blandete butonul care oprea sunetul. Frecandu-se la ochi, isi aminti toate acele dati cand darama ceasul de pe noptiera sau il arunca de perete si ghemul de sarma pe care il simtea in stomac cand se intorcea acasa si gasea un ceas nou, perfect functional, pe noptiera. Intr-un final, dupa ce anii rebeli ai adolescentei trecusera, acceptase inutilitatea gestului sau.
Asa isi irosi minutul acordat trezirii complete, insa nu abandona sirul gandurilor nici in timp ce folosi cele 10 minute de apa ca sa faca un dus scurt si sa se barbiereasca. Ani de zile se intrebase cat de mult influentase faptul ca isi distrugea ceasul repartizarea sa la actualul loc de munca, insa acum, la cei 35 de ani, se intreba cati oameni nu spargeau ceasurile in tinerete si ce fel de slujbe primeau ei. Sau cum gandeam. Sau cum aratau.
Ultimul gand il facu sa surada si aproape se taie cu lama de ras. Cum sa arate? 1,75 inaltime, 70 de kilograme, inca destul de tineri ca sa poata merge cu spatele drept, cu parul tuns regulamentar, cu un usor inceput de chelie... Doar culoarea parului, a pielii si a ochilor ar fi diferit de la individ la individ, desi se indoia ca aceste mici detalii ar fi putut sa-i indice daca respectivii ar fi iesit sau nu din tiparele comportamentale obisnuite.
Probabil ca nu. Probabil ca spartul ceasului in adolescenta deriva din manipularea genetica ce ii facea pe toti sa fie la fel de sanatosi si sa dea un randament la fel de mare in diversele posturi care le erau repartizate la implinirea celor 20 de ani.

In timp ce pedala spre cladrea de birouri, abandona pur si simplu sirul gandurilor, incercand sa-si dea seama daca oboseala usoara care il incerca era din cauza medicamentelor pentru voie buna care ii fusesera prescrise sau erau primele semne ale imbatranirii.
Ofta cand intra in cladire, afisajul mare de la intrare anuntandu-l ca era o zi de duminica. In loc sa urce la etajul 5 unde isi avea biroul si sa se aseze la calculatorului lui, lucrand la statisticile sale, se indrepta spre subsol, unde in locul unor birouri micute, se intindea o sala larga unde se aflau toti colegii lui, impartiti la mese de cate 5. Isi ocupa locul obisnuit alaturi de 3 dintre colegii cu care lucra la acelasi etaj. Pe masa il astepta deja o halba mare cu bere si doua tablete pentru voie buna.
-Ti-au crescut doza, vad, ii spuse unul dintre colegi, insa altul ii facu semn sa taca.
-John n-a ajuns inca, deci nu putem incepe sa vorbim.
George incuviinta, retinandu-si un oftat de usurare si privind in tacere cele doua tablete. Nu putea bea nimic pana cand nu erau toti prezenti la masa, insa in privinta medicatiei nu existau reguli. Hotari sa le ia pe loc, stiind ca atunci John nu le-ar mai fi observat si deci n-ar fi putut discuta despre ele in urmatoarele 5 ore pe care trebuiau sa le petreaca impreuna in ziua de socializare. Insa nu apreciase faptul ca doza dubla isi va face efectul mai repede, ca un zambet i se va lati pe fata si ca un chef nebun de vorba il va cuprinde aproape imediat. Din fericire, John sosi aproape imediat, cerandu-si scuze pentru intarziere si George putu incepe sa debiteze bancurile pe care le auzise saptamana trecuta, la masa la care statuse atunci, in timp ce ceilalti faceau acelasi lucru. Fiecare masa avea bancurile ei si fiecare persoana ajungea la o anume masa de maxim 2 ori pe an, timp suficient sa uite vechile glume, absorbiti de rutina zilnica.
Dupa doua halbe de bere, George radea alaturi de prietenii sai, in timp ce in jurul lor, la toate mesele, grupuri de cate 5 barbati sau femei radeau cu aceeasi pofta stimulata de medicamente si alcool....



Bun, simt nevoia sa ma explic: Eu am incercat sa-mi imagiinez o lume in care vara si tot ce inseamna ea n-ar fi existat niciodata. Imi dau seama ca daca n-ar fi vara, oamenii tot ar pleca in vacante in alte anotimpuri, insa eu iubesc acest anotimp si il asociez cu vacanta si cu relaxarea dintotdeauna. Asadar, in lipsa verii, mi-am imaginat o rutina pe care n-o rupe nimic si asta am incercat sa redau: o lume in care totul e programat, inclusiv momentele de „relaxare” sau de „veselie”, care se desfasoara exact la fel, conform unui orar clar.
Sunt extrem de curioasa cum vi s-a parut povestioara mea, asa ca astept feedback :D

5 comentarii:

  1. http://just-other-things.blogspot.ro/2013/08/provocarea-verii-5.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Povestea este foarte frumoasa, dar eu sunt adepta unei toamne lungi, in care eu prind viata , vara sunt precum o leguma .

    RăspundețiȘtergere
  3. Foarte buna ideea ta, eu nu sunt prea priceputa la compus, asa ca am incercat doar sa vorbesc despre asta: http://myblogmworld.wordpress.com/2013/08/20/provocarea-verii-5/

    RăspundețiȘtergere
  4. http://pierdutaintrelumi-byclara.blogspot.ro/2013/08/provocarea-verii-5.html > postarea mea.

    RăspundețiȘtergere
  5. Uite si raspunsul meu http://cuvintedesprecuvinte.blogspot.ro/2013/08/provocarea-verii-6_31.html

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.