Jurnal: Despre lichefierea timpului

Primavara trecuta, de ziua mea, am primit printre altele doua semne de carte magnetice. Unul dintre ele are imprimat un detaliu din tabloul Persistenta memoriei de Salvador Dalí (mai precis, partea in care se vad ceasurle). Nu ma dau in vant dupa interpretarea picturilor, imi place chiar mai putin decat interpretarea poeziilor (pe care am detestat-o cam dintotdeauna), insa ieri, facand o pauza de la citit, ma holbam la semnul de carte si ma gandeam ca inteleg de ce se topesc ceasurile.

Einstein a spus ca timpul e relativ si fizica ii da dreptate. Insa dincolo de relativitatea lui, timpul e si extrem de subiectiv. Si am simtit asta saptamana trecuta mai mult decat oricand pentru ca saptamana trecuta mi-am dat celebrul "examen al maturitatii". Pe langa faptul ca am avut o luna de vacanta inainte, deci cam pierdusem orice notiune de zi a saptamanii/weekend, totul fiind un fel de amestec amorf, chiar si in timpul saptamanii BAC-ului, timpul parea sa nu mai aiba nicio logica...

Dimineata, de cand ma trezeam si pana cand primeam subiectele, simteam cum timpul se taraste, clipele devenind ore, apoi timp de 2-3 ore cat scriam pierdeam orice notiune a timpului, concentrandu-ma doar la "acum" si "aici" si mai ales la "rezolva naibii problema". Dupa ce ieseam din sala si ma uitam la ceas, intelegeam ca au trecut abia cateva ore din zi, si totusi simteam ca ma trezisem cu saptamani in urma. Pana acasa, aveam senzatia ca dadusem proba cu ani in urma... pentru ca apoi sa clipesc de cateva ori si sa fie seara. Si acum, cand ma gandesc, am senzatia ca desi unele momente au parut secole, toata saptamana a trecut extrem de repede...

Rezultatele sosesc maine, deci ma abtin de la orice fel de comentarii pana atunci... Insa sunt curioasa, sunt singura careia, mai ales vara sau in vacante, i se pare ca timpul isi pierde sensul? Ca zilele, orele, minutele si secundele se amesteca intr-o supa din care ies la suprafata unele momente memorabile, in timp ce celelalte formeaza doar un cadru nedefinit?

Sau atunci cand cititi, nu vi se pare ca orele se scurg una dupa alta, devin saptamani, luni, ani, si totusi cand ridicati ochii din carte, au trecut doar cateva minute? Si apoi, cand inchideti cartea, aveti senzatia ca totul a trecut prea repede, ca ar fi trebuit sa dureze mai mult timp?

Cred ca in fiecare clipa, timpul poate parea prea lung sau prea scurt sau chiar amandoua simultan... Si poate de asta se topeau ceasurile lui Dalí...