Recenzie: Fara indurare (Prima lege #2)

Din clipa in care am aflat ca urmeaza sa apara volumul 2 al seriei Prima lege, nu m-am putut abtine sa nu imi impartasesc entuziasmul cu voi. Insa intre mine si peste 800 de pagini de literatura fantasy superba a aparut un examen de BAC, asa ca pana weekend-ul trecut, n-am avut timpul necesar ca sa le citesc. Acum, aproape ca imi pare rau ca am facut-o pentru ca nu mai am rabdare pana la aparitia ultimului volum din trilogie...

Rezumat:
Fara indurare continua povestea din Taisul sabiei, impartita acum pe 3 planuri: lupta din Nord, unde proaspat promovatul colonel West, cu ajutorul Copoiului si al tovarasilor sai nordici incearca sa-i faca fata lui Bethod; lupta din Sud, unde inchizitorul Glokta este trimis ca sa incerce sa reziste, cat timp armata Uniunii este angajata in Nord si calatoria spre Capatul Lumii, unde Bayaz, cu ajutorul insotitorilor lui, incearca sa repare greseile trecutului.

My view:
Daca ar fi sa aleg firul meu narativ preferat... Nu, nu cred ca pot alege.

Povestea din Nord are farmecul ei deoarece nu prezinta razboiul ca pe o lupta plina de onoare si de glorie, condusa de niste strategi geniali, ci pur si simplu ca pe un macel, ceea ce si este. West descopera asta pe propria piele, insa nordicii o stiu prea bine si nu se sfiesc sa-i priveasca de sus pe toti "filfizonii" din Uniune. Si desi pusa in acele situatii, cred ca n-as face fata mai deloc, nu pot sa nu fiu de acord cu nordicii. Eu, cel putin, imi dau seama ca n-am ce cauta intr-un razboi.

Povestea din Sud, in sine, nu prezinta nimic iesit din comun, insa Glotka este un personaj care a trecut prin multe de-a lungul vietii si care nu mai are farama de compasiune sau de intelegere in el (bine, cu mici exceptii, maoritatea fiind indreptate spre propria persoana), asa ca replicile, dar mai ales gandurile sale, sunt de un sarcasm extraordinar care provoaca rasete atunci cand e cazul si tristete atunci cand situatia e intr-adevar sumbra. Imi aminteste destul de mult de Tyrion, doar ca pare mult mai cinic decat personajul lui Martin.

Si am lasat la urma povestea lui Bayaz... sau, mai precis, a insotitorilor sai. Poate ca nu pot alege firul narativ preferat, insa persoanjul pe care l-am indragit cel mai mult este Logen. E dur ca piatra, brutal ca o fiara, insa poate fi si incredibil de bland si de prietenos atunci cand e cazul... Si se pricepe atat de bine la oameni, incat stie cand e cazul. El e adevaratul liant al grupului, mai ales ca Bayaz pare sa-si dea silinta sa le fie antipatic... sau poate doar mie. Inaltul mag are un aer misterios si niste dialoguri criptice care nu miros deloc a bine, asa ca nu pot decat sa sper ca la finalul ultimului volum, Logen va putea sa sopteasca in continuare "Sunt inca viu."

Cartea in sine e superba, se citeste usor (din pacate, pentru ca se termina al naibii de repede!) si are pe alocuri aerul acela de poveste, de lume de basm, care insa dispare imediat ce situatia devina sumbra, atmosfera devenind la randul ei apasatoare, intunecata si fara nicio legatura cu povestile cu zane. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa dati peste o carte buna, dar buna rau, la care de fiecare data cand va ganditi sa nu puteti spune decat "Oaaaaaaau!", dar seria Prima lege este alcatuita din astfel de carti! Daca va place genul Fantasy, aceste romane sunt un must read, mai ales ca editia romaneasca a celei de-a treia carti va aparea cel mai probabil anul acesta.