Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

duminică, 29 martie 2015

5 ani de Herg Benet

Fiecare cititor are propriile criterii atunci când vine vorba de alegerea cărților pe care urmează să le cumpere. Și fiecare cititor și-a luat cel puțin o dată o țeapă, fiind dezamăgit de conținutul unui roman care, până să fie citit, părea un concurent ideal la titlul de „una din cărțile mele preferate”. Tocmai de aceea, din punctul meu de vedere, unele din cele mai folositoare evenimente sunt cele de tip lectură publică pentru că ascultând un autor citind fragmente din creațiile sale e echivalentul trailerelor pentru filme, pentru că spre deosebire de frunzărirea întâmplătoare a volunelor în librării, atunci când însuși autorul selectează un fragment pe care să-l citească, ai senzația că simți cu adevărat esența cărții.

Bineînțeles, ca în cazul trailerelor, există situații în care fragmentul citit e excepțional și restul cărții parcă nu se ridică la înălțimea așteptărilor, dar și situații în care concluzia trasă pe baza fragmentului citit e complet în defavoarea cărții. Dar în cazul meu, până acum, „trailerele” pe care le-am ascultat au fost pe măsura cărții și n-am avut parte de dezamăgiri de niciun fel.

Tocmai de aceea, atunci când cei de a Herg Benet au anunțat că la aniversarea lor vor aduce 25 de autori care să-și prezinte creațiile, mi s-a părut ocazia ideală să mă bucur de lectura scriitorilor pe care deja îi îndrăgesc, dar și o ocazie de a decoperi alți autori, pe care poate altfel n-aș fi ajung să-i citesc.


(click pe imagine pentru a mări)

Menționez încă de la început că, din păcate, n-am putut sta până la final, însă faptul că am plecat cu o mică strângere de inimă înseamnă că evenimentul a fost reușit. Și din acest punct de vedere, vreau să-i felicit pe Alexandru Voicescu și pe Cristina Nemerovschi, care au gândit organizarea: au adus pe scenă grupuri de 4-5 autori, fiecare grup având un moderator care să-i prezinte și să facă trecerile de la un autor la altul să pară firești. În plus, seara fiind împărțită în reprize întrerupte de scurte pauze, n-a devenit obositoare.

Bun, trecând la vedetele evenimentului, autorii... Părerile mele sunt împărțite, cum e și normal. Unii mi-au plăcut mai mult, alții mai puțin, unii mi-au confirmat faptul că se ridică în continuare la nivelul așteptărilor, alții m-au convins că stilul lor nu e pentru mine. Dar per total, simt că am câștigat ceva în urma acestei seri, simt că am descoperit autori de care altfel n-aș fi aflat și sunt convinsă că asta a simțit marea majoritatea a celor prezenți pentru că ei veniseră pentru autorii pe care îi știau deja, însă așa i-au descoperit și pe cei de care poate nu auziseră.

Trecând la păreri ceva mai la obiect, nu cred că mai suprind pe cineva când spun că principalul motiv pentru care am participat a fost pentru că știam că Flavius Ardelean aka A.R. Deleanu urma să iasă din izolare suficient cât să citească un fragment din romanul la care lucrează. Și nu puteam să ratez așa ceva. În final, am primit exact ce sperasem: un fragment destul de scurt cât să mă facă muuuuult prea curioasă, dar destul de lung cât să aibă cap, coadă, sens, dar și să dea o idee despre atmosfera romanului. Știu că deja vă e clar cât de mult îmi place ce și mai ales cum scrie Flavius, dar, serios, citiți Bizaroproze și o să înțelegeți de ce.

În rest, spuneam că am remarcat câțiva autori. Mai întâi, o să-l menționez chiar pe cel care a deschis seara, Alex Pițigoi, care a citit două fragmente din romanul X(y), un roman scris din două perspective: X, el și Y, ea (deși în timpul prezentării romanului mă așteptam ca rolurile să fie exact pe dos... și vă provoc să încercați să ghiciți de ce). Mi s-a părut că stilul lui e deosebit de actual: personajele sale își fac veacul pe facebook și stau cu telefonul mobil lipit de mână, e aproape inconfortabil de realist. Din punct de vedere al acțiunii în sine, nu mi-am putut face o părere, deci n-aș ști să vă spun despre ce e vorba, dar stilul cred că e foarte potrivit pentru majoritatea tinerilor tocmai pentru că e o radiografie foarte precisă asupra vieții lor.

De asemenea, am fost surprinsă de Cristina Boncea și de fragmentul ei din Octopussy, fragment care a fost mult mai cuminte decât ceea ce am auzit eu că ar fi de fapt acest roman... acum, nu-mi pot da seama dacă autorii recenziilor au fost prea ușor revoltați de roman sau dacă pur și simplu fragmentul în sine a fost unul din cele cuminți, dar din nou am remarcat stilul, care mi s-a părut foarte analitic. Aș spune că e chiar neașteptat de lucid pentru vârsta ei (are 17 ani), dar pentru că îmi plac autorii tineri, nu mă mai surprinde că de cele mai multe ori, aceștia sau dovadă de o maturitate care poate părea suprinzătoare.

În schimb, am fost realmente surprinsă de Status-ul lui Mugur Grosu, un roman alcătuit din statusurile sale de pe facebook. La început, chiar mi-am notat că tocmai mi s-a demonstrat că un astfel de roman n-ar trebui să existe, pentru că mi se părea banal, și apoi a citit o chestie care era literatură pe bune, ceva care transmitea niște sentimente foarte puternice, dar care era simultan o metaforă foarte reușită... m-a captivat. Nu mi-e foarte clar dacă acum aș vrea să citesc Status, dar aș încerca să citesc altceva scris de el, poate o culegere de proză scurtă, poate un roman... oricum, ceva mai consistent s-ar putea să-mi placă în întregime.

Ultimul, dar nu cel din urmă (pentru că au mai urmat autori după el, doar că eu a trebuit să plec) a fost Radu Găvan, care a citit un capitol din Exorcizat, un roman care, din câte mi-am dat seama, e despre o persoană care e totalmente opusă mie. Tocmai de asta, abia aștept să mă apuc de roman, pentru că vreau să văd dacă voi reuși să empatizez cu un astfel de personaj sau dacă, dimpotrivă, îi voi judeca dur fiecare gest. Dacă ar fi să mă iau după fragmentul pe care l-am ascultat, tipul o să-mi fie antipatic pe alocuri, dar o să-l înțeleg. Oricum, indiferent de ce o să simt față de personaj, cred romanul în sine o să-mi placă pentru că transmite anumite trăiri în moduri destul de puternice, deci n-are cum să te lase indiferent.

Bineînțeles, au fost și alți autori pe care i-am ascultat cu plăcere, dar cei pe care i-am menționat au reușit să mă surpindă sau să mă captiveze, au reușit să-mi trezească fie și o senzație fugară, ceea ce apreciez întotdeauna. Au fost și momente mai delicate, cum mi s-a părut a fi cel în care Lucian Mândruță a urcat pe scenă și, spre deosebire de ceilalți, a ales să nu citească. Totuși, Ciprian Burcovschi, moderatorul respectivului moment, a fost pe fază și a reușit să transforme momentul în ceva natural, fără pauze stânjenitoare, chestie pentru care îl felicit.

De asemenea, îi felicit din nou pe cei de la Herg Benet pentru că prin inițiativa lor, au reușit să ia 25 de autori cu stiluri destul de diferite și să-i aducă în atenția publicului, astfel încât fiecare cititor care îndrăgise deja unul din invitați să poată descoperi și alți oameni care merită citiți.

La mulți ani, Herg Benet și la cât mai multe cărți bune!

joi, 26 martie 2015

De citit: Furnicile de Bernard Werber

Nu v-am mai recomandat o carte de ceva timp și mi se făcuse dor, așa că atunci când am văzut coperțile noi din colecția Nautilus de la Nemira mi-am zis că acum e momentul. Și deși în noile „hăinuțe” se vor îmbrăca 3 cărți ale căror descrieri sună foarte, foarte bine, eu am ales să vă vorbesc despre Furnicile pentru că îmi place enorm subiectul.

Descriere:
În timp ce citiți aceste rânduri, pe planetă se nasc șapte sute de milioane de furnici. Această comunitate imensă are orașele ei, ierarhiile ei, coloniile ei, precum și o limba proprie, sclavii, mercenarii sau armele ei. Iar forța lor este uriașă.

Atunci când descinde în casa moștenită de la un unchi entomolog, Jonathan Wells știe că o sa dea piept cu armata furnicilor. Cititorii îl însotesc în monstruoasa și palpitanta lume a acestor ființe infraterestre, într-un SF în care suspansul și groaza se întalnesc în fiecare pagină. Știința și imaginația se dezvaluie într-un roman fără termen de comparație.

„Furnicile sunt animale subestimate din cauza taliei lor. Am vrut sa le redau nobletea si titlul de cea dintâi specie animala terestra ca numar, vechime si ocupare a teritoriului” —   Bernard Werber


Foarte mulți se gândesc la omuleți verzi cu antenuțe și puști laser atunci când aud de SF și adevărul e că extratereștrii și contactul cu civilizațiile străine sunt unele din cele mai importante teme ale literaturii SF, însă ceea ce mi se pare mie cel mai atractiv la acest gen este faptul că reușește să prezinte uneori o situație pe care am fi considerat-o banală drept ceva excepțional și reușește asta schimbând pur și simplu punctul de vedere din care e văzută situația.

Exact asta face Bernard Werber în romanul său, ia un banal mușuroi de furnici dintr-un parc oarecare și prezintă lumea din interiorul său, dar și lumea noastră, văzută de la nivelul unei banale furnici. Doar că furnica nu e chiar banală și nici protagoniștii umani nu sunt ceea ce vă așteptați. Iar intersectarea lumii noastre cu cea străină din proverbiala curte din spate are ca rezultat o aventură care o să vă schimbe complet modul în care priviți micile lucrătoare.

Recomand cartea din toată inima și abia aștept târgul de carte din weekend unde o să-mi pun gheruțele pe ea, dar și pe Hoțul cuantic sau Robopocalipsa :)

marți, 24 martie 2015

Rezultatele concursului „Un interviu inedit”

Pe la jumătatea lunii, v-am întrebat ce anume ați vrea să aflați de la personajul vostru preferat dacă i-ați putea lua un interviu. Din întrebările voastre, am înțeles repede că dacă cititorii ar putea călători în lumea din cărți și altfel decât prin intermediul imaginației, cu toții ar putea deveni jurnaliști respectați.

Tocmai de aceea, responsabilitatea de a selecta un câștigător i-a revenit amicului random.org, care a decis că romanele SF&F oferite de organizatorii Final Frontier vor ajunge în biblioteca Ancăi Ciochină.

Felicitări Anca! Aștept un e-mail cu datele tale personale (numele, adresa și numărul de telefon) la adresa jurnalul.unei.cititoare@gmail.com. E-mailul trebuie trimis de pe adresa cu care te-ai înscris în concurs în maxim 3 zile (adică până pe 26 martie, inclusiv).

Mulțumesc sponsorilor acestui concurs pentru ocazia de a-l organiza și mulțumesc tuturor participanților! Sper să vă revăd nu numai pe blog, dar și în carne și oase în acest weekend (28-29 martie) la târgul Final Fronier :)


sâmbătă, 21 martie 2015

Terapie pentru crimă

Joi seara, după ce am aflat că mi s-a anulat un curs, am reușit să ajung la Terapie pentru crimă, evenimentul organizat de editura Tritonic la The Coffee Factory și am luat-o și pe soră-mea cu mine. În plus, pentru că se anunța o seară plină de discuții pe teme care mai de care mai diverse legate de universul lecturii, mi-am luat și carnețelul cu mine ca să notez ideile interesante. Totuși, n-am fost singura care a profitat de el, pentru că și Kitty-deocamdată-fără-blog mi l-a luat din când în când ca să „doodle-ească” (drepturile de autor asupra acestui cuvând îi aparțin în totalitate).


Evenimentul a început atunci când Anamaria Ionescu a preluat inițiativa și ni s-a adresat, propunându-ne să încercăm să găsim răspunsul la întrebarea „De ce nu se cumpără autorii români?”. Replica mea preferată a venit din public, unul dintre cei prezenți spunând că răspunsul n-o să-l poată afla niciodată de la noi, oamenii care chiar cumpără autori români. Totuși, s-au punctat câteva din posibilele motive:

Numele străine sunt garanția calității. Sunt de acord că, în general, dacă o editură a investit ceva ca să traducă o carte, înseamnă că ar trebui să fie bună, dar am văzut teoria asta infirmată nu o dată, așa că nu mai cred asta de mult. Bine, eu chiar citesc români, așa că nu știu ce sens are să comentez afirmațiile astea, dar până la urmă blogurile există ca să zicem și noi, bloggerii, câte ceva:


Eu sunt tipa care spune „CEVA”, cea din spate e soră-mea, care e tăcută pentru că nu are blog :))

Autorii români nu au vizibilitate, cu exemple de la festivalurile de la Râșnov de vara trecută, unde atunci când un autor era prezent la stand, vindea pe rupte, pe când în zilele în care respectivul nu se afla acolo, vânzările cărților sale erau practic inexistente. La capitolul ăsta sunt de acord: dacă tu în calitate de cititor nu dai din coate să participi la evenimente, să cauți prin librării, să iei la puricat pagini de internet obscure, foarte greu descoperi autorii români. Însă o dată ce ai auzit un nume, o să vezi cum îți sare în ochi peste tot... Deci într-adevăr, e complicat până când autorul învinge morile de vânt și își aduce numele în proximitatea ochilor/urechilor cititorilor.

În librării, autorii români au mult mai puțină vizibilitate față de străini. Adevărat, romanele considerate bestseller sunt în 20 de exemplare la intrare, pe când românii sunt undeva în spate, izolați, cu maxim un exemplar din fiecare volum expus. Aici mi-a plăcut că s-a menționat o soluție: scrieți, fraților, mult, că daca ai 20 de volume diferite, chiar cu un exemplar din fiecare umpli un raft și ești vizibil.

Apoi discuția a migrat spre partea financiară a lumii cărților, cu remarcile cu care din păcate deja m-am obișnuit, că nimeni nu scrie ca să trăiască din asta, însă ce mi s-a părut interesant a fost o întrebare din public despre biblioteci și dacă ele fac rău sau bine pieții și răspunsul m-a suprins: bibliotecile cel puțin plătesc volumele respective, pe când în cazul librăriilor există șansa ca banii pe cărțile de acolo să fie obținuți de edituri în 5 ani, 10 ani, sau chiar niciodată. Bineînțeles, s-au menționat site-urile editurilor și posibilitatea de a cumpăra direct de acolo, însă din nou se pune aceeași problemă: știu cititorii că editura are site de unde se pot cumpăra cărțile lor? (Apropo, Tritonic are: [link]. E adevărat, titlurile noi apar mai greu în librăria online, dar apar până la urmă)

Dacă tot s-a menționat mediul online, s-a discutat puțin și despre cartea electronică și despre faptul că formatul tipărit va dispărea...


...sau nu. Mie mi-e greu să-mi dau seama ce se va întâmpla... Văd destui cititori care laudă formatul electronic, dar chiar și dintre ei, mulți încă vor să poată ține o carte în mâini, s-o poată răsfoi sau mirosi... Da, ebook-urile prind din ce în ce mai mult avânt, dar personal, nu cred că sfârșitul cărților tipărite e aproape.

Și bineînțeles, nu se poate vorbi de o seară de dezbateri despre cărți fără să se ajungă inevitabil la problema timpului... sau, mai bine zis, la problema lipsei timpului. De la Internet, care te fură cu zeci de articole interesante până la drumul cu metroul care e prea scurt ca să citești ceva mai mult decât o poveste scurtă, lucruri care să te distragă sunt incredibil de multe. Desigur, rezolvările la problema găsirii timpului pentru lectură diferă de la cititor la cititor, însă ceea ce ne diferențiază de ceilalți oameni este că noi găsim în mod activ rezolvări la această problemă. Cei care citesc de plăcere își fac timp, la fel cum orice persoană care are un hobby își va găsi timpul necesar ca să-l practice.

De fapt, cred că una din problemele trioului cititori-autori-edituri, sau, ca să nu generalizez, o problemă a unor autori prezenți și chiar a întregului eveniment a fost faptul că nu înțeleg cititorii. Au fost voci care au spus că societatea se schimbă și că și cititorii s-au schimbat, dar ascultându-i vorbind, văzând cum pun problema, senzația mea a fost că le scapă esențialul: azi, cititul e un hobby. Nu mai e vorba despre citit ca să te dezvolți, ca să ai un statut social, ca să înveți pur și simplu... Cititorii cărora li se adresează cei prezenți la eveniment, oamenii care scot bani din portofel ca să cumpere cărți Mistery&Thriller o fac de plăcere, o fac pentru că e un hobby.

Societatea modernă ne ocupă tot timpul? Nu-i nimic, citim de plăcere, deci ne facem timp. Cum? E treaba noastră. Cărțile sunt scumpe? Nu-i nimic, găsim noi bani pentru pasiunea noastră. Cum? E treaba noastră.

Ceea ce e, în schimb, problema lor, ceea ce trebuie ei, autorii, să facă este să coboare din turnul lor de fildeș, cum bine spunea cineva joi seara. Pe piața actuală există extrem de multe cărți bune, așa că fiecare cititor e forțat să facă alegeri. Criteriile diferă de la om la om, dar în momentul în care ceva sună familiar, atunci e mai probabil să fie ales. Așadar, treaba autorului e să se promoveze. Da, editura poate ajuta... sau nu. Dar dacă vrei să fii citit, atunci trebuie să ajungi la public. Cum? Ei, aici e treaba ta. Vino la evenimente dacă ești bun la vorbit în public. Citește din cărțile tale cât de des poți, dacă ești bun la asta. Fă-ți filmulețe de promovare și răspândește-le, dacă te pricepi la editat filme (sau dacă știi pe cineva care te poate ajuta). Fii un maestru în social media, dacă ai ceva timp ca să umpli facebook-ul cu numele tău. Asociază-te cu autori care au mai mult public decât tine pentru că lumea vine la ei, aude de tine și deja ai ajuns cumva la ei. Vorbește cu bloggeri, dacă vezi că romanul tău ar merge pentru publicul lor. Vorbește cu prieteni de la ziar sau de la televiziuni, ca să se scrie despre tine. Fă tot posibilul să fii cât mai vizibil.

Și, desigur, scrie bine. Scrie atât de bine încât să n-ai nevoie de niciun truc. Scrie atât de bine încât dacă un cititor dă peste cartea ta (și unul o să dea, la un moment dat), să vrea să le spună tuturor despre ea. Scrie atât de bine încât să-ți convingi citiorii să facă toată treaba pentru tine: să scrie ei pe tot Internetul numele tău, să vorbească despre tine în 90% din conversațiile lor, să devină ei PR-ul tău. Un cititor care te laudă e mai valoros decât multe din metodele tale de promovare.

Nu pot să vorbesc despre cum să scrii bine, dar pot vorbi despre cum să-ți cucerești publicul: respectă-l. Vii la un eveniment? Atunci nu mai contează dacă ai un om care te ascultă sau 100. Vorbește cu ei. Nu-ți pun ei întrebări? Foarte bine, povestește-le tu. Despre scris, despre cărți, despre ce vrei tu. Vorbește cu ei. Bagă-i în seamă. Asta le-a scăpat celor prezenți. Complet.

Un cititor e un om care investește timp și bani în cărți. Nu suntem mulți. Dintre noi, cei care participă la evenimente sunt și mai puțini. Dar în momentul în care eu am aflat de tine, ți-am citit cărțile și vreau să te ascult vorbind, vorbește cu mine. Sau dacă eu nu te-am citit, dar mi-am rupt din timpul meu ca să vin să văd dacă ești destul de interesant ca să merite să-mi pierd timpul și banii cu cartea ta, atunci convinge-mă. Sau nu veni. Nu poți să îmi întorci spatele și să vorbești cu amicii tăi autori. Nu poți să tratezi un eveniment ca pe o ieșire la bere și să discuți pe un ton scăzut numai cu cei din jurul tău. Sunteți 10 autori și aveți un singur om prezent? Vorbiți, fraților, cu el! Poate vă ascultă și ăia care au venit să bea o cafea și să stea pe facebook. Omul ăla care a venit pentru voi e timid și nu vă întreabă nimic? Păi cititul e o treabă solitară și autorii sunt eroii noștrii. Vă așteptați să ne tragem de șireturi cu voi din prima? Atunci așteptați până ne facem noi curaj să vorbim cu voi în public. Așteptați, fraților, până nu mai puteți!

În cele peste două ore cât am stat acolo, m-am simțit cititor maxim jumătate de oră, doar pentru că o parte din autori și-au dat silința să facă totuși acel eveniment să aibă loc. S-au resemnat și ei repede. În rest, norocul meu a fost că stăteam aproape de ei, așa că am reușit să aud mare parte din conversația dintre autori și să notez destule idei cât să iasă un articol. De obicei, tratez fiecare eveniment cu o doză mare de smerenie (n-am găsit un cuvânt mai potrivit pentru că acesta exprimă perfect faptul că eu una consider fiecare scriitor ca fiind ceva mai presus de un om obișnuit, ceva care merită nu doar respectat, ci puțin divinizat), dar deși consider că oamenii ăștia sunt ceva mai mult decât simpli oameni, asta nu înseamnă că noi, cititorii, nu le merităm respectul. Noi vă citim, înțelegeți oare?! Noi, ăștia puțini care suntem prezenți acolo vă citim. Dacă nu vă pasă de noi, măcar nu mai veniți la evenimente, ca să nu-i distrageți cu berile voastre pe cei câțiva autori care chiar voiau să ne bage în seamă. Altfel, o să vă treziți turme de autori care vă citiți fix între voi până când toată lumea asta minunată a cărților o să moară. Sau pur și simplu o să vă dea afară din rândurile ei.


Notă: Recitind articolul ca să mai corectez scăpările, mi-am dat seama că a ieșit mai dur decât intenționasem. Chiar și după ce am stat acolo, privind autorii invitați la eveniment cum își distrug evenimentul, nu aveam de gând să fiu excesiv de dură. Totuși, nu m-am simțit bine și scriind, asta a ieșit la iveală, așa că aticolul e așa cum e. Dar, ca să fiu corectă, nu toți autorii prezenți trebuie băgați în aceeași oală, unii chiar au încercat. De asemenea, deși am tot zis eu că „dacă aveți un singur om prezent, băgați-l în seamă”, nu vreau să se înțeleagă că a fost un singur om. Cafeneaua era plină. Bine, nu toți cei prezenți erau acolo ca să asculte, din ce am văzut eu, cei interesați erau mai puțini decât autorii prezenți, dar erau, ba chiar unii au venit cu păreri și întrebări, cum am menționat în prima parte a articolului! Plus că vorbind cu noi, ăia puțini, invitații ar fi putut să-i atragă în discuție și pe cei prezenți acolo din alte motive. Iar cei prezenți în cafenea din alte motive au dat dovadă de respect și n-au deranjat cu nimic buna desfățurare a evenimentului. Nu, cei care au făcut-o au fost invitații.

sâmbătă, 14 martie 2015

Recenzie: Regele șobolan de China Miéville

Povestea:
Saul se întoarce în Londra, în casa tatălui său doar pentru a descoperi că acesta este mort, fiind aruncat pe fereastră. Imediat, Saul devine principalul suspect și este arestat, însă în aceeași noapte un personaj misterios care se auto-intitulează Regele Șobolan îi face o vizită în pușcărie și îl ajută să evadeze.

Urmându-l pe Regele Șobolan, Saul pășește într-un univers paralel, suprapus peste al nostru, o lume pe care mizeria și-a lăsat amprenta fetidă, o lume nu doar guvernată de mizerie, ci alcătuită din ea. Și totuși, Saul se integrează ușor în aceast univers, sângele său de șobolan trezindu-se la viață, transformându-l din om într-o ființă pentru care Orașul nu mai are secrete, o ființă care poate să se strecoare neobservată prin toate meandrele Londrei. Însă moartea tatălui lui Saul este strâns legată de personajele acestei lumi noi pentru că pe urmele șobolanilor se află un personaj care să hrănește cu propria grandomanie la fel cum Saul se hrănește cu resturi aflate în descompunere.

Părerea mea:
Cândva prin liceu, în clasa a 10-a sau a 11-a, am studiat la română estetica urâtului. Bineînțeles, „studiat” însemna scris niște comentarii după dictare, apoi amestecând puțin frazele în niște teme pentru acasă, apoi regurgitarea lor la oră. Pe scurt, ceea ce am învățat atunci a fost, citez aproape exact: „Tudor Arghezi abordeaza estetica urâtului în operele sale: „Din bube, mucigaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Punct. Atât, asta e tot ce am aflat eu despre subiect în liceu. Adevărat, nu mi-a păsat suficient ca să mă informez mai mult. Dar în momentul în care ideea de „estetică a urâtului” mi s-a prezentat drept o înșiruire de termeni din familia urâtului, despre care afirm eu voios că le-am făcut frumoase... mi s-a părut ca o teoremă pe care cineva a omis cu bună știință s-o demonstreze, încercând să ascundă faptul că habar n-are cum... Așa că am învățat comentariul, l-am vomat de câte ori a fost nevoie și am depășit momentul.

Și apoi am descoperit cartea asta, am citit pagini și pagini în care mi se prezenta celaltă față a monedei care e umanitatea, am văzut un Oraș construit pe ceea ce noi aruncăm nepăsători, am văzut mizeria și întunericul... și mi-au plăcut. Lucrurile au fost prezentate de așa natură încât să nu scârbească de dragul de a scârbi, ci au fost prezentate ca o realitate, ba mai mult, una care are o anume putere, un anume je ne sais quoi care îi dă forță, substanță, transformă lumea canalelor într-o lume nu doar coerentă, dar fascinantă, frumoasă, una care merită explorată prin intermediul personajelor care știu să se miște prin ea... ca șobolanii prin canale.

În plus, pe lângă acest Oraș, această Londră făcută din umbre și miros greu de care m-am îndrăgostit, Miéville vorbește despre muzică. Mai precis, despre muzica jungle, un gen de muzică din familia drum'n'base. Dacă aș fi ascultat o piesă din acest gen înainte să citesc Regele șobolan, aș fi oprit-o după vreun minut, pentru că nu e genul meu. Acum s-ar putea să o apreciez mai mult, dar tot aș opri-o. Și totuși, tot timpul cât am citit romanul, am simțit muzica lui, am înțeles modul în care notele se îmbinau, am înțeles ceea ce muzica încerca să transmită. Și deși aș opri în continuare muzica, acum motiul e altul: înainte pur și simplu nu-mi spunea nimic, era doar zgomot ritmat, fără suflet... acum, după, i-am văzut sufletul în timp ce citeam, dar când ascult, nu-l mai găsesc... înainte mi se părea goală, acum mi se pare fadă... și e uimitor că Miéville a reușit să facă asta!

Practic, pentru mine, Miéville a făcut două lucruri: a transformat gunoiul și mizeria într-o lume plină de forță și a transformat muzica jungle în poezie. A luat două lucruri pe care oricine le simte că sunt diametral opuse și le-a făcut să meargă împreună. A luat două lucruri din lumea care ne înconjoară, le-a transformat în cuvinte și a făcut cuvintele să picteze imagini vii, vibrante. Citind, am simțit artistul la lucru, am simțit cum el modifică realitatea, făcând-o să spună ce vrea el să spună. L-am simțit sculptând lumea, dându-i forma pe care o voia. Citind, am văzut artă și n-am avut de ales decât să privesc și să mă minunez. M-am îndăgostit de un oraș pe care nu-l voi cunoaște niciodată și de o muzică pe care n-o voi auzi vreodată. E incredibil și e fascinant.

Însă ceea ce m-a fascinat cel mai mult a fost faptul că am mai citit un roman semnat de același autor („Orașul amabasadei”, despre care am povestit aici) și a fost cu totul și cu totul altceva. N-a fost doar alt gen, a fost alt stil, altă voce... Știți caracatițele acelea care pot imita nu doar culoarea mediului, dar și textura lui, pot părea netede pe stânci, dar și pline de neregularități printre corali? Asta e senzația, că am întâlnit un scriitor care poate fi orice vrea el să fie. E mai mult decât cameleonic, pur și simplu știe să devină altcineva cu totul... Căutând detalii despre el am aflat că a declarat că vrea să scrie un roman în fiecare gen... dacă aceste două cărți ale sale care s-au tradus și la noi sunt un indicator, atunci e clar că îi iese. Și e și mai clar că vreau să-i descopăr și celelalte fețe, vreau să văd cât de departe poate merge această multifațetare. Vreau să văd nu numai cât de diferit poate să mai scrie, dar și cu ce idei poate să mai vină, pentru că pe lângă stilul fascinant, sunt și multe idei incredibile în poveștile sale...

Pe scurt, m-a vrăjit și îmi place atât de mult încât vreau să-l las s-o facă din nou. Și din nou. Și din nou...

vineri, 13 martie 2015

Concurs: Un interviu inedit

Vă povesteam zilele trecute despre Final Frontier #4, un târg de carte care e mult, mult mai mult de-atât, e un bilet de intrare într-o lume formată din oameni minunați: fanii literaturii SF&F. În plus, deja se anunță o grămadă de lansări și discuții faine (găsiți detalii despre eveniment pe facebook, aici), așa că deja număram zilele până pe 28-29 martie, când are loc târgul.

Acum sunt și mai fericită pentru că zilele trecute am primit un e-mail cu o veste faină pentru voi: mi s-a propus organizarea unui concurs în urma căruia unul din cititorii norocoși ai acestui blog va primi un pachet format din 3 cărți SF&F. Și la fel cum propunerea a fost o supriză pentru mine, premiul va fi tot o surpriză :)

V-am făcut curioși? Dacă da, atunci pregătiți-vă imaginația pentru că sunteți pe cale de a părăsi lumea noastră pentru a intra în lumea romanului vostru preferat. Însă nu oricum, ci cu o invitație specială din partea personajului cu care v-ați dorit întotdeauna să puteți sta de vorbă, care vă așteaptă pentru un interviu inedit.

Așadar, care ar fi cea mai arzătoare întrebare pe care ați vrea să i-o puneți personajului vostru preferat? Ce ardeți de nerăbdare să știți despre el, care e secretul pe care l-ați vrea dezvăluit?

Răspundeți la întrebarea de mai sus într-un comentariu în care să menționați:
- numele vostru;
- o adresă de e-mail validă;
- numele personajului, cartea din care provine și întrebarea pe care i-ați adresa-o;
- opțional: dați share acestui concurs oriunde vreți voi.

Concursul se încheie pe 23 martie 2015, iar câștigătorul va fi ales cu ajutorul site-ului random.org. Mult succes tuturor!

miercuri, 11 martie 2015

Final Frontier se întoarce!

Când am participat prima dată la Final Frontier cu doi ani în urmă, habar n-aveam ce mă aștepta. Credeam că va fi pur și simplu un loc cu cărți la prețuri avantajoase, cu câteva lansări simpatice, dar nimic ieșit din comun. În schimb, am găsit ceea ce nu credeam că voi găsi vreodată: un fandom.

Primele romane SF pe care le-am citit m-au fascinat prin ideile incredibile și foarte foarte plauzibile, dar m-am îndrăgostit de lumea science fiction-ului după ce am descoperit volumele de proză scurte ale lui Asimov, presărate de scurte relatări despre modul în care fiecare poveste a luat naștere, despre oamenii care l-au ajutat să ajungă unde era, despre oameni pur și simplu, oameni pasionați care știau să insufle și altora această pasiune, oameni care știau să iubească un gen pentru tot ceea ce este și pentru ceea ce poate deveni acel gen. În acele fragmente am regăsit o altă lume, una reală, palpabilă... dar pe care o ratasem cu câțiva zeci de ani și cu câteva mii de kilometrii.

Și apoi am descoperit că astfel de oameni există încă, ba mai mult, există și aici. I-am găsit, am încercat să-i cunosc, am încercat să fac parte din ei. Am descoperit acea lume care exista înăuntrul lumii pe care o cunoșteam. Și nu am mai plecat de-acolo.

Asta a însemnat pentru mine a treia ediție Final Frontier, așa că atunci când am aflat că evenimentul va avea loc și anul acesta, am fost (și încă sunt) incredibil de fericită. Chiar număr zilele :D (mai sunt 17...). Iar programul se anunță incredibil: printre lansări de neratat și discuții interesante, o să aibă loc și două „porții” de dezbateri care vor aduce la un loc oameni care de obicei se află pe poziții opuse... Sunt curioasă să-i văd la un loc, abia aștept să văd și cine se va afla în public (multă lume faină vine ca să asiste, iar discuțiile sunt extrem de interactive, oricine poate să-și facă auzit punctul de vedere)... ce mai, o să fie două zile în care o să uit pur și simplu de lumea din afara Nexus Gamers Club (localul care ne va găzdui).

În plus, pentru cei care vor să-și încerce mâna, există câteva concursuri faine: un concurs de desen organizat de Wacom care pun la bătaie o tabletă grafică și un concurs de fan fiction, cu premii în „cărți și alte lucruri faine”.

Dacă v-am convins, atunci ne vedem pe 28-29 martie în Nexus Gamers Club (B-dul. Elisabeta nr. 37, vis-a-vis de Hotel Cișmigiu) între orele 10:00 – 19:00. Mai jos vă las comunicatul de presă al evenimentului:


„Magii au prezis din vremuri de mult uitate, nici precogii nu s-au lăsat mai prejos, iar la final de martie profeția se împlinește: Final Frontier, singurul târg de carte SF & Fantasy îi strânge laolaltă, ca-ntr-o frăție, pe toți cei prinși în mrejele cărților fantastice. Bookblog.ro a pregătit arena pe 28 și 29 martie, la Nexus Gamers Club (B-dul. Elisabeta nr. 37, vis-a-vis de Hotel Cișmigiu), pentru a patra întâlnire a fanilor și cititorilor virusați de science fiction.

Simți ce te așteaptă?
Vino să-ți întregești colecția de știință și magie cu cele mai noi cărți ale genului de la principalele edituri (Nemira, Paladin-Art, Herg Benet, Millenium Books, Tritonic, Crux).
Pune mâna pe comicsuri, figurine și board games de la Comics Shop, The Walking Dead, Red Goblin și 101 figurine. Măsoară-ți imaginația alături de scriitorii vedetă ai ediției - Sebastian A Corn și Oliviu Crâznic - la sesiuni de autografe sau lansări de carte.

Și nu uita să-ți invoci forța creativă pentru că s-ar putea să fii atras de atelierele de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri și Bookblog.ro sau de lecțiile de benzi desenate oferite de prietenii de la revista Comics și nu oricum, ci folosindu-se de instrumente magice precum tablete grafice oferite de Wacom.
Iar dacă pofta ta de câștig și glorie n-are astâmpăr, pune chiar tu mâna pe o tabletă grafică Wacom de la târg și realizează un desen inspirat de SF (personaj, peisaj, scenă etc.) pentru a participa la concursul Wacom și poți pleca acasă cu tableta în geantă, ca să exersezi.

…sau poate preferi concursul de fan fiction la care te poți înscrie până în ziua târgului, pentru premii din viitor și posibilitatea de a-ți fi publicată povestirea chiar pe site-ul Final Frontier. Va trebui să-ți arăți puterile și să impresionezi juriul format din reprezentanții celor mai mari fan cluburi din țară. Poate, cine știe, te hotărăști să faci un pact în frăția lor.

Stai cu ochii pe FinalFrontier.ro ca să vezi ce năluciri se mai adeveresc și nu uita de evenimentul creat pe Facebook pentru discuții și noutăți.

Când: 28-29 martie 2015
Unde: Nexus Gamers Club (B-dul. Elisabeta nr. 37, vis-a-vis de Hotel Cișmigiu)
Program: 10:00 – 19:00 "
  — Sursa

marți, 10 martie 2015

Jurnal: Mărțișoare... întârziate

Tradiția spune că primele nouă zile din martie sunt „babele” noastre și că în funcție de cum e vremea în ziua „babei” tale, așa îți va merge tot anul... Încă n-am reușit să mă lămuresc cum îți dai seama care e „baba” ta, nici nu prea știu cum a fost vremea în ultimele zile, însă dacă lucrurile care mi s-au întâmplat sunt un indicator, atunci o să fie un an superb!

În primul rând (care e de fapt al doilea paragraf...), pentru că 1 martie anunță venirea primăverii și pentru că mărțișorul e unul din obiceiurile mele preferate, poate chiar singurul la care țin cu adevărat, pe 1 am fost cu familia la Muzeul Țăranului și la Muzeul de Geologie și ne-am uitat la cele mai frumoase simboluri ale primăverii la cele două târguri care aveau loc simultan. De la mărțișoare-app-uri la brățări din pietre semiprețioase albe și roșii, inventivitatea nu avea limite. În final, în primele zile ale primăverii, eu am purtat un mărțișor cu un aer de carte veche.

Și apropo de mărțișoare și de cărți, săptămâna trecută am primit un mărțișor foarte drăguț din partea editurii All:


Mi-a plăcut enorm semnul de carte sub formă de șnur de mărțișor, dar mai simpatic mi s-a părut titlul (Dragostea în spaniolă)... După 8 ani de studiat spaniolă la școală, am rămas cu oarecare sechele și o respingere autormată față de orice are legătură cu Spania, dar de vreo 2 ani încoace, de când am scăpat de materia asta oribiă, Universul pare să-mi scoată în cale mici indicii subtile cum că poate ratez ceva cu adevărat frumos. Ei bine, acum că am ocazia să descoăr cum scriu spaniolii, o să le ofer cât de curând ocazia să-mi arate ceea ce profa mea n-a reușit: cum să-mă înfrăgostesc de țara lor.

Dar mărțișoarele abia începuseră să sosească, au urmat 2 dintre cele mai bune vești pe care le-am primit tot anul:

• Pe data de 27 martie (adică fix de ziua mea), Flavius Ardelean o să fie prezent la București ca să ne citească în cadrul unui eveniment marca Herg Benet, care împlinește 5 anișori. Festivalul aniversar va avea loc la Clubul Ţăranului Român între orele 18-20 și știu din surse sigure că Flavius o să ne citeasă o povestire nouă!!

• Imediat după ziua mea, adică pe 28-29 martie, are loc a 4a ediție a târgului Final Frontier, care e fără discuție cel mai frumos eveniment dedicat literaturii SF&F. Am participat o singură dată, la ediția anterioară, dar atunci și acolo m-am hotărât să aflu mai multe despre fanii acestui gen de pe la noi, iar rezultatul au fost 2 ani incredibili, în care am cunsocut oameni pur și simplu minunați. Mai multe despre târg o să vă povestesc zilele viitoare, într-un articol pe larg, dar cert e că abia aștept!


Și prima mea săptămână din martie s-a încheiat într-un mod pe care nu cred că mi l-aș fi putut imagina vreodată... Am participat alături de doi oameni geniali la Innovation Labs 2015. Experiența a fost pur și simplu oau, am stat peste 24 de ore în Politehică, am dormit acolo (avem niște canapele neașteptat de confortabile în bibliotecă), am cunoscut niște oameni pe care altfel nu cred că i-aș fi întâlnit vreodată, m-am distrat, am mâncat pizza la miezul nopții, am învățat niște chestii extrem de utile pe viitor, am râs... au fost și momente frustrante sau obositoare, când eu voiam ceva și creierul meu era like „nope, sorry, I'm out”, dar per total a fost o experiență care a meritat din plin. Și ideea noastră a apărut la f***ing știri(!!), nu mi-am imaginat vreodată că acele „15 minutes of fame” (care au fost vreo 15 secunde, but who's counting?) pot fi atât de plăcute!

În plus, am avut și ceva timp de citit la început de lună și chiar am descoperit că China Mieville e un autor incredibil, dar despre asta o să vă povestesc după ce termin Regele șobolan pentru că omul merită o discuție pe larg, e pur și simplu talent pur în cartea asta.

Pentru voi cum a fost începutul de primăvară? :D

PS: revăzând titlul, mi-am dat seama că am uitat să menționez că toate mărțișoarele au ajuns la timp... întârziată am fost eu, pentru că n-am scris articolul acesta mai devreme, deși îl clocesc de câteva zile bune :))

Later edit: Încă un cadou frumos: Holograf (care e formația mea preferată) a lansat o nouă piesă:


Probabil cineva cu o serie de cunoștințe în psihologie ar putea argumenta că nu e puțin cam dubios că iau toate chestiile astea care se întâmplă independent de mine ca pe cadouri, dar hei, e ziua mea și prin extensie, luna mea, deci I'm the boss! ...și nu sunt deloooc egocentrică, nope, nici măcar puțin. Nu? :))