Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

luni, 29 februarie 2016

Concurs: Carte vs Film

Pentru că mâine e 1 martie, care se întâmplă să fie sărbătoarea mea preferată, mi-am petrecut weekend-ul pe la niște muzee din București care au organizat târguri de mărțișor. Din punctul meu de vedere, nu există nimic mai fain decât venirea primăverii și, în timp ce încercam să aleg ceva drăguț și simbolic pentru persoanele dragi mie, mi-am dat seama că vreau să ofer ceva și cititorilor mei. Și cum tocmai s-au decernat Oscarurile, subiectul carte vs film e numai bun pentru a fi dezbătut.

Desigur, pentru că subiectul e vechi de când s-a inventat ecranizarea, s-au scris deja nenumărate articole pe tema asta și s-au purtat discuții fără sfârșit. Însă, indiferent de toate argumentele aduse de unii sau de alții, fiecare dintre noi are preferințele sale. În plus, fiecare caz e unic, uneori a fost mai bună cartea, alteori filmul, uneori ne place să le experimentăm pe amândouă într-o ordine sau alta, iar alteori subiectul nu ne atrage nici către carte, nici către film. Așa că nu vreau să vă rog să alegeți o tabără.

Provocarea pe care vreau să v-o lansez în acest concurs este să-mi spuneți Care a fost ecranizarea voastră preferată și care este ecranizarea care v-a dezamăgit cel mai mult?. Doi norocoși vor primi câte un exemplar al romanului fie Orașe de hârtie de John Green. Mulțumită editurii Trei, pot oferi ca premiu fie volumul cu coperta originală, fie pe cel cu copertă tie-in, în funcție de preferințele voastre.

Descriere:
„Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viaţa lui Quentin. În toiul nopţii, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă şi independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbeşte, încântat să ia parte la planurile jucăuşe şi vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor care a fost întotdeauna o enigmă, acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găseşte nimic altceva decât indicii… lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.”
  — Sursa

Pentru a participa la concurs, lăsați-mi un comentariu la această postare care să conțină:
răspunsurile la întrebarea de mai sus (două titluri de film/carte, cu mențiunea care e cel bun și care nu v-a plăcut),
dacă vreți ediția originală sau pe cea tie-in (nu menționați nimic dacă nu aveți vreo preferință),
o adresă de e-mail valabilă (folosită pentru validarea câștigătorului [1]),
o metodă prin care urmăriți blogul (Facebook, Twitter, Google+ sau e-mail subscription) și numele/adresa contului,
• opțional, puteți să dați un share concursului, ca să se răspândească vestea și puteți face asta și fără să participați la concurs ;)

Concursul se încheie pe 10 martie 2016, ora 23:59. Mult succes tuturor!

[1] O dată selectat câștigătorul, acesta va trebui să-mi trimită datele de livrare de pe adresa de e-mail cu care s-a înscris în concurs. Dacă nu ați menționat nicio adresă de e-mail, deși veți fi înscris în tragerea la sorți, nu veți putea fi declarat câștigător deoarece nu am cum să validez că persoana care îmi trimite o serie de date personale e aceeași persoană care s-a înscris la concurs. Prin urmare, dacă e selectată o persoană care nu a furnizat o adresă de e-mail, voi alege imediat un nou câștigător.

miercuri, 24 februarie 2016

Recenzie: Cartea pricoliciului (O istorie secretă a Țării Vampirilor #1)

Povestea:
O dată intrată în era Basmului Comercial, Țara Vampirilor, ca oricare alta, trebuie să găsească metode a atrage turiști, dar și să vină cu un plan coerent de integrare în Conglomeratul Țărilor cu Roșii Palide. Așa că, imediat după ce vampirii refuză să participe la reformare și sunt scoși în afara legii, fiecare personaj de basm poate urma cursuri de specializare, astfel încât să joace rolul extrem de necesar al vampirilor.

În același timp, Pricoliciul, ultimul din specia lui, își duce liniștit zilele într-o pădure, așteptând Sfârșitul, care e singurul mod prin care personajele de poveste dispar: uitarea. Însă în momentul în care lângă peștera lui se începe construirea unui cimitir turistic, Pricoliciul înțelege că zilele lui liniștite s-au terminat și că e momentul să plece.

Așa începe aventura care îl va purta de-a lungul și de-a latul Țării Vampirilor, unde va cunoaște personaje mai mult sau mai puțin uitate, dar care vor strârni ecouri în mintea oricărui cititor care iubește basmele.

Părerea mea:
Încă de când am terminat romanul, încerc să-mi dau seama exact cărei categorii de vârstă i se adresează, dar nu prea reușesc. La prima vedere, e o carte pentru copii, care spune povestea simplă a unui Pricolici care descoperă lumea cea mare de dincolo de pădurea lui. Totuși, sunt prea multe elemente care fac referință direct la probleme din societatea noastră (începând chiar cu titlul, cu Țara Vampirilor, modul cum se „rebranduiește” țara în care trăiesc creaturile de basm din folclorul românesc), așa că nu prea cred că e destinată copiilor.

Din punct de vedere al lumii imaginate de Adina Popescu, romanul e superb. Atenția la detalii e incredibilă, fiecare lucru, de la primarul rupt de realitate și cenzorii cu probleme de vedere, până la absurdul faptului că în Țara Vampirilor, vampirii sunt scoși în afara legii, de la ideea Basmului Comercial atent reglementat ca să fie ușor de încadrat într-un tipar, într-o rețetă generatoare de bestseller-uri pe bandă rulantă și până la modul cum Sfârșitul își face efectul asupra personajelor, totul crează un cadru consistent și fascinat, care pune degetul pe rănile societății în foarte multe cazuri.

De asemenea, m-a fascinat modul cum autoarea a exploatat miturile și legendele noastre, de la readucerea pe scenă a unor personaje aproape uitate (ridicați mâna dacă știți ce e ăla pricolici. Eu habar n-aveam...) și până la folosirea unora pe care le cunoaștem prea bine (Călin, File din Poveste, cel prezent în toate manualele de Limba Română), toate se încadrează natural în lumea în care zmeii s-au reprofilat în camionagii și pădurile sunt transformate în cimitire de vacanță...

Totuși, există un mic „dar”, cel puțin pentru mine: în ciuda faptului că mi-a plăcut enorm lumea aceasta a Basmului, cadrul, deși captivant, nu a fost de-ajuns pentru mine, am avut aproape constant senzația că în loc să mi se spună o poveste, am fost pur și simplu într-un tur de vacanță într-o destinație frumoasă, dar lipsită de o poveste centrală care să mă prindă. Mi-au plăcut poveștile secundare, mi-a plăcut să aflu despre Tase sau despre Sfânta Miercuri, mi-au plăcut destinele Împăratului Roșu și al celui Verde, dar am avut senzația că decorul sufocă povestea.

Nu spun că nu există o poveste centrală, Pricoliciul are și el destinul lui, Călătorul e de asemenea un personaj important, dar povestea lor mi s-a părut că deși era principală, a fost tratată ca una secundară. Citind, au fost multe momente simpatice când mai aflam destinul reimaginat al vreunui personaj de poveste, dar personajele centrale mi-au rămas indiferente. De fapt, mi s-a părut că singurul lor rol a fost să mă plimbe dintr-un loc în altul, mi s-au părut generatori de paranteze nesfârșite (și superbe, dar fără alt impact în afară de ironia lor), nu persoane adevărate.

Și îmi pare rău că s-a întâmplat asta, pentru că altfel, romanul e extrem de reușit, debordează de creativitate și de idei. Fiecare rând, fiecare personaj secundar, fiecare situație demonstrează că autoarea e o persoană cu o minte extraordinară. Și tocmai de aceea vă recomand cartea, pentru că deși nu se va număra printre preferatele mele, poate alții vor descoperi în ea ceea ce mi-a scăpat mie (și, conform Goodreads, destui cititori au iubit cartea). Și chiar dacă nu va fi cazul, atunci doar pentru ironie și atenția la detalii, cartea asta e o carte faină.

vineri, 19 februarie 2016

Despre cărți: colecții noi

Vine vine primăvara... cu colecții noi la două dintre editurile preferate ale cititorilor de literatura YA. Mai exact, editurile Leda și Epica au pariat pe câte o nouă colecție axată pe literatura pentru tineri, anunțurile viitoarelor apariții fiind deja întâmpinate cu mult entuziasm de cititorii români.

După o perioadă puțin mai sumbră, cu un număr mic de noi apariții și cu mulți fani dezamăgiți de faptul că seriile lor preferate păreau condamnate să rămână doar pe jumătate traduse și publicate în România, editura Leda se revitalizează începând o nouă colecție, Leda Edge. Noua colecție pleacă de pe o poziție foarte bună mai ales datorită coordonatorului ei, Shauki Al-Gareeb, unul din traducătorii mei preferați, dar, mai ales, o persoană foarte activă în grupurile de cititori români, așadar o persoană care știe foarte clar care sunt gusturile noastre și în același timp, e mereu atent la ce volume funcționează pe piețele din străinătate, dar și de ce funcționează. Plus că are gusturi faine :P (bine, nu e ca și cum va putea mulțumi pe toată lumea, dar eu cred că are o șansă destul de mare să ne mulțumească pe majoritatea). Ca să înțelegeți la ce mă refer, iată câteva din viitoarele apariții:

Unravel Me - volumul 2 din seria Spulberă-mă de Tahereh Mafi
The Crown's Game de Evelyn Skye
Until We Meet Again de Renee Collins
Magonia de Maria Dahvana Headley

De-a lungul timpului, cu editura Epica am avut puține „întâlniri”, în sensul că am citit doar vreo 2 sau 3 cărți de la ei. Mi-au plăcut, mi s-a părut fain că abordează probleme reale ale tinerilor (violul, spre exemplu), nu doar drame adolescentine, dar le-am considerat doar pauze de relitate între lumile fantastice despre care prefer să citesc. Tocmai de aceea, îmi place că noua colecție, EpicWave, pare să se îndepărteze ușor de la realism și să se îndrepte spre fantasy, promițând câteva serii care îmi făceau cu ochiul de la o vreme și pe chiar speram să le traducă vreo editură de pe la noi. Bineînțeles, nu totul va fi fantasy, vor fi și câteva cărți care, dacă mă iau după descriere, se încadrează în același tipar care a tranformat editura Epica într-una dintre preferatele fainlor YA. Mai precis, aparițiile promise în 2016 sunt:

Cinder - primul volum din seria The Lunar Chronicles de Marissa Meyer
Daughter of Smoke and Bone - primul volum din seria cu același nume de Laini Taylor
We All Looked Up de Tommy Wallach
Simon vs. The Homo Sapiens Agenda de Becky Albertalli

Prin urmare, se pare că ne așteaptă o primăvară destul de interesantă la capitolul YA. Să vedem și cum sunt cărțile și dacă noile colecții o să umple rafturile cititorilor români sau doar rafturile librăriilor...

marți, 16 februarie 2016

Recenzie: Delirul încapsulat de Florin Pîtea

Povestea:
... de fapt, poveștile, pentru că volumul Delirul încapsulat reunește mai multe întâmplări care au loc în Gorena, protagoniștii fiind diverși membri ai Clubului pentru Explorări și Experimente, personaje extrem de colorate, precum Jeanne d'Arc Electrique, doctorul Victor Rammstein și a sa Fecioară din Fier Forjat, agentul Bon d'Age, Lady Badminton și Lady Bug și, desigur, Fram, ursul bipolar.

Împreună sau separat, membrii Clubului vor schimba fața Gorenei, readucând la viață persoane indispensabile, inventând poate Internetul sau telefonia-mobilă, salvând lumea de un război inevitabil sau aducând tradiții de pe mealeaguri îndepărtate, pentru că și Gorena are nevoie din când în când, de un pahar de tsuyikutsa.

Părerea mea:
Vă avertizez: această carte o să vă dea dureri de burtă! Am râs de la prima până la ultima pagină, n-am vrut să las cartea jos, deși eram în mijlocul sesiunii. Am început cartea la metrou, am continuat-o în autobuz, am citit pe canapea, în bucătărie, în pat... și mă opresc aici cu enumeratul, ideea e că poate fi citită absolut oriunde cu aceeași plăcere, pentru că oricum lumea din jurul tău dispare după primele cuvinte. De fapt, singura diferență între a citi la metrou sau acasă e că dacă citești în pat, e cam greu să iei metroul greșit (partea bună e că nu mă grăbeam, eram pe drum spre casă, așa că m-am bucurat de întârziere, pentru că am putut să mai citesc câteva pagini).

N-am să vorbesc despre fiecare text în parte, vă las vouă plăcerea de a le descoperi, ci o să menționez doar faptul că mi-a plăcut mult povestirea care deschide volumul și care dă numele seriei pentru că începe puțin mai dark, cu oameni care se furișează în miez de noapte, însă lanțul interminabil de întâmplări devine repede atât de fabulos încât e amuzant, sunt atât de multe momente care țin doar de un noroc chior (sau poate de un noroc care abia și-a schimbat ochelarii și vrea să se distreze) încât vrei să continui ca să vezi cât de departe pot fi împinse lucrurile. Totuși, povestirea mea preferată a fost, de departe, Colierul, pentru că lumea din Nuyi Bayi e prea faină, aventura Fecioarei de Fier forjat e pur și simplu osăm, iar catrenele-enigmă sunt pur și simplu... motiv de noi dureri de burtă :))

Pe lângă jocurile de cuvinte cu trimiteri care mai de care mai interesante și mai surprinzătoare, aspectul care mi-a plăcut cel mai mult a fost intertextualitatea: fiecare povestire poate fi citită independent, însă parcă e mai fain să le citești una după alta, să vezi cum personaje care apar episodic la început au parte de o aventură de proporții atunci când le vine rândul. Cel mai bun exemplu e chiar ultima povestire: un personaj care a fost un fel de cameo al celorlalte povestiri devine, în câteva rânduri, personajul meu preferat. Chiar așteptasem pe parcursul romanului să aflu cine sau ce e, îl tot zăream prin fundal din când în când, destul de des cât să-mi stârnească interesul. Iar rezolvarea enigmei a fost... încă o mică durere de burtă :)

Totuși, cartea are un dezavantaj: nu vine cu autor cu tot la pachet, ca să ne-o poată citi așa cum ar trebui. Am participat sâmbăta trecută la lansarea din Red Goblin a volumului, unde l-am ascultat pe Florin Pîtea citind câteva fragmente și deși citisem cartea, mi-a plăcut mult, mult mai mult să ascult vocile diferite ale personajelor, parcă umorul textului a devenit și mai savuros. Mărturisesc că, în general, cred că majoritatea momentelor de lectură publică sunt reușite doar dacă fragmentul citit stârnește interes pentru poveste. Dar există câțiva autori, nu foarte mulți, care fac din lectură un spectacol în sine, așa că aproape nu mai contează ce fragment aleg. M-am bucurat să descopăr că domnul Pîtea e unul dintre ei. De fapt, momentul de lectură a fost atât de reușit încât chiar m-am gândit cum aș putea să-l răpesc și să-l determin să-mi citească întregul roman.

Din fericire, sunt o persoană extrem de nerăbdătoare, așa că am preferat să-mi abandonez planurile de răpire, asfel încât Florin Pîtea să se poată concentra pe lucrul la următorul volum al seriei, care, din punctul meu de vedere nu poate apărea destul de repede. Între timp, însă, vă recomand să citiți Delirul încapsulat - vă garantez că o să-l terminați mult prea repede. Și că, probabil, o să-l recitiți, măcar pe bucăți. Mie deja mi s-a făcut poftă de o vizită în Nuyi Bayi, așa că imediat ce public recenzia asta, o să mă alătur lui Tatae-sana la un pahar de tsuyikutsa, timp în care sper să-mi mai spună câteva catrene-enigmă.

vineri, 12 februarie 2016

Jurnal: Detoxifiere

Una din activitățile mele preferare când sunt în sesiune e să încep să-mi imaginez ce voi scrie despre semestrul care a trecut. Nu scriu efectiv nimic în timpul sesiunii din superstiție, nu vreau să fiu prea optimistă în ciorne, pentru ca apoi să pic ceva, nici să fiu pesimistă și să am dreptate (Sesiunea e perioada în care studenții cred în noroc, ritualuri și spiritualitate. Serios, Politehnica are chiar o biserică în campus, e poreclită Sfântu Cinci). Și a fost o plăcere deosebită să-mi imaginez acest articol, pentru că aveam de gând să-mi plâng de milă.

M-am răzgândit între timp, dar adevărul e că fost un semestru nașpa. Nu el în sine, comparativ cu mult-temutul semestru 2 din anul 2, a fost mic copil. Doar că mi-a pierit mie orice chef. A fost primul semestru în care nu am mai călcat aproape deloc pe la cursuri (cu o excepție notabilă, dar m-am mutat la altă serie pentru că voiam cursul ăla, era aiurea să nu mă duc), în care nu mi-am făcut nicio temă până în ianuarie (și nu cred că mai fac prostia asta vreodată, presesiunea asta mi-am mâncat nervii, timpul și orele de somn ca să obțin totuși punctajele de intrare în examen) și în care la toate examenele, fără excepție, am învățat maxim o zi. Sictirul meu s-a simit și în notele finale, dar nu excesiv, am trecut tot, sunt destul de mulțumită (tot cu o excepție, a fost o materie la care credeam că o să iau 9-10 și am luat 7, pentru că la o problemă de 2 puncte din examen am făcut o greșeala de grădiniță. Nici acum nu înțeleg cum naiba am putut să fac o confuzie așa de stupidă, dar whatever, a trecut, am trecut, nu-mi mai pasă).

Totuși, acum că s-a terminat, parcă nu mai am așa mult chef să mă plâng. Da, a fost nașpa, dar s-a terminat, am o vacanță binemeritată acum, mi-am primit deja orarul pentru semestrul viitor și în mod miraculos, o să pot să ajung la bazin în 3 dimineți pe săptămână, așa că azi mi-am reînoit abonamentul. Am înotat, încă pot să simt un iz de clor pe piele (ceea ce îmi place, asociez mirosul cu relaxarea), simt o căldură plăcută în muschi... parcă a avut un efect detoxifiant, am lăsat în urmă tot sictirul, toată furia și frustarea (am avut iar niște materii și niște profi care parcă se chinuiau să fie cât mai plictisitori și inutili), vreau doar să mă bucur de vacanță, să citesc, să scriu, să înot și să uit de toate rahaturile.

Și când începe semestrul, vreau să-mi continui detoxifierea și să scap de niște chestii care au ajuns să nu mai fie oportunități, ci obstacole, vreau să-mi caut lucruri în care să merite să-mi investesc timpul... și vreau să mă apuc de căutat ceva de lucru pentru la vară, pentru că unul din lucrurile faine pe care le face facultatea asta e că ne obligă să ne angajăm în vara dintre anul 3 și 4, dar ne și ajută să găsim posturi unde putem să vedem pe pielea noastră cum e să lucrezi în lumea reală.

Vreau multe chestii nu? Hai, încă una de final: vreau să vă recomand 2 evenimente faine: primul începe azi la 19:00 la Cărturești Carusel, o punere în scenă a poveștii Chestiune de preț din volumul Witcher: Ultima dorință, iar al doilea are loc mâine, de la 16:00 la Red Goblin, și este lansarea volumului Delirul încapsulat de Florin Pîtea. Sper să ne vedem pe-acolo, eu abia aștept să merg pentru că mi se pare cea mai faină metodă să-mi încep vacanța.

duminică, 7 februarie 2016

Scoate-ți proza de la sertar - Atelier SF&F

Hai s-o recunoaștem deschis: cu toții scriem ficțiune. Serios, nu ți s-a întâmplat niciodată să citești o carte atât de faină încât să te apuci să scrii și tu, numai ca să mai trăiești puțin în lumea aceea fantastică sau ca să mai treci o dată prin acea poveste, dar de data asta cu propriile personaje? Sau n-ai simțit nevoia să scrii pur și simplu, să-ți imaginezi tu lumi incredibile și să le pui pe hârtie? Cu toții avem o poveste „la sertar”, uitată prin vreun fișier dintr-un calculator mai vechi, sau, dimpotrivă, pe desktop, ca să mai lucrăm la ea cu fiecare ocazie.

Și să zicem că ar fi o poveste bună. Ce vrei să faci cu ea? S-o ții la tine în laptop pe vecie? S-o arăți prietenilor? Sau să o transformi în ceva mai mult de-atât? Răspunde sincer: vrei să-ți vezi numele pe o carte? Dacă răspunsul e da și dacă proza ta se încadrează în literatura fantastică, atunci ai putea să faci un pas în plus spre visul tău participând la a treia ediție e Atelierului de Scriere Creativă în SF & Fantasy, organizat de bookblog.ro și Club Revdepov.


N-o să te facă nimeni să-ți dorești să scrii în cadrul Atelierului, cu asta trebuie să vii de-acasă. În schimb, vei primi de la Michael Haulică și de la Dănuț Ungureanu sfaturi, dar și un feedback calificat, amândoi fiind autori consacrați, Mike fiind, de asemenea, editor, ocupându-se printre altele și de antologiile care se vor publica după încheierea Atelierului.

Pentru că da, la finalul celor 6 săptămâni, povestirile absolvenților vor fi strânse într-o antologie. Cartea cu textele rezultate în urma primei ediții a Atelierului e deja disponibilă pe piață, se numește Eroi fără voie și se poate comanda de aici. De asemenea, absolvenții primelor două ediții au publicat deja texte și în online sau pe hârtie, în diverse reviste de profil. De asemenea, au fondat împreună cenaclul Secția 14, unde se întâlnesc și după terminarea Atelierului ca să-și discute textele la care lucrează în prezent.

Dacă deja vrei să fii și tu unul dintre ei, atunci iată detaliile mai tehnice: Atelierului se va desfășura în perioada 22 februarie 2016 – 3 aprilie, iar înscrierile au început deja și durează până pe 15 februarie. Cursul se va ține într-un loc central din București, costă 600 de lei și cuprinde 12 întâlniri, câte două pe săptămână. Locurile se ocupă în ordinea înscrierii. Pentru înscriere, trimite, până pe 15 februarie, un mail cu subiectul „Atelier SF&F 3” și motivația participării la simina [at] revdepov.ro. Mai multe detalii despre atelier la adresa revdepov.ro/ateliere/sff și pe Facebook.

Încă mai ai îndoieli? Uite ce zic alții despre absolvenții de până acum:
Scriitorul Lucian Dragoș Bogdan: „Constat cu plăcere că participanţii la Atelierului SF organizat de Revista de povestiri și Bookblog furnizează fără excepţie texte peste medie, ceea ce mă face să salut iniţiativa organizării acelui eveniment care poate contribui - încep să fiu tot mai convins de asta - la revirimentul SF-ului românesc.”
Editorul Andreea Sterea (Crux Publishing): „Rezultate spectaculoase, cel puțin din punctul meu de vedere: proze foarte bune (semnate de tineri talentați și ambițioși) publicate în reviste de prestigiu online și tipărite, o antologie ce va cuprinde toate lucrările absolvenților (pe care sper să o găsesc de vânzare în această toamnă) și, mai ales, o seamă de autori debutanți care promit foarte multe pentru viitorul SF&F contemporan.”

Așadar, cât praf virtual mai vrei să se adune pe povestirile tale până să capeți curaj și să încerci măcar să obții o părere avizată, ca să poți apoi transforma visul unui debut literar în realitate?

marți, 2 februarie 2016

Dai cu zaru', vine haru' (Atelier de confecționat povești fantastice #5)

Sâmbăta trecută, în cadrul programului meu de relaxare a creierului în sesiune, am participat la primul Atelier de anul acesta și unul dintre cele mai reușite de până acum. De data asta, la baza ideilor din povestirile noastre s-au aflat niște zaruri mai deosebite, care în loc de banale numere, aveau fețele pline de imagini. În plus, pe lângă indicațiile lui Dan, am avut parte și de o listă de întrebări la care ar trebui să răspundem ca să conturăm un personaj, dar și de o listă similară pentru a putea crea o povestire care să stea în picioare.


Bineînțeles, nivelul de creativitate per metru pătrat a depășit orice cote, așa că personajul de la care am plecat ne-a ieșit tragic de comic: am avut de lucrat cu o fată de 21 de ani, pe numele ei Alexandra Cătușaru, antrenoare de fitness, cu niște părinți extrem de trăsniți: tatăl e atât de pasionat de Alexandru Macedon încât a reușit să se asigure că fiica lui nu va uita niciodată cât de dezamăgit e de faptul că Alexandra nu e băiat, iar mama a rămas cu sechele din cauză că nu s-a priceput niciodată la chimie, așa că s-a apucat de alchimie, alegându-se cu un tremurat al mâinilor din cauza experimentelor, tremurat care transformă fiecare experiență culinară într-o vizită în țările calde, deoarece mama Alexandrei scapă mereu prea multe condimente în mâncare.

Normal, un așa mediu familial și-a lăsat amprenta asupra fetei, care acum locuiește singură într-o garsonieră în zona Dristor, își ascunde talentul de a cânta la chitară și are un prieten numit Decebal Roxan Vasilescu. Sună aproape normal, nu? Ei bine, nu chiar, pentru că tânăra noastră abuzează de somnifere, deoarece visele ei se continuă unul pe altul noapte de noapte și, în plus, implică jocuri de poker cu însuși Macedon. Cu așa un personaj, singurul lucru care ne mai lipsea ca să ne apucăm de lucrat la poveste era o situație de început. Ca s-o creăm am folosit zarurile: un burger, un om furios și un dragon au fost transformate într-o revoltă a clienților la shaormeria de la Dristor, revoltă cauzată de mâncarea prea iute (s-o fi angajat mama Alexandrei acolo?).

Au urmat 20 de minute în care pixurile au luat foc mai ceva ca gurile „shaormiștilor”, deoarece majoritatea participanților au încercat să pună în aplicare sfaturile primite în acest atelier (dar și în cele precedente) și să creeze o povestire. Rezultatele au fost citite de curajoși și judecate de cei prezenți după 4 criterii: cât de bine a fost conturat personajul, interesul pentru povestire, senzația de finalitate și muzicalitatea textului. La final, însă, cel mai bun text a fost desemnat prin vot direct, câștigătorul primind volumul Povestiri la marginea realității cu autograf din partea lui Dan. Eu am reușit să ies pe locul doi, chestie care m-a făcut să rânjesc tot restul zilei. Dacă sunteți curioși să vedeți textele scrise de noi pe moment, Deea a invitat toți participanții să le trimită pe mailul editurii, urmând ca ele să fie centralizate și publicate pe cruxed.ro (o să vă las un link atunci când vor apărea).

Trâgând linie, îmi place să văd cum Atelierul crește și creștem și noi o dată cu el, cum învățăm din ce în ce mai multe cu fiecare ediție și începem nu numai să avem ocazia să punem totul în practică pe moment, dar și să primim feedback. De asemenea, îmi place că gașca cruxiană a început să strângă la rândul ei feedback pentru eveniment și sper să fie de folos! În plus, am început să observ că o parte din participanți au devenit prezențe constante, așa că sper ca în timp să devenim un grup mai bine sudat, să începem să ne cunoaștem între noi (zise tipa timidă care vrea ca alții să-i devină prieteni pentru că ea abia poate scoate 2 vorbe când e față în față cu un necunoscut :P ).

Cât despre utilitatea efectivă a Atelierului, cred că depinde de ce anume vrea fiecare nu neapărat de la eveniment, cât de la sine. Spunea cineva că dintr-un atelier de scriere creativă ies atâția scriitori cât au intrat. Da, să creezi personaje e amuzant, mai ales în grup, să le folosești poate fi distractiv, dar și o provocare faină, și deși stând acolo și citind în fața tuturor, m-am simțit bine, încă nu simt că am o poveste de spus. Totuși, Atelierul m-a ajutat surprinzător de mult la citit: acum sunt mult mai atentă la toate lucrurile pe care ni le-a explicat Dan, încep să văd dincolo de poveste, încep să-i văd scheletul și astfel o pot judeca un pic mai bine. Nu zic că devin mai obiectivă, aș minți cu nerușinare, în schimb învăț să-mi argumentez mai bine opiniile subiective despre cărțile pe care le citesc. Și având în vedere că nu iubesc nimic mai mult decât scrisul despre cărți, orice lucru care mă ajută s-o fac mai bine e neprețuit. Mai ales când e atât de relaxant și distractiv.

Prin urmare, abia aștept Atelierul viitor, la care vă invit cu drag. O să fie câteva ore în care o să râdeți cu poftă, o să vă testați limitele în multe privințe, nu doar ale scrisului și o să cunoașteți cea mai veselă gașcă literară: cruxienii!