Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

marți, 16 februarie 2016

Recenzie: Delirul încapsulat de Florin Pîtea

Povestea:
... de fapt, poveștile, pentru că volumul Delirul încapsulat reunește mai multe întâmplări care au loc în Gorena, protagoniștii fiind diverși membri ai Clubului pentru Explorări și Experimente, personaje extrem de colorate, precum Jeanne d'Arc Electrique, doctorul Victor Rammstein și a sa Fecioară din Fier Forjat, agentul Bon d'Age, Lady Badminton și Lady Bug și, desigur, Fram, ursul bipolar.

Împreună sau separat, membrii Clubului vor schimba fața Gorenei, readucând la viață persoane indispensabile, inventând poate Internetul sau telefonia-mobilă, salvând lumea de un război inevitabil sau aducând tradiții de pe mealeaguri îndepărtate, pentru că și Gorena are nevoie din când în când, de un pahar de tsuyikutsa.

Părerea mea:
Vă avertizez: această carte o să vă dea dureri de burtă! Am râs de la prima până la ultima pagină, n-am vrut să las cartea jos, deși eram în mijlocul sesiunii. Am început cartea la metrou, am continuat-o în autobuz, am citit pe canapea, în bucătărie, în pat... și mă opresc aici cu enumeratul, ideea e că poate fi citită absolut oriunde cu aceeași plăcere, pentru că oricum lumea din jurul tău dispare după primele cuvinte. De fapt, singura diferență între a citi la metrou sau acasă e că dacă citești în pat, e cam greu să iei metroul greșit (partea bună e că nu mă grăbeam, eram pe drum spre casă, așa că m-am bucurat de întârziere, pentru că am putut să mai citesc câteva pagini).

N-am să vorbesc despre fiecare text în parte, vă las vouă plăcerea de a le descoperi, ci o să menționez doar faptul că mi-a plăcut mult povestirea care deschide volumul și care dă numele seriei pentru că începe puțin mai dark, cu oameni care se furișează în miez de noapte, însă lanțul interminabil de întâmplări devine repede atât de fabulos încât e amuzant, sunt atât de multe momente care țin doar de un noroc chior (sau poate de un noroc care abia și-a schimbat ochelarii și vrea să se distreze) încât vrei să continui ca să vezi cât de departe pot fi împinse lucrurile. Totuși, povestirea mea preferată a fost, de departe, Colierul, pentru că lumea din Nuyi Bayi e prea faină, aventura Fecioarei de Fier forjat e pur și simplu osăm, iar catrenele-enigmă sunt pur și simplu... motiv de noi dureri de burtă :))

Pe lângă jocurile de cuvinte cu trimiteri care mai de care mai interesante și mai surprinzătoare, aspectul care mi-a plăcut cel mai mult a fost intertextualitatea: fiecare povestire poate fi citită independent, însă parcă e mai fain să le citești una după alta, să vezi cum personaje care apar episodic la început au parte de o aventură de proporții atunci când le vine rândul. Cel mai bun exemplu e chiar ultima povestire: un personaj care a fost un fel de cameo al celorlalte povestiri devine, în câteva rânduri, personajul meu preferat. Chiar așteptasem pe parcursul romanului să aflu cine sau ce e, îl tot zăream prin fundal din când în când, destul de des cât să-mi stârnească interesul. Iar rezolvarea enigmei a fost... încă o mică durere de burtă :)

Totuși, cartea are un dezavantaj: nu vine cu autor cu tot la pachet, ca să ne-o poată citi așa cum ar trebui. Am participat sâmbăta trecută la lansarea din Red Goblin a volumului, unde l-am ascultat pe Florin Pîtea citind câteva fragmente și deși citisem cartea, mi-a plăcut mult, mult mai mult să ascult vocile diferite ale personajelor, parcă umorul textului a devenit și mai savuros. Mărturisesc că, în general, cred că majoritatea momentelor de lectură publică sunt reușite doar dacă fragmentul citit stârnește interes pentru poveste. Dar există câțiva autori, nu foarte mulți, care fac din lectură un spectacol în sine, așa că aproape nu mai contează ce fragment aleg. M-am bucurat să descopăr că domnul Pîtea e unul dintre ei. De fapt, momentul de lectură a fost atât de reușit încât chiar m-am gândit cum aș putea să-l răpesc și să-l determin să-mi citească întregul roman.

Din fericire, sunt o persoană extrem de nerăbdătoare, așa că am preferat să-mi abandonez planurile de răpire, asfel încât Florin Pîtea să se poată concentra pe lucrul la următorul volum al seriei, care, din punctul meu de vedere nu poate apărea destul de repede. Între timp, însă, vă recomand să citiți Delirul încapsulat - vă garantez că o să-l terminați mult prea repede. Și că, probabil, o să-l recitiți, măcar pe bucăți. Mie deja mi s-a făcut poftă de o vizită în Nuyi Bayi, așa că imediat ce public recenzia asta, o să mă alătur lui Tatae-sana la un pahar de tsuyikutsa, timp în care sper să-mi mai spună câteva catrene-enigmă.

Un comentariu:

  1. Superb, ca de obicei. L-am inceput si eu, insa nu am reusit sa intru in atmosfera asa repede...

    RăspundețiȘtergere