Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

joi, 5 noiembrie 2015

Recenzie: Povestiri de la marginea realității de Dan Rădoiu

De obicei, atunci când scriu despre un volum de povestiri, mi-e greu să aleg unul sau două texte despre care să vorbesc și pe restul să le trec sub tăcere. Tocmai de aceea, prefer să împartășesc cu voi senzația generală pe care mi-a lăsat-o întregul volum. Totuși, în cazul cărții lui Dan Rădoiu, mi se pare mai greu ca oricând să vorbesc la modul general, dar e la fel de greu să aleg un text care mi-a plăcut pentru că mi-au plăcut toate. Și nici să scriu despre fiecare în parte nu-i o idee bună pentru că fiecare din ele poate genera atât de multe idei încât aș putea scrie la nesfârșit...

Adevărul e că e atât de greu de vorbit despre volum pentru că povestirile lui Dan sunt extrem de diferite între ele. Da, există un liant, dezvăluit chiar în titlul cărții: fiecare poveste are un sâmbure de altceva, o influență a supranaturalului, paranormalului, fantasticului, irealului. Însă e singurul element comun, deși chiar și acest altceva e explorat cu toate variațiile și nuanțele sale.

Primul lucru pe care îl remarc la un text sunt personajele: unele îmi plac, pe unele le detesc, de unele mă atașez, altele mi se par doar schițe de persoane... În Povestiri de la marginea realității am întâlnit personaje de toate soiurile, de la înalți funcționari parveniți care țin cu dinții de funcție la persoane care trăiesc de azi pe mâine, de la bătrânei fericiți cu rutina lor la tineri care abia au dat cu nasul de ideea de „maturitate” și acum trebuie să o accepte sau să se lase striviți de ea. De la oameni reali la personaje de basm, de la persoane pe care le-ai putea înâlni pe stradă la excentrici care par ireali. De la cea mai banală persoană pe care ți-o poți imagina și până la zeii antichității. De la oameni blânzi la monștrii dezaxați. De la oameni fericiți la oameni loviți crunt de soartă. De la personaje pe care le-am iubit cu toată inima la personaje pe care le-am detestat din adâncul sufletului. La fel cum pe paleta unui pictor găsești toate nuanțele pe care ți le puteai imagina, la Dan Rădoiu găsești toate nuanțele omenirii pe care le cunoșteai și, în plus, unele de care doar ai auzit, dar la care nu te-ai gândit serios până când n-ai ajuns direct în gândurile acelor persoane.

Și autorul nu se oprește aici, ci jonglează la fel de lejer și cu stilurile: povești la persoana I sau la persoana a III-a, ancorate în punctele dureroase ale prezentului sau într-un timp atât e vag încât ar putea fi oricând, povești în care fantasticul ar putea fi clasat repede ca o închipuire sau povești în care el nu poate fi ignorat pentru că s-ar destrăma toată țesătura realității... Ce mai, în o sută și ceva de pagini am trecut prin incredibil de multe lumi, am cunoscut tot atâtea personaje, m-am plimbat prin gândurile lor... Am trăit scurt și intens câteva zeci de vieți doar citind acest volum.

De obicei, atunci când îmi plac cu adevărat povestirile cuiva, senzația cu care rămân la urmă e că aș fi vrut mai mult, că aș fi preferat să fi citit un roman întreg ca să nu trebuiască să mă despart de personajele povestirii sau ca să pot petrece mai mult timp într-un univers care m-a fascinat. Totuși, de data asta n-a fost așa. Dan scrie scurt și la obiect, povestirile lui se pot citi pe drumul cu metroul, finalul venind la fix, chiar înainte de stația destinație. Și finalul e chiar final, e tot ce mai aveai nevoie să știi. Ar putea exista o continuare? Desigur, pentru că viața nu se oprește după un singur episod, ci merge întotdeauna înainte. Doar că nu mai simți nevoia aceea de a ști, ești pur și simplu mulțumit de ceea ce ai primit. Sau, dacă nu, ai libertatea totală de a-ți imagina orice îți face plăcere, continuări sau chiar povești noi pentru că, pe lângă povestiri care să-ți gâdile imaginația, Dan mai face un cadou cititorilor săi: un imbold, o provocare de a scrie propriile povești. Și cheia către imaginația nelimitată care zace în fiecare dintre noi.

Și dacă totuși nu e de-ajuns, dacă cititorul aspiră la a scrie, dar rămâne doar la statiul de „aspirator”, prin intermediul editurii Crux, Dan Rădoiu se întâlnește lunar cu oamenii interesați de scris în cadrul Atelierelor de confecționat povești. Următoarea întâlnire are loc pe 15 noiembrie și eu una de abia aștept să ajung față în față cu Dan, să-i spun personal cât de mult mi-a făcut plăcere să-i citesc poveștile :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.