Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Oferte  (click pe imagini pentru detalii)
Oferta Nemira
Oferta libris.ro

vineri, 14 martie 2014

...

Am încă de astăzi de dimineață un chef nebun să scriu, însă aveam o lipsă totală de idei, mi se părea că nu mi se leagă cuvintele unele de altele, până când mi-a dat mama cd-ul aniversar al celor de la Taxi care a apărut astăzi împreună cu un ziar. Am aruncat o privire rapidă peste lista de melodii și am dat peste câteva titluri pe care le iubesc, așa că m-am apucat să ascult tot cd-ul. Imediat, am dat peste Tăcerea din ochi, care e o adevărată bijuterie, și mi-am amintit prima dată când am ascultat-o, atunci când i s-a lansat și videoclipul.

Nu mi-e rușine să spun că am plâns încă de la primele note și mult după ce se terminase melodia. Mi-e foare greu să-mi explic faptul că ceva atât de îngrozitor de trist și de îngrozitor pur și simplu poate fi frumos nu în sine, ci prin faptul că transmite sentimente atât de puternice, precum furie, revoltă, neputință... Poate sunt eu prea emotivă, dar chiar și așa, combinația dintre melodie și videoclip e artă în adevăratul sens al cuvântului. Tocmai de asta am ales să nu scriu niciun cuvânt în titlu, pentru că asta a fost reacția mea după ce s-a terminat melodia, am rămas fără cuvinte.

sâmbătă, 8 martie 2014

Recenzie: Asasin la feminin (seria Alina Marinescu #1)

Povestea:
Alex era un tânăr ca oricare altul, până când s-a implicat într-o mișcare anti-comunistă și a fost capturat de Securitate. Condamnat la moarte, i s-a oferit totuși o ultimă alternativă: poate deveni membru al SSO. Dorința de a trăi îl face să accepte să fie recrutat și tot ea îl ajută să treacă de perioada antrenamentului. Însă la final, vechiul Alex e doar o amintire îndepărtată, noul Alex fiind doar o mașină de ucis subordonată SSO.

Tocmai de aceea, atunci când i se cere s-o seducă pe Alina Marinescu, întorcând-o împotriva regimului pentru a putea fi arestata și apoi recrutată la rândul ei, deși se îndrăgostește de ea, Alex îi schimbă destinul, aducând-o și pe ea în iadul lui personal. Însă Alina nu poate fi frântă cu aceeași ușurință, așa că Alex se vede nevoit să facă tot posibilul pentru a-i salva sufletul.

Părerea mea:
Menționez încă de la început că e o carte plină de acțiune, așa că dacă asta căutați, ați dat peste potul cel mare. În cadrul recenziei, însă, am să mă concentrez pe latura umană a lumii spionilor în care suntem introduși cu brutalitate încă de la primele rânduri.

Fiind primul volum dintr-o serie, prezentarea personajelor și a destinelor lor s-a putut desfășura temeinic, am putut asista la modificarea personalității lor celulă cu celulă, gând după gând, în special în cazul lui Alex. Forța mentală de care a fost nevoie pentru a nu renunța în ciuda tuturor atrocităților la care e supus, începând cu tortura fizică și încheind cu ordinul de a ucide cu sânge rece un necunoscut e fascninată, deși înfricoșătoare pentru că totul e incredibil de calculat și de rece, totul e redus la „faci asta sau mori”, și dincolo de un punct, e nevoie de mult curaj pentru a alege viața, e nevoie de mult curaj pentru a-ți suporta sau amuți conștiința, e nevoie de mult curaj pentru a-ți putea susține propria privire în oglindă, fără să te îndepărtezi înfricoșat de ceea ce vezi acolo.

Însă toată această forță are un preț, iar Alex a dat la schimb mila și compasiunea care l-ar fi oprit să o atragă și pe Alina în lumea lui, să o condamne la aceeași soartă. Abia apoi, abia văzând-o cu un pistol în mână, forțată să învețe să ucidă, cred eu ca Alex a înțeles cu adevărat ce a făcut și abia atunci a început să își dorească să îndrepte lucrurile înainte să fie prea târziu.

Totuși, cartea se numește Asasin la feminin, iar numele seriei e numele Alinei, nu al lui Alex, așa că poate ar trebui să mă concentrez mai mult pe ea... Ei bine, deocamdată n-a fost cazul pentru că deși povestea ei a fost tristă și impresionantă prin faptul că a fost sedusă și păcălită, aruncată fără voia ei într-o lume pe care trebuie să învețe s-o înțeleagă și s-o accepte, o lume căreia trebuie să îi permită să o transforme în altceva, ideea e că și Alex a trecut prin același program de instruire, ba chiar mai dur pe alocuri, așa că povestea lui a eclipsat-o pe a ei, cel puțin acum, la început.

Citind, n-am putut să nu mă pun în pielea lui, am încercat să îmi imaginez cât aș rezista eu știind nu că viața mea e în joc, pentru că destul de repede viața unui agent ajunge să cântărească mai puțin decât nimic, ci știind că viața familiei mele ar fi amenințată dacă nu aș urma regulile jocului... E un roman care te pune serios pe gânduri atunci când nu te aruncă în mijlocul unei lupte pe viață și pe moarte în bătaia gloanțelor. Tocmai de aceea, abia aștept să mă apuc de volumul 2, pentru că sunt curioasă ce le mai poate aduce ziua de mâine celor pentru care ziua de mâine a încetat să fie ceva sigur cu mult timp în urmă.

marți, 4 martie 2014

Despre copertele tie-in

Pentru că a devenit cool ca orice carte care a făcut furori în rândul tinerilor să fie ecranizată, termenul de „ediție tie-in” a romanului-sursă și-a făcut loc în terminologia iubitorilor de carte. Pe scurt, înseamnă că aceeași carte e reeditată, având pe copertă imaginea de pe posterul filmului.

Din câte știu eu, părerile sunt destul de unanime: edițiile tie-in sunt dezirabile dacă filmul a fost bun și cad în uitare altfel. Ei bine, eu cred că edițiile tie-in sunt geniale pentru a-i face pe cei care ori nu știau că filmul a fost realizat după o carte, ori le-a plăcut filmul, dar nu prea citesc să citească și sursa. Însă eu, ca și cititoare, prefer să mă țin la cât mai mare distanță de ele.

Nu mă înțelegeți greșit, nu judec cărțile după copertă. De fapt, coperta pentru mine nu e niciodată un criteriu în alegerea unei cărți. Singurul impact pe care îl are e că uneori mă ajută să recunosc de la distanță o anume colecție a unei edituri, gen Nautilus de la Nemira, SF-ul de la Paladin sau de la Trei. Singura pretenție pe care o am de la coperte e să rămână relativ unitare de-a lungul unei serii. Tocmai de aceea nu îmi plac copertele tie-in, pentru că majoritatea sunt parte dintr-o serie și adăugate în colecție, strică impresia de unitate.

În plus, ceea ce mă deranjează la toate edițiile tie-in, fie că sunt parte dintr-o serie sau nu, este chiar referința la film. Oricât de bun ar fi, oricât de mult mi-ar fi plăcut, filmul nu e carte. Povestea originală e întotdeauna diferită, mai bogată în detalii și idei. Sau chiar diferită cu totul, în sensul că nu întotdeauna ecranizările respectă cartea. Tocmai de aceea, prefer să le țin separate.

Dar asta nu înseamnă că nu apreciez ideea de tie-in (după cum spuneam la început, e perfectă pentru cei care n-au aflat de carte) sau că am vreo problemă cu cei care le iubesc, dar se anunță o explozie de astfel de ediții, așa că m-am gândit să vă împărtășesc și eu părerea mea și să vă arăt câteva dintre ele. („Hoțul de cărți” e deja pe piață, „Orașul Oaselor” poate fi precomandată cu 30% reducere aici, iar celelalte urmează să apară)

           

Voi ce credeți despre edițiile tie-in? Le vreți în bibliotecă sau preferați, ca și mine, să separați cartea de ecranizarea ei?

luni, 3 martie 2014

A fost odata ca niciodata (Once Upon a Time)

... vine în România!!! Și aparent știrea asta nu e atât de nouă pe cât credeam, dar eu acum am aflat și mă bucur enorm! E un serial frumos, numai bun pentru întreaga familie și aduce ceva nou și interesant basemlor pe care le cunoaștem cu toții.


Povestea:
În urma unui blestem aruncat de mama vitregă a Albei ca Zăpada, toate personajele din lumea poveștilor sunt trimise într-o lume fără magie, uitând cine erau înainte, primind în schimb o nouă identitate. Finalurile fericite au dispărut pentru totdeauna, pentru că lumea în care au ajuns este chiar Terra. Însă orice blestem are și o portiță de scăpare, iar în cazul acesta e vorba despre Emma, fiica Albei ca Zăpada și a Prințului, care a trăit toată viața ca orfană pe Pământ și care este singura care poate rupe blestemul.

Părerea mea:
Mi-a plăcut serialul de la primele episoade, este unul dintre puținele cu care încă sunt „la zi” și mă bucur enorm că va ajunge în curând și pe micile ecrane de la noi. Am mai scris despre acest primul sezon al acestui serial, puteți reciti articolul aici. Primul sezon începe miercuri de la ora 21:00 pe Diva, însă eu o să încerc să-l urmăresc în reluare sâmbăta de la 19:00. În plus, pentru cei care îl urmăresc online, sezonul 3 reîncepe duminică, pe 9 martie!

duminică, 2 martie 2014

1 martie... Whaaaat?!

Există foarte puține sărbători „tradiționale” care îmi plac. Dintre ele, există fix două care implică obiceiuri pe care le respect nu pentru că „așa cere tradiția” (ceea ce, din punctul meu de vedere, e egal cu zero), ci pentru că mi se par cu adevrat frumoase. Una dintre ele e Crăciunul, pentru că înseamnă familie, căldură în miezul iernii (căldură spirituală, în mod evident), miros de brad și ornamente frumoase, iar cealaltă sărbătoare este Mărțișorul, pentru că detest iarna și tot ce înseamnă ea (mai puțin Crăciunul, despre care am stabilit că implică și căldură; eu de fapt urăsc frigul), iar Mărțișorul mi se pare modul prin care oamenii îi zic „Cară-te!”

Tocmai de aceea, ieri m-am plimbat printre tarabele de la Muzeul Țăranului Român și pe la Muzeul de Geologie, m-am bucurat de inventivitatea fără margini a oamenilor, am văzut tot felul de chestiuțe interesante, inteligente și fără vreun rol practic (spre exemplu, niște sticulțe goale, sigilate, pe care scria „Parfum de femeie” sau o pușculiță de lemn, în formă de carte, pe care scria „Carte de credit” sau mărțișoare în formă de carte în miniatură care se deschidea, iar pe foile dinăuntru erau scrise versuri legate de primăvară...) și m-am bucurat atunci când am „făcut schimb” de mici simboluri cu familia.

Totuși, am avut un mic moment de WTF?! dimineața, când m-am prins că e 1 Martie. Habar n-am când a trecut timpul, habar n-am când s-a făcut deja primăvară... Nu îmi pare rău că iarna a trecut pe fast-forward, dar mi-ar plăcea ca până la vară, timpul să se miște din nou la viteza puțin mai scăzută cu care mă obișnuisem...

Din cauza ușoarei mele dezorientări temporale, vă urez cu întârziere o primăvară frumoasă și închei cu o curiozitate personală: voi ce părere aveți despre Mărțișor? Vă place sărbătoarea? Și pentru cititoare: purtați mărțișoare?

Later edit: Pentru un plus de „originalitate” și de „imprevizibiltate” (în special pentru cei care știu de obsesia mea față de trupa Holograf), am să adaug și una dintre melodiile pe care îmi place să le ascult la fiecare început de primăvară: