Despre cărți: pentru cine? pentru ce?

Am participat sâmbăta aceasta la RomCon (convenția națională a iubitorilor de SF&F), unde am și moderat un panel cu și despre bloggeri. S-a vorbit mult la RomCon, mai ales în afara programului, dar și în cadrul lui. Numai noi, bloggerii, am reușit să vorbim o oră, pe care a filmat-o prietenul meu integral și pe care o s-o pun online zilele astea. Între timp, ne-a filmat și Daniel Timariu, rezultatul îl puteți vedea mai jos:



Pe scurt, în ora aceea am încercat să vorbim despre noi și rolul pe care ar trebui să-l aibă un blogger în general, dar și despre cum am putea face noi ceva pentru piața de carte a autorilor români. A existat și un moment tensionat (penibil, aș zice eu cu avântul tinereții care aruncă sentințe), în care am fost întrebați dacă ni se pare că avem competența necesară să scriem despre cărți, ținând cont de faptul că nu suntem critici și unii dintre noi nici măcar nu citim critică literară înainte să ne scriem părerea. Am zis că momentul a fost penibil pentru că noi tocmai terminaserăm de discutat despre rolul nostru, căzând de acord că suntem simpli cititori care își spun părerea online, încercând mereu să fim sinceri, dar fiind și extrem de subiectivi. Și suntem subiectivi tocmai pentru că nu suntem critici, ci folosim un barometru simplu atunci când judecăm o carte: mi-a plăcut sau nu și de ce. Deci, cumva, noi tocmai răspunseserăm la întrebare înainte să fie pusă.

Oricum, am depășit momentul fără victime, sper eu, și am încercat să discutăm despre autorii români și ce facem sau am putea face noi pentru ei. Discuția e amplă și poate a fost și nepotrivit cadrul, pentru că eu zic că trebuia să fie mai puțin un panel în care responsabilitatea cade pe celebrul „cineva” care „ar trebui să” și că o astfel de discuție trebuia purtată cu pixuri în mâini și hârtii pline de planuri, într-un context în care fiecare să zică „da, voi face eu asta”.

Ceea ce nu înseamnă că am vorbit degeaba, niște idei au fost sădite, niște planuri încep să se contureze, niște oameni începem să ne dorim să punem umărul la treabă, declarându-ne între noi ca fiind acei „cineva”. Rămâne de văzut ce o să iasă din asta. Nu vreau să fiu criptică, doar că nu vreau să zic hop până nu sărim gardul. Nici nu vreau să creez așteptări, e vorba doar de niște bloggeri care vrem să încercăm să facem ceea am făcut și până acum, dar într-un mod mai organizat, ca să nu părem doar părerologi, ci să devenim un grup solid și stabil de promotori. Repet, rămâne de văzut ce o să iasă.


De la stânga la dreapta, alături de mine au fost: Florin Stanciu (Golem XIV), Silvia Penciulică (Cu mintea la... SF),
Liviu Szoke (Fan SF), Siviu Mihai Gheorghe (Assassin CG), Ileana Andreea Drop (Nantan Lupan),
Lucian Dragoș Bogdan (Lucian Bogdan)
Revenind însă la întrebările din titlul articolului, pe tot parcursul zilei petrecute la RomCon, m-am întrebat ce scop are. Anul trecut a rămas un mare semn de întrebare legat de organizarea lui anul acesta, iar anul acesta posibilitatea să nu se țină a tot crescut până acum aproximativ o lună, când ni s-au infirmat temerile și ni s-a zis că da, se va ține la final de octombrie la Universitatea de Arhitectură. A urmat, firesc, etapa conceperii orarului, pentru că principalul motiv pentru care vine lumea sunt evenimentele care au loc: lansări de carte, sesiuni de autografe și discuțiile pe teme diverse.

Rezultatul? Orarul de pe site era complet diferit de cel printat (pe site era ultima versiune, printată era prima, cea care a avut rol de schiță pe baza căreia să se creeze un orar adevărat). Desigur, cel folosit în organizare a fost cel printat. De asemenea, pentru că niciun orar nu cuprindea referințe la locul unde se vor ține discuțiile, dezbaterile, etc, deși existau două săli (din câte mi s-a spus, pentru că personal, n-am descoperit sau căutat celaltă sală), a fost folosită numai una. În plus, deși existau doar două săli, erau și 4 evenimente puse în program simultan, toate trebuind în final să împartă același spațiu. Din fericire, asta a însemnat și o mai mare flexibilitate a orarului, ceea ce a permis să nu se observe faptul că anumite paneluri cuprindeau oameni care nici măcar nu știau că trebuie să fie acolo, pentru că au fost trecuți în orar cu japca. Și a însemnat și faptul că deși panelul bloggerilor trebuia inițial să dureze o oră, a fost redus la jumătate de oră, pentru ca apoi să se poată întinde nestingherit ora inițială. Deci tot răul a fost spre bine.

Alt bine pe care l-a făcut RomCon-ul a fost să aducă la un loc masa critică a fandomului de SF&F. Ceea ce nu înseamnă o mare de oameni, ci un grup bine sudat de autori de SF&F, cu mici sateliți ocazionali în jurul lor, cum sunt eu, spre exemplu. Aproape an de an, toți oamenii ăștia se strâng la un loc la RomCon. Da, mai vin și la Final Frontier și la Gaudeamus, uneori și pe la Bookfest, dar nu toți și nu așa grupat. RomCon-ul e evenimentul lor, al celor care produc SF-ul și F-ul românesc sub toate formele lui: romane, povestiri, antologii, reviste online, evenimente, premii, cenacluri, cursuri pentru (viitori) debutanți. Aproape 100% din ceea înseamnă producător este an de an la un loc.

Și cumva, senzația mea, ca participant, e că „detaliul” ăsta le/ne scapă. Cumva, deși an de an participă aproape în totalitate aceiași oameni, e parcă în continuare neclar petru cine se organizează această convenție. Tocmai de aceea, orarul mi se pare an de an mai nepotrivit, cuprinzând momente în care se citesc de pe foaie articole tematice (pe bune? Ce, noi nu știm să citim?), se organizează lansări de carte și târg cu vânzare, deși dacă nu e vorba de noutăți, cam toată lumea aer deja cărțile acasă. Și fiecare om care vine și spune că nu e ok ce se întâmplă generează un val de controverse pentru că nimeni nu ascultă ce are de spus, ci o ia personal și se supără.

Să nu se înțeleagă că arunc cu noroi sau arăt cu degetul oamenii care au organizat RomCon-ul sau pe invitați, participanți etc. Nu e vorba despre asta. Nu spun că e de vină echipa de anul acesta, că anul trecut a fost strălucit, că e vina lui X, Y sau Z. În primul rând, nu cred că are sens să căutăm vinovați, ci soluții. Și chiar dacă ne încăpățânăm să arătăm cu degetul, nu e vina organizatorilor. Ei sunt pur și simplu rotițe într-un angrenaj mai mare, rotițe care au fost obișnuite cu un mod de operare și l-au urmat cât au putut de bine. Nu e sub nicio formă vina lor, e vina unei atitudini generalizate pe care o propagăm cu toții și care nu duce nicăieri.

De fapt, senzația mea e că RomCon-ul e organizat pentru cititori. Nu pentru scriitori, editori, echipe redacționale, ci pentru omuleții pe care nu-i cunosc dinainte toți participanții și care trebuie convinși să citească autori români de SF&F. Doar că omuleții aceia nu au venit și nu vor veni niciodată la RomCon și dacă vor veni se vor plictisi îngrozitor și nu vor mai fi văzuți niciodată. Dacă aș întâlni mâine un tânăr pasionat de SF care citește doar autori străini, ca să-l conving să încerce și români i-aș recomanda titluri și l-aș invita la lansări, dar nu i-aș sugera să calce pe la RomCon pentru că părerea mea este că văzând o adunare de oameni care fie se felicită reciproc, fie se întreabă cu toții ce „ar trebui făcut” de o forță exterioară, tânărul ipotetic (sau bătrânul, nu vârsta contează) nu ar mai fi interesat de lumea asta.

Bun, și atunci eu ce naiba am căutat acolo? vă întrebați voi acum. Eu am participat și voi mai participa ca să studiez mașina din interior. Fac asta subconștient de trei ani, conștient de unul. Mă interesează 1% din ce se discută oficial, dar absolut tot ce se discută în public, în pauze, la masă, la cafea, toate criticile și problemele, dar și părțile bune. Mă interesează tot procesul, de la creația unei povești până la momentul vânzării, când ea ajunge la cititori. Studiez terenul pentru că vreau să-l înțeleg, vreau să-i văd bubele și piesele lipsă și locurile unde scârțâie. Și vreau să fac ceva. Nu vreau să salvez lumea SF-ului. Adică vreau, dar nu pot. Dar vreau să fac ceva, să îmbunătățesc un pic mecanismul ăsta bătrân. Și vreau ca la final, să nu mai aud niciun „să se facă” ci un ”facem noi!” colectiv.

În plus, nici nu vreau să arunc cu pietre, să mă bat eu în piept și să închei articolul. Vin dintr-o familie de ingineri, mai am puțin și voi devenit unul, iar primul lucru pe care l-am învățat de la tata a fost că oricine poate să critice, dar că dacă nu vii și cu o soluție, atunci vorbești degeaba și irosești timpul tuturor. Așa că, pentru a nu vă irosi timpul, vin și spun că părerea mea e că RomCon-ul e bun. E necesar. Face ceea ce niciun alt eveniment nu face: aduce producătorii de SF&F la un loc. Aduce la un loc marea majoitatea a oamenilor care ar putea face ceva.

Așa că hai să încetăm să ne mai mințim. RomCon-ul nu e pentru cititori. O fi fost în trecut, dar nu mai e. Întrebați editurile prezente câte cărți au vândut la RomCon. Rugați-i să compare asta cu Gaudeamus. Sau nu, cu Final Frontier, ca să nu ziceți că Gaudeamusul e prea mare ca să suporte comparație. Teoretic, și Final Frontier și RomCon sunt două convenții ale fanilor de SF&F. Comparați-le doar ca volum de vânzări. Vă garantez că rezultatele o să fie mai slabe la RomCon, din simplul motiv că au fost mai puțini oameni ca la FF, iar dintre cei care au venit, totuși, weekend-ul acesta, cei care chiar au cumpărat cărți au luat cel mult noutățile, pe care oricum le vor găsi peste câteva săptămâni la Gaudeamus.

Așa că hai să lăsăm cărțile acasă. Hai să lăsăm și articolele pe care le citim cu voce tare tot acasă. Și lecturile de cenaclu și momentele de „divertisment” și programele pentru copii (serios? Câți copii au fost la RomCon?). Hai să transformăm convenția iubitorilor de SF&F în convenția producătorilor de SF&F. Dați-i alt nume dacă trebuie (nu trebuie), dar încetați s-o comparați cu ComicCon-ul sau cu EuroCon-ul sau cu orice alt eveniment pentru fani. Nu e așa ceva și nici n-o să devină, nu așa cum e gândit acum.

Bun, și ce punem în loc? Mese rotunde. Multe mese rotunde la care autorii să discute cu editorii și cu redactorii de reviste și cu bloggerii și cu criticii și toată lumea să vorbească cu toată lumea. Hai să nu mai așteptăm până seara, când se iese la bere ca să vorbim înte noi despre ce nu merge și ce putem schimba. Hai să ținem RomCon-ul într-o sală mare în care să vorbim frumos, organizat, fără ceartă, ură și orgolii despre cum scoatem mașina asta a SF-ului românesc din revizie și o punem iar pe stradă. Hai să nu mai vorbim despre postumanism, ci despre prezent, despre ce se poate face aici, acum. Hai să găsim problemele. Și hai să le rezolvăm naibii, pentru că altfel, o să vedem cum an de an apar tot mai mulți autori de SF români care fie se alătură fandomului ăstuia stagnant și ajung să lanseze și ei cărți unui pubic format numai din scriitori, fie pur și simplu aleg alte căi, iar restul rămân blocați în același punct fix care ar putea răsturna Universul.

Dacă nu se poate, atunci ne vedem la anul la RomCon-ul din Brașov, unde o să citim articole de pe foi și o să avem program de joacă pentru copiii care n-au venit, pentru că RomCon-ul nu e pentru ei.

RomCon 2015 - ziua III & concluziile mele

A treia şi, din pacate, ultima zi de RomCon a început ceva mai devreme, la ora 9 şi jumatate, când Alex Lamba, Lucian Dragoș Bogdan și Daniel Timariu ne-au vorbit, printre altele, despre Romanian SF DataBase, o bază de date la care lucrează, unde vor să centralizeze toți autorii și toate lucrările SF publicate de-a lungul timpului. Deocamdată au început cu anii 2014 și 2015, dar au în plan să meargă cât de departe în trecut se poate. Personal, mi se pare foarte faină ideea lor, mai ales că e extrem de utilă pentru toată lumea: e o unealtă de promovare pentru autori, un punct de plecare pentru editorii în căutare de talente și un loc excelent de informare pentru cititori. Nu pot decât să le urez succes și să-i asigur de tot sprijinul meu!

Trecerea de la discuția despre centralizarea muncii autorilor români la o discuție despre revistele unde aceștia publică a fost făcută foarte natural, așa că i-am ascultat pe Florin Stanciu (Fantastica), Cornel Secu (Revista Helion), Alex Lamba (Gazeta SF), Marian Truță (CPSF & Nautilus) și Mike Hăulică (Argos & Galileo), care ne-au povestit mai multe despre scopul revistelor respective. Printre altele, am aflat că CPSF-ul urmează să treacă printr-un proces de rebranding în urma căruia va începe să semene mai puțin cu o cărticică și mai mult cu o revistă, oferind o mai mare libertate în special creatorilor de bandă desenată. Eu una abia aștept noile numere, chiar dacă se pare că va trebui să-mi țin răbdarea în frâu cel puțin până anul viitor.

În pauza de cafea am privit cu tristețe cum cărțile rămase pe standuri sunt împachetate frumos, pornind pe drumul înapoi acasă. Totuși, festivalul nu s-a terminat de tot, ci am mai asistat și la o prezentare ținută de Darius Hupov despre filmele SF cu buget redus. Deși n-am auzit de majoritatea celor prezentate, din punct de vedere al poveștii, par mult mai consistente decât multe blockbustere, așa că abia aștept să le văd.

În timpul mesei de prânz a avut loc închiderea neoficială a festivalului, când oamenii au început deja să se îndrepre spre gări sau mașini. Totuși, am rămas câțiva până la finalul-final, când George Sauciuc a declarat lucrările închise și Cornel Secu ne-a oferit câte un părărel de cogneac care să ne ajute să înghițim regretul că mini-vacanța deja s-a terminat.

Spre desebire de drumul spre festival, care, din cauza entuziasmului, a părut interminabil, la întoarcere mi s-a părut că ajungem prea repede înapoi acasă, dar am avut totuși suficient timp să-mi fac ordine prin gânduri și impresii: a fost foarte fain RomCon-ul ăsta. Pe lângă faptul că mi-a oferit ocazia să cunosc oameni noi și să aflu ultimele știri și planuri în legătură cu diverse proiecte ambițioase, dar necesare, am putut și să-mi confirm ceea ce am început să observ în ultimul an: lucrurile se mișcă. SF-ul e cât se poate de viu și de vocal, autorii consacrați încă scriu, tinerii autori vin din spate (și ambele antologii lansate la festival - Eroi fără voie și Moștenitorii - sunt dovada vie a acestui fapt), dar există și fani care sunt doar asta: fani. Adevărat, unii din ei vor să scrie și chiar și lăsând asta la o parte, balanța dintre scriitorii și fanii care participă la astfel de evenimente e încă înclinată de prezența covârșitoare a autorilor, dar încet-încet lucrurile dau semne că se vor schimba. Și să trăiești schimbarea, să vezi istoria literară scriindu-se în fața ta e ceva ce n-aș rata pentru nimic în lume.

Sper să ne redevem cu toții la RomCon 2016!

Notă: Doamne, ce bine e să tastezi iar la un laptop. Telefoanele astea deștepte or fi ele bune, dar e greu să înlocuiască o tastatură atâta timp cât omenirea vine dotată cu zece cârnăciori porecliți degete. Dar acum că am revenit la un instrument prietenos, trebuie să mă țin de cuvânt și să umplu articolele de pozele aferente, ceea ce se va întâmpla imediat ce reușesc să mă împac cu niște platforme căpoase.


Un fel de erată: ca reacție la acest articol, pentru cei interesați, fac câteva precizări [Arată precizări]

[1] Am afirmat în primul paragraf faptul că RSFDB ar putea fi o unealtă untilă pentru editorii în căutare de talente. A fost o afirmație hazardată, nu sunt editor, nu știu cum procedează ei pentru a alege un text. Din discuția de la RomCon, am dedus că un editor ar putea considera util un loc unde să poată vedea toate textele deja publicate de un autor care vrea să debuteze în volum, deoarece așa ar putea vedea „de ce e în stare” respectivul autor. Dacă formularea mea a fost nepotrivită sau neconformă cu realitatea, îmi cer scuze.

[2] În al doilea paragraf, am afirmat faptul că la „masa rotundă” despre scopul unor reviste SF&F ar fi vorbit și Mike Hăulică. În programul evenimentului, el nu apărea ca vorbitor. Când a venit la discuție, ca membru în public, Alex Lamba l-a invitat să se alăture celorlalți vorbitori. Mike a refuzat până când, spre final, a fost menționată ideea remunerației autorilor, moment în care Michael a venit în față, alături de ceilalți vorbitori, pentru a ne povesti mai multe despre culisele unei reviste care își plătește autorii, așa cum este Argos. Eu l-am enumerat printre vorbitori nu din dorința de a transmite un neadevăr, ci pentru că nu am vrut să intru în detalii despre defășurarea pas cu pas a discuției. Dacă formularea mea a indus oamenii în eroare, îmi cer scuze și sper că acum lucrurile sunt suficient de clare.

[3] În penultimul paragraf, am enumerat două antologii lansate la RomCon, Eroi fără voie și Moștenitorii. Prin alăturarea titlurilor nu am vrut în niciun fel să transmit ideea că valoarea celor două lucrări ar fi identică sau chiar comparabilă. În primul caz, e vorba de antologia unor autori care au trecut printr-un atelier de creative writing și printr-un cencalu înainte să publice acele texte. În al doilea caz, singurul lucru pe care îl știu despre geneza Moștenitorilor este faptul că sunt texte ale unor elevi de liceu adunate de Florin Haidamac. Nu am citit în întregime niciuna dintre cele două lucrări, nu a fost intenția mea să le judec sau să desconsider vreuna dintre ele. Enumeram două lansări ale unor culegeri ale unor autori considerați tineri. Nu am vrut să transmit că se află la același nivel al maturității scriitoricești și dacă mesajul meu a fost nepotrivit, din nou îmi cer scuze.

Prin acest articol, am vrut să comunic o mică parte din ce am înțeles și simțit eu la RomCon, în ziua a 3-a și per total. Nu a fost scris cu reavoință, nici cu intenția de a transmite neadevăruri. Poate dorința de a rămâne concisă a răpit din detaliile articolului care erau, poate, necesare. Sper ca mesajul meu să nu fie interpretat ca răuvoitor și sper ca acease explicații suplimentare să furnizeze tuturor celor interesați ceea ce articolului îi lipsea la început.

Cât despre celelalte două observații din articolul lui Michael, nu se referă la articolul meu sau la vreo afirmație care să-mi aparțină, fie ea editată/modificată sau nu.

[Ascunde]

RomCon 2015 - ziua II

Ieri dimineață, în jurul orei 10, am ajuns la Observatorul Astronomic din Suceava pentru a descoperi care sunt provocările scriitorilor contemporani de SF. Florin Haidamac, Liviu Surugiu, Ciprian Mitoceanu, Doina Roman şi George Lazăr, moderați de Alex Lamba, au vorbit despre probleme diverse, de la a convinge editurile să aibă încredere şi să investească în autori români, până la a reuşi să ajungă cu carțile lor la tinerii cititori. Discuția a fost puțin deturnată la final, atunci când Ovidiu Bufnilă ne-a tinut o prelegere despre branding, care s-a continuat şi după eveniment.

După o pauză de socializare în cadrul căreia am dat şi primul meu interviu (pentru Galaxia imaginarului, o să vă arăt rezultatul atunci când apare), ne-am strâns în biblioteca universității pentru a participa la alte lansări, unde atenția mi-a fost prinsă de Moştenitorii, un volum de proză scurtă a unor tineri cu potențial, dintre care erau prezenți trei. Fetele erau simpatic de emoționante, dar mi s-au părut mândre dincolo de emoții şi abia aşept să ajung acasă să le citesc textele.

După amiază a avut loc o schimbare în program şi a avut loc decernarea premilor RomCon. Castigătorii îi găsiți în articolul dedicat de pe blogul Golem14.

Tot după amiază, am profitat de faptul că ne aflam la un observator astronomic şi am mers la planetarium, unde am trait unul din acele momente pe care cuvintele nu le pot descrie îndeajuns. Momentul în care s-a stins lumina care simula apusul şi au apărut stelele în deplina lor splendoare, am rămas mută de uimire, era pur şi simplu incredibil. Cuprindeam cu privirea sute de stele, mii de lumi posibile, printre care noi suntem doar un fir de praf... Te face să te simti mare şi mic în acelaşi timp.

Nici nu ne-am obişnuit bine privirea cu lumina de afară şi au şi început lansările: antologia Eroi fară voie, rezultatului atelierului de creative writing ai cărui membri au rămas uniți în cadrul cenaclului Secția 14, apoi volumul Rămăşițele viselor de Liviu Sururgiu.

Pe seară, după cină, am demonstrat că fanii SF-ului n-au nevoie de prea multe: chiar şi în mijlocul unei pene de curent, discuțiile au continuat. Ba chiar am avut parte şi de un miniconcert de chitară din partea Adrianei Muscă.

Totuşi, m-a prins oboseala din urmă, aşa că m-am culcat devreme, ca să fiu fresh pentru ziua a treia (care, sincer, nu vreau să vină, pentru că nu vreau să se termine).

RomCon 2015 - ziua I

Vă amintiți când erați mici și urma o excursie cu clasa? Eu una abia puteam adormi cu o seară înainte, iar în dimineața plecării, deși nu sunt deloc o pesoană matinală, eram plină de energie.

A mai trecut nişte timp de atunci şi deşi entuziasmul a rămas acelaşi, acum oboseala îşi face simțită prezența mult mai uşor. Totuşi, ieri dimineață, când am pornit spre Suceava pentru a lua parte la RomCon (convenția anuala a fandomului SF&F) mă simțeam exact ca un copil gata să plece în aventură.

Drumul a fost lung (pentru mine, e prima dată când ajung atât de departe în nordul țării), dar am stat de vorbă ore în şir despre vrute şi nevrute, aşa că am simțit că timpul zboară. Imediat ce am ajuns, am intrat direct în pâine, ne-am luat ecusoanele în primire, am salutat oamenii cunoscuți, am dat mâna cu cei pe care îi ştiam doar online şi am început să urmărim conferințele din program.

Pentru că n-am ajuns chiar la timp, am ratat şi deschiderea, şi conferința domnului Mircea Opriță, dar am prins vernisajul unor expoziții de picturi cu temă SF şi am ramas nu doar uimită, dar şi foarte impresionată de câteva tablouri în fața cărora am stat minute bune pentru că mi-au dat destul de mult de gandit.

Imediat după vernisaj au avut loc câteva lansări de carte. Editura Tritonic a prezentat seria Dincolo de moarte a Adinei Speteanu, (ocazie cu care am aflat în premieră detalii despre volumul 4, care va apărea toamna aceasta la Gaudeamus şi care va încheia seria. Adina ne-a promis o despărțire dificilă, mai ales că unele personaje principale o să moară. Rămâne de văzut care vor fi acelea), romanul Vraciul de pe norul interior de Lucian Dragoş Bogdan şi romanul Atavic de Liviu Surugiu. Cele două romane au fost finaliste ale premiului RomCon la categoria Cel mai bun roman, iar duminică vom afla câştigătorul. În continuare, Doina Roman a lansat cele două volume ale seriei Pragul şi apoi au fost lansate nişte volume de eseuri scrise de Ciprian Iulian Şoptică.

A urmat o cină puțin cam sărată pentru gusturile mele, dar a fost stinsă cu destulă bautură, pentru că din vorbă în vorba, am ajuns să stăm pâna la 3 dimineața.

Concluziile mele după prima zi? În primul rând, oamenii trebuie să învețe să nu mai citească de pe foi. Indiferent dacă ai 5 ani sau 50, în momentul în care ai de prezentat un produs, trebuie să poți să spui măcar două fraze din capul tău. Daca vii la o lansare şi-mi citeşti 3 pagini în care îmi explici în cuvinte de peste 20 de litere ce "cultîncap" e autorul, m-ai pierdut imediat.

De asemenea, mi s-a confirmat faptul că partea sociala a oricărei convenții are loc nu în pauzele dintre conferințe, ci la berea de după şi că având în vedere că acolo au loc discuțiile adevărate, tot acolo se stabilesc şi lucrurile importante.

Aşadar, să înceapă ziua a doua!!

Notă: Articolul e scris integral de pe telefon. E prima dată când fac asta, e interesant, dar nu se compară cu un laptop. Tocmai de asta nu are poze, o să le adaug de acasa. Între timp, o să postez pe facebook fotografii în timp real.