Despre cărți: pentru cine? pentru ce?

Am participat sâmbăta aceasta la RomCon (convenția națională a iubitorilor de SF&F), unde am și moderat un panel cu și despre bloggeri. S-a vorbit mult la RomCon, mai ales în afara programului, dar și în cadrul lui. Numai noi, bloggerii, am reușit să vorbim o oră, pe care a filmat-o prietenul meu integral și pe care o s-o pun online zilele astea. Între timp, ne-a filmat și Daniel Timariu, rezultatul îl puteți vedea mai jos:



Pe scurt, în ora aceea am încercat să vorbim despre noi și rolul pe care ar trebui să-l aibă un blogger în general, dar și despre cum am putea face noi ceva pentru piața de carte a autorilor români. A existat și un moment tensionat (penibil, aș zice eu cu avântul tinereții care aruncă sentințe), în care am fost întrebați dacă ni se pare că avem competența necesară să scriem despre cărți, ținând cont de faptul că nu suntem critici și unii dintre noi nici măcar nu citim critică literară înainte să ne scriem părerea. Am zis că momentul a fost penibil pentru că noi tocmai terminaserăm de discutat despre rolul nostru, căzând de acord că suntem simpli cititori care își spun părerea online, încercând mereu să fim sinceri, dar fiind și extrem de subiectivi. Și suntem subiectivi tocmai pentru că nu suntem critici, ci folosim un barometru simplu atunci când judecăm o carte: mi-a plăcut sau nu și de ce. Deci, cumva, noi tocmai răspunseserăm la întrebare înainte să fie pusă.

Oricum, am depășit momentul fără victime, sper eu, și am încercat să discutăm despre autorii români și ce facem sau am putea face noi pentru ei. Discuția e amplă și poate a fost și nepotrivit cadrul, pentru că eu zic că trebuia să fie mai puțin un panel în care responsabilitatea cade pe celebrul „cineva” care „ar trebui să” și că o astfel de discuție trebuia purtată cu pixuri în mâini și hârtii pline de planuri, într-un context în care fiecare să zică „da, voi face eu asta”.

Ceea ce nu înseamnă că am vorbit degeaba, niște idei au fost sădite, niște planuri încep să se contureze, niște oameni începem să ne dorim să punem umărul la treabă, declarându-ne între noi ca fiind acei „cineva”. Rămâne de văzut ce o să iasă din asta. Nu vreau să fiu criptică, doar că nu vreau să zic hop până nu sărim gardul. Nici nu vreau să creez așteptări, e vorba doar de niște bloggeri care vrem să încercăm să facem ceea am făcut și până acum, dar într-un mod mai organizat, ca să nu părem doar părerologi, ci să devenim un grup solid și stabil de promotori. Repet, rămâne de văzut ce o să iasă.


De la stânga la dreapta, alături de mine au fost: Florin Stanciu (Golem XIV), Silvia Penciulică (Cu mintea la... SF),
Liviu Szoke (Fan SF), Siviu Mihai Gheorghe (Assassin CG), Ileana Andreea Drop (Nantan Lupan),
Lucian Dragoș Bogdan (Lucian Bogdan)
Revenind însă la întrebările din titlul articolului, pe tot parcursul zilei petrecute la RomCon, m-am întrebat ce scop are. Anul trecut a rămas un mare semn de întrebare legat de organizarea lui anul acesta, iar anul acesta posibilitatea să nu se țină a tot crescut până acum aproximativ o lună, când ni s-au infirmat temerile și ni s-a zis că da, se va ține la final de octombrie la Universitatea de Arhitectură. A urmat, firesc, etapa conceperii orarului, pentru că principalul motiv pentru care vine lumea sunt evenimentele care au loc: lansări de carte, sesiuni de autografe și discuțiile pe teme diverse.

Rezultatul? Orarul de pe site era complet diferit de cel printat (pe site era ultima versiune, printată era prima, cea care a avut rol de schiță pe baza căreia să se creeze un orar adevărat). Desigur, cel folosit în organizare a fost cel printat. De asemenea, pentru că niciun orar nu cuprindea referințe la locul unde se vor ține discuțiile, dezbaterile, etc, deși existau două săli (din câte mi s-a spus, pentru că personal, n-am descoperit sau căutat celaltă sală), a fost folosită numai una. În plus, deși existau doar două săli, erau și 4 evenimente puse în program simultan, toate trebuind în final să împartă același spațiu. Din fericire, asta a însemnat și o mai mare flexibilitate a orarului, ceea ce a permis să nu se observe faptul că anumite paneluri cuprindeau oameni care nici măcar nu știau că trebuie să fie acolo, pentru că au fost trecuți în orar cu japca. Și a însemnat și faptul că deși panelul bloggerilor trebuia inițial să dureze o oră, a fost redus la jumătate de oră, pentru ca apoi să se poată întinde nestingherit ora inițială. Deci tot răul a fost spre bine.

Alt bine pe care l-a făcut RomCon-ul a fost să aducă la un loc masa critică a fandomului de SF&F. Ceea ce nu înseamnă o mare de oameni, ci un grup bine sudat de autori de SF&F, cu mici sateliți ocazionali în jurul lor, cum sunt eu, spre exemplu. Aproape an de an, toți oamenii ăștia se strâng la un loc la RomCon. Da, mai vin și la Final Frontier și la Gaudeamus, uneori și pe la Bookfest, dar nu toți și nu așa grupat. RomCon-ul e evenimentul lor, al celor care produc SF-ul și F-ul românesc sub toate formele lui: romane, povestiri, antologii, reviste online, evenimente, premii, cenacluri, cursuri pentru (viitori) debutanți. Aproape 100% din ceea înseamnă producător este an de an la un loc.

Și cumva, senzația mea, ca participant, e că „detaliul” ăsta le/ne scapă. Cumva, deși an de an participă aproape în totalitate aceiași oameni, e parcă în continuare neclar petru cine se organizează această convenție. Tocmai de aceea, orarul mi se pare an de an mai nepotrivit, cuprinzând momente în care se citesc de pe foaie articole tematice (pe bune? Ce, noi nu știm să citim?), se organizează lansări de carte și târg cu vânzare, deși dacă nu e vorba de noutăți, cam toată lumea aer deja cărțile acasă. Și fiecare om care vine și spune că nu e ok ce se întâmplă generează un val de controverse pentru că nimeni nu ascultă ce are de spus, ci o ia personal și se supără.

Să nu se înțeleagă că arunc cu noroi sau arăt cu degetul oamenii care au organizat RomCon-ul sau pe invitați, participanți etc. Nu e vorba despre asta. Nu spun că e de vină echipa de anul acesta, că anul trecut a fost strălucit, că e vina lui X, Y sau Z. În primul rând, nu cred că are sens să căutăm vinovați, ci soluții. Și chiar dacă ne încăpățânăm să arătăm cu degetul, nu e vina organizatorilor. Ei sunt pur și simplu rotițe într-un angrenaj mai mare, rotițe care au fost obișnuite cu un mod de operare și l-au urmat cât au putut de bine. Nu e sub nicio formă vina lor, e vina unei atitudini generalizate pe care o propagăm cu toții și care nu duce nicăieri.

De fapt, senzația mea e că RomCon-ul e organizat pentru cititori. Nu pentru scriitori, editori, echipe redacționale, ci pentru omuleții pe care nu-i cunosc dinainte toți participanții și care trebuie convinși să citească autori români de SF&F. Doar că omuleții aceia nu au venit și nu vor veni niciodată la RomCon și dacă vor veni se vor plictisi îngrozitor și nu vor mai fi văzuți niciodată. Dacă aș întâlni mâine un tânăr pasionat de SF care citește doar autori străini, ca să-l conving să încerce și români i-aș recomanda titluri și l-aș invita la lansări, dar nu i-aș sugera să calce pe la RomCon pentru că părerea mea este că văzând o adunare de oameni care fie se felicită reciproc, fie se întreabă cu toții ce „ar trebui făcut” de o forță exterioară, tânărul ipotetic (sau bătrânul, nu vârsta contează) nu ar mai fi interesat de lumea asta.

Bun, și atunci eu ce naiba am căutat acolo? vă întrebați voi acum. Eu am participat și voi mai participa ca să studiez mașina din interior. Fac asta subconștient de trei ani, conștient de unul. Mă interesează 1% din ce se discută oficial, dar absolut tot ce se discută în public, în pauze, la masă, la cafea, toate criticile și problemele, dar și părțile bune. Mă interesează tot procesul, de la creația unei povești până la momentul vânzării, când ea ajunge la cititori. Studiez terenul pentru că vreau să-l înțeleg, vreau să-i văd bubele și piesele lipsă și locurile unde scârțâie. Și vreau să fac ceva. Nu vreau să salvez lumea SF-ului. Adică vreau, dar nu pot. Dar vreau să fac ceva, să îmbunătățesc un pic mecanismul ăsta bătrân. Și vreau ca la final, să nu mai aud niciun „să se facă” ci un ”facem noi!” colectiv.

În plus, nici nu vreau să arunc cu pietre, să mă bat eu în piept și să închei articolul. Vin dintr-o familie de ingineri, mai am puțin și voi devenit unul, iar primul lucru pe care l-am învățat de la tata a fost că oricine poate să critice, dar că dacă nu vii și cu o soluție, atunci vorbești degeaba și irosești timpul tuturor. Așa că, pentru a nu vă irosi timpul, vin și spun că părerea mea e că RomCon-ul e bun. E necesar. Face ceea ce niciun alt eveniment nu face: aduce producătorii de SF&F la un loc. Aduce la un loc marea majoitatea a oamenilor care ar putea face ceva.

Așa că hai să încetăm să ne mai mințim. RomCon-ul nu e pentru cititori. O fi fost în trecut, dar nu mai e. Întrebați editurile prezente câte cărți au vândut la RomCon. Rugați-i să compare asta cu Gaudeamus. Sau nu, cu Final Frontier, ca să nu ziceți că Gaudeamusul e prea mare ca să suporte comparație. Teoretic, și Final Frontier și RomCon sunt două convenții ale fanilor de SF&F. Comparați-le doar ca volum de vânzări. Vă garantez că rezultatele o să fie mai slabe la RomCon, din simplul motiv că au fost mai puțini oameni ca la FF, iar dintre cei care au venit, totuși, weekend-ul acesta, cei care chiar au cumpărat cărți au luat cel mult noutățile, pe care oricum le vor găsi peste câteva săptămâni la Gaudeamus.

Așa că hai să lăsăm cărțile acasă. Hai să lăsăm și articolele pe care le citim cu voce tare tot acasă. Și lecturile de cenaclu și momentele de „divertisment” și programele pentru copii (serios? Câți copii au fost la RomCon?). Hai să transformăm convenția iubitorilor de SF&F în convenția producătorilor de SF&F. Dați-i alt nume dacă trebuie (nu trebuie), dar încetați s-o comparați cu ComicCon-ul sau cu EuroCon-ul sau cu orice alt eveniment pentru fani. Nu e așa ceva și nici n-o să devină, nu așa cum e gândit acum.

Bun, și ce punem în loc? Mese rotunde. Multe mese rotunde la care autorii să discute cu editorii și cu redactorii de reviste și cu bloggerii și cu criticii și toată lumea să vorbească cu toată lumea. Hai să nu mai așteptăm până seara, când se iese la bere ca să vorbim înte noi despre ce nu merge și ce putem schimba. Hai să ținem RomCon-ul într-o sală mare în care să vorbim frumos, organizat, fără ceartă, ură și orgolii despre cum scoatem mașina asta a SF-ului românesc din revizie și o punem iar pe stradă. Hai să nu mai vorbim despre postumanism, ci despre prezent, despre ce se poate face aici, acum. Hai să găsim problemele. Și hai să le rezolvăm naibii, pentru că altfel, o să vedem cum an de an apar tot mai mulți autori de SF români care fie se alătură fandomului ăstuia stagnant și ajung să lanseze și ei cărți unui pubic format numai din scriitori, fie pur și simplu aleg alte căi, iar restul rămân blocați în același punct fix care ar putea răsturna Universul.

Dacă nu se poate, atunci ne vedem la anul la RomCon-ul din Brașov, unde o să citim articole de pe foi și o să avem program de joacă pentru copiii care n-au venit, pentru că RomCon-ul nu e pentru ei.