Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

marți, 12 aprilie 2016

Despre cărți: Autorii români

În ultimele săptămâni, am asistat la vreo 3 discuții despre piața editorială din România, două dintre ele având loc la Final Frontier (dintre care una este disponibilă audio pe golem14.com) și a treia având loc la Brașov, la librăria Libris (și pe care o găsiți pe youtube, mulțumită Bibliotecii urbane). Particip de ceva vreme la discuțiile de acest gen din fandom și cumva au început să fie repetitive.

Motivul cred că e faptul că nimic nu prea se schimbă, așa că problemele sunt mereu aceleași. Și deși scriitorii și editurile încearcă să le rezolve, soluțiile sunt greu de găsit când ai controlul asupra unei singure părți din problemă. Dar un pas important e identificarea problemei și cred că e important ca și cititorii să știe care sunt problemele cu care editurile și scriitorii de la noi se confruntă. Nu cred că o să schimbăm noi lumea, nici că o să găsim soluțiile magice, dar un dialog între noi și ei e un prim pas. Prin urmare, o să încerc să postez mai des articole din rubrica „Despre cărți” în care să discutăm împreună aceste probleme.

Ca să fie clar de la început, o să mă refer by default la sfera SF&F a literaturii, pentru că asta citesc și asta cunosc. Dacă va fi vorba (și) despre alt gen, o să menționez asta atunci când e cazul. De asemenea, am ales ca primă temă autorii români, deoarece atunci când vine vorba de SF&F, pe mulți dintre ei îi cunosc personal, le știu problemele principale, așa că e un subiect pe care îl pot aborda cu ușurință.

Și cea mai mare problemă a autorilor români e constituită de prejudecățile noastre. Și așa suntem puțini cititori în România. Din ei, o nișă o constituie cititorii care cumpără constant SF&F. Deja vorbim despre o bucățică din ceva ce nu e prea mare din start. Ei bine, chiar și între cititorii nișați, sunt oameni care declară că nu citesc autori români. Îmi place să cred că nu e cazul și printre cei care citesc acest blog, pentru că eu încerc cât de mult pot să promovez autorii noștri, și pentru că sistemul cererii și al ofertei funcționează și online, presupun că publicul meu țintă nu e din start împotriva lor.

Dacă totuși tu, cel care citești aceste rânduri, refuzi să citești scriitori români din principiu, te provoc să termini de citit acest articol și să-mi spui părerea ta într-un comentariu, ca să încercăm împreună să ne dăm seama de unde pornește problema.

Pentru că da, cred că refuzul de a citi autori români e o problemă. Nu spun nici să citim numai români. Spun că extremele nu sunt bune. Însă cum alegem pe cine citim, de unde știm că între coperți vom întâlni un roman care să ne ajungă la suflet, cum ne dăm seama dacă printre rânduri se ascunde o dezamăgire? Păi, nu știm. La fel cum nu știm nici când e vorba de un străin.

Unul din argumentele principale aduse de cei care nu citesc români e chiar acesta: faptul că nu au cum să știe la ce să se aștepte. Însă la străini, zic ei, faptul că s-a făcut efortul de a fi traduși înseamnă că e o carte bună. De asemenea, mai sunt recenziile din străinătate după care se pot ghida.

Ceea ce omit ei este modul cum sunt selectate cărțile care urmează să fie traduse: o persoană (sau mai multe, în funcție de editură) citește aparițiile străine și recomandă sau chiar decide în ce titluri va investi editura. La români, unul sau mai mulți editori sau coordonatori de colecții citesc manuscrisele primite și recomandă sau decid ce cărți urmează să fie publicate. Vedeți diferența? Nici eu. Fie că e vorba de străini sau de români, titlurile publicate reflectă gusturile editorului. Bine, zic unii, dar la titlurile străine au deja un indicator, se pot uita cât de bine s-au vândut în afară. La români e un risc, n-au de unde să știe dacă ce le place lor e pe gustul cititorilor.

Da... și nu. Faptul că o carte s-a vândut excepțional în afară nu e un indicator că va merge la fel de bine și în România. Uitați-vă numai la câte serii de succes au fost achiziționate și chiar începute la noi, pentru a fi abandonate pentru că nu s-au vândut. Așa că indiferent ce publică, editorul trebuie să cunoască piața și să aibă un fler pentru a încerca să intuiască dacă titlul respectiv va fi sau nu un succes. Prin urmare, orice carte tipărită are un garant al calității: faptul că există. Nu contează unde trăiește cel care a scris-o.

Însă a rămas un lucru: recenziile. Acolo, străinii stau bine, cartea apare cu luni sau chiar ani înainte să fie tradusă și publicată la noi, prin urmare oamenii de acolo au timp suficient să scrie despre ea, astfel încât un cititor român să-și poată da seama dacă titlul merită sau nu. Și cu toții ne luăm țepe chiar și așa, așa că știm deja în ce recenzii să credem și care sunt prea bune ca să fie adevărate, sau avem o serie de oameni în ale căror recenzii ne încredem pentru că ne-am dat deja seama că avem gusturi comune.

La români lucrurile nu stau chiar așa... încă. Deja în jurul unor scriitori se formează nuclee de bloggeri care le recenzează cărțile de cum apar, astfel încât cei interesați să poată avea păreri preliminare. Diferența e că suntem puțini și cărțile sunt multe și nu avem mereu timp să le citim și recenzăm aproape de data apariției. Iau exemplul meu personal, încă am numeroase cărți ale unor autori români pe care îi citesc mereu cu drag, dar la care n-am apucat să ajung. Și au trecut deja luni întregi de la lansare...

Așa că vă lansez o provocare: dacă citiți autori români, scrieți despre asta. Pe goodreads, pe blog, pe facebook, sau pur și simplu recomandând cartea grupului de prieteni, profesorului pe care îl îndrăgiți sau unei rude, nu contează. Vorbiți despre asta. Mult. Sincer. Cu pasiune. Și dacă nu citiți români, acum că am ajuns la finalul articolului, spuneți-mi dacă v-am convins să încercați sau, dacă nu, ce a fost greșit sau ce a lipsit mai sus?

14 comentarii:

  1. De vreo doi ani și ceva (de când am descoperit că Adina Speteanu a reușit să-și publice seria) am început să ofer mai multă atenție scriitorilor români. Și chiar încerc, pe cât de mult îmi permite timpul și bugetul, să ajung să citesc într-un anumit timp (pe care mi l-am setat) un număr mai mare de cărți scrise de autori români, decât străini. Mi-am dat seama că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din afară; culmea, cam toate cărțile pe care le-am citit, scrise de români, abundă de mai multă originalitate decât cei străini.

    Am urmărit sâmbătă dezbaterea de la Brașov, și un exemplu pe care aș putea foarte bine să-l dau privind românii și faptul că fug de literatură românească, ca leneșu' de muncă, ar fi ceva ce mi s-a întâmplat acum ceva zile. Mă aflam cu o prietenă în Divertă și cât ne învârteam printre rafturi, din vorbă în vorbă am ajuns la a discuta despre autorii români. Nu mai țin minte exact cuvintele pe care le-a spus, dar a zis ceva în genul că: „pe mine nu mă atrag scriitorii noștri, deoarece se aseamănă cu cei pe care îi studiam în liceu”. Am încercat să-i explic că literatura s-a schimbat foarte mult, și că stilurile sunt variate, dar în niciun caz ca cele de pe atunci. Dar tot pe a ei o ținea.

    Cred că dacă s-ar face un experiment prin care un scriitor român și-ar publica o carte sub un pseudonim străin, la o editură importantă, anumite persoane să știe acest lucru ca să o promoveze de dinainte pe bloguri sau prin alte mijloace, cred că ar primi foarte multă atenție. Unele persoane cum văd numele unui român trecut ca și autor, gata, nici că se ating de cartea aia. Și știu că tot s-a vorbit despre faptul că mulți tineri sunt influențați de literatura care li se predă în școli, și că din cauza asta nu vor să mai citească nimic ce este sub numele unui român, dar cred că dacă s-ar schimba programa, și în loc de Eminescu, Creangă, Slavici ș.a.m.d. ar fi unii care s-au născut după anii `50-60, în care stilul de scriere să nu mai fie atât de împopoțonat cu tot felul de cuvinte ieșite din uz, ar putea fi o cale de schimbare. Pentru că am văzut că mulți abandonează o carte din cauza limbajului pe care le este foarte greu să-l înțeleagă; așa am făcut și eu cu unele cărți. Eram sătulă de limbajul acela învechit.

    Eu o să încerc să promovez și mai bine de acum înainte, să mă străduiesc mai mult și ori de câte ori voi avea ocazia să scot la înaintare și literatura românească contemporană. Mai ales că îmi doresc să-mi extind orizonturile și mai departe de editurile pe care le urmăresc cu atenție; să mă îndrept și spre Crux și Millennium, și altele care vor mai apărea, în care autorii români sunt prioritari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, și eu am auzit de multe ori argumentul cu liceul și da, o programă actualizată ar putea ajuta mult, dar nu cred că ar rezolva problema, depinde și de profesori... De fapt, sunt multe probleme în învățământ pe care nu cred că le va rezolva cineva curând... însă cred că o soluție simplă la asta sunt părinții: mai precis noi, când „ne facem mari”, ne putem obișnui copiii cu lectura înainte ca școala să-i facă să creadă că literatura înseamnă doar romanele din lista de lecturi obligatorii...

      Oricum, până atunci mai e mult, dar îți mulțumesc mult pentru comentariu și felicitări pentru determinare! Om cu om se schimbă lumea ;)

      Ștergere
  2. Fain articol, Georgiana. Iar pe tine, Andreea, te aştept cu drag (şi) la Millenium.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fain articolul! Eu nu am fost încă la atât de multe evenimente, dar tot am început să văd puncte comune.
    O să încerc să scriu și eu un articol pe tema asta, pentru că am și eu câteva lucruri de zis. Merci pentru idee :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pentru mine, cam toate încercările de a citi autori români au eșuat, pentru că am dat doar de cărți care nu mi-au plăcut. Cred că o mare problemă e faptul că se promovează cărți proaste, dar din care pot fi extrase citate inspiraționale, foarte apreciate de românii din categoria de vârstă 14-25. Promovarea de care se bucură ”Fluturi”, ”Diana cu vanilie” etc e mult mai mare decât cea a autorilor care chiar scriu ceva interesant (cum ar fi cei de SF-uri, care, zic eu, se ridică la nivelul celor din afară).
    După mine, soluția ar fi o acoperire mai mare în media și în spațiul online a cărților cu adevărat bune. Cum se poate face asta în detrimentul celor care pot fi stoarse de citate siropoase nu știu însă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt și nu sunt de acord... La „Diana cu vanilie”, autoarea era o persoană publică, prin urmare a putut să-și asigure promovarea folosindu-se de acest lucru. La „Fluturi”, în schimb, e vorba exact despre ce am vorbit eu: promovarea i-au făcut-o cititorii. Au fost multe persoane fermecare de acele citate inspiraționale și au răspândit vestea despre carte... Asta e valabil peste tot: eu, spre exemplu, nu-l pot digera pe John Green, deși Internetul îl adoră și-i promovează citatele prin toate mijloacele.

      Ce încerc să spun e că țepele nu țin de naționalitatea autorului. Peste tot cărți care nu sunt pe placul tuturor sunt promovate uneori în detrimentul unor cărți mai bune. Tot ceea ce putem noi să facem e să încercăm cât putem să promovăm ceea ce ne place. Și iar revenim la promovare...

      O editură, cu cât e mai mică, cu atât are mai puțini bani pentru a investi în publicitate, așa că se bazează foarte mult pe cititori sau pe autori (mai ales dacă sunt persoane publice), așa că uneori e greu să acoperi „megafoanele” celor din jur care au mai mulți bani pentru publicitate sau au autori mai vocali... așa că eu încerc să spun că cititorii ar putea să ajute promovând așa cum pot. La „Fluturi” a funcționat...

      Cât despre cazul tău, nu pot decât să-ți recomand să încerci să găsești bloguri ale unor oameni cu gusturi apropiate de alte tale care recomandă și autori români... Poate așa vei găsi un român care să-ți placă. Și ca să-mi fac puțină reclamă, poți începe chiar cu pagina de recenzii a acestui blog, vezi dacă vreo carte a vreunui român te atrage :)

      Ștergere
  5. Deși este blogul Ghandei, vă rog să-mi permiteți următoarea replică: Miruna dragă, eu una n-am auzit de Fluturi și Diana cu vanilie, din simplul motiv că sunt pe aceeași felie literară cu domnișoara pe al cărei blog ne aflăm. Însă, încearcă să ajungi în librării gen Cărturești Lipscani, unde poți răsfoi puțin cartea înainte de a te decide să o cumperi. În cazul nostru, al SF-iștilor, mai avem un as în mânecă și el se numește club de carte sau cenaclu, unde ai ocazia să auzi citit chiar de către autor manuscrisul (bine, nu în întregime...). Deci ai timp berechet să te decizi dacă-ți place sau nu cartea respectivă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema e să găsești cărțile românilor în librării, ceea ce e mai greu decât cu străinii, dar asta e o discuție pentru alt articol :)

      Cât despre cenacluri sau cluburi de carte, le recomand tuturor, indiferent ce citiți, pentru că sunt ocazii să întâlniți pe viu autori români. Eu personal m-am apucat să citesc cărțile unor oameni (și români și străini) după ce i-am cunoscut, pentru că mi s-au părut oameni faini, așa că am presupus că și cărțile lor o să-mi placă. Și nu m-am înșelat :P

      Ștergere
    2. Ghanda, îți citesc de mult timp recenziile și chiar m-am luat după câteva din sugestiile tale când am decis ce să mai citesc. Vreau mult să particip la un cenaclu/club de carte, dar în județul meu nu se ține deloc așa ceva, cu atât mai puțin orice centrat anume pe SF-uri. Adevărul e că asemenea întâlniri se țin predominant prin București, Cluj și alte orașe relativ mari.
      Am să caut cărți de la Herg Benet, autorii lor de SF sunt unanim lăudați în blogosferă și sper că mă vor captiva și pe mine. Pe de altă parte, și ”... și la sfârșit a mai rămas coșmarul” e destul de lăudată, dar mie mi-a părut trasă de păr, deci am reticențe. Sunt cam dificilă :))

      Problema cu promovarea de către cititori e că cei care înțeleg și savurează cu adevărat SF-urile sunt relativ puțini la număr în România. Ăsta e adevărul, nu se compară numărul celor entuziasmați de temele și ideile prezentate într-un SF cu numărul celor leșinați după personajele bidimensionale din ”Fluturi”. Cui să îi promovezi? Când îmi cer colegii sugestii de cărți și le spun ceva de genul ”Mitago” sau ”Rendez-vous cu Rama”, mi se răspunde cu ”dar ceva de dragoste nu știi?”. Genul SF nu e prea căutat în România, deci mai întâi trebuie trezit gustul publicului pentru gen (poate printr-o raportare la filme și la elementele intrate în pop culture, cum ar fi extratereștrii, că ele sunt mai populare) și abia apoi trebuie promovate cărțile în sine. Cel puțin așa văd eu situația actuală: avem ce promova, dar nu avem cui.

      Ștergere
    3. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase :) Uite, ca idee, dacă ți-au plăcut Divergent sau Hunger Games, îți recomand „Ultimul avanpost” (Herg Benet). Nu e ca ele, dar multă lume le aseamănă. E o distopie românească :) Sau dacă îți plac poveștile scurte, poți să încerci „Povestiri de la marginea realității” (Crux Publishing). Și dacă ți-a plăcut Rama, poți să încerci și „Sub steaua infraroșie” (Tritonic), care va apărea curând și la ei pe site.

      Cât despre iubitorii de SF, da, suntem mai puțini decât restul și sunt de acord că ar ajuta dacă am putea trezi gustul altora, însă singurul mod prin care noi, cititorii putem să facem asta e fix promovarea despre care vorbeam în articol... Că dacă așteptăm să schimbe ministerul programa, nu se va citi SF nici în anul 3000...

      Ștergere
  6. Din motive obiective am lipsit de la întâlnirea de la librăria Libris dar am ajuns la timp la lansările de carte de la Antares care au avut loc cu numai câteva ore mai târziu. La Antares au participat cam aceeaşi protagonişti şi s-au reluat o parte din discuţiile de la Libris aşa că m-am pus la curent cu „suferinţele” scriitorilor. Nu le mai repet şi eu, se pot foarte bine vedea şi auzi pe înregistrarea de pe youtube.
    Durerea comună este faptul că autorii români nu se vând – şi implicit – nu se citesc la fel de bine ca scriitorii străini. E un fapt şi nu are rost să ne ascundem deget. Am petrecut multe ore în catedralele scriitorilor, cum îmi place să consider librăriile, şi mi se rupea inima când vedeam câte de rapid expediau potenţialii cititori raionul cu scriitori români. Cauzele sunt multiple şi bine cunoscute atât de edituri cât şi de scriitori… Faptul că sunt cunoscute nu înseamnă că se oferă şi soluţii.
    Andreea Pandelea propunea la un moment dat ca un scriitor român să îşi publice sub un pseudonim străin – anglo-saxon presupun – o carte pentru a vedea rezultatele. S-au mai făcut asemenea experimente – fără rezultate notabile. Am fost la un pas să public sub pseudonim URSSA – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ale Americi care a apărut în 2014 la editura Datagroup:
    http://www.edituradatagroup.ro/produs/urssa-uniunea-republicilor-sovietice-socialiste-ale-americii/

    Pentru amatorii de chilipiruri aceeaşi carte se poate găsi şi aici:

    http://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?au=12497

    la aproape jumătate din preţul iniţial.
    Poate că eu sunt subiectiv dar mi-au spus-o şi alţii că dacă nu ar fi cunoscut autorul cartea li s-ar fi părut în mod sigur scrisă de un autor străin.
    Câteva linkuri cu recenzii despre carte:
    https://sergiusomesan.wordpress.com/2016/03/26/urssa-este-un-roman-bun-si-nu-spun-numai-eu-asta/

    http://vanillamoonbooks.blogspot.ro/2015/07/recenzie-urssa-de-sergiu-somesan.html

    Recenzii – în general pozitive – se mai pot găsi în multe locuri pe net. Totuşi vânzările nu se ridică la nivelul aşteptărilor şi singura explicaţie este distribuţia insuficientă şi deficientă.

    Un exemplu mai concludent ar fi romanul poliţist cu uşoare tente de SF „Vampirul de pe strada Sforii” care poate fi găsit foarte ieftin aici:
    http://www.librarie.net/p/251221/Vampirul-strada-Sforii-Sergiu-Somesan

    Cum acţiunea se petrece în Braşov am propus editurii să distribuie fizic în Braşov câteva zeci ( sute de exemplare) care să se vândă în librării iar la vreme de vară cărţile să se vândă la o tonetă la intrarea în strada Sforii. Aş fi fost în stare să stau câteva ore pe zi să dau explicaţii despre vampiri doritorilor. Rezultatul? În Braşov nu se găseşte la vânzare nici o carte deşi recenziile pozitive la acest roman sunt mult mai numeroase.
    Am mai terminat între timp două romane: „ Dragonul cu aripi ascunse” şi „Comisarul şi cei şapte pitici” despre care Cătălin Badea-Gheracostea vorbeşte deja aici:

    http://www.observatorcultural.ro/articol/sfada-cu-literatura/

    deşi romanele vor ieşi de sub tipar abia peste vreo două săptămâni.

    Ba mai mult decât atât: am găsit o cale să promovez viitorul roman „Justiţiarul”

    https://sergiusomesan.wordpress.com/2016/04/06/noi-fotografii-cu-stiletul-justitiarului/

    făcând un concurs prin care cel care se va fotografia primul cu cartea şi va posta acest lucru pe facebook va primi stiletul care m-a inspirat să scriu romanul drept premiu.

    Ce se poate face mai mult decât atât? Aştept propuneri - dar să fie decente vă rog :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Că tot veni vorba de studierea literaturii SF în liceu citiţi şi ultimele două povestiri SF scrise de mine:
    https://sergiusomesan.wordpress.com/2016/04/17/in-asteptarea-lui-mesia/

    http://fanzin.clubsf.ro/cea-mai-buna-arma-cu-luneta/

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.