Despre cărți: Autorii români

În ultimele săptămâni, am asistat la vreo 3 discuții despre piața editorială din România, două dintre ele având loc la Final Frontier (dintre care una este disponibilă audio pe golem14.com) și a treia având loc la Brașov, la librăria Libris (și pe care o găsiți pe youtube, mulțumită Bibliotecii urbane). Particip de ceva vreme la discuțiile de acest gen din fandom și cumva au început să fie repetitive.

Motivul cred că e faptul că nimic nu prea se schimbă, așa că problemele sunt mereu aceleași. Și deși scriitorii și editurile încearcă să le rezolve, soluțiile sunt greu de găsit când ai controlul asupra unei singure părți din problemă. Dar un pas important e identificarea problemei și cred că e important ca și cititorii să știe care sunt problemele cu care editurile și scriitorii de la noi se confruntă. Nu cred că o să schimbăm noi lumea, nici că o să găsim soluțiile magice, dar un dialog între noi și ei e un prim pas. Prin urmare, o să încerc să postez mai des articole din rubrica „Despre cărți” în care să discutăm împreună aceste probleme.

Ca să fie clar de la început, o să mă refer by default la sfera SF&F a literaturii, pentru că asta citesc și asta cunosc. Dacă va fi vorba (și) despre alt gen, o să menționez asta atunci când e cazul. De asemenea, am ales ca primă temă autorii români, deoarece atunci când vine vorba de SF&F, pe mulți dintre ei îi cunosc personal, le știu problemele principale, așa că e un subiect pe care îl pot aborda cu ușurință.

Și cea mai mare problemă a autorilor români e constituită de prejudecățile noastre. Și așa suntem puțini cititori în România. Din ei, o nișă o constituie cititorii care cumpără constant SF&F. Deja vorbim despre o bucățică din ceva ce nu e prea mare din start. Ei bine, chiar și între cititorii nișați, sunt oameni care declară că nu citesc autori români. Îmi place să cred că nu e cazul și printre cei care citesc acest blog, pentru că eu încerc cât de mult pot să promovez autorii noștri, și pentru că sistemul cererii și al ofertei funcționează și online, presupun că publicul meu țintă nu e din start împotriva lor.

Dacă totuși tu, cel care citești aceste rânduri, refuzi să citești scriitori români din principiu, te provoc să termini de citit acest articol și să-mi spui părerea ta într-un comentariu, ca să încercăm împreună să ne dăm seama de unde pornește problema.

Pentru că da, cred că refuzul de a citi autori români e o problemă. Nu spun nici să citim numai români. Spun că extremele nu sunt bune. Însă cum alegem pe cine citim, de unde știm că între coperți vom întâlni un roman care să ne ajungă la suflet, cum ne dăm seama dacă printre rânduri se ascunde o dezamăgire? Păi, nu știm. La fel cum nu știm nici când e vorba de un străin.

Unul din argumentele principale aduse de cei care nu citesc români e chiar acesta: faptul că nu au cum să știe la ce să se aștepte. Însă la străini, zic ei, faptul că s-a făcut efortul de a fi traduși înseamnă că e o carte bună. De asemenea, mai sunt recenziile din străinătate după care se pot ghida.

Ceea ce omit ei este modul cum sunt selectate cărțile care urmează să fie traduse: o persoană (sau mai multe, în funcție de editură) citește aparițiile străine și recomandă sau chiar decide în ce titluri va investi editura. La români, unul sau mai mulți editori sau coordonatori de colecții citesc manuscrisele primite și recomandă sau decid ce cărți urmează să fie publicate. Vedeți diferența? Nici eu. Fie că e vorba de străini sau de români, titlurile publicate reflectă gusturile editorului. Bine, zic unii, dar la titlurile străine au deja un indicator, se pot uita cât de bine s-au vândut în afară. La români e un risc, n-au de unde să știe dacă ce le place lor e pe gustul cititorilor.

Da... și nu. Faptul că o carte s-a vândut excepțional în afară nu e un indicator că va merge la fel de bine și în România. Uitați-vă numai la câte serii de succes au fost achiziționate și chiar începute la noi, pentru a fi abandonate pentru că nu s-au vândut. Așa că indiferent ce publică, editorul trebuie să cunoască piața și să aibă un fler pentru a încerca să intuiască dacă titlul respectiv va fi sau nu un succes. Prin urmare, orice carte tipărită are un garant al calității: faptul că există. Nu contează unde trăiește cel care a scris-o.

Însă a rămas un lucru: recenziile. Acolo, străinii stau bine, cartea apare cu luni sau chiar ani înainte să fie tradusă și publicată la noi, prin urmare oamenii de acolo au timp suficient să scrie despre ea, astfel încât un cititor român să-și poată da seama dacă titlul merită sau nu. Și cu toții ne luăm țepe chiar și așa, așa că știm deja în ce recenzii să credem și care sunt prea bune ca să fie adevărate, sau avem o serie de oameni în ale căror recenzii ne încredem pentru că ne-am dat deja seama că avem gusturi comune.

La români lucrurile nu stau chiar așa... încă. Deja în jurul unor scriitori se formează nuclee de bloggeri care le recenzează cărțile de cum apar, astfel încât cei interesați să poată avea păreri preliminare. Diferența e că suntem puțini și cărțile sunt multe și nu avem mereu timp să le citim și recenzăm aproape de data apariției. Iau exemplul meu personal, încă am numeroase cărți ale unor autori români pe care îi citesc mereu cu drag, dar la care n-am apucat să ajung. Și au trecut deja luni întregi de la lansare...

Așa că vă lansez o provocare: dacă citiți autori români, scrieți despre asta. Pe goodreads, pe blog, pe facebook, sau pur și simplu recomandând cartea grupului de prieteni, profesorului pe care îl îndrăgiți sau unei rude, nu contează. Vorbiți despre asta. Mult. Sincer. Cu pasiune. Și dacă nu citiți români, acum că am ajuns la finalul articolului, spuneți-mi dacă v-am convins să încercați sau, dacă nu, ce a fost greșit sau ce a lipsit mai sus?