Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde. (sau apasă aici)
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

vineri, 25 septembrie 2015

De citit: Marțianul de Andy Weir

Tocmai am intrat pe facebook și am primit o veste faină, pe care pur și simplu trebuie s-o împart cu voi: Marțianul se poate precomanda!!

Prima dată am aflat despre carte acum un an, când câștiga un premiu. Am citit repede descrierea cărții de pe goodreads și ce m-a atras cel mai mult e că pare unul din romanele care, în final, transmit un mesaj optimist, cele în care omul luptă contra tuturor forțelor naturii și deși totul e împotriva lui, el va reuși să învingă, va demonstra că locul nostru e printre stele. Un roman care reușește să redea cititorilor încrederea în umanitate care era mai mult sau mai puțin pierdută.

Cred că e evident că n-am citit romanul încă (pentru că am așteptat să apară în limba română și iată că acum, dorința mi s-a îndeplinit), dar serios, cu o astfel de descriere, sunt foarte foarte convinsă că o să-mi placă mult:

„Membrii echipajului Ares 3 ajung pe Marte pentru o misiune programată să dureze două luni, dar o furtună puternică le dă planurile peste cap și sunt nevoiți să părăsească planeta după doar câteva zile. Însă numai cinci dintre cei șase membri ai echipajului se vor lansa spre Pământ. Mark Watney, pe care ceilalți îl cred mort, rămâne singur, cu resurse limitate de apă și de hrană. Și astfel pornește într-o uimitoare cursă pentru supraviețuire, reușind să facă ceea ce nimeni până atunci nu ar fi crezut că este posibil pe o planetă fără viață. Inteligența și umorul, stăpânirea de sine și ingeniozitatea îl vor ajuta pe Watney să facă față rând pe rând problemelor aparent insurmontabile. Dar va reuși el să se întoarcă teafăr pe Pământ? Și de unde îi poate veni salvarea?”Sursa

Abia aștept să țin cartea în mâini, abia aștept să mă pierd pe Marte alături de Mark și abia aștept să vă împărtășesc părerile mele despre roman, după că-l citesc, mai ales că am de gând să văd și filmul și voi putea să le compar.

Și de parcă entuziasmul meu n-ar fi deja la cote maxime, cartea are un preț redus până pe 14 octombrie:

marți, 22 septembrie 2015

RomCon 2015 - ziua III & concluziile mele

A treia şi, din pacate, ultima zi de RomCon a început ceva mai devreme, la ora 9 şi jumatate, când Alex Lamba, Lucian Dragoș Bogdan și Daniel Timariu ne-au vorbit, printre altele, despre Romanian SF DataBase, o bază de date la care lucrează, unde vor să centralizeze toți autorii și toate lucrările SF publicate de-a lungul timpului. Deocamdată au început cu anii 2014 și 2015, dar au în plan să meargă cât de departe în trecut se poate. Personal, mi se pare foarte faină ideea lor, mai ales că e extrem de utilă pentru toată lumea: e o unealtă de promovare pentru autori, un punct de plecare pentru editorii în căutare de talente și un loc excelent de informare pentru cititori. Nu pot decât să le urez succes și să-i asigur de tot sprijinul meu!

Trecerea de la discuția despre centralizarea muncii autorilor români la o discuție despre revistele unde aceștia publică a fost făcută foarte natural, așa că i-am ascultat pe Florin Stanciu (Fantastica), Cornel Secu (Revista Helion), Alex Lamba (Gazeta SF), Marian Truță (CPSF & Nautilus) și Mike Hăulică (Argos & Galileo), care ne-au povestit mai multe despre scopul revistelor respective. Printre altele, am aflat că CPSF-ul urmează să treacă printr-un proces de rebranding în urma căruia va începe să semene mai puțin cu o cărticică și mai mult cu o revistă, oferind o mai mare libertate în special creatorilor de bandă desenată. Eu una abia aștept noile numere, chiar dacă se pare că va trebui să-mi țin răbdarea în frâu cel puțin până anul viitor.

În pauza de cafea am privit cu tristețe cum cărțile rămase pe standuri sunt împachetate frumos, pornind pe drumul înapoi acasă. Totuși, festivalul nu s-a terminat de tot, ci am mai asistat și la o prezentare ținută de Darius Hupov despre filmele SF cu buget redus. Deși n-am auzit de majoritatea celor prezentate, din punct de vedere al poveștii, par mult mai consistente decât multe blockbustere, așa că abia aștept să le văd.

În timpul mesei de prânz a avut loc închiderea neoficială a festivalului, când oamenii au început deja să se îndrepre spre gări sau mașini. Totuși, am rămas câțiva până la finalul-final, când George Sauciuc a declarat lucrările închise și Cornel Secu ne-a oferit câte un părărel de cogneac care să ne ajute să înghițim regretul că mini-vacanța deja s-a terminat.

Spre desebire de drumul spre festival, care, din cauza entuziasmului, a părut interminabil, la întoarcere mi s-a părut că ajungem prea repede înapoi acasă, dar am avut totuși suficient timp să-mi fac ordine prin gânduri și impresii: a fost foarte fain RomCon-ul ăsta. Pe lângă faptul că mi-a oferit ocazia să cunosc oameni noi și să aflu ultimele știri și planuri în legătură cu diverse proiecte ambițioase, dar necesare, am putut și să-mi confirm ceea ce am început să observ în ultimul an: lucrurile se mișcă. SF-ul e cât se poate de viu și de vocal, autorii consacrați încă scriu, tinerii autori vin din spate (și ambele antologii lansate la festival - Eroi fără voie și Moștenitorii - sunt dovada vie a acestui fapt), dar există și fani care sunt doar asta: fani. Adevărat, unii din ei vor să scrie și chiar și lăsând asta la o parte, balanța dintre scriitorii și fanii care participă la astfel de evenimente e încă înclinată de prezența covârșitoare a autorilor, dar încet-încet lucrurile dau semne că se vor schimba. Și să trăiești schimbarea, să vezi istoria literară scriindu-se în fața ta e ceva ce n-aș rata pentru nimic în lume.

Sper să ne redevem cu toții la RomCon 2016!

Notă: Doamne, ce bine e să tastezi iar la un laptop. Telefoanele astea deștepte or fi ele bune, dar e greu să înlocuiască o tastatură atâta timp cât omenirea vine dotată cu zece cârnăciori porecliți degete. Dar acum că am revenit la un instrument prietenos, trebuie să mă țin de cuvânt și să umplu articolele de pozele aferente, ceea ce se va întâmpla imediat ce reușesc să mă împac cu niște platforme căpoase.


Un fel de erată: ca reacție la acest articol, pentru cei interesați, fac câteva precizări [Arată precizări]

duminică, 20 septembrie 2015

RomCon 2015 - ziua II

Ieri dimineață, în jurul orei 10, am ajuns la Observatorul Astronomic din Suceava pentru a descoperi care sunt provocările scriitorilor contemporani de SF. Florin Haidamac, Liviu Surugiu, Ciprian Mitoceanu, Doina Roman şi George Lazăr, moderați de Alex Lamba, au vorbit despre probleme diverse, de la a convinge editurile să aibă încredere şi să investească în autori români, până la a reuşi să ajungă cu carțile lor la tinerii cititori. Discuția a fost puțin deturnată la final, atunci când Ovidiu Bufnilă ne-a tinut o prelegere despre branding, care s-a continuat şi după eveniment.

După o pauză de socializare în cadrul căreia am dat şi primul meu interviu (pentru Galaxia imaginarului, o să vă arăt rezultatul atunci când apare), ne-am strâns în biblioteca universității pentru a participa la alte lansări, unde atenția mi-a fost prinsă de Moştenitorii, un volum de proză scurtă a unor tineri cu potențial, dintre care erau prezenți trei. Fetele erau simpatic de emoționante, dar mi s-au părut mândre dincolo de emoții şi abia aşept să ajung acasă să le citesc textele.

După amiază a avut loc o schimbare în program şi a avut loc decernarea premilor RomCon. Castigătorii îi găsiți în articolul dedicat de pe blogul Golem14.

Tot după amiază, am profitat de faptul că ne aflam la un observator astronomic şi am mers la planetarium, unde am trait unul din acele momente pe care cuvintele nu le pot descrie îndeajuns. Momentul în care s-a stins lumina care simula apusul şi au apărut stelele în deplina lor splendoare, am rămas mută de uimire, era pur şi simplu incredibil. Cuprindeam cu privirea sute de stele, mii de lumi posibile, printre care noi suntem doar un fir de praf... Te face să te simti mare şi mic în acelaşi timp.

Nici nu ne-am obişnuit bine privirea cu lumina de afară şi au şi început lansările: antologia Eroi fară voie, rezultatului atelierului de creative writing ai cărui membri au rămas uniți în cadrul cenaclului Secția 14, apoi volumul Rămăşițele viselor de Liviu Sururgiu.

Pe seară, după cină, am demonstrat că fanii SF-ului n-au nevoie de prea multe: chiar şi în mijlocul unei pene de curent, discuțiile au continuat. Ba chiar am avut parte şi de un miniconcert de chitară din partea Adrianei Muscă.

Totuşi, m-a prins oboseala din urmă, aşa că m-am culcat devreme, ca să fiu fresh pentru ziua a treia (care, sincer, nu vreau să vină, pentru că nu vreau să se termine).

sâmbătă, 19 septembrie 2015

RomCon 2015 - ziua I

Vă amintiți când erați mici și urma o excursie cu clasa? Eu una abia puteam adormi cu o seară înainte, iar în dimineața plecării, deși nu sunt deloc o pesoană matinală, eram plină de energie.

A mai trecut nişte timp de atunci şi deşi entuziasmul a rămas acelaşi, acum oboseala îşi face simțită prezența mult mai uşor. Totuşi, ieri dimineață, când am pornit spre Suceava pentru a lua parte la RomCon (convenția anuala a fandomului SF&F) mă simțeam exact ca un copil gata să plece în aventură.

Drumul a fost lung (pentru mine, e prima dată când ajung atât de departe în nordul țării), dar am stat de vorbă ore în şir despre vrute şi nevrute, aşa că am simțit că timpul zboară. Imediat ce am ajuns, am intrat direct în pâine, ne-am luat ecusoanele în primire, am salutat oamenii cunoscuți, am dat mâna cu cei pe care îi ştiam doar online şi am început să urmărim conferințele din program.

Pentru că n-am ajuns chiar la timp, am ratat şi deschiderea, şi conferința domnului Mircea Opriță, dar am prins vernisajul unor expoziții de picturi cu temă SF şi am ramas nu doar uimită, dar şi foarte impresionată de câteva tablouri în fața cărora am stat minute bune pentru că mi-au dat destul de mult de gandit.

Imediat după vernisaj au avut loc câteva lansări de carte. Editura Tritonic a prezentat seria Dincolo de moarte a Adinei Speteanu, (ocazie cu care am aflat în premieră detalii despre volumul 4, care va apărea toamna aceasta la Gaudeamus şi care va încheia seria. Adina ne-a promis o despărțire dificilă, mai ales că unele personaje principale o să moară. Rămâne de văzut care vor fi acelea), romanul Vraciul de pe norul interior de Lucian Dragoş Bogdan şi romanul Atavic de Liviu Surugiu. Cele două romane au fost finaliste ale premiului RomCon la categoria Cel mai bun roman, iar duminică vom afla câştigătorul. În continuare, Doina Roman a lansat cele două volume ale seriei Pragul şi apoi au fost lansate nişte volume de eseuri scrise de Ciprian Iulian Şoptică.

A urmat o cină puțin cam sărată pentru gusturile mele, dar a fost stinsă cu destulă bautură, pentru că din vorbă în vorba, am ajuns să stăm pâna la 3 dimineața.

Concluziile mele după prima zi? În primul rând, oamenii trebuie să învețe să nu mai citească de pe foi. Indiferent dacă ai 5 ani sau 50, în momentul în care ai de prezentat un produs, trebuie să poți să spui măcar două fraze din capul tău. Daca vii la o lansare şi-mi citeşti 3 pagini în care îmi explici în cuvinte de peste 20 de litere ce "cultîncap" e autorul, m-ai pierdut imediat.

De asemenea, mi s-a confirmat faptul că partea sociala a oricărei convenții are loc nu în pauzele dintre conferințe, ci la berea de după şi că având în vedere că acolo au loc discuțiile adevărate, tot acolo se stabilesc şi lucrurile importante.

Aşadar, să înceapă ziua a doua!!

Notă: Articolul e scris integral de pe telefon. E prima dată când fac asta, e interesant, dar nu se compară cu un laptop. Tocmai de asta nu are poze, o să le adaug de acasa. Între timp, o să postez pe facebook fotografii în timp real.

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Recenzie: Malad de Alexandru Voicescu

Povestea:
W, compania la care lucrează Andrei, lansează o nouă tabletă grafică, provocând o serie de artiști s-o încerce în cadrul unei competiții de speed drawing. În timp ce lumea privește fascinată cei cinci artiști la lucru, Andrei e captivat de desenul Ioanei Dună, desen care prinde viață sub ochii lui, inducându-i o halucinație puternică și, în final, leșinul.

Atunci când își revine în simțiri, tot ce știe Andrei e că trebuie s-o regăsească pe Ioana, dispărută fără urmă între timp. Însă plecând pe urmele ei, va fi implicat într-un carusel de experiențe, ajungând nu numai să fie fugărit de poliție, fiind acuzat de crimă, dar și să descopere faptul că nu e o persoană oarecare, ci că viața lui are legătură cu o serie de legende străvechi din Banatul lui de origine, pe care a ales să-l părăsească de mult, stabilindu-se în Eveția, dar unde va trebuie să se întoarcă pentru a-și împlini destinul.

Părerea mea:
Îmi place să cred că, în adâncul sufletului, fiecare dintre noi își dorește mai mult de la lumea înconjurătoare, fiecare speră să descopere portalul, ușa, voalul, spărtura din realitate prin care să putem vedea, simți, trăi mai mult, mai intens, mai... altfel. Așa că atunci când un roman începe cu descoperirea acestei breșe și cu o goană pe urmele unui iepure alb (care, în acest caz, e o tânără cu păr fucsia), e normal ca povestea să rezoneze cu acea dorință din noi și să ne prindă în mrejele ei. Tot ce mai trebuie pentru a avea un roman care să te țină lipit de pagini e o Țară a Minunilor credibilă, coerentă, una pe care s-o înghiți pe nemestecate și pe care să o lași să te înghită.

Asta reușește să creeze Alex Voicescu, o realitate familiară în spatele căreia se ascund povești și legende care țin de supranatural, destin și întâmplare. Și, deși prăpastia dintre lumea pe care o cunoștea Andrei - lumea rece, precisă și romglezească a unui office corporatist - și lumea veche și misterioasă a unor legende străvechi pare imposibil de trecut în câteva sute de pagini, Andrei reușește s-o străbată fără să se piardă pe sine, ba dimpotrivă, regăsindu-se o dată ce își înțelege trecutul și destinul.

„De multe ori ne întrebăm dacă toate lucrurile pe care le trăim sunt oare conectate între ele, parte a unei deveniri care să ducă spre un rezultat în care am crede și pe care îl înțelegem și cu care să fim de acord privind în perspectivă, sau sunt doar bucăți puse anapoda, experiențe pe care le simțim reale, dar indescifrabile, străine de noi.”
© Alexandru Voicescu - Malad - Editura Herg Benet

Și dacă tot am pomenit de romgleză, unul din lucrurile care a funcționat foarte bine pentru mine în Malad a fost limbajul. La început, e o romgleză fluentă, presupunând că așa ceva ar putea exista. Ce vreau să spun e că deși sunt două limbi amestecate la un loc, rezultatul pare chiar omogen, nu e nimic forțat, ceea ce m-a surprins pentru că am auzit oameni care își dădeau silința să folosească englezisme și suna ca și cum încercau să vorbească o limbă străină, pe când în roman era ceva natural. De asemenea, trecerea de la corporație la legendă, de la romgleză la o română normală și, la final, la una aproape arhaică e lină, firească, insesizabilă la prima lectură (am citit romanul prima dată prin iulie și acum l-am recitit pentru a putea vorbi despre el).

Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult au fost pasajele-gânduri, cele în care personajele pare că uită de orice fel de filtru și vorbesc liber, ca și cum gândurile le-ar deveni imediat cuvinte, fără niciun fel de cenzură. E fascinant pentru că în realitate această deschidere n-are loc aproape niciodată și să vezi niște oameni atât de... goi e aproape intim, n-ai cum să nu te atașezi de personaje după ce le asculți „vorbind” astfel.

În plus, sunt multe lucruri în Malad care te pun pe gânduri, idei care îți dau târcoale mult după ce ai închis cartea pentru că ridică întrebări care te provoacă să le răspunzi, dar care nu au un răspuns simplu, ci sunt de fapt primul pas pe un drum al logicii care te va purta destul de adânc în interiorul tău încât să descoperi anumite lucruri despre cum vezi tu viața și, înțelegând de unde provin, să te înțelegi mai bine pe tine însuți.

De fapt, tema identității e cea care m-a fascinat pe mine pe măsură ce citeam, în special dedublarea lui Andrei în „eu” și „tu”, conflictele sale cu propria voce interioară... câți dintre noi nu avem o voce interioară, o așa zisă voce a conștiinței, un alter ego cu care ne sfătuim în taină, ca să nu ne periclităm „normalitatea” pe care o afișăm când nu suntem singuri?

„Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăți. Care altfel ne-ar distruge într-o clipă, fără să fim pregătiți. De aceea îmi place mie să dorm. În somn poți să te recompui pe tine, cel spart, dar fără să te deranjeze când te trezești și ai uitat ce ai făcut din tine.”
© Alexandru Voicescu - Malad - Editura Herg Benet

Malad nu e un roman de debut, nu e stângaci sau nehotărât, știe exact ce vrea să spună și care sunt cuvintele potrivite pentru a o spune și cred că în multiplele fațete ale poveștii, fiecare dintre noi poate găsi ceva cu care să rezoneze profund. De asemenea, e unul dintre acele romane pe care, din când în când, poți să le răsfoiești doar de dragul de a citi câteva pasaje, ca să regăsești o idee pierdută, un sentiment pe care vrei să-l trăiești din nou sau pur și simplu ca să te pierzi o vreme printre cuvinte. Abia aștept următoarele cărți ale lui Alex și sper să ne întâlnim la cât mai multe lansări de carte la care el să fie acolo în calitate de autor.