Leapșă: Behind the blog

Vara asta am descoperit niște bloguri foarte faine, printre care și In love with books, care e unul dintre cele mai simpatice bloguri pentru că amprenta personală a lui Pufuleț (ar trebui să spun Pufuleței?) se simte în fiecare articol, mai ales prin animăluțele acelea adorabile care își vâră codița prin toate articolele.

Tocmai de aceea, atunci când s-a decis să lanseze un tag, pe care mi l-a pasat și mie, n-am putut rezista, mai ales că acest tag are un twist interesant: aveți și voi ocazia să-mi puneți întrebări :). Între timp, am primit încă o nominalizare, de la Andreea. Mulțumesc amândurora! Here it goes:


Reguli:
- Trebuie să răspunzi sincer.
- Trebuie să iei imaginea tag-ului și s-o încorporezi în postarea ta.
- Tăguiește cât mai mulți din blogării tăi favoriți :)).

Vor fi 7 întrebări universale (pe care le ia toată lumea) și 4 (sau mai multe, dar minim 4) lucruri pe care vrei tu să le știe lumea.

1.Din ce oraș ești?
Sunt din București și din motive încă neclare, iubesc orașul ăsta.

2.Câți ani ai?
20, dar încă nu-i conștientizez. În capul meu, am vreo 16 și încă mă mir că lumea mă lasă să cumpăr băutură fără să mă întrebe nimic.

3.Care e mâncarea ta preferată? Dar dulcele preferat?
Grătarul făcut de tata și tortul cu ciocolată făcut de mama. Culmea e că din ăștia doi părinți care fac super-mâncare a ieșit subsemnata antitalent pentru care bucătăria e un templu sacru care nu trebuie pângărit cu lipsa mea totală de... orice, actually. Singurul meu talent culinar e să scot mâncarea din frigider.

4.Care e cel mai mare vis al tău?
Oscilez între venirea întârziată a bufniței de la Hogwarts, cu tone de scuze, desigur și descoperirea dulapului către Narnia. Mă mulțumesc și cu descoperirea unor porți spre alte lumi, fie ele magice sau nu. Spre exemplu, m-aș mulțumi cu o călătorie în timp până în momentul în care există inteligență artificială suficient de avansată încât să reziste la niște discuții filozofice.

5.Cea mai mare frică a ta este:
Aș vrea să pot spune ceva banal gen înălțimea, dar nu mi se pare că mi-e cu adevărat frică de înălțime, am făcut rapel, m-am dat pe tiroliană, am fost în vreo două parcuri de aventuri și atâta timp cât știam că sunt asigurată, n-am avut nimic (exepția ar fi rapelul, acolo m-am confruntat prima dată cu senzația de a te lăsa pe spate în gol și am avut un moment de panică. Daaar după câteva minute, a devenit o chestie foarte plăcută). Am fost o dată fără asigurare pe o scară îngustă întinsă peste o vale, erau mulți metri până jos, a fost cel mai nașpa moment din viața mea, nu vreau să-l repet, dar am fost ok și aș fi în stare s-o mai fac o dată (doar nu-i spuneți lui tata, să nu-i vină idei).
Ca să ajung și la răspunsul întrebării, cea mai mare teamă a mea e teama de singurătate.

6.Care este citatul tău preferat, dar moto-ul?
Citate ar fi câteva, am vreo 6-7 între care oscilez în funcție de starea de spirit. Și pentru că se potrivește cu întrebarea despre vise, acum o să-l aleg pe acesta:

"“If we find ourselves with a desire that nothing in this world can satisfy, the most probable explanation is that we were made for another world.”   — C.S. Lewis

Și motto... nu cred că am vreunul. Sau, ca să citez (nu știu cât de exact) un scriitor genial: „sunt prea ocupat(ă) să trăiesc ca să mai am și un motto.”

7. Aici o (sau mai multe) întrebare/i pusă/e de cititorii tăi, revino cu un edit.
• De la Pufuleț: Daca ar fi sa construiesti o noua planeta, de la zero, cum ar arata?
Ăăăă... nu m-am gândit niciodată la asta. Primul impuls a fost să-mi imaginez o lume complet tehnologizată și 100% urbanizată, cu câteva parcuri ca să n-o iei razna, or even better, cu apartamente inteligente și interactive unde poți să-ți faci pereții și podeaua să pară un parc sau orice îți trece prin cap... mi-am imaginat mai mult sau mai puțin orașul Diaspar din Orașul și stelele de Arthur C. Clarke pe o planetă asemănătoare Trantorului din Fundația lui Asimov. Daaaar apoi mi-am amintit că planetele astea nu prea au un happy end, așa că prefer ceva aproximativ identic planetei Harmony din seria Întoarcerea acasă a lui Orson Scott Card, care e un fel de planetă scoasă direct dintr-o serie fantasy, cu cetăți și temple și natură multă, dar care e puternic tehnologizată (au spitale super-moderne), totuși tehnologia nu e implicată în nimic militar, așa că și când nu e pace, măcelul nu e prea mare. Și dacă tot am pomenit de Fantasy, mi-ar plăcea ca planeta mea tehnologico-învechită să fie formată în principal din insule plutind într-un ocean plin de curenți foarte puternici, astfel încât mijlocul de transport principal să fie aripile, precum în Furtună pe Windhaven. Și aș popula planeta cu vulturi uriași „dresabili”. Și poate cu dragoni prietenoși, mă mai gândesc la asta.

• De la Pufuleț: Cum ai ajuns la SF-uri?
Primul roman SF pe care l-am citit a fost Sfârșitul copilăriei, carte pe care o recomand deseori celor care vor să se apuce de acest gen. Totuși, văzusem câteva filme și seriale SF dinainte cu ai mei și îmi plăcuseră, așa că nu prea știu care a fost primul meu contact cu acest gen de artă. Totuși, punctul de cotitură a fost atunci când am citit seria Fundația a lui Asimov. Am avut toate cele 7 cărți cu mine la țară, unde am stat o săptămână. Nu am făcut nimic altceva decât să citesc și ceea ce mi-a plăcut a fost sentimentul pe care mi l-a dat, o combinație între fascinație și uimire la care nu voiam să mai renunț vreodată. Simțisem asta și la Clarke și regăsind acel sentiment incredibil, mi-am dat seama că iubesc acest gen de literatură și de atunci am citit tot ce mi-a picat în mână.

• De la Anca: Dacă ai putea denumi o planetă, ce nume i-ai da?
Ăăăă... dacă la prima întrebare am putut trișa folosind detalii din cărți, aici nu cred că-mi mai iese. Deci planeta mea simpatică s-ar numi... Aurora (am trișat din nou). Pentru că la cum arată lucrurile, vom căuta o a doua planetă doar atunci când Terra va fi în pericol dintr-un motiv sau altul. Tocmai de aceea, vreau ca numele planetei să fie un simbol al speranței și al unui nou început, dar unul în care omenirea învață din greșelile trecutului. Și ce simbol mai potrivit ca răsăritul?

• De la Horia Nicola Ursu: ce vrei să te faci „cînd o să fii mare”? :) Dream-job-ul, adică.
Înainte să încep facultatea, răspunsul meu era „aș vrea să lucrez cu calculatoarele”. Acum, un an mai târziu, am înțeles cât de vast e acest domeniu și cât de multe se pot face, așa că răspunsul meu a devenit mult prea vag. Adevărul e că nu știu clar ce vreau. Probabil mi-ar plăcea să lucrez în domeniul inteligenței articifiale, dar încă nu m-am ciocnit efectiv de asta, așa că nu știu dacă o să-mi placă. Însă indiferent ce voi face, vreau ca dream job-ul meu să ușureze viețile oamenilor cu ajutorul tehnologiei.


Bonus: 4 lucruri despre mine:
- Îmi plac șerpii. Nu sunt animalele mele preferate, n-am pus niciodată mâna pe vreunul (pentru că n-am avut ocazia, dacă ar fi ceva organizat, n-aș ezita), dar mi se par niște creaturi superbe. Când eram mică, visul meu era să plec în Australia ca să învăț să lucrez cu șerpii de la Steve Irwin.

- Am o părere foarte proastă despre literatura română clasică, cea studiată la liceu. În generală am avut o super-profă de română, dar în liceu am ajuns să detest toate romanele pe care le-am avut de citit. Singura chestie care mi-a plăcut din toată materia a fost poezia lui Blaga. Restul? Nu, mersi. Și mă deranjează chestia asta pentru că sunt curioasă dacă romanele pe care le detest mi-ar fi plăcut dacă le-aș fi citit din proprie inițiativă pentru propria plăcere.

- Persoanele care cred că Pământul e singura planetă din Univers unde există viață scad instantaneu în ochii mei. Nu mult și oricum încerc să n-o arăt (și eu zic că-mi iese), dar să privești în jur și să vezi că Natura a găsit o cale să creeze viață în fiecare loc al planetei ăsteia și să crezi că, din întregul Univers infinit, fărâma asta de praf cosmic numită Terra e singurul loc unde se întâmplă asta mi se pare de o aroganță incredibilă.

- Mi-e foarte greu să las cărți neterminate. O dată ce încep un roman, mă chinui să-l termin. Dacă e vorba de primul volum dintr-o serie, din fericire nu simt nevoia să continui seria, dar mi-e aproape imposibil să nu termin o carte. Până acum, sunt doar 2 romane pe care le-am început și nu le-am terminat: Patul lui Procust, din care am citit vreo 20-25 de pagini pe la 15 ani și care mi-a provocat atâta greață încât am lăsat-o baltă definitiv (acum cred că nu mai am nicio problemă cu asta, dar între timp am citit „Ultima noapte...” și mi-a pierit definitiv cheful de Camil Petrescu) și Stăpânul inelelor, pe care am început-o tot pe la 15-16 ani, am citit 100 de pagini, dar Tom Bombadill a fost mai puternic decât mine. După ce trecusem prin zeci de pagini de descriere a mobilierului hobbit de la care Frodo își lua la revedere, în timp ce eu mă tot rugam la toți zeii să se miște o dată (apropo, nu pot să sar peste pasaje când citesc, mi-e teamă să nu pierd ceva), capitolul cu Tom m-a plictisit atât de tare că n-am mai putut citi nici o pagină. Regret asta până în ziua de azi și mi-am propus să citesc toată trilogia cândva. Am văzut filmele, deci știu că trebuie doar să trec de început, apoi o să-mi placă (la filme, nu suport începutul primului, mi se pare sec și plicticos. Începe să-mi placă undeva între momentul când apare Aragorn și momentul în care Frodo și gașca ajunge în Rivendell). Deci chiar nu pot abandona romane începute :)

Dacă nu v-a ajuns sinceritatea, atunci aveți și voi posibilitatea să-mi lăsați câte întrebări vreți. Îmi rezerv o portiță de scăpare și nu promit nimic, dar în principiu, voi răspunde la toate întrebările.

Între timp, leapșa merge mai departe la: Boundless Daydreamer, Cory's Bookfrenzy, Dependenta de Ciocolată, Fantasy Books, Goldypedia, Lumea Imaginară, Răzvan's Bookshelf, Smile now...die later.

Have fun with it!