Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

miercuri, 2 iulie 2014

Clubul de Lectură Nemira #16

Nu știu dacă v-a fost dor de poveștile mele de la Club, dar mie una mi-a lispit enorm doza lunară de discuții cu oameni faini despre cărți faine. De data asta, cartea pe care am disecat-o a fost Rendez-vous cu Rama de Arthut C Clarke, singurul autor care a reușit să se găsească în centrul discuțiilor noastre de 3 ori (celelalte 2 romane discutate fiind „2001: Odiseea Spațială” și „Sfârșitul copilăriei”).

Dacă până acum, Clarke ne-a prezentat rase extraterestre extrem de avansate, care interacționau cu omenirea pentru a o ajuta să treacă la „nivelul următor”, de data asta Rama trece chiar pe lângă noi fără să ne acorde nici cea mai mică atenție. Totuși, noi nu putem să-l ignorăm pentru că Rama este o navă imensă, cilindrică, evident de origine extraterestră, care tranzitează sistemul nostru solar pentru o perioadă scurtă de timp, urmând să plece mai departe și să nu se mai întoarcă. Omenirea nu poate rata șansa explorării lui Rama și poate șansa unui prim Contact, așa că nava Endeavour a căpitanului Norton e trimisă să aterizeze pe Rama (care e un cilindru de 50 de kilometri, dacă nu mă înșel, deci nava umană e minusculă prin comparație). Reușind să pătrundă în navă, echipajul descoperă minunea: înăuntru e un habitat aproape terestru, perfect funcțional, dar înghețat... până când începe dezghețul și încep să mișune „bioții”, niște roboței organici cu rol în întreținere, observație și „strâns gunoiul” care ignoră complet oamenii. Și ignorați vom rămâne până în final, când nava pleacă luând cu ea speranțele noastre și lăsându-ne fie consternați, fie plini de frustrare.

Încă de la începutul întâlnirii, am căzut de acord că romanul e scris într-un mod care îl face ușor de citit de către oricine, chiar și de către cei care nu sunt fani ai genului SF. Capitolele scurte, detaliile oferite în momente cheie, fără să devină excesive, stilul de a relata întâmplările, toate au contribuit la senzația că această carte se citește practic singură.


(pare că ne jucam cu piesele lego, nu că aveam discuții despre Omenire și extratereștrii)

În schimb, când a venit vorba despre poveste în sine și mai ales despre rolul lui Rama, a fost mai greu să ajungem la o concluzie comună. În primul rând, ceea ce i-a deranjat pe unii la Rama a fost tocmai faptul că înăuntru era aproape ca o Terra în miniatură, însă mie mi s-a părut că acest aspect mărește impactul pe care l-a avut nava asupra omenirii: cum te simți când pătrunzi într-o navă extraterestră și descoperi că seamănă enorm cu propria ta casă? Nu simți că e clar că tu și ramanii aveți enorm de multe în comun și că, mai devreme sau mai târziu, veți putea să discutați despre tot ce vă leagă? Dar ei nu se arată nici măcar o clipă...

Totuși, pentru că „ramanii fac totul în triplet” (exact asta e ultima frază a romanului) și pentru că există încă 3 cărți care continuă povestea din Rendez-vous cu Rama, unii au considerat că această navă a fost doar avangarda, cea care trebuia doar să observe și să raporteze și că navele ce vor veni ne vor aduce mult-doritul contact cu ramanii. Eu însă am preferat să iau cartea ca pe un roman de sine stătător și să cred că într-adevăr, ramanii ne-au ignorat.

Alții care au fost de acord cu mine au venit cu câteva comparații interesante:
   • Rama e ca o mașină în care s-au suit câteva furnici, au explorat câte ceva prin portbagaj, apoi, când s-au îndepărtat prea mult de mușuroi, s-au dat jos.
   • Rama poate fi o navă care a scăpat cumva de pe linia de producție și a ajuns să cutreiere universul, fără că explorarea să fie scopul ei, și poate tocmai de aceea ne-a ignorat.
   • Rama a mai fost comparat și cu o sămânță care caută mediul propice ca să încolțească, iar sistemul nostru solar nu a fost acel mediu (poate tocmai pentru că era populat?)
Oricum, Rama a rămas o enigmă pentru noi, la fel cum a rămas și pentru omenirea din romanul lui Clarke.

Și dacă tot am pomenit omenirea, o altă ideea adusă în discuție la Club care mi-a plăcut a fost cea cum că personajul principal în roman n-ar fi fost căpitanul sau vreun membru al echipajului său sau vreun om de știință de pe una dintre planetele colonizate de oameni, ci însăși Omenirea, iar conflictul ar fi fost unul interior deoarece la un moment dat, oamenii de pe Mercur trimit o bombă nucleară către Rama, cu intenția de a-l distruge, iar Norton, pe moment întruchiparea părții raționale a omenirii, e forțat să decidă dacă va distruge bomba, riscând soarta oamenilor dacă Rama se dovedește ostil sau va permite semenilor săi să distrugă nava care ascunde mistere pe care omenirea nu le va descifra vreodată.

Dacă Omenirea a fost într-adevăr personajul principal, eu cred că lecția pe care a învățat-o în acest roman e că nu e centrul universului, că la fel cum se poate ca o specie extraterestră să vrea să comunice cu noi, e la fel de posibil ca ea să ne refuze ceea ce noi considerăm că ar fi dreptul nostru, alegând să ne ignore nu neapărat pentru că suntem la un nivel diferit al evoluției și comparația dintre noi și ei ar fi cea dintre oameni și furnici, ci poate pentru că simplul fapt că existăm nu e chiar atât de important pe cât ne place să credem.

Tocmai pentru că această idee îmi place enorm, n-am să citesc romanele următoare și am să aleg să cred că Rama a trecut nepăsător pe lângă noi, lăsându-ne doar cu întrebări fără răspuns. Și pentru că acum îmi dau seama că peste tot am folosit „noi” și nu „ei” când vorbeam despre oameni nu înseamnă decât că romanul lui Clarke e atât de bine scris încât poți să juri că totul s-a întâmplat cu adevărat și ai citit doar un raport al expediției. Așa că vă recomand să-l citiți, la fel cum vă recomand ca, dacă aveți posibilitatea, să participați la Clubul de Lectură Nemira pentru că e o experiență pe care o veți îndrăgi din prima clipă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.