După cum v-am promis, azi o să vorbesc puțin despre romanul Eon, care n-a fost tocmai o carte citită la plajă, pentru că am început-o la București, dar am citit destul din ea de mult din ea aici cât să-și merite titlul de deschizătoare de sezon de lectură la plajă :))
Povestea:
Atunci când un asterioid își face apariția în Sistemul Solar, înscriindu-se pe o traiectorie în jurul Pământului, oamenii de știință consideră că e o oportunitate să-l studieze mai bine, însă atunci când testele lor preliminare le arată faptul că asteroidul este gol pe dinăuntru ca o geodă, ceea ce e o imposibilitate, toate datele sunt trecute sub tăcere și liderii omenirii se pregătesc pentru întâlnirea cu extratereștrii.
Asteoidul, în care se află un mediu de viață terestru, e împărțit în 7 compartimente, toate pustii, dar având între ele sisteme de transport, electricitate, ba chiar și orașe. Totuși, cel mai straniu lucru este faptul că ultimul compartiment este mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară... iar oamenii nu par să-i găsească sfârșitul nici după sute de kilometri. Însă lucrurile devin și mai neobișnuite atunci când într-un oraș este descoperită o bibliotecă în care există cărți de pe Pământ cu data de publicare aflată în viitor... și cărți de istorie care anunță că în curând, va izbucni un război care aproape va distruge rasa umană.
De aceea Patricia Luisa Vasquez, un om de știință cu un talent înnăscut, care se ocupa de partea teoretică a Universului văzut în mai mult de 4 dimensiuni (cele 3 spațiale și timpul), este adusă pe Piatră - numele dat asteroidului - pentru a-i ajuta pe cercetători să afle dacă într-adevăr Piatra vine din viitor și dacă da... unde au dispărut pietrenii?
Părerea mea:
După ce am citit Rendez-vous cu Rama, în care o altă civilizație ne ignoră complet și Solaris, în care oamenii și Oceanul nu aveau nimic în comun, deci contactul era imposibil, ipoteza că extratereștrii vom fi chiar noi mi s-a părut mult mai stranie prin simplitatea ei. În special prin filme, am mai întâlnit ideea că extratereștrii vor fi mai mult sau mai puțin umani - și vor vorbi engleza extrem de fluent - însă faptul că așa zisele ființe din altă lume vor fi chiar ființele din lumea noastră, dar venind din viitor, mi s-a părut o idee mult mai deconcertantă. Plauzibilă, dar mult, mult mai greu de acceptat decât niște omuleți verzi (nu mă refer aici la perspectiva de cititor, ci la cea a oamenilor care ar trăi pe pielea lor un asemenea eveniment).
Totuși, am avut parte și de o serie de extratereștii „adevărați”, ființe stranii care au evoluat complet diferit deoarece mediul lor le-a impus acest lucru. În special franții mi s-au părut interesanți: planeta lor era lovită foarte des de diverse corpuri cerești, astfel încât mare parte din populație era ucisă, prin urmare, ei și-au dezvoltat capacitatea de a se „contopi”, adică de a-și împărtăși unul altuia experiențele, astfel încât moartea unuia să nu însemne și pierderea sa.
De asemenea, fascinante au fost și descrierile tuturor locurilor de pe Piatră, în special descrierile orașelor. La început, am regretat faptul că autorul nu a colaborat cu un ilustrator astfel încât descrierile să vine însoțite și de imagini, însă mai apoi, mi-am dat seama că prefer să fac eu singură „munca” și să mă bucur de rezultat pentru că e ușor ca, pe baza cuvintelor, să-ți imaginezi ceva pur și simplu magnific.
Povestea în sine captivează de la prima până la ultima pagină, lumea de pe Piatră devenind mai complexă și mai suprinzătoare cu fiecare paragraf, așa că vă recomand să citiți romanul, în special vara, pentru că e ca o excursie adevărată într-o altă lume, o lume mai frumoasă pentru unii, mai tristă pentru alții, dar categoric, extrem de interesantă. În plus, penultimul capitol, cel în care e explicată semnificația titlului romanului este aproape o definiție a adevăratului explorator, a genului de persoană al cărei vis e să depășească limitele existente ale lumii sale și care e gata să sacrifice orice pentru asta. Aș recomanda cartea numai pentru acel capitol, dacă n-ar fi atât de faină și în rest!
Povestea:
Atunci când un asterioid își face apariția în Sistemul Solar, înscriindu-se pe o traiectorie în jurul Pământului, oamenii de știință consideră că e o oportunitate să-l studieze mai bine, însă atunci când testele lor preliminare le arată faptul că asteroidul este gol pe dinăuntru ca o geodă, ceea ce e o imposibilitate, toate datele sunt trecute sub tăcere și liderii omenirii se pregătesc pentru întâlnirea cu extratereștrii.
Asteoidul, în care se află un mediu de viață terestru, e împărțit în 7 compartimente, toate pustii, dar având între ele sisteme de transport, electricitate, ba chiar și orașe. Totuși, cel mai straniu lucru este faptul că ultimul compartiment este mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară... iar oamenii nu par să-i găsească sfârșitul nici după sute de kilometri. Însă lucrurile devin și mai neobișnuite atunci când într-un oraș este descoperită o bibliotecă în care există cărți de pe Pământ cu data de publicare aflată în viitor... și cărți de istorie care anunță că în curând, va izbucni un război care aproape va distruge rasa umană.
De aceea Patricia Luisa Vasquez, un om de știință cu un talent înnăscut, care se ocupa de partea teoretică a Universului văzut în mai mult de 4 dimensiuni (cele 3 spațiale și timpul), este adusă pe Piatră - numele dat asteroidului - pentru a-i ajuta pe cercetători să afle dacă într-adevăr Piatra vine din viitor și dacă da... unde au dispărut pietrenii?
Părerea mea:
După ce am citit Rendez-vous cu Rama, în care o altă civilizație ne ignoră complet și Solaris, în care oamenii și Oceanul nu aveau nimic în comun, deci contactul era imposibil, ipoteza că extratereștrii vom fi chiar noi mi s-a părut mult mai stranie prin simplitatea ei. În special prin filme, am mai întâlnit ideea că extratereștrii vor fi mai mult sau mai puțin umani - și vor vorbi engleza extrem de fluent - însă faptul că așa zisele ființe din altă lume vor fi chiar ființele din lumea noastră, dar venind din viitor, mi s-a părut o idee mult mai deconcertantă. Plauzibilă, dar mult, mult mai greu de acceptat decât niște omuleți verzi (nu mă refer aici la perspectiva de cititor, ci la cea a oamenilor care ar trăi pe pielea lor un asemenea eveniment).
Totuși, am avut parte și de o serie de extratereștii „adevărați”, ființe stranii care au evoluat complet diferit deoarece mediul lor le-a impus acest lucru. În special franții mi s-au părut interesanți: planeta lor era lovită foarte des de diverse corpuri cerești, astfel încât mare parte din populație era ucisă, prin urmare, ei și-au dezvoltat capacitatea de a se „contopi”, adică de a-și împărtăși unul altuia experiențele, astfel încât moartea unuia să nu însemne și pierderea sa.
De asemenea, fascinante au fost și descrierile tuturor locurilor de pe Piatră, în special descrierile orașelor. La început, am regretat faptul că autorul nu a colaborat cu un ilustrator astfel încât descrierile să vine însoțite și de imagini, însă mai apoi, mi-am dat seama că prefer să fac eu singură „munca” și să mă bucur de rezultat pentru că e ușor ca, pe baza cuvintelor, să-ți imaginezi ceva pur și simplu magnific.
Povestea în sine captivează de la prima până la ultima pagină, lumea de pe Piatră devenind mai complexă și mai suprinzătoare cu fiecare paragraf, așa că vă recomand să citiți romanul, în special vara, pentru că e ca o excursie adevărată într-o altă lume, o lume mai frumoasă pentru unii, mai tristă pentru alții, dar categoric, extrem de interesantă. În plus, penultimul capitol, cel în care e explicată semnificația titlului romanului este aproape o definiție a adevăratului explorator, a genului de persoană al cărei vis e să depășească limitele existente ale lumii sale și care e gata să sacrifice orice pentru asta. Aș recomanda cartea numai pentru acel capitol, dacă n-ar fi atât de faină și în rest!
Si uite cum m-ai facut sa mai adaug inca un roman pe lista mea cu carti de citit :)) Imi place ideea cartii si chiar sunt curioasa sa vad cum este exploatata de catre autor, prin urmare o sa incerc sa o citesc cat mai curand ^^
RăspundețiȘtergereMă bucur că te-am convins, chiar e faină cartea și se citește repede. Singurul meu regret legat de ea e că a stat în bibliotecă de toamna trecută, așteptând cuminte să am timp de ea. Dacă știam ce pierd, o citeam cu luni în urmă :))
ȘtergereSună foarte bine, sper să pot face și eu rost de ea curând, am tot văzut-o prin librării, dar acum sunt convinsă că vreau să o citesc :)
RăspundețiȘtergereE foarte faină și merge citită în aceeași perioadă cu Rendez-vous cu Rama și cu Solaris, împreună sunt trei perspectie diferite asupra înâlnirii cu extratereștrii și e interesant să te gândești că toate sunt la fel de plauzibile.
Ștergere