Mi-am dat seama că nu v-am mai prezentat de mult citate care m-au impresionat și cum tocmai am terminat de citit Solaris, am făcut rost de suficient „material” pentru o astfel de postare.
Pe scurt, acțiunea romanului se petrece pe planeta Solaris, unde oceanul care o alcătuiește nu numai că e viu, dar reușește și să afecteze gravitația planetei, în așa fel încât ea să se afle pe o orbită stabilă în jurul celor doi sori. Însă ceea ce îi fascinează pe oamenii de știință până la exasperare este întrebarea: este oceanul rațional? Și apoi, desigur, se pune problema mult-doritului Contact dintre oameni și această ființă extraterestră. Însă acest contact nu are loc, singurul rezultat al interacțiunii omului cu oceanul fiind că fiecare explorator al acestei planete se trezește cu câte un „musafir”, care de obicei reprezintă materializarea unui gând reprimat. Aceștia nu pot fi distruși, sunt imagini vii ale modului în care „vizitatul” își amintește/imaginează acea persoană, iar în final, motivul din spatele existeței „musafirilor” rămâne un mister la fel de mare ca însuși oceanul de pe Solaris.
Ceea ce mi-a plăcut a fost faptul că existența pe o stație de pe o planetă îndepărtată poate deveni destul de monotonă, astfel încât Kris Kelvin, personajul principal, are timp destul să mediteze, iar ceilalți membri au avut și ei la fel de mult timp (în ciuda vizitatorilor), astfel încât deseori, gândurile lui Kris sau discuțiile dintre el și ceilalți sunt rezultatul unei introspecții atente. Am ales cele mai interesante pasaje:
„Din modestie, nu spunem asta cu voce tare, dar uneori ne gândim cât suntem de minunați. Or, deocamdată, nu dorim să cucerim cosmosul, dorim doar să extindem granițele Pământului până la limitele acestuia. Unele planete sunt pustii ca Sahara, altele înghețate ca polii sau tropicale ca jungla braziliană. Suntem umanitari și nobili, nu dorim să cucerim alte rase, dorim doar să le transmitem valorile noastre și să le preluăm în schimb moștenirea. Ne considerăm cavaleri ai Sfântului Contact. Este o a doua minciună. Doar Omul face obiectul căutărilor noastre. Nu avem nevoie de alte lumi. Avem nevoie de oglinzi. Nu știm ce să facem cu alte lumi. Ne este de ajuns lumea noastră, în care simțim că ne sufocăm. Dorim să găsim propria imagine idealizată în civilizații mai evoluate decât a noastră; alteori, ne așteptăm să regăsim imaginea trecutului nostru primitiv.” © Stanisław Lem - Solaris - Editura Paladin
|
„Existența însăși a colosului gânditor nu le va da niciodată pace oamenilor. Chiar dacă am străbate Galaxia, dacă am stabili o legătură cu alte civilizații asemănătoare cu noi, Solaris va constitui o permanentă provocare lansată omului.” © Stanisław Lem - Solaris - Editura Paladin
|
„Țin minte cum un grup de elevi a vizitat institutul solarisian din Aden pe când eram asistenul lui Gibarian și, după ce au trecut printr-o sală secundară a bibliotecii, copiii au fost conduși în încăperea principală, plină în cea mai mare parte de casete microfilmate, pe care erau înregstrate detalii din interiorul simetriadelor, firește dispărute demult; există acolo peste nouăzeci de mii de role complete. Apoi, dintr-odată, o fată grăsuță, în vârstă de cincisprezece ani, cu ochelari, cu o privire curajoasă și înțeleaptă, a întrebat: „Și la ce folosesc toate astea...?” În acel moment s-a lăsat o tăcere stânjenitoare, iar profesoare și-a privit aspru eleva obrăznicuță; dintre solariștii prezenți (și eu mă aflam printre ei) nimeni nu a găsit un răspuns.” © Stanisław Lem - Solaris - Editura Paladin
|
„De altfel, ce anume așteaptă, la ce anume se pot aștepta oamenii după „stabilirea unei comunicări informaționale” cu mările gânditoare? La o înșiruire a unor trăiri legate de o existență nelimitată în timp, atât de veche încât nu-și amintește propriul început? La descrierea unor dorințe, pasiuni, speranțe și suferințe generate de creația autogenă a munților vii, la transformarea matematicii în existență, a singurătății și resemnării în plenitudine? Dar toate acestea reprezintă cunoștințe intransmisibile, iar dacă s-ar încerca să fie transpuse în orice limbaj pământean, atunci toate valorile și semnificațiile căutate s-ar pierde, înainte de a ajunge la noi. Nu la asemenea revelații, de altfel demne de poezie mai curând decăt de știință, se așteaptă „adepții”, care le-ar dezvălui menirea omului! Așadar solaristica este moștenitorul unor mituri care au murit demult, produsul unor aspirații mitice, pe care gura omului nu mai îndrăznește să le rostească deschis, cu voce tare, iar piatra unghiulară, ascunsă adânc la temelia edificiului ei, este speranța Ispășirii...” © Stanisław Lem - Solaris - Editura Paladin
|
După părerea mea, o poveste SF bună pleacă de la întrebarea „Ce-ar fi dacă...?” și oferă un răspuns plauzibil. Solaris este un astfel de roman pentru că probabilitatea de a întâlni o entitate extraterestră pe care să nu o putem înțelege e la fel de mare ca oricare alta și felul în care exploratorii se confruntă cu acest adevăr e redat într-un mod extrem de credibil, din punctul meu de vedere. Tocmai de aceea am selectat pasajele de mai sus, pentru că reflectă zbuciumul interior al celor care nu se pot împăca cu ideea că acel mult-dorit contact nu va avea loc (și chiar dacă ar avea, ar fi inutil pentru că nu s-ar putea găsi experiențe comune pe baza cărora să se realizeze un dialog) și este interesant faptul că deși în mod rațional, își dau seama că încercările lor sunt inutile, totuși orgoliul uman nu-i lasă să renunțe...
Dacă v-au plăcut citatele de mai sus, atunci e momentul să citiți Solaris pentru că e un roman plin de pasaje care te pun serios pe gânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.