Cuvinte: Imaginația bate realitatea

Nici măcar nu e un meci cinstit, având în vedere că realitatea are niște limite extrem de bine definite, printre care le menționez, desigur, pe cele ale fizicii, dar și pe cele pe care mai puțini le recunosc, dar în marea lor majoritate, oameni le urmează: limitele impuse de societate.

În schimb, singurele limite ale imaginației sunt cele pe care ni le impunem singuri. Tocmai de aceea, cred eu că oamenii faini de pe planetuța noastră mică și albastră aleg să citească (și cei extrem de faini aleg să scrie, chiar dacă meseria asta îi consumă), pentru că în timp ce scrisul e un mod de a împărtăși fragmente de imaginație cu alții, cititul e un mod de a pune toate aceste fragmente cap la cap, ca pentru a crea o super-imaginație (ok, iertați-mă dacă sunt mai entuziasmată de lucrurile astea decât în general, dar nu numai că sunt în sfârșit în vacanță și am timp de citit, dar sunt și la mare, deci am creierul golit de orice altceva în afară de bucuria simplă a lecturii).

Oricum, imaginația va avea mereu câștig de cauză și uneori, poate duce la lucruri excepționale, cum i s-a întâmplat și unuia dintre personajele romanului Eon, pe care abia l-am terminat (și căruia îi veți citi recenzia abia mâine, pentru că plaja mă așteaptă). Însă pentru ea, totul a pornit de la o dorință simplă și o constatare și mai simplă:

„Nu mai trăise niciodată așa ceva. În caracterul ei nu existau nici încredere, nici euforie; era pur și simplu aprecierea tuturor experiențelor prin care trecuse și prin care avea să treacă, o împlinire a dorinței nestăpânite de a nu fi normală, pe care-o avusese încă din copilărie. Dorința de a nu duce o viață obișnuită, ci de a se supune pe ea însăși celor mai extraordinare experiențe pe care le-ar fi putut avea. Lumea fiind ceea ce era, se decisese cu mult timp în urmă să creeze ea însăși acele condiții extraordinare, în mintea ei. Și apoi lumea se întorsese împotriva lumii însăși. Universurile se răsuciseră într-un mod de neînțeles și-i oferiseră o experiență extrasă din viziunile din propriul creier, deveite încă și mai minunat de stranii și de extravagate [...]” © Greg Bear - Eon - Editura Trei

Pănă la urmă, nu asa facem cu toții atunci când deschidem o carte? Nu ne dorim o experiență ieșită din comun pe care n-o putem trăi în lumea așa cum e ea acum? Și aceste lumi noi pe care le găsim între coperte n-au fost plăsmuite exact în acest mod, în mintea extraordinară a unui om care a știut să-și împartă lumile cu noi?

Tu nu pentru asta citești?