Recenzie: Un fel de basm

Povestea:
În ziua de Crăciun, Tara vine să-și viziteze părinții... după 20 de ani în care toată lumea o crezuse moartă. La doar 16 ani, tara a dispărut în pădure, așa că toată lumea vrea să afle unde a fost, mai ales că arată aproape la fel ca în ziua dispariției.

Povestea ei, însă, e mai surprinzătoare decât se aștaptau rudele ei: pentru ea au trecut doar 6 luni, deoarece ea și-a petrecut timpul într-o dimensiune alternativă, alături de niște spiriduși care au învățat-o tainele lor. Bineînțeles, nimeni nu o crede, așa că fratele ei o duce la un psihiatru.

Însă o dată cu reveirea ei, încep să se petreacă anumite lucruri care ar putea fi puse pe seama spiridușilor... sau a coincidenței.

Părerea mea:
Cartea asta m-a revoltat enorm. Bine, mi-a provocat mult mai multe sentimente, dar am ales să v-o recomand pentru că e o carte care te face să te revolți împotriva propriei persoane, împotriva propriilor reacții. Cartea asta m-a ajutat să stau față în fată cu mine însămi și să mă privesc în ochi. Și nu e o senzație atât de ușoară pe cât mă așteptam.

Când eram mică, de fapt, mai mică, pentru că aveam tot vreo 16 ani, ca Tara, visam să mi se întâmple ceva fantastic. Nu-mi doream nimic mai mult decât un portal fermecat prin care să pășesc, o trecere între tărâmuri pe care să o descopăr, un dulap care să mă ducă în Narnia sau o poartă stelară care să mă ducă pe alte planete. Nu conta ce era, doar să fie ceva care îmi demonstrează că există și altceva, ceva magic sau extraordinar dincolo de lumea noastră. Totuși, niciodată nu am crezut cu adevărat că se va întâmpla. Mereu exista un sâmbure de îndoială, mereu exista senzația că dacă merg prea departe cu visul o să mă lovesc de zidurile realității. Simțeam că merg pe un fir subire al fanteziei unde, dacă începeam să cred prea mult, îndoiala a fi crescut exponențial și ar fi sfărâmat visul.

De atunci și până acum am început să nu mai am așa mult timp de visare, planurile mele de viitor au început să se limiteze la slujbe ideale, vacanțe faine și apartamente pline de cărți. Am lăsat castelele cu Vulturii lui Tolkien și dragonii lui GRRM într-un cufăr și am rătăcit cheia.

Dar cartea asta a scos totul la iveală, m-a forțat să mă identific cu protagonista, să mă gândesc cum ar fi fost să fi plecat cu adevărat, însă în același timp m-a făcut să empatizez și cu familia ei și să mă întreb cum aș reacționa eu dacă aș fi pusă față în față cu o astfel de poveste. Și cartea asta e atât de bine scrisă, atât de revoltător de bine gândită, încât balanța poate înclina în orice direcție până aproape de final. Poți s-o crezi sau nu pe Tara, e alegerea ta, e o chestie legată de credința ta, nu de fapte. Faptele pot fi intepretate în funcție de decizia ta interioară.

Și cartea asta m-a revoltat pentru că mi-am dat seama că vreau cu disperare să o cred, dar n-o cred. N-am crezut-o. Mi-am imaginat mereu un deznodământ legat de recunoașterea unei boli nervoase și de amintirea unei traume. Voiam să se termine cu o dovadă încontestabilă a faptului că povestea ei e adevărată, dar nu credeam că așa se va sfârși. Și m-am urât pentru asta, m-am detestat pentru că n-am crezut-o. În final, însă, autorul m-a salvat din războiul meu cu mine însămi și mi-a oferit destule dovezi într-o anumită direcție. Nu vă spun care și oricum, la final, dovezile încă sunt contestabile într-o anume măsură, dar devine mult mai greu să nu fii de acord cu sugestia autorului.

Însă m-am bucurat că am citit Un fel de basm și m-am bucurat că am făcut-o acum. Cu câțiva ani în urmă, aș fi crezut-o pe Tara imediat. Și poate, dacă n-aș fi citit acest roman acum, peste câțiva ani poate n-aș fi crezut-o și n-aș fi avut o problemă cu asta. Însă citind această poveste acum, am regăsit o parte din mine, partea care încă mai crede în faptul că dincolo de lumea noastră e o alta, plină de magie. Bineînțeles, aceste credințe vin însoțite și de o doză serioasă de scepticism, însă data viitoare când mai ies în parc, poate o să-mi pot iar imagina că dincolo de foșnetul suspect dintr-un tufiș des nu se ascunde neapărat o vrabie, ci poate, sub toate frunzele, pândește o zână.