Recenzie: Regatul sufletelor pierdute (Stelarium #1)

Povestea:
Cu mult timp în urmă, Pământul a fost părăsit de un convoi de nave, din care trei au ales să aterizeze și să colonizeze Galene, o planetă asemănătoare Pământului din multe puncte de vedere. Acum, singurul continent al acestei planete e împărțit între Regatul Celest, Uniunea Republicilor Libere și Marele Comintern.

Bineînțeles, relațiile dintre state nu sunt cele mai pașnice: Regatul se simte pus la colț de celelalte două puteri și își dorește să redevină egalul lor, însă nu numai că nu are nimic cu care să negocieze, ci are parte și de enorme tensiuni interne de când Cedric a devenit rege în locul fratelui său, Edrin.

Între timp, Republica și Cominternul lucrează împreună în cadrul unui experiment genetic, însă nici acolo lucrurile nu stau foarte bine: experimentul e o bombă cu ceas care abia așteaptă să scape de sub control, iar oamenii care lucrează la proiect nu sunt foarte siguri că acesta e etic.

Și dincolo de toate astea, sus, pe stația spațială Lifport aflată în orbită se pregătește ceva la care toate cele trei puteri ar trebui să-și dorească să ia parte.

Părerea mea:
Cartea începe destul de descurajant, cu o listă lungă de personaje, însă nu vă speriați, pentru că fiecare e foarte bine individualizat, nu durează mult până când devine foarte clar cine ce rol joacă, de unde vine și ce puteri are, așa că în final nu mai par atât de multe. Tocmai de aceea m-am întrebat dacă nu era mai bine ca lista să se găsească la sfârșitul cărții, ca să nu descurajeze, însă astfel s-ar fi putut să existe cititori care să nu-și dea seama de existența ei (eu spre exemplu rareori trag cu ochiul la finalul unui roman) și mai ales la începutul lecturii, lista e foarte utilă.

Dincolo de personaje, lumea creată de Ana Maria Negrilă e fascinantă: istoria ei e foarte bine pusă la punct, dar nu răzbate din text într-un mod didactic, ci pur și simplu la un moment dat, punând rememorările personajelor și fragmentele din diverse lucrări de-ale lor la un loc, îți dai seama că știi, în linii mari, ce s-a întâmplat de la aterizarea celor trei nave și până în prezent.

În plus, mi-a plăcut cum au fost individualizate cele trei state, cum fiecare avea crezul lui unic, cum până și dispunerea lor are un sens: oamenii aflați la nord și la sud, unde condițiile sunt mai vitrege (foarte frig sau foarte cald) sunt profund relgioși, lucru care îi ajută să facă față mai bine naturii. De asemenea, religia lor e fascinantă, e un amalgam de crezuri pământene foarte bine îmbinate și aranjate de Um Comte, marele lor profet, însă ceea ce mi se pare interesant e că deși practic există o singură relgie, tot există dispute pe baza crezului.

Însă mizele în acest volum nu sunt neapărat religioase, ci mai mult politice: toată lumea vrea puterea. Accentul a căzut, din punctul meu de vedere, pe situația din Regat, unde dincolo de luptele subtile dintre puteri care au loc la nivel planetar, exista și lupta internă de care pomeneam mai sus. Din nou, deși sistemul lor de sucesiune a fost gândit tocmai pentru a împiedica astfel de situații, se ajunge la comploturi și la trădări de curte. Mai exact, tradiția dictează ca atunci când cel mai tânăr moștenitor ajunge la majorat, regele să-și aleagă succesorul, ceilalți prinți trebuind să se retragă în Cripte, devenind practic „rezerve” în cazul în care noul rege pățește ceva. Însă atunci când a devenit rege, Cedrin a decis ca fratele său, Edrin, să rămână activ sub forma unei inteligențe artificiale (IA), care să-i servească drept consilier. Astfel, deși intenția lui Cedrin a fost să-și umilească fratele, de fapt i-a oferit lui Edrin posibilitatea să țeasă un plan care să-l readucă la putere.

De asemenea, tot în Regat se găsesc și agenții anh, niște persoane cu o filozofie fascinantă (ideea de „anh” și „um” e foarte faină, o să vedeți!) și cu niște însușiri care i-au făcut o armă redutabilă în trecut, până când celelalte state au găsit soluții ca să se apere. Totuși, soluțiile lor nu sunt atât de eficiente pe cât le place să creadă, ceea ce se vede foarte clar în acest volum. De asemenea, apropo de arme redutabile, cele care se crează în prezent, precum Apoc, sau cele care deja există, precum Daath, o să vă lase cu gura căscată. De fapt, tot romanul o să aibă acest efect, pentru că e o înșiruire bine dozată de idei fascinante și de răsturnări de situație.

Deși e un volum foarte bun în sine, nu doar o expozițiune pentru restul volumelor seriei, Regatul sufletelor pierdute o să vă lase dornici de mai mult pentru că o să vreți să reveniți alături de toate personajele care v-au purtat de-a lungul și de-a latul planetei Galene, dar și dincolo de ea. Eu una știu că deja mi-e dor de Adrew, dar și de ceilalți, așa că abia aștept volumul 2. Până atunci, însă, vi-l recomand cu drag pe acesta!