Cuvinte: Tei plouați...

O persoană care iubește să citească va descoperi, de-a lungul timpului, tot felul de cărți. Unele bune, unele nu prea, unele în care se regăsește, unele cu care n-are nimic în comun, unele pe care le-ar reciti an de an, altele pe care nu le va atinge decât o dată în viață. Fiercare carte e unică în felul ei și fiecare te va afecta într-un mod diferit sau te va lăsa indiferent din motive diferite.

Eu am descoperit, recent, prima carte care mi-a plăcut enorm și căreia nu știu nu pot nu vreau să-i scriu o recenzie. Nu vreau să-i fac un rezumat, nu vreau să încep să-mi spun părerea despre ea, vreau doar s-o păstrez în amintire ca pe o carte despre viață și iubire care mi-a plăcut cu fiecare rând.

Însă voiam să scriu ceva despre acea carte, voiam să vă spun cât de frumoasă e și cum, deși spune povestea unui bărbat aflat la celebra vârstă de mijloc, am reușit să mă regăsesc în multe fragmente. Și cum cred că fiecare dintre voi se va regăsi, pentru că toți am iubit, iubim sau vrem să iubim. Așa că, în loc să scriu o recenzie, am decis să vă arăt și vouă un fragment din prolog, care, cred eu, e mai bun decât toate cuvintele pe care le-aș putea scrie în oricât de multe recenzii laudative:

„Vine o vreme în care strălucirea din ochi se transformă în umbră; vine o vreme în care plouă și mirosul de tei plouați golește străzile și cîrciumile și, cu sufletul pustiit, unde să te duci, unde să cauți alinare, pe ce umăr să plîngi? Și atunci te întorci la cearșafurile tale mototolite și plîngi peste ele, îți lipești fața, și mîinile, și gîtul, și pîntecele de ele și în fiecare cută a lor descoperi un surîs, un geamăt, o șoaptă, un rest de mîngîiere pierdut din nebăgare de seamă, pentru că îndrăgostiții sunt uituci și risipitori, și cum ar putea fi altfel, cînd dragostea este fără sfîrșit, cine stă să-și drămuiască gesturile, și vorbele, și atingerile, cine se gîndește că nu, nu e așa, nu e, nu e, nu e, cine să vrea să creadă asta decît invidioșii, cei care n-au întîlnit dragostea, cei fără noroc, cei care, de fapt, nu există, pentru că nimeni nu există dacă nu iubește, dacă nu e îndrăgostit, nimeni, nimeni, nimeni.” © Michael Haulică - Așteptând-o pe Sara

Cartea se numește Așteptând-o pe Sara și e scrisă de Michael Haulică. Citiți-o! V-o recomand de o sută de ori. De o mie de ori! Și, când o terminați, n-o puneți la loc în bibliotecă. Puneți-o pe noptieră, să vă fie mereu aproape, ca să puteți s-o mai răsfoiți din când în când, când miroase a tei plouați...

„O înșiruire de vise și, între ele, mirosul de tei plouați, un fel de acasă care mă readuce la mine, mă face să mă reîntîlnesc cu mine, cel care eram în clipele cînd eram doar eu [...]” © Michael Haulică - Așteptând-o pe Sara