Când eram eu mică și mă uitam la desene animate, am urmărit la un moment dat serialul Jack, piratul cel teribil. Într-unul dintre episoade, întrebat de un pudel roz, pufos și naiv dacă e pirat, Jack răspunde prompt: „Nu, sunt supă la plic”, moment în care pudelul acceptă să-l ducă la comoară. Replica e celebră printre cei de-o vârstă cu mine și mi s-a părut că tenta ușor amuzantă a titlului o să mă ajute să mă temperez puțin. Pentru că vreau să vorbim despre piraterie. Mai precis, pirateria cărților.
© Fox Kids
Sincer, nu credeam că o să ajung vreodată să scriu despre asta. Mi s-a părut ciudat să abordez subiectul pentru că în mintea mea, cititorii acestui blog sunt persoane care iubesc lectura, că altfel la ce să-l citească. Și îmi imaginam că genul acesta de persoană, cititorul acestui blog, pricepe cum funcționează piața editorială. Dar aparent pentru unii chestia cu priceputul e rocket science, prin urmare li se pare perfect normal să ceară și să primească o carte în format electronic absolut și complet gratuit. Ba unii au și e-reader special pentru a nu mai da bani pe cărți. Sper din suflet că ei nu se numără printre cititorii acestui blog și că aici suntem numai oameni care înțeleg cum stau lucrurile. Dar dacă mă înșel și ești o supă la plic, lasă-mă să îți explic cum stă treaba. (Pentru cei care nu trimit sau primesc cărți fără să plătească, nu mă adresez vouă, dar puteți folosi cu încredere argumentele mele în discuții cu supele la plic, cărora mă adresez mai jos)
O editură publică o carte în România. Pentru asta, editura dă bani la autor, la traducător (dacă e cazul), la redactor(i), la tipografie și în alte părți, cum ar fi la nenea care le dă net, curent electric și apă la sediu. Rezultatul acestor bani pe care editura îi dă este că o carte apare pe raftul unei librării de unde tu poți s-o cumperi. Tu dai bani pe ea, banii se întorc la editură, editura are alți bani cu care să poată plăti toți acei oameni astfel încât să scoată alte cărți și tu să primești continuarea la seria începută sau cartea X a aceluiași autor sau pur și simplu altă carte faină. Bineînțeles, toate astea se întâmplă într-o lume ideală, pentru că în lumea reală tu ești o supă la plic și strici Feng Shui-ul ciclului ăstuia.
Bun, dar tu ești finuț și nu furi cartea din librărie, că înțelegi că asta nu e ok și nu ești un hoț. Să ne orientăm deci spre formatul electronic. Bun, o editură publică o carte digitală în România. Pentru asta, editura dă bani la autor, la traducător (dacă e cazul), la redactor(i), la nenea cu netul și curentul, aceeași poezie până aici, doar că în loc de tipografie, dă banii la un nenea care să transforme cartea aia într-un format acceptabil pe e-reader. Și dacă ai încercat vreodată să convertești un .pdf în format .epub sau .mobi, ai văzut că nu e treabă de un click sau două dacă vrei ca rezultatul final să fie tot o carte, nu un text în care niște maimuțe furioase au dat enter când au avut ele chef și au mai pus și titlul cărții sau numărul paginii complet aiurea prin text. Rezultatul acestor bani, care sunt ceva mai puțini ca înainte, este o carte în format digital care apare într-o librărie online de unde tu poți s-o cumperi. Tu dai banii pe ea, banii se întorc la editură etc etc. Feng Shui-ul e tăt ăla.
Doar că tu te gândești că de ce să dai banii pe ea dacă poți s-o iei gratis de pe net. Păi primul răspuns e: pentru ca editura aia să poată publica și alte cărți. Sau pentru ca autorul ăla să ia niște bani și să mai scrie și alte cărți, că nimeni nu scrie pe ochi frumoși. Sau pentru că a lua o carte dintr-o librărie fără să plătești e același lucru cu a lua o copie a unei cărți de pe net. E furt.
Bun, zici tu, dar dacă eu am o carte fizică, e ok să o împrumut cuiva, de ce nu pot să-i trimit una digitală pe mail? Pentru că pe mail nu trimiți cartea, ci o copie. E ca și cum ai face un exemplar nou la tine în curtea din spate și l-ai trimite prietenului, doar că fără să te coste nimic. Deci nu e ok. Plus că poate prietenul tău o ia și o trimite la 200 de oameni. Și asta chiar nu e ok. Dar să zicem că prietenul tău e cel mai simpatic om în viață și n-o s-o dea mai departe, decât poate unui alt prieten bun. Și el o trimite la altul. Și altul o trimite la 200 de oameni. Și dacă o carte ar costa 10 lei, editura tocmai a pierdut 2000 lei. Mai mult decât un salariu mediu pe economie. Adică felicitări, un nene de la editură nu mai primește salariu luna asta mulțumită ție. Și cum o editură are de obicei puțini angajați (eu știu vreo 2-3 edituri care au 2-3 angajați cu totul), tocmai ai omorât editura.
Bine, dar tu voiai doar să împrumuți o carte. Asta se poate și e ok. Elefant.ro, care comercializează cărți digitale, îți permite să multiplici o carte pe până la 6 device-uri. Ceea ce înseamnă că poți s-o dai la 5 prieteni definitiv. Ceea ce e chiar mai bine decât a împrumuta, pentru că o aveți cu toții simultan. Vrei s-o dai la mai mult de 5 prieteni? Perfect, când unul din cei 5 a terminat de citit, îi dezactivezi opțiunea de a citi cartea și o dai la altcineva. Exact ca atunci când împrumuți o carte, o iei de la unul și o dai la altul. Doar că aici ai 6 exemplare, nu unul. Și dacă folosești amazon, ești acoperit și acolo, ei au opțiune de lend a book în care prietenul tău va avea acces la ea timp de 14 zile. Împrumutul digital e ok. Problema apare când trimiți cartea aia la un prieten fără nicio limitare sau protecție. Atunci mor edituri.
Tu o să zici că exagerez și că nu moare nimeni. De fapt, n-a murit nicio editură pentru că există destui oameni care să acopere gaura făcută de supele la plic, dar asta înseamnă și cărți mai scumpe și că va dura mai mult până vei putea primi continuarea la seria X. Mai înseamnă și că editurile mici nu publică în format digital tocmai pentru că în cazul lor n-are cine să acopere gaura. Și asta nu e ok pentru ceilalți cititori, ăia care dau bani, care poate vor și continuarea seriei și cărți în format digital ca să nu care valiza de cărți în vacanță. Așa că da, tu afectezi pe toată lumea.
O să zici atunci că ai un motiv pentru care faci asta: ești sărac, n-ai bani de cărți. Dă-ți două palme. În primul rând, dacă nu vrei să dai bani pe cărți, du-te la bibliotecă și împrumută, nu fura de pe net. „Da, dar acolo nu au ce vreau eu.” Bine, atunci e cazul să dai bani pe cărți. Dacă tot te dai sărac, există anticariate, au cărți faine la 5 lei. Dacă nici asta nu-ți convine, atunci du-te și cumpără cartea aia în format electronic. Să zicem că te costă 20 de lei, deși se găsesc și cărți mai ieftine în format e-book. Hell, să zicem că e 30 de lei, cât una în format tipărit.
Dar tu n-ai 30 de lei. Hai, zău? Dar abonament la net ai? Smartphone ai? Laptop ai? E-reader ai? Atunci nu ești muritor de foame. Dacă mănânci în oraș de obicei, atunci în loc să-ți iei meniu la 15 lei de la Mc sau KFC, ia un sandviș la 5 lei. Fă chestia asta de 3 ori și ai făcut banii de-o carte. Sau nu ieși o dată cu prietenii la bere și dacă de obicei bei vreo 3 beri, iar ai făcut banii de o carte. Fumător? 2 pachete = o carte. Hell, dacă schimbi cola (o sticlă la 0,5 e cam 3,5 lei) cu apa (care e vreo 2 lei tot 0,5), după 20 de sticle ai făcut banii de o carte. Pe scurt, o carte nu e chiar așa scumpă, doar că tu ești o supă la plic care se crede supă de MasterChef. Și nu, nu ești șmecher dacă iei cartea pe mail și mănânci și șaorma cu de toate. Ești doar un hoț.
Hai, se mai găsește cineva cu argumente „inteligente”?
Bun, acum că m-am descărcat, toată chestia asta a pornit din faptul că eu sunt în multe grupuri de facebook dedicate lecturii. Motivul e simplu, așa îmi fac reclamă la blog. Așa că dacă văd un grup cu „cărți” în titlu, dau join. Așa am ajuns să fiu acceptată într-un grup în care regulile stipulau că n-ai voie să dai share la articole de pe blogul tău. Bun, și atunci despre ce e vorba aici, m-am întrebat, aruncând o privire peste postări. Erau doar titluri de cărți și poze cu coperte sau link-uri către librării online, dar fiecare postare avea multe comentarii. Am dat click și mi s-a făcut negru în fața ochilor, pentru că acele comentarii erau doar adrese de e-mail și răspunsuri la aceste adrese cu „Am trimis”. Mi s-a făcut greață și am dat leave group înainte să gândesc, altfel aș fi dat report la fiecare om din grup.
Deci dacă ești supă la plic, oprește-te, nu e ok ce faci. Mai bine fură cărți din librării, serios, măcar așa nu poate nimeni să ia 200 de exemplare o dată. Și dacă știi vreo supă la plic, vezi ce argumente are și demontează-le. Unul câte unul. Pentru că nu există niciun argument care să schimbe faptul că a primi o carte moca pe mail e același lucru cu a o fura.
© Fox Kids
Sincer, nu credeam că o să ajung vreodată să scriu despre asta. Mi s-a părut ciudat să abordez subiectul pentru că în mintea mea, cititorii acestui blog sunt persoane care iubesc lectura, că altfel la ce să-l citească. Și îmi imaginam că genul acesta de persoană, cititorul acestui blog, pricepe cum funcționează piața editorială. Dar aparent pentru unii chestia cu priceputul e rocket science, prin urmare li se pare perfect normal să ceară și să primească o carte în format electronic absolut și complet gratuit. Ba unii au și e-reader special pentru a nu mai da bani pe cărți. Sper din suflet că ei nu se numără printre cititorii acestui blog și că aici suntem numai oameni care înțeleg cum stau lucrurile. Dar dacă mă înșel și ești o supă la plic, lasă-mă să îți explic cum stă treaba. (Pentru cei care nu trimit sau primesc cărți fără să plătească, nu mă adresez vouă, dar puteți folosi cu încredere argumentele mele în discuții cu supele la plic, cărora mă adresez mai jos)
O editură publică o carte în România. Pentru asta, editura dă bani la autor, la traducător (dacă e cazul), la redactor(i), la tipografie și în alte părți, cum ar fi la nenea care le dă net, curent electric și apă la sediu. Rezultatul acestor bani pe care editura îi dă este că o carte apare pe raftul unei librării de unde tu poți s-o cumperi. Tu dai bani pe ea, banii se întorc la editură, editura are alți bani cu care să poată plăti toți acei oameni astfel încât să scoată alte cărți și tu să primești continuarea la seria începută sau cartea X a aceluiași autor sau pur și simplu altă carte faină. Bineînțeles, toate astea se întâmplă într-o lume ideală, pentru că în lumea reală tu ești o supă la plic și strici Feng Shui-ul ciclului ăstuia.
Bun, dar tu ești finuț și nu furi cartea din librărie, că înțelegi că asta nu e ok și nu ești un hoț. Să ne orientăm deci spre formatul electronic. Bun, o editură publică o carte digitală în România. Pentru asta, editura dă bani la autor, la traducător (dacă e cazul), la redactor(i), la nenea cu netul și curentul, aceeași poezie până aici, doar că în loc de tipografie, dă banii la un nenea care să transforme cartea aia într-un format acceptabil pe e-reader. Și dacă ai încercat vreodată să convertești un .pdf în format .epub sau .mobi, ai văzut că nu e treabă de un click sau două dacă vrei ca rezultatul final să fie tot o carte, nu un text în care niște maimuțe furioase au dat enter când au avut ele chef și au mai pus și titlul cărții sau numărul paginii complet aiurea prin text. Rezultatul acestor bani, care sunt ceva mai puțini ca înainte, este o carte în format digital care apare într-o librărie online de unde tu poți s-o cumperi. Tu dai banii pe ea, banii se întorc la editură etc etc. Feng Shui-ul e tăt ăla.
Doar că tu te gândești că de ce să dai banii pe ea dacă poți s-o iei gratis de pe net. Păi primul răspuns e: pentru ca editura aia să poată publica și alte cărți. Sau pentru ca autorul ăla să ia niște bani și să mai scrie și alte cărți, că nimeni nu scrie pe ochi frumoși. Sau pentru că a lua o carte dintr-o librărie fără să plătești e același lucru cu a lua o copie a unei cărți de pe net. E furt.
Bun, zici tu, dar dacă eu am o carte fizică, e ok să o împrumut cuiva, de ce nu pot să-i trimit una digitală pe mail? Pentru că pe mail nu trimiți cartea, ci o copie. E ca și cum ai face un exemplar nou la tine în curtea din spate și l-ai trimite prietenului, doar că fără să te coste nimic. Deci nu e ok. Plus că poate prietenul tău o ia și o trimite la 200 de oameni. Și asta chiar nu e ok. Dar să zicem că prietenul tău e cel mai simpatic om în viață și n-o s-o dea mai departe, decât poate unui alt prieten bun. Și el o trimite la altul. Și altul o trimite la 200 de oameni. Și dacă o carte ar costa 10 lei, editura tocmai a pierdut 2000 lei. Mai mult decât un salariu mediu pe economie. Adică felicitări, un nene de la editură nu mai primește salariu luna asta mulțumită ție. Și cum o editură are de obicei puțini angajați (eu știu vreo 2-3 edituri care au 2-3 angajați cu totul), tocmai ai omorât editura.
Bine, dar tu voiai doar să împrumuți o carte. Asta se poate și e ok. Elefant.ro, care comercializează cărți digitale, îți permite să multiplici o carte pe până la 6 device-uri. Ceea ce înseamnă că poți s-o dai la 5 prieteni definitiv. Ceea ce e chiar mai bine decât a împrumuta, pentru că o aveți cu toții simultan. Vrei s-o dai la mai mult de 5 prieteni? Perfect, când unul din cei 5 a terminat de citit, îi dezactivezi opțiunea de a citi cartea și o dai la altcineva. Exact ca atunci când împrumuți o carte, o iei de la unul și o dai la altul. Doar că aici ai 6 exemplare, nu unul. Și dacă folosești amazon, ești acoperit și acolo, ei au opțiune de lend a book în care prietenul tău va avea acces la ea timp de 14 zile. Împrumutul digital e ok. Problema apare când trimiți cartea aia la un prieten fără nicio limitare sau protecție. Atunci mor edituri.
Tu o să zici că exagerez și că nu moare nimeni. De fapt, n-a murit nicio editură pentru că există destui oameni care să acopere gaura făcută de supele la plic, dar asta înseamnă și cărți mai scumpe și că va dura mai mult până vei putea primi continuarea la seria X. Mai înseamnă și că editurile mici nu publică în format digital tocmai pentru că în cazul lor n-are cine să acopere gaura. Și asta nu e ok pentru ceilalți cititori, ăia care dau bani, care poate vor și continuarea seriei și cărți în format digital ca să nu care valiza de cărți în vacanță. Așa că da, tu afectezi pe toată lumea.
O să zici atunci că ai un motiv pentru care faci asta: ești sărac, n-ai bani de cărți. Dă-ți două palme. În primul rând, dacă nu vrei să dai bani pe cărți, du-te la bibliotecă și împrumută, nu fura de pe net. „Da, dar acolo nu au ce vreau eu.” Bine, atunci e cazul să dai bani pe cărți. Dacă tot te dai sărac, există anticariate, au cărți faine la 5 lei. Dacă nici asta nu-ți convine, atunci du-te și cumpără cartea aia în format electronic. Să zicem că te costă 20 de lei, deși se găsesc și cărți mai ieftine în format e-book. Hell, să zicem că e 30 de lei, cât una în format tipărit.
Dar tu n-ai 30 de lei. Hai, zău? Dar abonament la net ai? Smartphone ai? Laptop ai? E-reader ai? Atunci nu ești muritor de foame. Dacă mănânci în oraș de obicei, atunci în loc să-ți iei meniu la 15 lei de la Mc sau KFC, ia un sandviș la 5 lei. Fă chestia asta de 3 ori și ai făcut banii de-o carte. Sau nu ieși o dată cu prietenii la bere și dacă de obicei bei vreo 3 beri, iar ai făcut banii de o carte. Fumător? 2 pachete = o carte. Hell, dacă schimbi cola (o sticlă la 0,5 e cam 3,5 lei) cu apa (care e vreo 2 lei tot 0,5), după 20 de sticle ai făcut banii de o carte. Pe scurt, o carte nu e chiar așa scumpă, doar că tu ești o supă la plic care se crede supă de MasterChef. Și nu, nu ești șmecher dacă iei cartea pe mail și mănânci și șaorma cu de toate. Ești doar un hoț.
Hai, se mai găsește cineva cu argumente „inteligente”?
Bun, acum că m-am descărcat, toată chestia asta a pornit din faptul că eu sunt în multe grupuri de facebook dedicate lecturii. Motivul e simplu, așa îmi fac reclamă la blog. Așa că dacă văd un grup cu „cărți” în titlu, dau join. Așa am ajuns să fiu acceptată într-un grup în care regulile stipulau că n-ai voie să dai share la articole de pe blogul tău. Bun, și atunci despre ce e vorba aici, m-am întrebat, aruncând o privire peste postări. Erau doar titluri de cărți și poze cu coperte sau link-uri către librării online, dar fiecare postare avea multe comentarii. Am dat click și mi s-a făcut negru în fața ochilor, pentru că acele comentarii erau doar adrese de e-mail și răspunsuri la aceste adrese cu „Am trimis”. Mi s-a făcut greață și am dat leave group înainte să gândesc, altfel aș fi dat report la fiecare om din grup.
Deci dacă ești supă la plic, oprește-te, nu e ok ce faci. Mai bine fură cărți din librării, serios, măcar așa nu poate nimeni să ia 200 de exemplare o dată. Și dacă știi vreo supă la plic, vezi ce argumente are și demontează-le. Unul câte unul. Pentru că nu există niciun argument care să schimbe faptul că a primi o carte moca pe mail e același lucru cu a o fura.
Felicitari pentru articol, foarte bine punctat!
RăspundețiȘtergereMulțumesc :)
ȘtergereFăcusem şi eu un clip pe aceiaşi temă, dacă eşti interesată!
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=PLAaAi9iJOQ
E un subiect care pe mine mă duce la disperare. Noi romanii, avem impresia că tot ce e piratat pe internet e gratuit şi moral de utilizat. Şi în aceiaşi categorie intră muzica şi filmele, care sunt mult mai piratate decât vor fi cărţile vreodată. Şi e păcat, mai ales când sunt site-uri cu subscripţii lunare extraordinar de ieftine...
Fain conținutul clipului, cu calitatea am avut ceva probleme, mai ales la început îți țiuie microfonul uneori și e deranjant.
ȘtergereDar argumentele tale sunt ok, good job :)
Aprob tot ce ai spus mai sus, însă nu se aplică întotdeauna. Take me, for example. Am 15 ani și citesc aproape o carte pe zi. Îmi place să citesc, vreau să citesc, iubesc să împărtășesc opinii despre cărți. Dar la ăștia 15 ani ai mei, crede-mă că nu îmi permit să cumpăr o carte pe zi. Nu pentru că îmi iau meniu MCceva la 15 lei, nici cola la 3.5. Nu îmi permit pentru că banii nu îmi aparțin, nu eu îmi stabilesc bugetul, nu muncesc eu pentru cartea aia. Merg și la bibliotecă. În fiecare săptămână îmi iau câte 3 cărți de acolo, însă nu mă pot limita la cele câteva titluri pe care le are amărâta bibliotecă a orașului meu. Vreau să citesc cărți noi (sau măcar din ultimii 5 ani). Spune-mi tu, cum altfel să fac? Dacă mi-aș permite, aș cumpăra toate cărțile pe care le vreau, și chiar îmi place să o fac. Dar nu pot. Așa că singura soluție este să fiu supă la plic. Nu sunt mândru de asta, dar nu am altă variantă. Chiar te rog să îmi demontezi "argumentele", poate așa aflu și eu cum să nu mai omor edituri.
RăspundețiȘtergereAnyway, super articol :D
Ok, premiza e că ești elev și nu ai bani de câte o carte pe zi pentru că nu îți dau ai tăi. Și tu vrei să citești cărți noi.
Ștergere1) Dacă ar fi să citești o carte de 30 lei/zi, ar însemna că ar trebui să cheltui 900 lei pe lună. Normal că n-o să-ți dea părinții atâția bani, nici un om cu salariu nu cred că ar cheltui atâta pe cărți, oricât de bookaholic ar fi. Nu în fiecare lună, cel puțin.
Dar poți ajunge la o înțelegere cu ai tăi, două-patru cărți pe lună s-ar putea să fie mai acceptabil pentru ei (adică în jur de 100 de lei).
2) De ce trebuie neapărat să citești cărți noi? Ce au clasicii? Crezi că s-au demodat sau că nu scriu pentru tine? I-ai încercat? Bagă o lună de cărți de aici: https://www.gutenberg.org/ unde sunt gratuite și perfect legat și mai vedem după.
3) Nu e musai să citești în fiecare zi. Poți face altceva: fă-ți un blog. Scrie pe el zilnic sau săptămânal. Numai din ultima lună de lecturi ai 30 de cărți, deci 30 de articole. Plus că nu tot ce e pe un blog trebuie să fie recenzie. Scrie bine. Cunoaște oameni. Crează o comunitate. Asta o să-ți consume bine timpul și după ce ai deja o comunitate în jurul tău, poți să vorbești cu editurile sau cu autorii și-ți trimit ei/ele cărți noi. Frumos, legal, gratuit. Toată lumea câștigă.
4) Că vrei să citești e admirabil. Că piratezi cărți nu. Mereu există soluții. Caută oferte. Vânează-le! Știi căte cărți sub 1 dolar (4 lei) există pe amazon? Sau câte cărți gratuite (și nu numai clasici, și cărți mai recente)? Caută site-uri cu cărți digitale gratuite care sunt așa pentru că e legal (au expirat drepturile de autor). Ai 15 ani și internetul la degetul mic. Soluții există, dacă le cauți.
De acord cu comentariul precedent. Ca elev e mai greu să citești tot ce îți dorești, mai ales dacă stai într-un oraș mic unde biblioteca nu e prea bine echipată. Am fost și eu în situația asta, nu să citesc o carte pe zi, ci pur și simplu să nu am bani de cărți. Când eram în liceu, banii de pachet abia îmi ajungeau pentru mâncare și foarte rar pentru cărți. Părinții, dacă nu sunt la rândul lor pasionați de lectură, nu înțeleg de ce să dea bani pe cărți sau poate pur și simplu nu au. În orice caz, situația mea s-a schimbat odată ce am ajuns la facultate și am început să-mi administrez singură banii, acum cumpăr mai multe cărți, inclusiv ebook-uri.
RăspundețiȘtergereSau ce te faci când ești student la Limbi Străine, ca mine, și proful îți cere să ai la oră manual+caiet de exerciții de care vrea el și, evident, publicate în străinătate, care nou-nouțe te-ar costa cel puțin 70-80 de lei/bucata? La o medie de, să zicem, 5 cărți pe semestru? Mai rar se găsesc în anticariate și nici nu le-ai vrea cu înscrisuri pe ele. Ca să nu mai zic de toate manualele „piratate”, care, prin simplul fapt că se găsesc la un click distanță și pot fi răsfoite cu Ctrl+F, m-au scutit de o groază de timp pierdut în bibliotecă, unde oricum sunt mari șanse să nu le fi găsit. :)
Știu că nu e foarte convenabil pentru autori/edituri, dar personal nu mă simt foarte vinovată. Dacă aceste manuale nu s-ar fi găsit online, probabil că am fi căutat alte soluții și foarte puțini le-ar fi cumpărat.
Ești elevă/studentă? Atunci probabil că și tu ai xeroxat sau urmează să xeroxezi un manual în viitorul apropiat, sau vreun profesor v-a dat vreo fișă de exerciții sau un text xeroxat dintr-un manual, ca să nu cumpărați cartea voi înșivă, sau te-ai folosit de un referat pe net care e foarte probabil să fie copiat la rândul lui de undeva etc. Înțelegi ideea.
Sau, ieșind din sfera literaturii, sunt sigură că și tu ai ascultat/vizionat cel puțin odată o melodie/videoclip/film care să nu fi fost pus online de producător sau măcar de o persoană care să-l fi cumpărat. Și screenshot-ul pe care l-ai folosit în articol, judecând după calitate, pare să fie extras dintr-un clip înregistrat ilegal de cineva. Cu toții suntem mici pirați fără să ne dăm seama. :)
Acum, dacă nu aveți bani de cărți și nu vreți să piratați, să știți că pe Amazon se găsesc o groază de ebook-uri faine, gratuite. Și pe Elefant sunt vreo câteva gratuite, în română. Mai sunt și site-uri precum netgalley sau librarything, unde puteți cere cărți în schimbul unei recenzii, sau site-uri precum Project Gutenberg, ce găzduiesc cărți ce nu se află sub incidența drepturilor de autor.
1) Pentru situația elevului fără bani, am povestit mai sus și mulțumesc pentru site-urile menționate de tine în ultimul paragraf, sper să fie utile celor aflate în aceeași situație cu Vlad.
Ștergere2) Nu vreau să intru în polemici legate de manuale și materiale școlare, acolo situația e diferită pentru că există obligativitatea de a avea acele materiale. Pe când, dacă e vorba de cititul de plăcere, nu te obligă nimeni să citești cartea X sau cartea Y, când poți citi altceva mai ieftin sau chiar disponibil gratuit.
3) Încerci să mă acuzi pe mine? Ce sens are? Dacă eu nu sunt 100% curată și pură, asta anulează ceva din ce am spus?
Dacă intrăm în detalii personale, sunt studentă la Calculatoare, tot ce folosim la facultate e open source (adică documentația e disponibilă gratuit), nu folosim cărți aproape deloc, ci laboratoare sau materiale făcute de profi și puse gratis pe net. Singura chestie pe care am xeroxat-o au fost cursurile scrise de colegi când n-am ajuns și eu la ore. O singură dată am fost „constrânși” să cumpărăm o carte pe care o vindea chiar profesorul. Nu era obligatoriu, dar ni s-a sugerat că e indispensabilă și bla bla, ceea ce însemna că e cazul s-o cumpărăm de la el.
Cât despre muzică și filme, nu sunt 100% imaculată, nici n-am pretins vreodată asta, dar încerc să fiu, folosesc Apple Music și HBO Go, merg la cinema și mă uit la TV. Și când nu fac asta, mă simt vinovată, cum e și normal și nu încerc să-mi caut scuze, pentru că știu că nu e ok ce fac.
Bun, și acum că am menționat toate astea despre mine, s-a schimbat cu ceva validitata argumentelor din articolul de mai sus?
4) Încă o dată, mulțumesc pentru sugestii, sper să fie de folos celor care caută e-book-uri ieftine/gratis.
Sa mentionam ca, daca vrei sa publici o carte in Romania editura iti cere tie, autorul, bani pentru a ti-o publica?
RăspundețiȘtergereAsta nu mi se pare corect. Personal eu, desi am scris un roman care are putea avea cat de cat succes nu il pot publica pentru ca pur si simplu nu imi permit sa platesc editura. Si te intreb o editura care cere bani autorului sa publice se mai numeste editura, ca eu o numesc simply tipografie.
Asta e durerea mea cea mai mare legat de piata de carte pentru autori romani. Cartile autorilor romani oricum nu prea se gasesc piratate, cel putin nu cele care ma intereseaza pe mine.
Dorice, dar la ce edituri ai trimis? Editurile mari te publică sau te trimit la plimbare pe motiv că manuscrisul e slab sau mai trebuie lucrat. Dacă crezi în cartea ta, atunci trimite-o la o editură cunoscută, nu la cele de nu a auzit nimeni. Poate chiar ai trimis la o tipografie. ;)
ȘtergereAltfel, ți-ar plăcea să fii publicată la editură și cartea ta să scape pdf pe grupuri?
Nu mi se pare că piratarea cărților și situația editurilor care cer bani sunt legate, prin urmare comentariul tău e off-topic. Dar pentru că am ajuns să cunosc o serie de oameni care lucrează în spatele cărților, pot să-ți spun părerea mea despre asta:
ȘtergereDa, există edituri care cer bani autorilor. Asta se întâmplă de obicei pentru că editura aceea are un public aproape nul, prin urmare nu se pot baza pe vânzări pentru a face profit. Și nu, nici mie nu mi se pare corect. Mai ales că, după părerea mea, dacă publici la o astfel de editură, n-o să-ți citească nimeni cartea decât poate 2-3 prieteni care ar fi citit-o și dacă le-o trimiteai pe mail.
Dar nu toate editurile fac asta și există edituri care publică români fără să ceară bani. În acele cazuri însă, publică doar ceea ce li se pare lor că va avea succes. De asta numele editurii lor a ajuns să însemne pentru cititori o garanție a calității și de asta au public.
Normal că tu, ca autor, crezi în cartea ta. Dar încearcă s-o trimiți la editurile mari, cele care nu cer bani. Dacă îți e refuzată acolo, vezi care sunt problemele cărții. Îmbunătățește-o. Între timp, cautp și alte păreri: mergi la cenacluri, publică fragmente de roman în reviste literare, vezi ce feedback primești de la public. Mergi la evenimente literare, cunoaște editorii, vezi ce criterii folosesc. Vorbește cu oamenii, află ce edituri contează și care sunt irelevante. Așa o să ajungi să publici fără să ți se ceară bani.
Frumos articol! Imi place mai ales ca ai adus argumente logice..
RăspundețiȘtergereMersi, mă bucur să ți-a plăcut :)
ȘtergereSă lăsăm şi un mare autor să-şi spună părerea despre asta. De Neil Gaiman e vorba.
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?time_continue=260&v=0Qkyt1wXNlI
Ok, are niște argumente bune, dar nu pot fi 100% de acord cu el pentru că:
Ștergere1) a pirata o carte și a împrumuta o carte nu e același lucru, el pune semnul egal între cele două
2) ăsta e un argument ceva mai personal: eu cred că e vorba și de mentalități diferite ale cititorilor, nu cred că se poate pune egal între morala unui englez/american și cea a unui român, dar asta e doar părerea mea, poate greșesc
3) vorbim, totuși, de Neil Gaiman, s-ar putea să fie vorba și de efectul acela al acoperirii găurii, adică sunt mulți care după cel îl descoperă, îl cumpără oricum (indiferent cum l-au descoperit) și îi acoperă pe cei care îl piratează.
Totuși, nu pot nici să fiu împotriva lui numai din dorința de a avea eu dreptate. Povestea lui despre creșterea pieței din Rusia și despre experimentul cu editura lui m-au pus pe gânduri. Poate are el dreptate și eu greșesc fundamental. Dar în absența unor studii/experimente asemănătaore făcute de editurile de la noi pe piața de la noi, eu o să rămân la părerea mea, cu semnele de întrebare cuvenite :)
Mersi pentru clip :D