Recenzie: antologia Galaxis

Nu scriu foarte des recenzii pentru antologii, tocmai de aceea de fiecare dată când aleg să fac asta mă simt cumva în afara zonei mele de confort pentru că încă n-am descoperit ce abordare se potrivește cel mai bine acestor volume. Până acum, am încercat să mă axez pe ideea care leagă textele, pe unitatea antologiei și pe sentimentele și senzațiile provocate de întregul rezultat din alăturarea textelor. Însă, în cazul lui Galaxis, pe măsură ce citeam mi-am dorit să scriu despre fiecare povestire în parte, pentru că fiecare și-a lăsat într-un fel sau altul amprenta asupra mea.

Ceea ce nu înseamnă că volumul nu are acea unitate despre care vorbeam. Ba din contră, fiind vorba despre space opera, fiecare text reușește să te facă să te simți mic și neștiutor. Fie că e vorba de spațiul vast pe în care suntem doar un grăunte de nisip, fie că discutăm despre cum fiecare colț de univers ne rezervă o supriză pe care n-am fi putut-o prevesti pentru că natura are mai multă imaginație decât vom avea noi vreodată, atunci când citești space opera înțelegi cel mai bine că suntem o specie limitată și că în absența unei formule magice a nemuririi, așa vom rămâne.

Cu acest aspect în minte, acestea sunt textele din cuprinsul celei de-a șasea antologii a Societății Române de SF și Fantasy, volumul fiind coordonat de Antuza Genescu:

• Niciun port din galaxie de Ioana Vișan
Povestea unei nave de croazieră lovită de o molimă necunoscută. Condamnați la caratină eternă și nefiind primiți pe nicio planetă, membrii echipajului cutreieră spațiul. Cei care pot munci întrețin sistemele navei, însă ceilalți au o altă soartă. Singura șansa a supraviețuitorilor sunt întâlnirile întâmplătoare cu vehicule mai mici, pe care unul sau doi oameni de pe navă și-ar putea găsi izbăvirea.

Mi-a plăcut senzația constantă că nu totul e ceea ce pare, că există un element ascuns. Atmosfera misterioasă e bine construită și m-a indus în eroare destul de bine, în sensul că aveam câteva teorii, dar n-am ghicit adevărul. Și mi-au plăcut personajele, deși erau ușor de împărțit în pozitive și negative. Nia a fost simpatică dincolo de duritatea ei și am apreciat gestul final al lui Law. Per total, povestea a setat o ștachetă destul de înaltă pentru următoarele povestiri.

• Solitudine de Daniel Haiduc
Două nave sunt blocate pe o planetă, trebuind să supraviețuiască până la apariția condițiilor propice în care să poată părăsi respectivul sistem. Militarii și civilii din echipaj trebuie să conviețuiască în ciuda diferențelor dintre ei, în timp ce persoanele care au cunoștințe științifice încearcă să înțeleagă ce sunt cristalele verzi care se găsesc pe suprafața planetei deși frecventele furtuni de nisip ar fi trebuit să le acopere.

O poveste cu un protagonist cel puțin excentric, greu de înțeles. Cred că de aici i s-au tras și problemele, pentru că nici el nu s-a înțeles vreodată pe sine, n-a știut niciodată ce vrea. E genul de persoană care se vrea lider, dar e complet pasivă, sau cel puțin asta e impresia pe care mi-a lăsat-o mie. Dar deși n-am reușit să-l pricep sau să empatizez cu Paul, mi-a plăcut mult planeta și ceea ce se găsește pe ea, în special în urma informațiilor din deznodământ. În plus, scena finală, cu mărul, e superbă. E genul de text care e fain în ciuda protagonistului, care mi-a displăcut mai mult ca personalitate, dar care s-a potrivit cumva în contextul poveștii...

• WW0 de George Lazăr
Adepți ai teoriei conspirației, povestea asta vă e dedicată. Imaginați-vă că NASA ne-a ascuns un mare secret, ceva care implică reptilieni și războaie preistorice, plus o călătorie pe lună făcută înaintea misiunilor Apollo. Toate descoperite de un hacker care a spart sistemele NASA.

Pentru cei ca mine, care cred că ideea de secret bine păstrat devine hilară când e vorba de ceva la o scară atât de mare, textul e totuși interesant. Nu sunt convinsă că ar putea fi adevărat, dar e un exercițiu de imaginație amuzant. Mi-a lăsat senzația că citesc un text SF scris înainte de prima călătorie a omului pe Lună, deși porțiunea care se petrece în zilele noastre e destul de bine ancorată în prezent. A fost o combinație reușită de vechi și nou care a funcționat foarte bine, poate tocmai datorită ideii de bază complet neverosimile și a modului extrem de serios în care e tratată.

• Desprindere lentă de Silviu Genescu
Echipajul unei nave care călătorește într-o bulă warp descoperă cu stupoare că se mai găsește un corp în aceeași bulă. La distanță de câteva secole, un arheolog încearcă să obțină acces la respectiva navă, acum prăbușită și criogenată pe luna unei planete terraformate. Pe un al treilea plan, entități superioare duc lupte care scapă nu doar înțelegerii, ci și atenției oamenilor.

Cel mai lung text din volum și, paradoxal, cel care mi s-a părut că s-a terminat înainte de vreme, lăsându-mă cu prea multe întrebări. La cât e de complex, cred că merită transformat într-un roman, ar ieși un hard SF cel puțin interesant. Mi-a plăcut cum e abordată tema identității în cazul lui Josephine și mi s-a părut fascinant și planul poveștii prințului Levien. Planul al treilea, însă, a fost prea tehnic pentru mine, mi-a amintit puțin de stilul lui Hannu Rajaniemi, doar că aici povestea de dincolo de termenii științifici era ceva mai complexă, așa că am senzația că am priceput doar esențialul, dar că mi-au scăpat niște nuanțe. Totuși, s-ar putea ca asta să fi fost și ideea, pentru că pâna la urmă, ce ar putea pricepe oamenii din existența unor ființe aflate într-un plan al existenței care se intersectează doar tangențial cu al nostru?

• La început au fost serviciile de calitate de Alexandru Lamba
Tehnologie care permite călătorii la viteze mai mari decât viteza luminii? Bifat. Oameni care să înțeleagă și să poată depana respectiva tehnologie?... Nu chiar bifat, pentru că japonezii au decis să nu reînoiască înțelegerea pe care o aveau cu Institutul de Cercetare a Spațiului. Rezultă că ICS a rămas fără tehnicieni. Și totuși, se găsește o soluție de compromis. Cât de bun a fost compromisul rămâne de văzut...

De departe cea mai amuzantă povestire din întregul volum. Cam asta e tot ce vreau să spun ca să nu cumva să dau spoilere din greșeală. Dar dacă aveți o zi proastă, luați o pauză de vreun sfert de oră și citiți povestirea asta și o să se întâmple una din două: ori o să vă binedispuneți, ori o să vi se pară că se putea și mai rău. Sau poate ambele :))

• Scriitor de Liviu Radu
Într-un viitor în care omenirea se extinde printre stele, se găsește un loc pe fiecare navă pentru scriitori. Rolul lor, însă, nu e să încerce să deducă ce s-ar putea întâmpla pe fiecare lume întâlnită, echipajul nu se folosește nici de intuiția, nici de imaginația lor, ci rolul lor e să salveze vieți când situația devine disperată.

Mi-a plăcut ideea, în primul rând pentru că am tot așteptat să văd care ar putea fi, mai exact, rolul unui scriitor pe o navă de explorare, dar și pentru că misiunea descrisă e captivantă, lumea pe care aterizează echipajul e superbă și foarte frumos descrisă. Iar explicația din final mi-a trezit un mic zâmbet, deși nu reflectă ceea ce azi denumim scriitor, într-un fel e o metaforă frumoasă pentru că pentru unii dintre noi, ultima cale de salvare este și va fi mereu lucrarea unui scriitor.

• Evangelion de Liviu Surugiu
Într-o lume în care Raiul și Iadul există, deși oamenii nu mai cred de mult, lupta dintre bine și rău depinde în întregime de oamenii care reușesc sau nu să mai descopere o fărâmă de credință. Și deși îngerii și demonii din poveștile creștinești au devenit cât se poate de tangibili, prin urmare și semnificația credinței s-a schimbat, până la urmă aceasta a rămas la fel de importantă.

Deși mi se pare că religia și știința ar putea conviețui dacă n-ar avea o istorie atât de sângeroasă în spate, totuși mi-e greu să accept povești în care anumite aspecte din Biblie sunt reale, iar altele nu prea. Deci povestirea lui Liviu a fost destul de greu de înghițit pentru mine, dar asta nu înseamnă că nu e frumoasă în felul ei pentru că ideea unui Rai existent în același plan cu noi, un Paradis în care să se poată ajunge fără să trebuiască să mori e ceva ce ne-am dori cu toții.


Acestea au fost, pe scurt, cele șapte povestiri ale antologiei. Mi-a plăcut să mă plimb prin spațiu alături de autori, să văd cum fiecare dintre ei a încercat lărgirea universului uman, ducându-l fie printre alte Galaxii, fie doar până pe Lună, însă reușind ca dincolo de toate obstacolele și de toată neputința, de toată micimea noastră și de vastitatea lumii în care trăim, să redea o bucățică de strălucire, un pic de speranță sau măcar o fărâmă de uimire pe care englezii o numesc sense of wonder.

Notă: Volumul nu este încă disponibil, dar va apărea în curând online pe ImaginaStore.com, moment în care voi actualiza articolul cu link-uri de cumpărare.