Recenzie: Ingredientele iubirii

Povestea:
Aurélie Bredin tocmai a trecut printr-o despărțire dureroasă. Deși nu ar putea spune despre ea că e o cititoare înfocată, în cele din urmă își găsește refugiul într-o librărie, unde descoperă un volum care îi va readuce zâmbetul pe față. Cartea se numește Surâsul femeilor și este scrisă de Robert Miller, un englez care, descoperind Parisul, și-a scris impresiile despre acesta. Însă protagonista romanului, Sophie, este copia fidelă a Aurélie, începând de la aspectul fizic și garderobă și încheind cu restaurantul pe care îl conduce. Convinsă că Robert Miller trebuie s-o fi văzut într-adevăr, Aurélie e hotărâtă să-l cunoască.
Există totuși o problemă: Robert Miller nu există. Romanul fusese scris de editorul său francez, André Chabanais, care nu numai că va trebuie s-o determine pe Aurélie să renunțe la încercările ei de a-l contacta pe britanicul fictiv, ci și să încerce să-i ia locul lui Miller în inima femeii. În plus, șeful lui André dorește și el să-l aducă pe Miller la Paris, pentru o întâlnire cu cititorii.
Rezultatul? Un roman dulce precum un desert.

Părerea mea:
Din când în când, am chef de o poveste roz. Un basm modern în care prințesa și-l capătă pe Făt Frumos și a doua zi se căsătoresc și au parte și de trăitul fericiți până la adânci bătrâneți. O poveste ale cărei bucăți sunt prinse la un loc cu zahăr topit și peste care se toarnă frișcă și ciocolată cu lapte. Genul de poveste care nu te face să te gândești la nemurirea sufletului, ci îți pune un rânjet nu-foarte-inteligent pe față pentru că americanii știu ei ce știu atunci când fac sute de comedii romantice după același tipar. Sau, ca să fiu în ton cu romanul, după aceeași rețetă. Uneori, îmi place să citesc o astfel de poveste. Nu prea des, pentru că excesul de dulce provoacă diabet. Dar din când în când, merge.

Am primit exact ce am cerut. Protagoniștii sunt un el și o ea pur și simplu adorabili în modurile în care complică lucrurile deși e evident că sunt făcuți unul pentru celălalt, toate situațiile au propriul lor mod drăguț de a se rezolva în final, ba chiar fiecare dintre cei doi are câte un „cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă” care are mereu un sfat de dat, o glumă cu care să destindă atmosfera și un umăr de oferit.

Și totul e cu atât mai plăcut cu cât André lucrează în domeniul editorial. Mi-a plăcut să văd cum arată o editură idealizată (lucrurile erau puțin prea roz ca să cred că nu există și probleme mai mari decât teancul de manuscrise care așteaptă să fie citite) și la fel de plăcute au fost și descrierile din bucătăria restaurantului Auréliei.

Ceea ce am încercat să spun cu multe cuvinte mai sus e că acest roman a urmat întocmai rețeta unei povești de dragoste roz și dulce și a avut toate ingredientele unei cărți perfecte pentru momentele în care tot ce-ți dorești e o prăjitură literară :)