Blog   |  Despre   |  Recenzii   |  Book Bloggers of Bucharest                        
Anunț!
Începând din data de 27 iulie 2017, blogul s-a mutat la adresa jurnalul-unei-cititoare.ro. Aceasta este o versiune statică a lui de până la acea dată.

Vei fi redirecționat automat spre noul website în 15 secunde.
Acolo, vei putea folosi funcția de căutare de pe bara din dreapta pentru a găsi articolele mai vechi.

sâmbătă, 9 august 2014

Recenzie: Orașul și stelele

Povestea:
Diaspar este ultimul oraș al umanității, locul în care specia care a realizat un Imperiu Galactic s-a refugiat din fața Invadatorilor, care au lăsat omenirii acest ultim bastion în schimbul întregii galaxii. Spațiul fiindu-le închis, oamenii au cucerit timpul, devenind nemuritori. Mediul controlat și cunoștințele din domeniul geneticii le-au permis să-și poată folosi corpurile timp de 1000 de ani, apoi computerele i-au ajutat să-și stocheze amintirile, astfel încât să poată trăi din nou. Tot computerele se ocupă și de structura orașului, pe care timpul nu o mai poate atinge.
Însă acum că utopia a fost atinsă, stagnarea intervine la rândul ei. Dar proiectanții Diasparului au vrut să împiedice asta, așa că, ocazional, din Băncile Memoriei apare un om care nu a mai trăit niciodată înainte, o persoană fără amintiri, un Unic. Alvin este o astfel de persoană și, pe lângă faptul că experimenteaza viața în Diaspar pentru prima dată, el posedă încă o calitate specială: nu se teme să părăsească orașul. Ce va descoperi pe planeta pustie ar putea schimba orașul pentru totdeauna... sau l-ar putea distruge.

Părerea mea:
Discutând despre altă carte a acestui autor, cineva a spus că Arthur C. Clarke nu are personaje sau, mai bine zis, are întotdeauna un singur personaj: omenirea. La începutul cărții, avându-l pe Alvin în prim plan, am crezut că acest roman va fi excepția de la regulă.

Totuși, să presupunem că omenirea ar cuceri spațiul, că ne-am extinde în întreaga Galaxie până când am găsi o specie mai puternică, acești Invadatori. Credeți că am renunța? Sau e mult mai plauzibilă varianta în care ne-am arunca toate resursele în joc, luptând până la epuizare, până la ultima idee neașteptată, până am epuiza și ultima strategie disperată? Însă în Diaspar nu se știe exact cât de mult am luptat, așa că e posibil să fi luptat până la epuizare și să fi fost învinși. Însă întorși acasă, refugiați într-un singur oraș perfect... am renunța? Nu pot să cred asta, cred că ne-am dedica în continuare tot timpul găsirii unei soluții. Am petrece fiecare clipă încercând să devenim egalii inamicilor, pentru a-i învinge.

Tocmai de aceea, în final, am descoperit că omenirea e în continuare singurul personaj. Diferența e că de aceasă dată, are un nume: Alvin. El e singurul care consideră orașul o colivie și care își dorește să iasă și să exploreze restul lumii, exact ca strămoșii săi. Comparat cu ceilalți locuitori ai Diasparului, Alvin e unic. Comparat cu omenirea așa cum o vede Clarke în cărțile sale, Alvin nu are nicio trăsătură care să-l scoată în evidență. Alvin e pur și simplu întruchiparea dorinței vechi de când lumea de a descoperi și depăși limitele, fie că e vorba de cele fizice, precum zidul orașului, sau de cele psihologice, precum teama de exterior și de Invadatori. Însă băiatul are parte și de foarte mult noroc, deoarece din dorința sa de a ajunge cât mai departe și de a descoperi cât mai multe, își asumă foarte multe riscuri fără să se gândească la consecințe și ajunge în situații care ar putea pune în pericol Diasparul.

Însă cea mai interesantă parte a cărții e finalul. Aproape de sfârșit, Clarke redă un moment care te face să simți cu adevărat nu doar imensitatea spațiului, dar și pe cea a timpului, un moment în care înțelegi că, la scara imensă a Universului, câțiva ani sau câteva mii de ani pot fi perioade la fel de neînsemnate, însă când vine vorba de întâlniri ratate, câțiva ani sau câteva mii sunt obstacole la fel de imposibil de depășit.

De asemenea, tot în final aflăm istoria adevărată a Diasparului și pe lângă faptul că mentalitatea locuitorilor din Diaspar începe să pară mult mai logică, modul în care istoria a fost modificată și felul în care adevărul n-a reușit să supraviețuască nici măcar prin legende arată că nu trecutul e cel care influențează oamenii, ci ceea ce cred ei că s-a întâmplat în trecut.

Dacă îți place stilul acestui autor și modul lui optimist de a privi viitorul, atunci nu trebuie să ratezi Orașul și stelele, care este cartea săptămânii la editura Paladin. Puteți citi primul capitol al romanului aici.

6 comentarii:

  1. Pare interesantă, dacă am timp o s-o iau de la bibliotecă.
    Te tuc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E foarte faină ideea de la baza romanului, dar cred că trebuie să fii familiarizat puțin cu stilul lui Clarke, ca să știi la ce fel de poveste să te aștepți... Oricum, dacă o citești, sunt curioasă cum o să ți se pară :D

      Ștergere
  2. Nu am citit inca nici o carte a acestui autor, dar romanul pare interesant. Cu siguranta o sa incerc sa cumpar cat mai curand cartea ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orașul și stelele merită citită fără discuție, însă dacă n-ai mai citit nimic de Clarke, eu aș recomanda să începi cu Sfârșitul copilăriei. Bine, e doar o părere personală, n-am vreun argument obiectiv :D

      Ștergere
  3. nu știu de ce dar cartea asta îmi face cu ochiul, în plus și recenzia ta mă face să vreau să o citesc. Pare interesantă și diferită de ce am citit până acum.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.