Recenzie: CPSF #6
Va spuneam in articolul precendent ca o solutie foarte buna pentru a scapa de caldura verii sunt cartile care iti dau fiori reci pe sira spinarii. Exact acest efect il au povestile din numarul 6 al CPSF, dedicat literaturii horror.
Marturisesc faptul ca nu prea ma dau in vant dupa literatura facuta sa sperie, insa din cand in cand, imi place sa incerc lucruri noi. Marturisesc si ca povestea In iarba inalta este prima poveste semnata de Stephen King pe care am citit-o vreodata, insa micuta mea parte masochista e destul de convinsa ca nu va fi ultima.
Din fericire, amintirea povestii nu mi-a oferit nopti nedormite, desi are toate elementele unui cosmar. Insa prin asta nu ma refer la scenele desprinse parca din fanteziile unui nebun, pentru ca ceea ce m-a socat (sau ingrozit) cel mai tare dupa ce am terminat de citit a fost modul atat de normal in care a inceput totul. Erau pur si simplu doi frati cu suflet bun, niste iarba si un copil ratacit. Si lucrurile n-au luat-o razna deoadata, totul s-a intamplat incet, aproape pe neobservate, povestea devinind un fel de creatura care se strecoara pe la spatele tau... Si abia la sfarsit iti dai seama ca te-a prins in falcile ei si ca deja nu mai ai scapare.
De asemenea, dupa ce am terminat de citit, mi-am dat seama ca in ciuda reticentei mele, textul si-a atins scopul. Simteam fiori reci pe spate, asa ca am incercat sa-mi dau seama ce anume cauzase asta. Si am inteles ca frica nu e provocata de clasicii monstrii care fac "bau". Totul a fost mai mult psihologic, povestea descriind o lupta din start pierduta pentru pastrarea ratiunii intr-o lume in care aceasta pur si simplu nu are loc. Si infricosator la terminarea lecturii nu e faptul ca anumite scene grotesti iti raman in minte, ci faptul ca ai ajuns sa incepi sa intelegi acele lumi irationale...
Si in plus, ca fapt interesant, povestea lui King si Hill este tradusa de Liviu Radu, care reuseste sa traduca o serie de limerick-uri (un tip de poezii englezesti), pastrand structura riguroasa a poeziilor de acest tip si in romana. Asadar, va puteti bucura de un text impecabil... de infricosator! De fapt, doua texte, deoarece Ape Negre a Stefaniei Czeller n-o sa va ajute sa dormiti mai bine noaptea. Dimpotriva.
In continuare nu cred ca literatura horror e genul meu. Nu a inceput sa-mi placa si in niciun caz n-am devenit fan. Dar asta nu ma impiedica sa admir modul in care cei autorii prezenti in CPSF #6 stapanesc tehnicile literare si nu pot sa nu remarc faptul ca si-au atins scopul: povestile lor mi-au inghetat sangele in vine. Si din cand in cand, poate ca e bine sa ne fie frica.... Putem invata lectii pretioase despre natura umana de aici :D.
Va spuneam in articolul precendent ca o solutie foarte buna pentru a scapa de caldura verii sunt cartile care iti dau fiori reci pe sira spinarii. Exact acest efect il au povestile din numarul 6 al CPSF, dedicat literaturii horror.Marturisesc faptul ca nu prea ma dau in vant dupa literatura facuta sa sperie, insa din cand in cand, imi place sa incerc lucruri noi. Marturisesc si ca povestea In iarba inalta este prima poveste semnata de Stephen King pe care am citit-o vreodata, insa micuta mea parte masochista e destul de convinsa ca nu va fi ultima.
Din fericire, amintirea povestii nu mi-a oferit nopti nedormite, desi are toate elementele unui cosmar. Insa prin asta nu ma refer la scenele desprinse parca din fanteziile unui nebun, pentru ca ceea ce m-a socat (sau ingrozit) cel mai tare dupa ce am terminat de citit a fost modul atat de normal in care a inceput totul. Erau pur si simplu doi frati cu suflet bun, niste iarba si un copil ratacit. Si lucrurile n-au luat-o razna deoadata, totul s-a intamplat incet, aproape pe neobservate, povestea devinind un fel de creatura care se strecoara pe la spatele tau... Si abia la sfarsit iti dai seama ca te-a prins in falcile ei si ca deja nu mai ai scapare.
De asemenea, dupa ce am terminat de citit, mi-am dat seama ca in ciuda reticentei mele, textul si-a atins scopul. Simteam fiori reci pe spate, asa ca am incercat sa-mi dau seama ce anume cauzase asta. Si am inteles ca frica nu e provocata de clasicii monstrii care fac "bau". Totul a fost mai mult psihologic, povestea descriind o lupta din start pierduta pentru pastrarea ratiunii intr-o lume in care aceasta pur si simplu nu are loc. Si infricosator la terminarea lecturii nu e faptul ca anumite scene grotesti iti raman in minte, ci faptul ca ai ajuns sa incepi sa intelegi acele lumi irationale...
Si in plus, ca fapt interesant, povestea lui King si Hill este tradusa de Liviu Radu, care reuseste sa traduca o serie de limerick-uri (un tip de poezii englezesti), pastrand structura riguroasa a poeziilor de acest tip si in romana. Asadar, va puteti bucura de un text impecabil... de infricosator! De fapt, doua texte, deoarece Ape Negre a Stefaniei Czeller n-o sa va ajute sa dormiti mai bine noaptea. Dimpotriva.
In continuare nu cred ca literatura horror e genul meu. Nu a inceput sa-mi placa si in niciun caz n-am devenit fan. Dar asta nu ma impiedica sa admir modul in care cei autorii prezenti in CPSF #6 stapanesc tehnicile literare si nu pot sa nu remarc faptul ca si-au atins scopul: povestile lor mi-au inghetat sangele in vine. Si din cand in cand, poate ca e bine sa ne fie frica.... Putem invata lectii pretioase despre natura umana de aici :D.
cum suna mica ta parte masochista:)), sa stii ca trebuie sa te feresti de Cimitirul animalelor, cel putin eu am citit niste recenzii care m-au ingrozit ale acestei carti ale lui Stephen King! am incercat sa fac rost de Ochii dragonului de Stephen King la un schimb de carte insa nu am reusit....am inteles ca este o carte sf mai mult pentru copii! cartea asta cred ca e singura care as citi-o de Stephen! nici eu nu citesc carti horror, nu vreau sa nu mai dorm noaptea!
RăspundețiȘtergereStephen King este genial, dar eu am o problema cu jhon shaul, poate candva vei incerca sa lecturezi cevadela el, recomand casa de la rascruce, eu am avutceva traii cu cartea aceea
RăspundețiȘtergere